# Rechizitoriu Nicola Inquieto. Cum s-a infiltrat mafia napoletană la Piteşti (8) # Declarația aparține lui Generoso Restina, unul dintre mafioții „pocăiți”, deveniți colaboratori ai procurorilor italieni # Din rechizitoriu mai reiese că toți cei trei frați Inquieto - Nicola, Vicenzo și Giuseppe - au fost finanțați de nașul mafiot Michele Zagaria

O figură importantă a clanului Casalesi este şi Rossaria Massa, soția lui Vincenzo Inquieto, fratele lui Nicola. Vincenzo e acum domiciliat la Piteşti şi are o iubită româncă, Angela, asistentă la Spitalul de Pediatrie Piteşti.  Vă reamintim că într-un buncăr de la subsolul casei lui Vincenzo şi a Rossariei a fost capturat - în 7 decembrie 2011 -  „il capo dei tutti capi”, unul dintre cei mai căutați fugari din istoria criminalității din Italia, e vorba de Michele Zagaria, nașul mafiot din Caserta. Zagaria se ascundea de 17 ani și, pentru că l-au adăpostit, cei doi soți, Rossaria Massa și Vincenzo Inquieto, au făcut, la rându-le, pușcărie. După 4 ani de detenție în Italia, Vincenzo a venit după fratele său, Nicola, la Pitești, unde locuiește și în prezent.

Trădătorii lui Zagaria au fost recompensați cu 50.000 de euro de statul italian

Iată ce avea să declare Anna Aversano, soţia unui martor important în dosar şi care, împreună cu soţul ei, Generoso Restina, fuseseră persoanele de încredere ale „naşului” Michele Zagaria, înaintea cuplului Vincenzo Inquieto - Rossaria Massa.  
Anna Aversano: ”I-am informat imediat pe agenți când am aflat că bossul se apropiase de ei. Suspectau că îl ascunseseră pentru că Rosaria Massa, soția lui Inquieto, mă urmărea de fiecare dată când mergeam la cumpărături și mi-am imaginat că mi-a luat locul în custodia lui Zagaria”. Pentru informațiile sale, Anna a primit 10.000 de euro după arestarea șefului clanului, în timp ce  un alt bărbat, care a indicat locația buncărului amenajat de familia Inquieto pentru Zagaria, a primit  40.000 de euro. 

Amănunte incendiare despre cum au construit frații Inquieto buncărul pentru Zagaria

10 Vincenzo AuguriIată și o declarație dată de Generoso Restina în 15.05.2017: „Sunt întrebat referitor la magazinul de telefoane din Casapessena, Piața Petrillo. Nu știu precis cât, mă refer la câți bani i-a dat Michele Zagaria lui Nicola Inquieto pentru a începe această activitate, repet însă că magazinul amintit a fost deschis cu bani proveniți din activități ilicite ale lui Michele Zagaria. Ba chiar, după cum îmi povestea Michele Zagaria în discuțiile pe care le aveam în casă vizavi de frații Inquieto, nu sunt dubii că toate investițiile lui Nicola, Giuseppe și Vincenzo Inquieto au fost făcute cu banii lui Michele Zagaria. Și, în mod deosebit, vizavi de activitatea investițională pe care Nicola Inquieto a pornit-o în România, la Pitești, Michele Zagaria îmi spusese în mai multe ocazii că era toată investiția lui”.
Tot Generoso Restina a mai declarat: „Sunt întrebat despre persoana lui Inquieto Giuseppe. Eu am mai vorbit deja despre Inquieto Giuseppe și relația sa cu Michele Zagaria în interogatoriile precedente, al căror conținut îl confirm. Între altele, am spus că Inquieto Giuseppe era un viclean abil și s-a ocupat de construirea buncărului pentru a acoperi fuga lui Michele Zagaria, în sensul că l-a construit chiar el. S-a ocupat în mod direct de instalarea ușii de acces în locuința din strada Cristoforo Colombo, ușa fiind montată prin 2005. Era automată și aluneca pe o șină. Tot el s-a ocupat de montarea a șase suporturi care serveau pentru ascunderea ușii, suporturi comandate de celălalt frate, Inquieto Vincenzo...”. În continuare, martorul descrie lucrările pe care cei doi frați le-au făcut la construirea buncărului, de la cele destinate mascării intrării și până la partea electrică. Cu ocazia acestor munci, a fost modificată și scara de acces în buncăr, considerată incomodă de către Michele Zagaria”.

Fraţii Inquieto au origine modestă. Explozia lor financiară, după 2000, are legătură cu Zagaria

Din declarațiile martorului Restina, care pentru o lungă perioadă de timp l-a găzduit și el pe Zagaria, până când acesta s-a apropiat de familia Inquieto, rezultă că Giuseppe Inquieto era o persoană de maximă încredere pentru Michele Zagaria. Perioada la care se referă colaboratorul justiției italiene este 2004-2008, iar declarațiile acestuia demonstrează că Zagaria i-a încredințat bani lui Inquieto, că Giuseppe a realizat cu firma Inab Metal SRL toate lucrările metalice în interiorul buncărului ocupat de Michele Zagaria în timpul fugii sale.
De asemenea, din declarații mai rezultă că Giuseppe Inquieto, la fel ca și frații săi, Nicola și Vincenzo, era o persoană de origini modeste și lipsite de venituri, cel puțin până la începutul anilor 2000, atunci când se înființează câteva societăți, între care și Inab Metal, în care erau investiți banii lui Michele Zagaria.

„Întorcându-mă la familia Inquieto, pot să afirm că vărul meu, De Luca Augusto din San Cipriano Aversa, i-a prezentat pe Massa Rosaria și Inquieto Vincenzo lui Michele Zagaria. Se întâmpla în jurul anilor 1997-1998 și îmi amintesc că în ajun de Crăciun sau de Anul Nou, după cină, jucam cărți în casa lui Inquieto Vincenzo la San Cipriano - Aversa, eu, Giacomo Capoluogo și Michele Zagaria. Michele Zagaria a început să se refere la Vincenzo Inquieto și la soția sa și în continuare la toată familia Inquieto, Giuseppe și Nicola, inclusiv la mama lor, ca despre o familie cu origini modeste. Deci tot ce s-a realizat, începând cu 2000, are legătură în întregime cu familia Zagaria”, declară un alt martor - Caterino Massimiliano -  în data de 11.06.2014.

Vă prezentăm în continuare, din rechizitoriu,  și declarația lui Michele Barone, luată la începutul acestui an, pe 19.01.2018, un alt „pocăit”, fost locotenent al bossului Zagaria și devenit colaborator al justiției italiene:
Întrebare: „Dumneavoastră îl cunoașteți pe respectivul Inquieto Giuseppe?”
Răspuns: „Da. Este unul dintre frații lui Nicola Inquieto. Pot să spun că era tratat ca o persoană care se bucura de maximă încredere din partea lui Michele Zagaria. Toți ceilalți, respectiv Caterino Massimiliano, Pasquale Zagaria și Nobis Salvatore, mi-au spus că frații Inquieto - Nicola, Vincenzo și Giuseppe - erau persoane care se bucurau de o încredere specială din partea lui Michele Zagaria...”.

Ipoteză incendiară pe interceptări: Zagaria - turnat chiar de unul dintre fraţii Inquieto

Și declarațiile celorlalți martori converg către afirmația că Inquieto Giuseppe era o persoană de maximă încredere a „nașului” Zagaria.  Un fragment din sentința judecătorească dată în procesul lui Vincenzo Inquieto: „Rezultă, din documente, favorizarea, cu bună ştiinţă a fugii lui Michele Zagaria, imputabil indiscutabil, având în vedere că buncărul a fost construit în interiorul locuinţei şi este accesibil doar prin aceasta, nu doar mamei, Ferrari Concetta, cât şi fiilor”.
Vă prezentăm în continuare o interceptare relevantă din 14.08.2017, în care apare pentru prima dată ipoteza că Giuseppe, unul dintre frații Inquieto, ar fi cel care l-a turnat autorităților pe boss-ul Zagaria. Massa Rossaria, aflată în maşină în compania lui Biondino Girolamo, se referă la prezenţa fraţilor Giuseppe şi Antonio la botezul fetiţei lui Nicola, în România:
Massa Rossaria: „El s-a enervat, şi are dreptate, că nu au fost la botezul micuţei”.
Biondino Girolamo: „Şi duminică erau acolo...”.
Masa Rossaria: „Nu, sâmbătă erau acolo”.
Biondino Girolamo: „Deci, puteau aştepta”.
Masa Rossaria: „Din câte am înţeles, cumnatului meu îi trebuie bani”.
Biondino Girolamo: „Da, aparţii clanului local”.
Massa Rossaria: „Da şi, când mă văd pe mine, văd...”.

Referitor la suspiciunile privindu-l pe cel care l-a trădat pe Zagaria, este relevantă o discuţie dintre fiica lui Vincenzo Inquieto, Daniela, şi fostul său iubit:
D: „Da, dacă unchiul (probabil Giuseppe, n.red.) nu ciripea, nu ştiu cine altcineva ar fi cântat. Nu ştiau că era în casa mea”.
N: „Dar el ştia, odată ce au mers la unchiul Peppe, deci, la magazin...”.
D: „Da, la uncihul Peppe au mers pentru că era o altă doamnă care...”.
N: „Se numeşte Anna Aversano”.
D: „Care şi-a luat 10.000 de euro, a spus poliţia. Vezi că spun şi  de Inquieto. Nu ştiu dacă de Peppe sau de Enzo...”.

 

Publicat în Dezvaluiri

# Rechizitoriu Nicola Inquieto. Cum s-a infiltrat mafia italiană la Piteşti (7)

Aventura românească a lui Nicola Inquieto s-a sfârșit, cel puțin pentru o anumită perioadă, joi, 31 mai, când a fost pusă în practică procedura de extrădare. Atunci a fost preluat de polițiștii italieni, care l-au însoțit cu avionul până la Roma, unde a fost încarcerat la închisoarea de maximă siguranță Rebibbia. Acolo va fi și pentru prima dată interogat în dosarul în care este judecat de Tribunalul din Napoli pentru asociere de tip mafiot la gruparea de crimă organizată Casalesi. Nicola este acuzat că ar fi reciclat banii nașului mafiot Michele Zagaria, obținuți din afaceri ilicite, și că ar fi creat un imperiu economic la Pitești, devenind și custodele comorii bossului din Aversa, cu  bunuri în valoare  de peste 100 de milioane de euro. Din paginile voluminosului rechizitoriu întocmit de conaționalii săi, rezultă fără niciun dubiu, după cum veți vedea și din acest episod al serialului nostru, că  Piteștiul a devenit un fel de colonie a Camorrei. Asta după ce Nicola Inquieto i-a adus aici, începând din 2003, pe mai mulți (nici nu se știe exact câți) membri ai clanului.

„Aici poliţia nu face niciun rahat. Dacă vreunul din ăştia se apropie, iei 500 de lei şi îi dai în mână, iar el face 10 metri înapoi”

11.07.2009. Într-o conversație interceptată de procurori, Nicola Inquieto îi spune lui Mario Nobis că, în cazul în care tatăl (Salvatore Nobis) are probleme cu justiţia, ar trebui să îl găzduiască în România şi să îi garanteze şederea, referindu-se la eventualul statut de fugar al acestuia.
 ......................................................................
Nicola Inquieto:  „Chiar în nasul poliţiei...”
Mario Nobis: „Aici poliţia nu face niciun rahat. Dacă vreunul din ăştia se apropie, iei 500 de lei şi îi dai în mână, iar el  face 10 metri înapoi”.
Nicola Inquieto: „Aşa că, dacă tatăl tău păţeşte ceva, bagă-l într-o maşină şi trimite-l. Îl fac să rămână aici 50 de ani liniștit...”

În continuarea interceptărilor, Nobis Mario continuă să elogieze ţara şi Inquieto spune că, în cazul în care Salvatore se mută în România, o să se despartă şi de braziliancă, pentru a sta cu o româncă. Apoi continuă să vorbească despre femei.

Pasajul de mai sus, care le-a atras atenția și anchetatorilor italieni, vine să elucideze, dacă mai era nevoie, de ce România, în general, și Piteștiul, în mod special, au reprezentat un El Dorado pentru mafia din Peninsulă, aflată în căutare de noi teritorii unde autoritățile corupte închid ochii la afacerile murdare ale „investitorilor” străini. Aici se cuvine să reamintim un episod în care, prin 2011, în timpul unui control de rutină, au fost opriți în trafic, în zona Valea Ursului, comuna Bascov, doi cetățeni italieni care se îndreptau spre Pitești, la reședința lui Nicola Inquieto, și care aveau asupra lor suma de 600.000 de euro.

Concetta Ferrari, mama fraților Inquieto, a aflat prin intermediul unui vis că Ioana este gravidă

„Da, am trimis bani din România, dar nu familiilor mafiote. Acei bani erau pentru mama mea, care avea nevoie de tratamente stomatologice scumpe”. Asta declara Nicola Inquieto în fața Curții de Apel Pitești, atunci când s-a prezentat la primul termen al cererii de extrădare. Într-adevăr, problema dinților mamei apare și în interceptări, după cum se poate vedea în continuare, însă pe ele se vorbește despre doar circa 100 de euro, pe care Ioana Petrescu Inquieto (cea de-a treia soție a lui Nicola, n.red.) trebuia să i-o trimită soacrei sale în Italia, ca să meargă la dentist. Asta în vreme ce în documentele transferurilor bănești prezentate în rechizitoriu de către anchetatori, aceștia vorbesc despre milioane de euro trimiși în Italia de Nicola dinspre Pitești.

Interceptări mai recente confirmă fluxul de bani dinspre România spre Italia pentru întreţinerea membrilor familiei lui Nicola Inquieto. Totul coroborat cu eforturile lui Inquieto pentru a evita riscurile unor posibile probleme cu justiția. În acest sens, anchetatorii insistă pe o conversație telefonică în cursul căreia Concetta Ferrari, mama fraților Inquieto, îi cerea bani fiului Nicola. Iar acesta din urmă îi răspundea mamei că s-a consultat cu Antonio (fratele Antonio Inquieto) pentru a efectua plata. Într-un anumit punct al conversației, Nicola spune, textual, foarte iritat: „ Nu vreau pe nimeni aici, în România, România nu trebuie să o știe nimeni. România, România...”. Iar această precauție maximă nu avea niciun sens dacă Inquieto desfășura la Pitești o activitate licită, remarcă anchetatorii.

Iată mai jos și o conversație interceptată din 10.10.2016.
Nicola o sună pe mamă, care îi spune că suferă de o puternică durere de molari. Fiul se interesează dacă a fost la dentist.  
Concetta Ferrari: „Nu! Cum mergeam...cum mergeam fără bani?”
Nicola Inquieto: „Dar nu te-ai întâlnit cu Antonio?”
Concetta Ferrari: „I-a zis Ioanei (soției lui Nicola, n.red.) dacă îmi trimite 100 de euro, ca să merg la dentist”.
Nicola Inquieto: „Eee, trebuie să îi dea (referitor la cei 100 de euro). Acum îl sun pe Antonio”.
Concetta Ferrari: „Da”.

„Nicola o întreabă pe mamă cum a aflat de Ioana (se referă la faptul că aceasta era gravidă), iar femeia povestește că l-a visat pe tată într-o situație deosebită și a înțeles. Nicola răspunde că nu crede. Iar mama îi explică detaliile visului, spunându-i că, atunci când a sunat-o pe Ioana pentru problema dentistului și aceasta nu avea bani, i-a povestit și ei visul, întrebând-o dacă nu cumva este gravidă. Spune chiar că a întrebat-o pe Ioana de ce au ținut ascunsă o veste de acest gen, iar tânăra i-a răspuns că voiau să îi facă o surpriză. Apoi, mamă și fiu încep să discute despre sarcina Ioanei, preferințe de sex al fătului, iar Nicola îi cere mamei să nu divulge informația, însă aceasta spune că deja le-a zis tuturor”, se arată în rezumatul făcut de anchetatori.
......................................................................

Concetta Ferrari: „Lui Antonio de ce nu îi zici, explicându-i?”
Nicola Inquieto: „Nu pot să vorbesc, mamă. Nu pot să vorbesc, dacă ai înțeles bine, nu vreau pe nimeni aici, în România”.
............
Nicola Inquieto: „Nu trebuie să știe nimeni, ai înțeles? Nu trebuie să spui nimănui”.
Concetta Ferrari: „Nimănui?”
Nicola Inquieto: „Nimeni nu trebuie să știe”
Concetta Ferrari: „Eu lui Enzuccio (probabil Vincenzo) i-am spus deja...”.
Nicola Inquieto: „Nu trebuie să știe nimeni, deci nu înțelegi”.
Concetta Ferrari: „Aaa, nimeni...”.

Mama fraţilor Inquieto face poze în Piaţa Milea

11 Concetta Ferrari Piata MileaSe reamintește, în această parte a rechizitoriului, că Nicola Inquieto i-a dezvăluit fratelui Vincenzo preocuparea pentru prezența lui Mario Nobis, încă din 2009, în România. Asta demonstrează că, inițial, frații Inquieto au încercat să evite raporturile cu ceilalți afiliați, tocmai pentru a se feri de suspiciuni. Asta, în conformitate cu ordinele date de Michele Zagaria ca persoanele care se îngrijeau de fuga și investițiile sale să fie cât mai rezervate și să nu atragă suspiciuni. Cu toate acestea, cu timpul, după cum s-a putut observa, Nicola nu s-a mai conformat ordinelor boss-ului și a început să aducă, la Pitești, diverși membri ai familiei sau apropiați, unii dintre ei foarte periculoși și care au avut probleme cu legea, fiind chiar închiși pentru diverse infracțiuni, printre care și jaf armat. Astfel, în afara fratelui Vincenzo Inquieto, Nicola i-a adăpostit la Pitești pe Salvatore „Sicilianul”, dar și pe Mario Nobis, fiul unui alt boss închis în Italia pentru asociere de tip mafiot, Salvatore Nobis. Acesta e cel pe care Nicola se gândea să-l ascundă la Pitești (vezi înregistrările de mai înainte), unde, în opinia sa, nu putea fi găsit 50 de ani. Nu în ultimul rând, Nicola Inquieto și-a adus și mama la Pitești, pe Concetta Ferrari, după cum se observă din fotografia pe care o publicăm și care e făcută în Piața Milea din Pitești. Unora le-a construit și case, așa cum este cazul lui Salvatore Sicilianul, cel arestat în trecut, în Italia, pentru jaf armat. Iar Piteștiul a devenit un fel de colonie a Camorrei, în care nici nu se știe exact câți mafioți se ascund în prezent.

 

Publicat în Dezvaluiri

# Exclusiv. Rechizitoriu Nicola Inquieto. Anul 2004 sau începuturile mafiei din Napoli la Piteşti (1)

În urmă cu 10 zile, atunci când Direcția Antimafia din Napoli i-a pus cătușele la Pitești, s-a spulberat mitul italianului Nicola Inquieto, văzut, din  2004, anul stabilirii sale în Argeș, și până la acest moment, drept un important investitor și dezvoltator imobiliar prin părțile noastre. Încă de la primele ore ale dimineții de 12 aprilie, presa din Peninsulă scria fără echivoc că Nicola Inquieto făcea parte dintre oamenii de încredere ai șefului clanului Casalesi, Michelle Zagaria, cel care a condus acest clan subordonat Camorrei în Caserta, lângă Napoli. Asta până ce, luat în vizor de autoritățile italiene, Zagaria a reușit să fugă și s-a ascuns, vreme de 16 ani, într-un buncăr cu lift construit în casa fraților Inquieto din orășelul Aversa, provincia Caserta. Puțini își mai aduc aminte că Piteștiul a fost înfrățit cu orașul Caserta, capitala provinciei italiene cu același nume, încă din 1972. Iar ceremonia de înfrățire a fost reluată în 2000 de primarul Tudor Pendiuc, cel care a consfințit din nou parteneriatul între cele două orașe printr-un document oficial. De altfel, o delegație din Caserta, condusă de  viceprimarul din Caserta  și din care făceau parte mai  mulți oameni de afaceri italieni, a și venit la ediția Simfoniei Lalelelor din 2004, fix anul în care Inquieto și-a deschis prima firmă la Pitești. Însă despre cum a început să spele Nicola Inquieto banii mafiei din Napoli la Pitești aflăm din stenogramele anexate la rechizitoriul procurorilor italieni, un document valoros de 320 de pagini, în posesia căruia am intrat și din care vă promiteam că vom publica fragmente în serial.

Casa în care a fost descoperit bossul Zagaria, vândută formal Simonei Voicu

Prima soție a lui Nicola Inquieto, Voicu Ileana Simona, născută în 1982 și de care acesta a divorțat prin hotărârea Tribunalului Argeș din 23.01.2009, a jucat un rol fundamental în lansarea afacerilor de crimă organizată și spălare de bani pe filiera Italia-Pitești. Voicu Ileana Simona și sora ei, Natașa, au venit în Italia în 2000 și au fost constrânse să se prostitueze în localitatea Teverola, în Provincia Caserta. Aici, Nicola a întâlnit-o pe stradă, ca prostituată, reproșându-i acest lucru ceva mai târziu, la divorțul plin de violență și amenințări, după cum reiese și din stenogramele din dosar. Interesant lucru, frații Inquieto au trecut casa în care au construit buncărul pentru ascunderea lui Michele Zagaria pe numele piteștencei Simona Voicu. Astfel, în data de 17.05.2004, după trei ani de la capturarea lui Michele Zagaria în buncărul din San Cipriano de Aversa, Vincenzo Inquieto a cedat formal imobilul către  Ileana  Simona Voicu, contra unei sume declarate de 35.000 de euro.  Pe 27.02.2006, imobilul respectiv era încă o dată vândut, de data aceasta de către Voicu Ileana Simona, care îl ceda Mariei Reccia din San Cipriano, Aversa, căsătorită cu un alt afiliat al clanului Casalesi, Caterino Massimiliano. De altfel, acesta din urmă, într-o declarație dată către Parchetul Antimafia, oferă detalii despre cum a fost trimis Nicola în România. Cităm din declarația de colaborare a acestuia, din rechizitoriu: „Întorcându-mă la familia Inquieto, știu că lui Nicola Inquieto i-a fost finanțată de Michelle Zagaria deschiderea unui magazin de telefoane și aparatură electrocasnică, în 2000. Apoi, în 2004-2005, a fost găsit, în casa lui Nicola Inquieto, la San Cipriano de Aversa, Carmine Zagaria (fratele lui Michele). Era în construcție un buncăr și în acea locuință a stat și Michele Zagaria... După un timp, Michele Zagaria mi-a dat sarcina de a pune în scenă o acțiune de pedepsire împotriva lui Nicola Inquieto. Asta pentru a devia atenția forțelor de ordine, ca să-l facă să pară victima clanului... Operațiunea a fost efectuată trăgând câteva focuri de armă la adresa magazinului de telefoane, apoi Nicola, fiind pus de Michele Zagaria, a făcut un denunț împotriva autorilor necunoscuți. După acest moment nu l-am mai văzut pe Nicola Inquieto, știu doar că a fost trimis în România, țara de origine a soției lui, iar Giacomo Capoluogo mi-a spus, cam la un an după aceea, că a fost la Pitești și a văzut că Nicola a avut noroc... Am văzut-o de câteva ori pe Simona, soția lui Nicola, în magazinul de telefoane la Casapenna.”

„Simonic la Napoletana” - firma înființată de mafie la Pitești, devenită ulterior „Italy Construcții SRL”

Într-adevăr, una dintre primele firme gestionate de Nicola Inquieto, de aparatură electrocasnică și telefonie mobilă, cea din Casapenna,  a fost pe numele Ileana Simona Voicu și avea ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul de telefoane mobile și electrocasnice. A fost înscrisă la Camera de Comerț în 2002 și a fost radiată pe 10.02.2005. Capitalul investit de mafie a fost de 25.900 de euro, așa cum spunea Simona în declarația de înscriere la autoritățile italiene. În 2002  apar în acte venituri impozabile de 1.719 euro, un volum de afaceri de 25.1979 euro și achiziții de 41.260 euro. În 2003, veniturile impozabile au fost de 3.793 euro, iar investițiile de 7.733 euro, la o cifră de afaceri de 136.037 euro. În 2004, investiții au fost de 13.504 euro, cifra de afaceri de 102.742 de euro, iar în 2005 venituri impozabile au fost doar 1.252 euro. În 2005, după cum am precizat înainte, firma făcută pe numele prostituatei din Pitești a fost radiată de aceeași mafie.  Conform datelor din rechizitoriu, Nicola Inquieto depusese în Italia, în 1998, o declarație de impunere  cu venituri zero, de unde rezultă că era destul de sărac. La fel și în 1999. Abia în 2000 apare pe numele său o declarație de impunere de 5.236 euro. Aceste cifre le-au indicat anchetatorilor cum capitalul investit ulterior în el, dar și de către el în alte firme provenea din surse exterioare, această sursă fiind Michele Zagaria. Activitatea de la Casapenna a fost prima dezvoltată de Nicola în calitate de antreprenor. Apoi, potrivit declarațiilor din rechizitoriu ale martorilor, tot Michele Zagaria a fost cel care l-a însărcinat pe Nicola să reinvestească, în România, resursele mari acumulte ilicit de clan în Italia. Astfel că, pe 1 noiembrie 2004, se înființa la Pitești firma ”Simonic La Napoletana SRL”, firmă al cărei unic asociat și administrator a fost Ileana Simona Voicu. „Simonic La Napoletana” fabrica articole de îmbrăcăminte, mai exact lenjerie de corp. Două luni mai târziu, Simona l-a cooptat în firma deschisă de mafie în România și pe Nicola Inquieto, care a devenit acționar majoritar. Cei doi s-au cunoscut pe când ea stătea în Italia, la Caserta, și au fost căsătoriți până în 2009, când Inquieto a scos-o din firmă.

Declaraţiile martorilor din dosar:

De ce a preferat Michele Zagaria Piteştiul? Fiindcă banii trimişi lui Nicola se întorceau cu un profit de 150%

Restina Generoso-15.05.2017: „În România, Nicola a început activitatea de antreprenor investind în construcții. Despre relațiile dintre Nicola Inquieto și Michele Zagaria pot să spun că Michele trimitea diferite sume de bani pentru a finanța activitatea lui Nicola Inquieto. Pot să mă refer la un episod specific. Cu o anumită ocazie, i-am propus lui Michele Zagaria o investiție de un milion de euro cu societatea FINABO de la Roma, o societate de brokeraj... Însă Michele Zagaria mi-a spus că nu e dispus să riște un milion de euro, când poate să câștige 300.000 de euro, trimițându-i  lui Nicola Inquieto 200.000 de euro în România (adică un profit de 150%, n.red). El chiar făcuse acest lucru în urmă cu o lună, această discuție dintre noi având loc în 2005 sau 2006.”

Nicola a cumpărat terenuri în Piteşti împreună cu mai mulţi mafioţi

Barone Michele, declarație din 15.05.2017: „Referitor la Loreto Salvatore, îmi amintesc că chiar el mi-a spus că a achiziționat în România un teren împreună cu Nicola și cu alții, între care Carmine Cavaliere și poate unul dintre ai lui Piccolo din Casapenna. Îmi amintesc că, în acea perioadă, Nicola Inquieto, prin intermediul lui Loreto Salvatore, cumpăra țiglă în zona Sassuolo și o monta la apartamentele pe care le construia în România. Terenul a fost cumpărat desigur prin intermediul lui Nicola și îmi amintesc că a fost chiar o problemă între asociați în legătură cu această afacere, chiar cu Loreto. A fost o întâlnire în casă la unul dintre ai lui Piccolo și erau prezenți toți asociații acestei afaceri, mai puțin Nicola Inquieto, care era în România”

Procurorii au refăcut circuitul banilor prin firmele primei soţii a lui Inquieto

Până în acest punct din stufosul rechizitoriu, procurorii italieni pun cap la cap toate aceste declarații și conchid că rezultă o relație de încredere între Zagaria Michele și Nicola Inquieto, concretizată de faptul că „banii de proveniență ilicită erau îndreptați către România pentru a fi operați de inculpatul Nicola Inquieto”. Mișcările de capital au fost urmărite în condițiile constituirii unei comisii rogatorii internaționale, confirmându-se fluxul banilor din Italia în România, în mod particular prin transferurile făcute în prima firmă a Simonei Ileana Voicu, cea de telefonie, care a fost finanțată de Michele Zagaria și în anii de reîntoarcere a capitalului substanțial, în Italia, prin intermediul celei de-a doua firme - Simonic La Napoletana SRL. În confirmarea transferului banilor în afară (în România), sunt documentele bancare  care atestă un total de 42.000 de euro prin intermediul firmei Simonei, transferuri făcute prin intermediul Băncii Unicredit. În data de 7.02.2005, dinspre Giuseppe Inquieto, celălalt frate al lui Nicola, arestat în aceeași zi cu el, în Italia, la Aversa, apare efectuat un transfer bancar în extern către Voicu Ileana Simona e vorba despre 12.450 de euro.
Potrivit procurorilor antimafia, dacă de la prima firmă, cea de telefonie, au venit primii bani în România pentru Nicola și Simona, într-un an de zile cei doi au dezvoltat o intensă activitate în sectorul imobiliarelor la Pitești, iar Nicola Inquieto începe să gestioneze propriul holding în România. Chiar și astăzi, mai spun procurorii, Nicola Inquieto gestionează la Pitești o societate originară din 2004 - Italy Construcții SRL (redenumită astfel din SC Simonic La Napoletana SRL), iar în ultimul timp constituise SC Daniela Construcții SRL, dar și alte societăți despre care vom vorbi în edițiile viitoare.

Mafiotul Vincenzo Inquieto, spectator la Simfonia Lalelelor

5 vincenzo02Arestat în 2011, în același timp cu bossul clanului Casalesi, Michele Zagaria, căruia i-a favorizat fuga și pe care l-a ascuns într-un buncăr în casa familiei, Vincenzo Inquieto a făcut 4 ani de pușcărie în Italia, fiind eliberat în 2015. Începând cu  2017, își deschide la Pitești, unde trăiește liber și prosper, firma ”Technoimpianti SRL”, nominalizată și ea în rechizitoriul procurorilor din Napoli.  În timp ce Nicola se află în arestul poliției argeșene așteptând extrădarea, Vincenzo, fratele său mai mare, a fost văzut săptămâna trecută, vineri, la deschiderea Simfoniei Lalelelor, la nici 100 de metri de podiumul de unde treceau în revistă Parada Florilor premierul Viorica Dăncilă și ministrul de Interne Carmen Dan. Vă prezentăm și două fotografii document ce atestă prezența temutului Vincenzo Inquieto, la Pitești. Într-una apare în vila din Găvana, în 2017, împreună cu fratele mai mic, Nicola, cel care i-a organizat o zi de naștere memorabilă, dovadă și tortul pe care mezinul a scris „Auguri Vincenzo”. În cea de-a doua poză, Vincenzo (în plan secund, mâncând prăjitură) apare la inaugurarea din ianuarie anul acesta a Vitality Spa din Pitești, complex deținut de fratele său și de cea de-a treia soție a acestuia, Ioana Inquieto Petrescu (cea care dă interviu la TV).

 

Publicat în Dezvaluiri