# Declară Adriana Tuțescu, manager al spitalului în 2015, care explică astfel de ce n-a fost pensionată directoarea economică Rodica Beșliu, deși împlinise vârsta # Dosarul fraudei de 900.000 de euro # Un alt manager de la Spitalul Judeţean s-a decis să vorbească

Continuăm seria dezvăluirilor legate de frauda de aproape 40 de miliarde lei vechi de la Spitalul Județean Argeș. După doctorul Dan Olariu, un alt manager s-a decis să vorbească. E vorba de doctorița Adriana Tuțescu, fost manager interimar al Spitalului Județean Argeș, în perioada iulie - septembrie 2015. Aceasta ne-a mărturisit că nu a cunoscut-o prea bine pe Amalia Dumitrașcu, contabila acuzată de delapidarea colosalei sume din bugetul unității spitalicești. Dr. Tuțescu ne-a vorbit, în schimb, despre atmosfera foarte tensionată din sectorul financiar - contabil al unității sanitare și despre lipsa de încredere în directoarea economică Rodica Beșliu, cu care nu a reușit să colaboreze sub nicio formă, motiv pentru care a și părăsit funcția de manager interimar după doar trei luni de activitate.

„Rodica Beșliu spunea tot timpul că nu sunt bani”

Încă de la început, dr. Adriana Tuțescu ne-a mărturisit că a văzut-o doar de câteva ori pe delapidatoarea Amalia Dumitrașcu, însă nu a vorbit niciodată cu ea. De ce? Pentru că directoarea economică Rodica Beșliu ar fi exercitat un control sever asupra angajaților departamentului pe care îl conducea.
„Rodica Beșliu era o persoană cu care nu se putea discuta și o ermetică, tot timpul spunea că nu sunt bani, indiferent ce voiai să ceri. De câte ori o rugam să intermediem ceva, nu erau bani niciodată pentru nimic. Am stat doar două luni manager, probabil că, dacă aș fi stat mai mult, aș fi știut mai multe. Rodica Beșliu era o despotică, o abuzivă. Pe cuvântul meu, fetele de la Contabilitate nu puteau să facă nimic de frica ei, nu vorbeau, nu suflau, că «e doamna director, ne vede». «Măi, dar eu sunt manager, stați un pic!» Cadrele din subordinea ei erau foarte tensionate. După prima lună am intrat într-un incident cu ea și nu am mai colaborat bine deloc. I-am strâns pe toți colegii din subordinea ei la o ședință și doamna Beșliu s-a supărat. A venit val-vârtej în mijlocul ședinței și a zis «da’ de ce sunt ei aici? Ei sunt în subordinea mea». Și i-am zis, «dna Beșliu, dvs trebuie să știți că aveți un manager și că de-aia sunt eu aici!». Am avut cu ea incidente și legat de cei care aprovizionau cu alimente bucătăria. Mi s-a părut că alimentele erau de o calitate îndoielnică și le-am spus să își aducă un certificat de calitate al laptelui. Iar după ce n-am mai fost eu manager, s-a zburlit la fetele din subordine că «de ce ați reclamat că nu e laptele în regulă?» Din punct de vedere tehnic, nu s-a putut colabora bine cu doamna director financiar Beșliu. Nu puteai să te dumirești cu nimic niciodată, că venea cu chestia asta, că nu sunt bani. Cum a venit director economic doamna Din, am avut bani! Am avut bani să reparăm tavanul la etajul 8, unde am stat șase ani cu tavanul așa, de curgea apa prin el. A venit doamna Din și ne-a rezolvat omenește, ca un om zdravăn la cap, problemele cu apa și multe alte lucruri. Micile lucruri care pot crea un confort în salon erau absolut ignorate de doamna Beșliu. Iar pe Amalia asta, am văzut-o de câteva ori, dar nu am stat de vorbă cu ea. Era foarte greu să stai de vorbă cu oamenii din subordinea lui Beșliu, fără s-o tulburi și să vină la tine”, ne-a povestit ex-managera Spitalului Județean.

„Era plină de sine, lua toate deciziile singură”

Adriana Tuțescu ne-a mărturisit că nu a reușit să colaboreze cu directoarea economică Rodica Beșliu, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care a demisionat din funcția de manager interimar al spitalului, după doar trei luni de la numire.
„Era plină de sine, toate deciziile le lua singură și n-o interesa niciodată că spitalul are nevoie de asta, asta și asta. Sigur că avea spitalul bani, odată ce banii au intrat în altă parte. De ce acuma are spitalul bani? Lucrurile care nu puteau fi sub nicio formă ignorate, adică medicamentele, se găseau în spital, dar celelalte lucruri, că se scurge apa prin tavan, că sunt cearșafurile găurite, că e mobilierul vechi, lucrurile astea nu au constituit un subiect pentru dna Beșliu. Nu știu dacă știți, când și-a depus candidatura pentru funcţia de manager un coleg de-al nostru, doctorul Cătălin Constantinescu, a apărut un scandal în presă cu o anumită scrisoare în care zicea la un moment dat acolo că Rodica Beșliu este regina și că ea conduce. Păi așa era! Pentru că, într-adevăr, într-o unitate punctul de vedere al finanțistului e foarte important. Ea hotăra, ea tăia, ea spânzura”, mai spune dr. Tuțescu.

„Trebuia să verifice documentele înaintea mea și dacă n-a verificat... ghinion!”

Aceasta nu a fost încă audiată de procurorii DIICOT în dosarul fraudei de aproape 40 de miliarde lei vechi. „Părerea mea e că, pentru două luni, pe lângă ăștia care au stat cinci ani și celălalt un an (managerii Sorin Vasilescu și Dan Olariu, n.red.)  nu știu dacă intru în discuție. Nu am avut o colaborare bună cu Rodica Beșliu, am simțit că ceva nu e în regulă cu ea. Dar ea a colaborat bine cu managerul de dinainte (n.red. - dr. Sorin Vasilescu), a colaborat bine, înțeleg, și cu managerul de după (n. red. - dr. Dan Olariu), pe care eu l-am avertizat, i-am spus că nu am încredere în echipa aia. Nu știu dacă e o legătură între Rodica Beșliu și frauda asta, însă în subordinea ei directă s-a întâmplat. Nu știu ceilalți manageri cum au putut colabora cu ea, poate pentru că erau bărbați... Când ești doctor, manager de spital, semnezi ce ți se pune în față, în principiu. Nu ai pârghiile și expertiza de a verifica toate ordinele alea. Este imposibil. Și dacă ești economist, trebuie să nu mai conduci spitalul și să te ocupi exclusiv de aspectul financiar. Părerea mea e că directorul financiar trebuie să fie cel căruia i se încredințează răspunderea. Managerul, dacă nu se bazează pe directorul financiar, pe cine naibii să se bazeze?! Cred că directorul financiar trebuie să răspundă pentru că în subordinea lui se întâmplau toate lucrurile astea. Atâta timp cât i-am chemat oamenii din subordine să am o discuție și ea s-a sufocat, s-a bășicat, că de ce i-am chemat, ca și cum ea era separată cu financiarul, stat în stat, iar restul spitalului cu managerul. Cred că ea, doamna Beșliu, trebuie luată la întrebări. Trebuia să verifice documentele înaintea mea și dacă n-a verificat... ghinion!”, concluzionează Adriana Tuțescu.

„Rodica Beşliu era pensionabilă de un an sau doi ani”

Ba mai mult, potrivit fostei șefe a Spitalului Județean, în iulie 2015, Rodica Beșliu era „pensionabilă de un an sau doi ani”. „Doamna Beșliu a lucrat și în mandatul meu mult peste vârsta de pensionare. Trebuiau să o scoată la pensie, însă ziceau toți că nu are cine să îi ia locul. În vara aia am strâns bani să-i cumpărăm flori și am aflat că, gata, nu se mai pensionează doamna, că nu avem alt om! De la Consiliul Județean mi s-a dat de înțeles, în context, că dacă pleacă Beșliu ce mai facem, că n-avem om să-i ia locul. Foarte bună mi s-a părut cea care a plecat, doamna Gabriela Epingeac. Era foarte corectă, practic ea făcea toată munca. La un moment dat, când se punea problema să rămân manager, am spus că rămân, dar îmi iau alt om. Vorbisem cu Epingeac și i-am spus «dacă veniți dvs director economic, rămân și eu». Aș fi făcut echipă cu ea, mi se părea cinstită și bună din punct de vedere profesional. Dacă ar fi rămas ea, rămâneam și eu manager”, ne-a mărturisit Adriana Tuțescu.

Publicat în Dezvaluiri

# Dezvăluirile unui fost manager al Spitalului Judeţean despre cum a fost posibilă delapidarea de 900.000 euro # Fostul manager declară că directoarea economică Beșliu ar fi invocat ”deficitul de personal de la Contabilitate”, ca să împiedice mutarea protejatei sale, economista Amalia Dumitrașcu

Publicat în Dezvaluiri
Joi, 28 Septembrie 2017 16:16

Delapidare cu antepronunţare

# Pe cine vrea, dacă vrea, să protejeze DIICOT în frauda de la Spitalul Judeţean Argeş? # În comunicatul de presă, DIICOT spune că şefa Amaliei Dumitraşcu, directoarea financiară Rodica Beşliu, a semnat „fără vinovăţie” cele 70 de bilete la ordin în valoare de 3,9 milioane lei. De unde ştia DIICOT acest lucru, fiindcă la ora emiterii comunicatului de presă nici Amalia Dumitraşcu şi nici şefa ei, Rodica Beşliu, nu fuseseră aduse încă la audieri? # Arestările de săptămâna trecută au confirmat 100% dezvăluirile din Jurnalul de Argeș, care a avertizat încă din august 2014 asupra activității infracționale a Amaliei Dumitrașcu

Publicat în Dezvaluiri