# Profesorul Untaru (foto) de la Colegiul „Brătianu” a sesizat DIICOT când a găsit trei plicuri cu droguri pentru fiul său # Mihnea Untaru, fiul unui cunoscut profesor de la Colegiul „Brătianu”, a fost condamnat recent, în primă instanță, la șapte ani și jumătate de închisoare pentru „trafic internațional de droguri de mare risc în formă continuată”  # Avocatul lui Mihnea Untaru a susținut în fața instanței că „părinții au solicitat în mai multe rânduri sprijinul Poliției, DIICOT, în demersul de a-l sustrage pe Mihnea Untaru dintr-un grup din care nu mai avea ieșire” # Între interceptările din dosar există și una din care reiese și „că se cumpără droguri pentru majoratele liceenilor din Pitești”

După cum a scris Jurnalul de Argeș, luna trecută, magistrații Tribunalului Argeș l-au condamnat la închisoare pe Mihnea Untaru, fiul unui cunoscut profesor din Pitești. Mihnea Untaru a fost condamnat la șapte ani și jumătate pentru trafic internațional de droguri de mare risc în formă continuată și va trebui și să plătească 7.000 de lei cheltuieli judiciare. Sentința nu este definitivă și ea a fost deja atacată cu apel. Am consultat dosarul instanței și din el iese la iveală o dramă cu care se confruntă familia tânărului. Familie care a apelat în mai multe rânduri la autorități în speranța că acestea vor reuși să îl scape cumva de dependența de droguri. Iar autoritățile au avut reacție destul de târziu, de abia în decembrie 2016, când tatăl lui Mihnea Untaru a găsit în cutia poștală trei plicuri adresate fiului său și care erau din Olanda și Anglia. Având suspiciuni legate de conținutul plicurilor și bănuind că sunt droguri, Iulian Untaru a mers la BCCO Pitești, punând plicurile la dispoziția anchetatorilor. Acesta a fost punctul de plecare al anchetei.

Rechizitoriu DIICOT: „Tânărul comandă în mod repetat de pe internet LSD, ecstasy și cocaină”

11 mihnea untaruDupă ce procurorii și specialiștii DIICOT au analizat conținutul celor trei plicuri găsite și predate de tatăl lui Mihnea Untaru, au descoperit că în acestea se aflau mai multe grame de droguri, inclusiv LSD adus din Marea Britanie.
Drept urmare, cei de la DIICOT au decis să îl monitorizeze pe Mihnea Untaru, fiind autorizată în acest sens utilizarea unui investigator sub acoperire și a unui colaborator care să plaseze comenzi.
Și, conform unui raport întocmit în aprilie a.c., „a rezultat faptul că tânărul comanda în mod repetat de pe rețeaua de internet Thor Darknet droguri de mare risc, în special LSD, ecstasy și cocaină. Acesta își oferă serviciile și altor tineri din Pitești pentru a le plasa comenzi, dirijându-i să îi alimenteze contul de bitcoin la un aparat ZebraPay. După aceasta, Untaru Mihnea plasează comenzile de regulă pe numele său, iar acestea ajung în țară prin Poșta Română. Drogurile sunt împărțite de către cei care le plătesc, Untaru Mihnea oferindu-le posibilitatea să le vândă, având legături în mediile consumatorilor de droguri din București”.

Interceptări din dosar: „Dacă vrei tragi cu mine și îmi dai 150 de lei și tragi un g cu mine”

În dosarul de la Tribunalul Argeș sunt zeci de interceptări ale dialogurilor pe care Mihnea Untaru le avea pe internet cu mai mulți utilizatori și clienți din Pitești.
Iată mai jos fragmente dintr-o astfel de convorbire, purtată cu utilizatorul Dragan47 în aprilie a.c., cu doar câteva săptămâni înainte ca Mihnea Untaru să fie reținut. O discuție din care reiese și că se cumpără droguri pentru majoratele liceenilor din Pitești.
Dragan47: Păi și la ce plm zici că ai doar cox (n.red.-mefedronă, un drog puternic) dacă nu dai
Mihnea: Păi voiam să își dau da mi-am luat paranoia. Dacă vrei tragi cu mine și îmi dai 150 lei și tragi un g cu mine. E bine așa?
Dragan47: Eu nu trag asa ceva e pt majoratu lu mita
Mihnea: Pai oricum nu ajunge pana atunci. Aia ajunge luni ca e in amsterdam acum ma uit la gps la ea
Dragan47: Pana luni coaie?
Mihnea: Dap. Vine din anglia. Abia acum a ajuns sa faca escala la amsterdam

„Știu eu un om în București care îmi ia 5 guri pe săptămână pe 200 lei”

Într-o altă interceptare din aprilie a.c., Mihnea Untaru vorbește cu un consumator-distribuitor, cu inițialele B.N., care îi spune printre altele că îi poate distribui drogurile în București.
Mihnea: De 3 milioane câte de 89 (n.red.-un alt drog)iau?
B.N. : Îți faci 20-30 de porții lejer. Depinde cât de strong vrei să le faci.
Mihnea: Dacă e să cumpăr cox după site, am cum să fac bani din el?
B.N.: Știu eu un om în București care îmi ia 5 guri pe săptămână pe 200 lei.
Pe 2 mai a.c., Mihnea Untaru, care era elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „I.C. Brătianu”, a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri chiar în fața liceului unde învăța. Asupra lui au fost găsite 3 grame de metamfetamină. La perchezițiile efectuate la domiciliul tânărului au mai fost găsite apoi 5 grame de droguri, inclusiv ecstasy și cannabis.

„Mefedrona venea în plicuri sigilate de 5 grame și vidate”

După reținerea lui Mihnea Untaru, mai mulți tineri din Pitești, inclusiv liceeni au fost audiați la DIICOT. Iar cea mai relevantă declaraţie este cea a lui Alexandru Ciolponea, cel care în 2015 îi vânduse 2 plicuri cu etnobotanice lui Mihnea Untaru și care ulterior a început să comande el droguri chiar de la fostul client. „Mihnea Untaru mi-a propus în decembrie 2016 să îmi comande niște pastile, spunându-mi că cele care au efect mai puțin puternic costă 50 de lei, iar cele mai tare 70 lei. În aceeași discuție mi-a zis că poate să comande și prafuri, respectiv mefedronă, la suma de 150 lei/gram... Pe măsura trecerii timpului, Untaru Mihnea ajunsese să-mi scadă prețul la pastile la 30 lei, respectiv 50 lei, iar la mefedronă la 120 lei/gram. Știam că mefedrona venea în plicuri sigilate de 5 grame și vidate. S-a întâmplat ca o dată să văd un astfel de plic. Acesta m-a rugat să-i dau o forfecuță să desfacă plicul și «să tragă» drogurile la mine în cameră, lucru cu care n-am fost de acord. După ce am refuzat, acesta a stat 4 ore în fața ușii mele și s-a drogat”.

Tatăl tânărului, un cadru didactic de excepție

11 alina maneaDupă ce Mihnea Untaru a fost reținut pe 2 mai a.c., investigatorii au început să strângă și caracterizări ale lui Mihnea Untaru și ale părinților săi, pentru a analiza și mediul social din care provenea tânărul și evoluția sa la școală. Și toate caracterizările au fost, fără excepție, foarte bune.
Bogdan Ionescu, fostul diriginte al lui Mihnea Untaru, a spus despre fostul său elev că „a dat dovadă de comportament civilizat și interes pentru studiu și respect față de cadrele didactice. A fost susținut necondiționat de familie”.
Iulian Untaru, tatăl tânărului, este caracterizat ca un cadru didactic de excepție de către toți cei care îl cunosc, caracterizare dublată și de numeroasele premii și burse obținute de acesta. „Domnul profesor Iulian Untaru are o activitate de excepție, având printre altele 35 de premii și mențiuni la olimpiadele județene și naționale de franceză obținute de elevii săi”, a spus Alina Manea (foto), directoarea Colegiului Național „I.C. Brătianu”. Mai trebuie spus că profesorul Iulian Untaru a obținut până acum nu mai puțin de cinci burse în Franța și Germania.

Ce spune avocatul lui Iulian Untaru: „DIICOT nu a făcut nimic pentru a îl ajuta pe Mihnea Untaru să iasă din acel mediu, din contră l-au găsit vinovat”

La procesul ce s-a desfășurat la Tribunalul Argeș, Adrian Georgescu, avocatul lui Mihnea Untaru, le-a solicitat judecătorilor „să țină seama de cum a pornit dosarul de față, acțiunea fiind demarată la sesizarea părinților inculpatului. Părinții au solicitat în mai multe rânduri sprijinul Poliției, DIICOT, în demersul de a îl sustrage pe Untaru Mihnea dintr-un grup din care nu mai avea ieșire”. Tot avocatul Adrian Georgescu a mai susținut faptul că „Untaru Mihnea a încercat să iasă în mai multe rânduri din acest mediu, însă nu a reușit. DIICOT nu a făcut nimic, din contră l-au găsit vinovat”.  

Publicat în Dezvaluiri