Săptămâna trecută, un client al Kaufland Pitești a filmat o angajată care întorcea produsele de patiserie în cuptor cu mătura. Cazul a făcut ocolul țării și al presei naționale și locale. Este pentru a doua oară în ultimele luni când se înregistrează nereguli revoltătoare la un magazin Kaufland din Argeș, primul caz fiind cel al magazinului din Curtea de Argeș, unde a fost filmat un șoarice la raionul de carne. Și, ca de fiecare dată, autoritățile din Argeș sunt blânde cu multinaționalele. Nu am văzut în cele cinci zile care au trecut de la incident un comunicat de presă sau o reacție publică a DSP și DSV Argeș. Cei de la Protecția Consumatorului Argeș au început un control a doua zi după sesizarea problemei de la Kaufland Pitești. Și am aflat asta nu dintr-un comunicat de presă, ci după ce o colegă de redacție a sunat la OPC Argeș să ceară mai multe informații.
De altfel, lipsa de transparență și de reacție a autorităților din Argeș, inclusiv în cazul controalelor și neregulilor de la supermarketurile multinaționalelor, este o constantă nefericită și deranjantă în ultimii ani. Iar mai-marii Prefecturii Argeș nu fac nimic să remedieze această problemă.
Revenind la DSP Argeș, îmi aduc aminte cu revoltă cum acum două luni și jumătate DSP Argeș nu a dat nicio amendă la Kaufland Curtea de Argeș după ce a fost filmat un șoarice printre bucățile de carne, oficialii instituției spunând în apărarea lor că nu a fost găsită nicio problemă. Însă explicațiile nu sunt deloc plauzibile, în condițiile în care inclusiv oficialii Kaufland au recunoscut incidentul și și-au cerut scuze clienților. Faptul că cei de la DSP Argeș au spus atunci că totul e în regulă la Kaufland Curtea de Argeș sună în acest context de-a dreptul penibil.
Și, apropo de lipsa de transparență a DSP Argeș, cel mai recent comunicat de pe site-ul instituției e din 18 mai și e legat de Ziua Europeană de Luptă împotriva Obezității. În ultimii trei ani, DSP Argeș nu a postat nici măcar un comunicat de presă ori o informare legată de controalele făcute la supermarketurile din Pitești. Și nu vorbim aici doar de Kaufland, pentru că suntem siguri că și la celelalte supermarketuri din județ au fost înregistrate nereguli în ultimii ani.
Și dacă autoritățile din Argeș sunt mumă pentru Kaufland și celelalte supermarketuri din județ, nu același lucru se poate spune despre atitudinea avută față de producătorii români și față de bătrânele care vând câteva legături de verdețuri în piețe. Nu există săptămână în care să nu văd bătrâne în piețe alungate ori amendate de polițiștii locali ori de alte autorități excesiv de autoritare când e vorba de aplicarea legii pentru cei mici și fără relații. Legea trebuie respectată de toți, însă de ce în cazul multinaționalelor autoritățile din județ sunt lovite de secretomanie când e vorba de grave nereguli și de dat sancțiuni? Cine știe, poate că prefectul Emilian Dragnea și subprefectul Adrian Bughiu vor avea în curând curajul să îi bage în ședință pe mai-marii instituțiilor deconcentrate, care sunt mumă pentru cei tari și ciumă pentru cei mici?!

Publicat în Opinii

Săptămâna trecută, pe pagina Facebook „Pitesti, orasul meu!” au apărut imagini cu o angajată Kaufland aranjând produsele de patiserie dintr-un cuptor, cu ajutorul unei mături, acompaniată de o colegă. Imaginile au fost filmate într-un magazin din cartierul piteştean Craiovei.
Angajatele din raionul de panificaţie şi patiserie au fost filmate pe ascuns folosind coada unei mături pentru manipularea produselor dintr-un cuptor.
Autoritățile s-au sesizat, iar magazinul Kaufland a fost amendat atât de OPC Argeș, cât și de DSV Argeș. De la OPC Argeș, amenda a fost de 10.000 lei. DSV Argeș a dat două sancțiuni în cuantum de 1.200 lei atât angajatei care aranja produsele cu mătura, cât și colegei ei, după cum ne-a precizat dr. Daniel Lupu, directorul DSV Argeș. Tot directorul DSV Argeș ne-a mai spus că ”cele două angajate aveau instructajul făcut cu privire la manipularea cuptorului de panificație, dar nu au respectat instructajul făcut și au acționat pe propria răspundere”.

Publicat în Actualitate

# DSP Argeş: pentru străini mumă, pentru români ciumă # Dr. Aura Copciag: „Șobolanul poate să intre în orice unitate și în casele noastre pur și simplu pe ușa principală”  # „Nu aveam de ce să dăm sancțiuni la Kaufland Curtea de Argeș, pentru că au făcut dezinsecția și deratizarea”, mai precizează Aura Copciag, şefa Direcţiei de Control din cadrul DSP Argeş

Săptămâna trecută, au făcut ocolul țării imaginile cu un șoarece ce mișuna în vitrina frigorifică cu carne de la supermarketul Kaufland din Curtea de Argeș. Autoritățile s-au autosesizat după sutele de articole publicate în presă, iar OPC Argeș și DSV Argeș au dat două amenzi, de 20.000 și respectiv 9.000 de lei magazinului. Și, așa cum a declarat pentru Jurnalul de Argeș Violeta Nedelcu, comisarul-șef al OPC Argeș, amenda de 20.000 de lei nu este prima pe care o ia supermarketul Kaufland din Curtea de Argeș.

Și, cum am aflat că după neregula mediatizată în toată presa din România au venit în control la Kaufland Curtea de Argeș și cei de la DSP Argeș, am dorit să aflăm mai multe și despre rezultatul controlului acestei instituții. Numai că - surpriză! - DSP Argeș nu a dat nicio amendă la Kaufland Curtea de Argeș, oficialii instituției spunând în apărarea lor că nu a fost găsită nicio problemă. Însă explicațiile nu sunt deloc plauzibile, în condițiile în care inclusiv oficialii Kaufland au recunoscut incidentul și și-au cerut scuze clienților. Faptul că cei de la DSP Argeș spun că totul e în regulă la Kaufland Curtea de Argeș sună în acest context de-a dreptul penibil.

10 copciagAura Copciag (foto), şefa Direcţiei de Control din cadrul DSP Argeş, ne-a oferit mai multe detalii legat de controlul efectuat și lăsat cu zero sancțiuni: „N-aveam de ce să dăm sancțiuni, pentru că în data de 21 februarie, s-au făcut dezinsecția și deratizarea. Cei de la Kaufland Curtea de Argeș au prezentat inclusiv procesul-verbal de retragere a produselor ce s-au aflat în vitrina frigorifică. În noaptea de 27 spre 28 februarie s-a făcut o nouă dezinsecție și deratizare în toate spațiile, urmată de dezinsecția vitrinei de către o firmă din Bacău. În noaptea de 28 februarie spre 1 martie s-a făcut o nouă dezinsecție și deratizare de către o firmă din București. După terminarea acestor operațiuni, DSVSA Argeș a prelevat teste de salubritate. Pe 28 februarie, a fost chemată o firmă specializată pentru a verifica întreg raionul în vederea depistării eventualelor orificii prin care ar putea pătrunde rozătoarele în unitate”, spune Aura Copciag. Iar faptul că nu s-au dat sancțiuni pentru că „pe 21 februarie s-au făcut dezinsecția și deratizarea” nu ține. Pentru că șobolanul a fost găsit la câteva zile după deratizare. Și e clar că la Kaufland Curtea de Argeș au fost probleme, recunoscute inclusiv de responsabilii magazinului și amendate de două instituții publice.

„Noi nu putem să identificăm exact pe unde a intrat șobolanul”

Legat de faptul că oficiali ai DSVSA Argeș au declarat săptămâna trecută că deratizarea ar fi fost făcută necorespunzător, Aura Copciag spune că „nu știu pe ce s-au bazat când au făcut acea declarație. Cei de la Kaufland Curtea de Argeș au identificat probleme la rampa de recepție și că pe acolo ar fi putut intra șoarecele, acolo existând o plasă de sârmă. Ei au luat măsuri de dublare a acelei plase”.
Cine are totuși competență să îi sancționeze pe cei de la Kaufland Curtea de Argeș, fie și pentru faptul că nu au luat toate măsurile de siguranță, inclusiv cele privind normele de sănătate publică? „Noi nu putem să identificăm exact pe unde a intrat șobolanul. Hai să nu cădem în derizoriu. Șobolanul poate să intre în orice unitate și în casele noastre pur și simplu pe ușa principală. Faptul că ar fi intrat prin rampa de recepție, aceasta a fost declarația reprezentantului Kaufland”, ne-a declarat Aura Copciag.
Nu la fel de blânde au fost autoritățile, inclusiv DSP Argeș, în primăvara lui 2016 cu Lactate Brădet, firmă acuzată pe nedrept în scandalul îmbolnăvirilor bebelușilor cu E.coli. Un scandal în urma căruia fabrica omului de afaceri Marius Badea a pierdut aproape 300.000 de euro şi un capital de imagine imens.
Din păcate, în prea multe cazuri, DSP Argeș și alte instituții publice de control sunt pentru străini mumă și pentru români ciumă. Și apropo de DSP Argeș, nimeni din conducerea instituției nu a plătit cu funcția în scandalul îmbolnăvirii bebelușilor din primăvara lui 2016, scandal în care instituția a fost defazată și depășită de situație. Și s-au împlinit doi ani deja de la acea dramă soldată cu decesul a trei bebeluși.

Publicat în Dezvaluiri