La sfârșitul acestei luni, la Tribunalul Argeș va avea loc un nou termen în procesul în care Direcția Silvică Argeș cere anularea contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele 32,8 hectare teleportate de la Rătești în Pădurea Trivale și vândute de către Ileana Brătianu (nepoata lui Ion C. Brătianu) magnatului Nicolae Ivănescu (foto). Jumătate din teren a ajuns la mai mulți investitori evrei în schimbul colosalei sume de 2,3 milioane de euro. În decembrie 2015, Tribunalul Argeș a decis anularea titlului de proprietate pentru respectivul teren. Recent, procurorii DNA au solicitat mai multe informații privind documentele din dosarul aflat pe rol la Tribunalul Argeș. Asta și pentru că procurorii anticorupție au deschis în urmă cu aproape trei ani un dosar legat de transferul terenului, cu 9 persoane inculpate pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, printre acestea numărându-se fostul primar de la Răteşti şi procuratorul Ilenei Brătianu-Costel Ungureanu.

 

Publicat în Dezvaluiri

Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, și vicepreședintele Ion Mînzînă au participat joi, 21 decembrie, la inaugurarea a două obiective de investiții în comunele Băbana și Rătești.

Astfel, în comuna Băbana, primarul Bebe Ivan a finalizat construirea vestiarului și a grupului sanitar de la Școala Băbana, școală unde învață 154 de elevi. Pentru realizarea acestei investiții Consiliul Județean Argeș a alocat 25.000 de lei.
19 RatestiLa Rătești clădirea dispensarului uman a fost reabilitată și modernizată. Cu cei 100.000 de lei, de la bugetul Consiliului Județean Argeș, primarul Cornel Petrică a schimbat instalațiile termice, electrice și sanitare și a achiziționat o centrală termică nouă. Aici funcționează un cabinet medical cu medic de familie și asistentă dar și o farmacie. Fiind vorba de o clădire destul de mare, care acum oferă toate condițiile desfășurării unor activități medicale la standarde ridicate, Consiliul Local și primarul comunei Rătești oferă, gratuit, spații medicilor care vor să-și deschidă un cabinet de specialitate aici. Chiar în centrul comunei, lângă Dispensar, se află și grădinița care, de asemenea, a fost renovată tot cu fonduri de la Consiliul Județean Argeș.

 

Publicat în Administratie
Miercuri, 06 Septembrie 2017 11:19

Incendii la Ștefănești și Rătești

În ziua de 5 septembrie 2017, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a fost solicitat pentru a interveni la mai multe incendii.

Publicat în ACTUALITATE