Miercuri, 10 Mai 2017 20:03

Robert Tudorache este noul preşedinte al Nuclearelectrica

Scris de Florin Silvestru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iulian-Robert Tudorache, secre­tar de stat în cadrul Ministerului Ener­giei, a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nu­clear­electrica (SNN) pentru o perioadă de patru luni, după ce Daniela Lu­lache, directorul general al SNN din 2013, nu a fost recon­fir­mată la condu­cerea consi­liului.

Tudorache este licenţiat al Facultăţii de ştiinţe juri­dice din cadrul Universităţii Lu­cian Blaga Sibiu, iar în perioada 2004-2006 a urmat pro­gramul de masterat „Mana­ge­ment Fi­nan­ciar-Bancar“ în cadrul Uni­versităţii Constantin Brâncoveanu din Piteşti „Iulian-Robert Tudorache urmează să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie pe o perioadă de patru luni de zile, perioadă aferentă mandatului provizoriu deţinut în cadrul consiliului de administraţie al SNN, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 2/24.04.2017”, arată un comunicat al companiei. Tudorache este şef al ALDE Piteşti şi fost consilier al fostului ministru al Energiei, Andrei Gerea. Ministerul Energiei, care controlează toate deciziile în adunarea generală a acţionarilor Nuclearelectrica, a impus luna trecută un nou consiliu de administraţie provizoriu, din care fac parte Eva-Georgeta Andreaş, Cristian Romulus Anton, Cristian Gentea, Ionuţ Mişa, Florin Tătar, Iulian Robert Tudorache şi Sebastian Tcaciuc.

Citit 295 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.