În data de 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Curtea de Argeş.

Este vorba de Z.N., de 57 de ani, din comuna Albeştii de Argeş, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din Codul Penal. Bărbatul a fost încarcerat.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Polițiștii piteșteni s-au întâlnit, astăzi, cu elevi din clasa I a Școlii Gimnaziale ,,Tudor Arghezi” din Pitești în cadrul unei activități de prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul traversărilor neregulamentare.

Sub sloganul ,,Îi învățăm astăzi cum să traverseze corect mâine”, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității le-au prezentat copiilor principalele indicatoare rutiere pe care trebuie să le respecte pietonii.

Copiii au format o patrulă școlară și au ,,dirijat” traficul în zona unei treceri pentru pietoni.

Acțiunea a continuat pe raza municipiului Pitești, într-o zonă în care sunt înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul traversărilor neregulamntare. Astfel, polițiștii au depistat și sancționat persoanele care au ales să traverseze neregulamentar, punându-si viața în pericol.

Polițiștii reamintesc că, în conformitate cu prevederile Codului Rutier, traversarea neregulamentară sau prin loc nepermis poate fi sancționată cu amendă de până la 290 de lei. Pietonii sunt rugați ca atunci când traversează strada, chiar și pe marcajele pietonale, să se asigure în prealabil.

politisti1

politisti2

politisti4

Sursă foto: IPJ Argeș

Publicat în ACTUALITATE

Polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au reușit să îi identifice pe cei doi copii care au sustras produse de pe raftul unei farmacii din municipiu, cu câteva zile în urmă. Cei doi, fată și băiat, sunt din Merișani și au 13, respectiv 15 ani.

Minorii sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt, după ce, pe 4 februarie a.c., ar fi sustras 6 cutii de lapte praf în valoare totală de 300 de lei de pe raftul farmaciei Eva din Pitești.
Minora a fost internată în Centrul pentru Primiri în Regim de Urgență din Pitești.
În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.

Publicat în ACTUALITATE

Sâmbătă, poliţiştii din Albota au prins în flagrant un bărbat ce sustrăgea bunuri dintr-o societate comercială din comuna Oarja.
Pe 27 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota l-au prins în flagrant delict pe C.G., de 43 de ani, din comuna Mălureni, bănuit că ar fi sustras 25 de kg de conductori de cupru din incinta unei societăţi comerciale din Oarja.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ de 500 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat societăţii comerciale.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Publicat în ACTUALITATE

Tânărul de 29 de ani care a tâlhărit, vineri noaptea, o femeie din Piteşti care se întorcea de la serviciu, a fost plasat astăzi sub control judiciar.
În noaptea de 26 spre 27 ianuarie a.c., în urma unei sesizări primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti l-au identificat pe D.B.D., de 29 de ani, din Piteşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
Bărbatul este bănuit că ar fi sustras, prin violenţă, geanta unei femei, de 48 de ani, din Piteşti.
Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Duminică, 28 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva bărbatului a fost dispusă continuarea cercetărilor, sub control judiciar.

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 17 Ianuarie 2018 11:07

Mandat executat de polițiștii argeșeni

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 148 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 46.305 lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 8 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Topoloveni, privind pe F.I.C., de 25 de ani, din comuna Leordeni, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost încarcerat.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Un minor de 16 ani din județul Olt, aflat sub control judiciar, a fost depistat de oamenii legii în județul nostru.

Polițiștii Secției 3 Poliție Pitești l-au prins pe adolescent pe raza lor de competență, deși acesta avea interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu, respectiv comuna Tufeni, județul Olt.
Polițiștii argeșeni și-au informat colegii din cadrul I.P.J. Olt în legătură cu fapta minorului, în vederea încunoștiințării organului judiciar competent pentru înlocuirea măsurii.

Publicat în ACTUALITATE

Descoperire macabră, joi dimineață, la Domnești, unde un tânăr de aproximativ 35 de ani a fost găsit spânzurat.

Trupul bărbatului a fost descoperit atârnând de un prun. Deocamdată nu se cunoaște identitatea tânărului. Se pare că oamenii din localitate nu îl cunosc.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele decesului.

Publicat în ACTUALITATE

În perioada 30 decembrie 2017 – 3 ianuarie a.c., peste 200 de polițiști au acționat în medie, zilnic, pentru a se asigura că trecerea dintre ani nu este marcată de evenimente neplăcute.

Au fost sesizate prin 112 un număr de 520 de evenimente, fiind necesară intervenția la peste 300. În urma verificărilor, au fost constatate 83 de fapte de natură penală. Opt sesizări s-au dovedit a fi apeluri false, fiind aplicate în aceste cazuri sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.000 de lei.
Tot în această perioadă, polițiștii argeșeni au acționat conform Planului de acţiune naţional ,,Foc de artificii”, atât în mediul urbam cât și în mediul rural, pentru verificarea comercianţilor autorizaţi de articole pirotehnice şi pentru depistarea persoanelor care oferă spre vânzare asemenea produse fără respectarea condiţiilor legale. De asemenea, au fost continuate activitățile pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit și pentru verificarea modului de organizare a pazei la societățile comerciale.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 5 conform Legii 126/1995 R, 4 la OUG 28/1999, 1 la Legea 12/1990 şi 1 la Legea 333/2003R, în valoare totală de 45.000 de lei. A fost dispusă şi confiscarea sumei totale de 1.364 de lei, precum şi a cantităţii de aproape 100 de kg produse pirotehnice, iar două dintre societăți dețineau și comercializau articole pirotehnice în spații neautorizate de către ITM, urmând a fi dispuse măsuri în vederea retragerii autorizaţiei de efectuare a operațiunilor cu articole pirotehnice.
Totodată, poliţiştii au identificat opt persoane care ofereau spre vânzare articole pirotehnice din categoriile F2 şi F3, ce nu sunt destinate comercializării către persoanele fizice, fiind întocmite şapte dosare penale conform art. 37 din Legea nr. 126/1995 R, iar articolele pirotehnice deţinute de cei în cauză, peste 200 kg, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Și poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. În preajma Revelionului, polițiștii rutieri au aplicat 274 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 94.670 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 40 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare. Ca rezultate pozitive se remarcă faptul că în ziua de 30 decembrie 2017 nu a fost înregistrat nici un eveniment rutier cu victimă, precum și faptul că în această perioadă nicio persoană nu a fost rănită ca urmare a utilizării necorespunzătoare a produselor pirotehnice.

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 03 Ianuarie 2018 12:23

Bătrân din Mușătești dat dispărut

Un bărbat în vârstă de 84 de ani din Mușătești este căutat de forțele de ordine și familie, după ce a plecat de acasă în cursul zilei de marți și nu s-a mai întors.

Bătrânul a plecat de acasă ieri, în jurul prânzului, spre localitatea Valea Iașului pentru a vizita o rudă. Ultima oară a fost zărit în jurul orei 16:00, la o stână aflată între localitățile Mușătești și Valea Iașului, iar de atunci nu se mai știe nimic despre el. Cum nu a ajuns nici la ruda sa din comuna învecinată, dar nici nu s-a întors acasă, familia l-a căutat seara trecută, iar astăzi a alertat Poliția.
Bărbatul este căutat de echipe mixte formate din polițiști și jandarmi atât în Valea Iașului, cât și în Mușătești. La acțiunile de căutare participă și rudele și vecinii bătrânului dat dispărut.

Publicat în ACTUALITATE
Pagina 1 din 7