Recital la Festivalul „Monodrame” care a avut loc la Teatrul Municipal Bacău cu spectacolul „City Break”, textul Luminița Borta și regia Ania Cazan, fiica sa. Recitalul susținut pe scena băcăuană de actrița Teatrului „Alexandru Davila” s-a bucurat de un mare succes la public, iar cele două au fost invitate și la alte festivaluri de gen.

Publicat în Cultura

Sâmbătă seara, la Galeriile Ilfoveanu a fost pusă în scenă o super comedie intitulată City Break. O piesă extrem de dinamică, cu actrița Luminița Borta având un „one woman show”. „Nu mă așez decât odată, vreo 20 de secunde”, după cum a mărturisit actrița Luminița Borta, renumită și dedicată în profesia sa. Luminița Borta a avut un motiv în plus de mândrie: piesa în care a jucat a fost regizată chiar de fiica sa, Ania Cazan, care i-a moștenit indiscutabil, talentul. Textul comediei City Break, ce este o adaptare semnată tot de Luminița Borta, a fost un alt ingredient pentru ca spectacolul să fie bine primit de publicul venit la premieră. Ceea ce s-a și întâmplat.

 

Publicat în Cultura

# Premieră la Davila, însă una penibilă
Scandal pe scenă, la teatrul Davila. Nu în vreo piesă, ci la propriu, între două nuci tari ale instituției piteștene. Ne referim la  managerul Nicolae Poghirc și la șefa secției Dramă, actrița Luminița Borta. Încă de prin vară au apărut voci care condamnau stilul mai autoritar de a conduce al noului director al teatrului,  care stil a început să provoace nemulțumiri printre angajați, ba chiar și printre croitoresele care și-au dat demisia la un moment dat. Femeia de serviciu, în timp ce mătura scările, ba chiar și câteva actrițe aflate la repetiții, au fost văzute, de asemenea, plângând. Acum, după deschiderea stagiunii, actrița Luminița Borta a „ieșit la scenă” și a început să reclame deschis comportamentul directorului Poghirc, pe care l-a și reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Publicat în Dezvaluiri

Ajuns manager la Teatrul Davila, Nicolae Poghirc încearcă să rupă gura târgului cu o mulțime de premiere care să incite curiozitatea publicului piteștean și bineînțeles să îi stârnească dragostea față de cea de a patra muză. Una dintre rețetele aplicate de Poghirc este aducerea unor colaboratori mai vechi de ai săi, de la alte teatre, fie că este vorba de regizori, scenografi dar și de actori, cum este cazul actriței bucureștence Paula Chirilă, de exemplu, de care îl leagă o strânsă prietenie.

Publicat în Culise

# Convorbiri neconvenţionale

# De la sublim la abjecţie nu e decât un pas! L-ai făcut! În ochii lumii! Fără mască! Pentru prima dată la Piteşti! Nu te-a pus la stâlp după  săvârşirea faptei. Te-au aplaudat, admirat, elogiat… Cum te simţi după căderea cortinei?
- Spectacolul „Medeea” de Nina Mazur reprezintă una dintre cele mai importante provocări pe care le-am înfruntat în cariera mea de până acum.

Publicat în Cultura