După cum am mai precizat, după patru ani de la producerea incendiului la depozitul de deşeuri de la Câmpulung, substanţele periculoase încă zac cu tonele în hala de pe fosta platformă ARO, acum proprietatea celor de la Landmark Management. Iar asta nu este singura problemă a muscelenilor şi a firmei cu deşeurile, Global Eco Center, reprezentată prin Vasile Tofan. La acest moment sunt în derulare mai multe procese legate de situaţia încă neclară de la Câmpulung.
La un an de la incendiu, spre finele lui 2014, Global Eco Center a intrat în procedura insolvenţei, coordonarea acesteia fiind făcută de Tribunalul Iaşi. În tabelul creditorilor s-au înscris patruzeci de firme şi persoane fizice, printre cei care au de recuperat bani de la societate aflându-se inclusiv Vasile Tofan. Deocamdată a fost întocmit un plan de reorganizare, dar sunt şanse reduse ca judecătorul sindic să se pronunţe în acest an asupra acestuia. Dincolo de problemele cu insolvenţa, administratorul judiciar trebuie să reprezinte firma şi în mai multe procese.
În urmă cu câteva săptămâni, Global Eco Center, reprezentată de administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Homoranu SPRL, a pierdut un proces deschis la Judecătoria Câmpulung prin care a contestat primirea unei amenzi de la Garda de Mediu. A pierdut, iar acum cere anularea unui alt proces-verbal de contravenţie. În cauză a fost introdus şi proprietarul halei cu deşeurile, Landmark Management.
Vasile Tofan este inculpat în două procese legate de proasta sau rău-intenţionata administrare a deşeurilor. Unul se află pe rolul Judecătoriei Câmpulung, iar alături de Tofan sunt şi firma, dar şi administratorul judiciar, altul a fost recent înaintat spre soluţionare Judecătoriei Curtea de Argeş.

Publicat în Dezvaluiri

Pe 3 octombrie s-au împlinit patru ani de la incendiul produs la depozitul de deşeuri de la Câmpulung al firmei ieşene Global Eco Center, iar problema nu a fost rezolvată. Într-o hală de pe fosta platformă ARO încă se mai află peste două mii de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase. Şi a fost găsit un singur vinovat... deocamdată!

Publicat în Economie

# După trei ani şi jumătate de la incendiul deşeurilor de la ARO
Încă din octombrie anul trecut trebuia să se constate dispariţia deşeurilor de pe fosta platformă ARO, însă şi acum zac în hală mii de tone de substanţe periculoase.

Publicat în Actualitate

Problema deşeurilor de la Câmpulung nu a apărut atunci când pe fosta platformă ARO şi-a deschis un punct de lucru firma ieşeană Global Eco Center! Punctul de plecare a fost stabilit încă de acum un deceniu, atunci când Landmark Management Bucureşti a cumpărat de la Lichidări Info Consult activele fostei uzine muscelene.

Publicat în Dezvaluiri

Mii de tone de deşeuri zac în continuare într-o hală de pe fosta platformă ARO, iar imposibilitatea eliminării acestora de către firma care le-a depozitat acolo, Global Eco Center Iaşi, este evidentă.

Publicat în Dezvaluiri

Se împlineşte jumătatea de an de când trebuia să dispară deşeurile de pe fosta platformă ARO, dar mii de tone de substanţe încă mai sunt adăpostite într-o hală a Landmark Management, firma care deţine complexul industrial. Iar condiţiile în care sunt depozitate deşeurile şi starea recipientelor constituie motive de îngrijorare, aşa după cum subliniază Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” într-un memoriu transmis ministrului argeşean al Mediului, vicepremierul Daniel Constantin.

Publicat în Dezvaluiri

# Reprezentanţii firmei nu au ajuns nici până acum în instanţă
Trei dosare penale legate de firma cu deşeurile de la ARO şi de incendiul din 2013 au fost sau încă sunt instrumentate de către procurori, însă doar unul a ajuns la final. Un final surprinzător ca o ironie la adresa celor prinşi în sistem, în condiţiile în care de vină pentru focul de acum trei ani şi jumătate este un tânăr angajat aflat atunci la faţa locului.

Publicat în Dezvaluiri