Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„De unde onoare la reţeaua Gheorghe Barbu?”

Pe 26 mai 2012, într-o informare trimisă membrilor SLUP, liderul de sindicat Mircea Bărbuceanu face noi referiri acuzatoare privindu-l pe fostul rector Gheorghe Barbu. Iată mai jos mai multe fragmente din informarea respectivă:
”Miercurea trecută, în amfiteatrul C1 s-a desfășurat adunarea membrilor comunității academice, a tuturor celor interesați de soarta clădirilor ACADEMICA și Casa Universitarilor. Au participat circa 150 de persoane. Votul majoritar a decis următoarele: Universitatea din Pitești va înființa o societate comercială că unic asociat și va desfășura în cele două locații activitate de alimentație publică și conferințe (la Casa Universitarilor). Așa cum observă zâmbind și dl. rector, votul covârșitor a arătat că salariații noștri doresc ca bunurile Universității să fie administrate chiar de Universitate! S-au săturat să fie furați și păcăliți de alții, să se uite lung la ceea ce le aparține și la alții care le folosesc pe mai nimic...
Oricum, imaginea a ceea ce a fost până în februarie 2012 în Universitatea din Pitești este una extrem de nefavorabilă nouă. Fără niciun fel de exagerare!”
Același Mircea Bărbuceanu vine în continuarea informării cu acuze foarte dure: ”S-a prezentat o situație incredibilă și neștiută nici de noi până acum: mai multe persoane, unele fără nicio funcție de conducere în UP, au beneficiat de telefoane mobile gratuite, plătite de instituție. Se va întocmi o situație în acest sens. Noi cerem de pe acum ca aceasta să fie făcută publică și această MITĂ oferită de Gheorghe Barbu din banii noștri să fie recuperată - alături de toate celelalte... În plus, solicităm să se aibă în vedere și acest aspect atunci când se vor sesiza organele îndreptățite pentru tot ce se va descoperi în Universitatea din Pitești SRL!
În aceeași ședință am mai aflat de la dl. Florin Smaranda că sistemul informatic al Universității funcționează PERFECT (!!!). Dânsul, cu o impertinență care a șocat întreagă audiență, i-a adus la cunoștință doamnei prorector Abrudeanu că în fișa postului său nu are sarcini „să spele holurile”, referitor la reproșul că, în opinia noastră, acest sistemul informatic gestionat de dânsul atâția amar de ani este foarte aproape de nulitate!!! Chiar domnia să, referitor la un contract de service de 750 de milioane de lei vechi (!!!) pentru platforma e-learning, recunoștea că aceasta funcționează în proporţie de sub 1%!!!
Extrem de relevant... Credem că în acest caz, ca și în multe altele, se impune o retragere de onoare! Dar de unde onoare la rețeaua Gheorghe Barbu!? Mai mult, asemenea indivizi încearcă în aceste zile să ne convingă de profesionalismul lor, crezând că lucrurile vor continua ca până acum... Sau poate știu ei ceva!?”

Publicat în Actualitate

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Gheorghe Barbu face presiuni ca să-l păstreze pe Gheorghe Axinte în interiorul UPIT”

Pe 6 octombrie 2012, într-o lungă informare trimisă membrilor de sindicat, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu face noi acuze legate de fostul rector Gheorghe Barbu și de omul de afaceri Gheorghe Axinte.  
Iată mai jos câteva fragmente relevante din informarea din 6 octombrie 2012:
„Am constatat în aceste zile că, pe lângă mulți membri «marcanți» ai rețelei sale, Gheorghe Barbu, cu ajutorul unui bun prieten al său pe care l-a «împins» și îl tot împinge de la spate, a făcut și face presiuni să-l păstreze și pe MARELE SAVANT ȘI CADRU DIDACTIC Gheorghe Axinte în interiorul Universității, alături de renumitul muncitor-miliardar Daniel Otobîcu... Astfel, Gheorghe Axinte este și acum prezent în statele de funcții ale unuia din departamentele Facultății de Științe Economice, spre marea noastră rușine! Unii spun că în acest caz este vorba despre faptul că alții se folosesc de prietenul Gheorghe Axinte că să găsească un loc unde să «pitească ore» pe care să le facă peste cele două norme legale... Vom vedea care este adevărul! Până atunci, poate pentru a rezolva de la început o situație care poate degenera, am solicitat actualei conduceri a Facultății de Științe Economice - personal doamnei director de departament Daniela Mihai - cât și conducerii Universității să nu permită continuarea MARII RUȘINI a Universității din Piteșți numite Gheorghe Axinte. Altfel vom dovedi atât în interiorul Universității și mai ales în exteriorul acesteia CĂ NU S-AU PREA SCHIMBAT MULTE... Și ar fi păcat, pentru că realitatea, așa cum v-am prezentat-o mai sus, arată că lucrurile au început să se miște în direcția bună!”

Tot Mircea Bărbuceanu mai spune că „dacă totuși conducerea Universității nu va îndrepta această MARE RUȘINE, noi, conducerea SLUP și cei care s-au arătat revoltați în aceste zile de jignirea de a fi colegi cu Daniel Otobîcu și Gheorghe Axinte, vom purcede la acțiuni specifice pentru a o înlătura. Că urmare, pentru a nu surprinde neplăcut pe nimeni, anunțăm încă de acum următoarele acțiuni:
a) vom pune la dispoziție - cu adresă oficială - conducerii Universității și presei înregistrări susținute cu martori cu privire la modul în care Gheorghe Axinte își «susținea» examenele, în care angajați ai SC ARGECOM SA aduceau de la Craiova profesorii la examene și pe drum discutau ce subiecte se vor da, în care angajați ai săi se prezentau ei înșiși la examene în locul lui Gheorghe Axinte, în care Gheorghe Axinte își susținea disertațiile în excursii cu profesorii etc. și vom solicita public măsuri în consecință!
b) vom fi prezenți la toate activitățile «didactice» ale lui Gheorghe Axinte, împreună cu reprezentanții presei, pentru a verifica modul în care acesta este prezent și respectă fișele de disciplină.
c) vom sesiza organele abilitate, inclusiv MECTS, cu privire la titlurile academice ale acestuia, pentru care vom solicita analiza și retragerea.
Credem că astfel vom face un mare serviciu Universității, eliminând asocierea numelui acesteia cu unul dintre cei mai importanți «clienții» vechi ai presei de scandal...
Suntem însă aproape siguri că actuala conducere a Universității din Piteșți - începând cu directorul departamentului respectiv și decanul Facultății de Științe Economice, o echipă tânără, care a arătat că dorește reforma în primul rând morală a acestei Facultăți - nu ne va dezamăgi nici în acest caz...”

 

 

Publicat în Actualitate

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Gheorghe Barbu şi Gheorghe Şerban au venituri de jumătate de miliard lunar de la UPIT”

Pe 6 octombrie 2012, într-o lungă informare trimisă membrilor de sindicat, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu continuă seria acuzelor la adresa fostului rector Gheorghe Barbu și a celor din anturajul său.  
Iată mai jos câteva dintre cele mai importante  fragmente din informarea din 6 octombrie 2012:
„Zilele acestea conducerea Universității a purtat numeroase discuții și cu ambasadori și reprezentanți ai acestora - cu precădere cu cei ai Chinei - pentru a reuși deschiderea Universității din Pitești către statele lumii, cu consecință directă pentru... buzunarele noastre golite drastic de «performanțele» fostului rector. Vă reamintim în acest sens că, în conformitate cu prevederile Legii educației, numai datorită gradului de ÎNCREDERE obținut de Gheorghe Barbu la evaluarea ARACIS și reconfirmat în această primăvară, precum și performanțelor cercetării noastre conduse atâția ani de Gheorghe Șerban, bugetul alocat Universității din Pitești s-a înjumătățit față de anul trecut... În contrapartidă? Cei doi au venituri de jumătate de miliard lunar de la Universitatea din Pitești (ajungând până la 700 de milioane lunar!), Gheorghe Barbu «trage» din greu să rămână titular al Universității «sale dragi», iar dl. Gheorghe Șerban ne șochează cu o lăcomie demnă de Guiness Book: în anul universitar 2012 - 2013 - cu concursul conducerii Facultății de Electronică și Calculatoare, strâns «unită» în jurul vectorului său de imagine, liderul «sărac» Gheorghiță Mazăre - și-a «tras» în norma de bază și în cea la plată cu ora nu mai puțin de 10 cursuri!!! Oare mai este în această Universitate vreun cadru didactic ATÂT DE PERFORMANT ca dl. Șerban, care a semnat într-un an universitar 10 cataloage?”

„Doamna Geanina Cucu Ciuhan a suferit de aceeași boală ca și mentorii săi, Gheorghe Barbu și Gheorghe Șerban: lăcomie, dublată de fals”

Mircea Bărbuceanu face acuze în informarea sa și la activitatea profesoarei Geanina Cucu Ciuhan.
„S-a descoperit că, deși în anii anteriori doamna decan Geanina Cucu Ciuhan a dat declarații pe propria răspundere că nu are mai mult de 2 norme didactice în România, aceasta a mai deținut una la Universitatea din București și una la SNSPA (în total 4 norme!!!), ultima chiar fără știrea și aprobarea Universității din Pitești. De remarcat, pe lângă falsul în acte și falsul intelectual în discuţie, și cele 8 x 4 = 32 ore pentru care a fost plătită zilnic doamna Ciuhan, pe lângă numeroasele «cercetări» ale sale pe proiecte de «cercetare» sau plătite din fonduri structurale, tot felul de comisii din care a făcut parte ş.a.m.d.”, precizează Mircea Bărbuceanu.

 

Publicat în Actualitate

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Gheorghe Barbu a încercat să-i mituiască pe mulţi din membrii Senatului cu sponsorizări”

Pe 8 noiembrie 2012, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu trimitea membrilor de sindicat o informare legată de ieșirea la pensie a fostului rector Gheorghe Barbu, informare în care continuă atacurile asupra acestuia.  
Iată ce scria Mircea Bărbuceanu în acea informare:
„Pentru a pune capăt zvonurilor care circulă, vă anunț că într-adevăr ieri, 7 noiembrie 2012, Gheorghe Barbu a primit decizia de pensionare. Îmi permit doar un scurt și ultim comentariu despre acest personaj de (acum) tristă amintire, dorind la acest moment doar ca Universitatea din Pitești să treacă mai repede peste o perioadă de maximă rușine din istoria ei de 50 de ani, perioadă în care am ajuns codașii României pe toate planurile și binecunoscuți doar prin performanțele în ale jafului, lăcomiei și ilegalităţilor unei rețele de crimă economică organizată, cu legături la cele mai înalte niveluri (fapt ce le-a permis să aibă parte de tratamente «blânde» «in»justiției românești, manifestate prin recunoașterea gravității faptelor penale, dar aplicarea unor sancțiuni ce uimesc zilnic forurile europene...). Gheorghe Barbu ne părăsește exact așa cum merită: într-un mod JOSNIC și UMIL! Decizia de pensionare i-a fost înmânată ieri de colegul nostru Cătălin Crăciun, un om cu suflet mare, care îi «datorează» lui Gheorghe Barbu și locotenentului acestuia, Ileana Bălan, două boli profesionale incurabile, pe care le-a dobândit ca urmare a «pedepsei» că nu a vrut să iasă din SLUP...
În ultimele zile fostul rector s-a milogit - la propriu! - de mulți să i se prelungească activitatea, a încercat în stilul său caracteristic să mituiască pe mulți din membrii Senatului cu sponsorizări, contracte pe fonduri structurale (cu unii chiar a reușit...) etc. etc. pentru a le câștigă votul, a împroșcat cu venin pe toți cei ce i-au solicitat să se retragă cu demnitate... Din păcate pentru el și din fericire pentru noi, marea majoritate a comunității academice a Universității din Pitești a arătat în aceste zile că s-a trezit, că dorește irevocabil altceva decât feudalismul și decăderea în care a fost cufundată sub domnia unui impostor”.
Tot Mircea Bărbuceanu mai spune următoarele, în informarea din 8 noiembrie 2012:
„În ultimele ședințe ale Senatului Universității, Gheorghe Barbu a dat cea mai clară dovadă a «calității» sale de «profesor universitar». A arătat tuturor o lipsă de demnitate, o lăcomie și o disperare cum rar ne-a fost dat să vedem... Cu toții am avut în față un om mic, un om disperat, un individ care trăia într-o lume paralelă cu realitatea, care încă mai credea că este «marele rector» și care încerca să-i convingă pe cei prezenți de «cinstea» lui și ne citea de zor de pe niște ciorne - care îi tremurau de indignare că nu este crezut... - numeroasele sale «merite» și comisii din care a făcut parte... Scârbiți de comportamentul acestuia, mai mult de 2/3 din membrii Senatului au plecat din sală atunci când a fost vorba să voteze prelungirea activității fostului rector (cei mai mulți nu au venit de la început). Din 63 de senatori au rămas în sală doar puțin peste 20, forul rămânând fără cvorumul legal.
Printre cei care au rămas am fost și eu, subsemnatul. Am rămas doar ca să fiu martorul reechilibrării acelei balanțe universale care consfințește o lege universală a conservării, conform căreia ceea ce pui pe un taler primești pe celălalt... Aviz multor amatori! Am intervenit doar în a-i aminti lui Gheorghe Barbu că pleacă exact în modul în care a umilit și alungat mulți oameni de valoare ai Universității din Pitești, pentru a face loc sieși sau multor indivizi de aceeași factură, foști colaboratori ai Securității, indivizi cu «dosare» grele, majoritatea tot impostori de același calibru...
Gândul meu a mers în acele clipe - așa cum am spus celor prezenți... - la academicianul Adelina Georgescu, unul dintre oamenii deosebiți pe care i-am cunoscut și căruia mă bucur că i-am fost un apropiat. Un om care s-a luptat singură cu rețeaua lui Gheorghe Barbu. Un OM despre care Gheorghe Barbu - în cel mai securist stil posibil, deprins la școlile «de profil» unde a fost educat... - a creat multora imaginea unui nebun, a unui certăreț care a vrut distrugerea Universității! Ceea ce a încercat, de altfel, și cu noi, cei din conducerea SLUP, cum bine se știe... După o relație extrem de apropiată în ultimii ani cu mine și cu cei din jurul meu, doamna academician Adelina Georgescu ne-a sunat cu numai câteva zile înainte să moară și ne-a pus să-i promitem că vom merge până la capăt! Va mărturisesc că, dacă nu era acel telefon, mulți ne gândeam să ne oprim, pentru că simțeam la acel moment o foarte mare dezamăgire că, după multe suferințe și strădanii, nu reușim să obținem dreptatea dovedită”.

 

Publicat în Actualitate

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Hoţia echipei manageriale a lui Gheorghe Barbu nu cunoaşte limite”

Pe 22 februarie 2012, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu a trimis o informare extrem de dură sutelor de membri de sindicat, informare în care îl atacă virulent pe Gheorghe Barbu, pe atunci încă rector. Atacurile erau îndreptate și împotriva echipei lui Gheorghe Barbu.
„Hoția și umilirea noastră din partea actualei ECHIPE manageriale nu cunoaște limite! Se vrea să se jefuiască universitatea aceasta NU PÂNĂ ÎN ULTIMA ZI DE MANDAT, ci chiar și după aceea, prin aservirea noastră pe următorii ani. Ca în contractele de asfaltare sau în cele de energie ale «băieților deștepți», Gheorghe Barbu și a sa GAȘCĂ au aprobat într-un Senat (vechi) și Birou de Senat (din care face parte ca membru de baza dl. prorector Șerban, cel care ne tot asigura de zor zilele acestea de TRANSPARENȚĂ ȘI PERFORMANȚĂ...) externalizarea unor servicii ale Universității din Pitești. Printre care curățenia! Motivul? Lipsa de personal!!!! Săptămâna trecută, o firmă «prietenă» a intrat deja în corpul C (Centrul de Calcul). Săptămâna aceasta urmează Corpul A și Corpul I... Poate că nu procedam în consecință - pentru a nu se interpreta că facem campanie electorală - dacă ieri nu ne-ar fi căutat mai multe îngrijitoare (femei de serviciu) disperate și cu lacrimi în ochi... Au fost mutate de colo-colo ca să facă loc firmelor lui Gheorghe Barbu (și Gheorghe Șerban!?). Li s-a spus de un... coleg că urmează să devină «excedentare» și să li se desfacă contractul de muncă”, spune în informare Mircea Bărbuceanu.
 
Tot liderul Sindicatului Liber din Universitatea Pitești mai precizează în respectiva informare: „Deși nu sunt în sindicatul nostru, îngrijitoarele ne-au povestit cum au fost forțate să iasă și să intre în sindicatul Barbu... Am hotărât că trebuie să le ajutăm. Și nu este vorba numai de noi, ci și de cererea unor profesori cu greutate mare în această Universitate, care ne-au sunat ieri. Ca urmare, vom depune solicitarea pe care o aveți atașată și vom începe să strângem semnături pentru oprirea nenorocirilor Barbu! Altfel se va întâmpla ca și la Casă Universitarilor, unde în numai câteva luni din 34 de lucrători ai noștri au rămas 5, pentru a face loc lui Otobîcu! Mai mult, cei care au fost dați afară au plecat plângând, bătuți de acest nenorocit și amenințați de Gheorghe Barbu, pentru că nu au fost de acord să-i facă pe plac! NU SUNT POVEȘTI! SUNT FAPTE REALE, PE CARE VI LE PUTEM DOVEDI ORICÂND! Mai mult, în disperarea lor, femeile de serviciu (cu salariul de 5 milioane!!!) vor să ceară socoteală ele înșile conducerii Universității!!!
Haideți să le ajutăm cu toții să oprească acțiunea de externalizare a serviciilor, să fim alături de ele pentru a nu fi disponibilizate de Gheorghe Barbu și a sa gașcă de mafioți!”

 

 

Publicat în Actualitate

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Gheorghe Barbu, cu pofta sa nestăvilită de jaf al banului public”

Pe 1 iulie 2012, după o ședință a Consiliului de Administrație al UPIT, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu a trimis o lungă informare sutelor de membri de sindicat, informare în care face din nou referire la problemele avute cu fostul rector Gheorghe Barbu.
„Dl. prorector prof. univ. dr. Constantin Drăghici a prezentat un raport de control extrem de amănunțit cu privire la una dintre «renumitele» investiții Gheorghe Barbu de la Rm. Vâlcea... Finalul, pentru noi (conducerea SLUP), era cel previzibil: peste 600 de milioane de lei «nu se găsesc», instalații plătite la nivel de «superlux» și la prețuri mult «umflate», în timp ce la fața locului s-au găsit exclusiv numai materiale de cea mai proastă calitate, manoperă plătită de acum trei ani, dar fără a se executa lucrările etc. etc. Doamna Abrudeanu a prezentat raportul de analiză cu privire la activitatea Serviciului de Informatizare, la extrem de proasta funcționare a programelor achiziționate cu bani grei de Gheorghe Barbu de la firma ProdInf a fostului sau coleg și prieten (prin achiziție directă, bineînțeles...) și la nefuncţionarea mult-trâmbiţatei platforme e-learning. Finalul a fost, după părerea noastră, în concordanță cu ceea ce simțim cu toții zi de zi, mai ales accesând cu mare dificultate bietul site al Universității... Pe o scară de la 1 la 10, în unanimitate, membrii comisiei de analiză au punctat cu 3 activitatea serviciului în ansamblu și cu 1,33 pe cea a managementului acestuia... Fără alte comentarii! În mod firesc, o astfel de analiză ar trebui să fie urmată de o demisie de onoare! Dar cine mai știe ce înseamnă onoarea în această instituție mutilată material și moral de Gheorghe Barbu!?”, precizează Mircea Bărbuceanu în informare.
În aceeași informare trimisă membrilor de sindicat, Mircea Bărbuceanu mai face următoarele afirmații cu referire la Gheorghe Barbu: „În ceea ce privește «imaginea universității», îl rugăm pe dl. Mazăre să nu uite că aceasta a reprezentat-o mereu al său șef Gheorghe Barbu! Cu rectorul Gheorghe Secară și cu actualul rector Ionel Didea, dar cu același sindicat SLUP, imaginea Universității a fost și este alta! Cu Gheorghe Barbu, cu pofta sa nestăvilită de jaf al banului public nu a fost cale de «negociere»... Îl felicităm pe dl. Mazăre că a reușit să cheltuiască banii ASUP și cu folos, nu numai pe petreceri la Academica - cu dansuri pe mese ale celor din imediata sa apropiere - de Paște sau de Crăciun, câștigând și el pentru o parte din cei care au cotizat forțat, procese inițiate de noi și preluate de dansul. Îl rugăm însă să nu-i mai mintă pe cei care nu știu legea: ieșirea din ASUP a numeroșilor salariați - care au fost forțați să intre de către Gheorghe Barbu - nu a anulat dreptul acestora de a beneficia de efectul hotărârii judecătorești. Această hotărâre, că și cea similară câștigată de SLUP vor fi executate de conducerea Universității ÎN INTEGRALITATE! Nicidecum nu va fi posibil să se acorde drepturile câștigate numai unora dintre cei numiți în textul sentinței! Considerăm că este cel puţin josnică încercarea d-lui Mazăre de a-și mai ține în sindicatul său puținii membri care i-au mai rămas prin amenințări mincinoase că «nu le va mai da banii dacă ies!».
Reprezentativitatea Federației sau Confederației nu are niciun rol. Federația din care noi facem parte nu a avut niciodată problema reprezentativității, ceea ce însă nu ne-a dat dreptul de negociere a CCM în Universitatea din Pitești! Spre marea bucurie a lui Gheorghe Barbu și a domnului Mazăre, care au negociat întotdeauna personal pentru drepturile unuia sau altuia care le-au servit interesele personale!”

Publicat în Actualitate

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Doresc să vină în locul meu cineva care să ne garanteze că nu ne vom reîntoarce la feudalismul totalitar al lui Gheorghe Barbu”

Într-o informare trimisă membrilor de sindicat pe 21 mai 2012, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu le spune acestora că este dispus să își dea demisia din funcție numai în anumite condiții. Tot Mircea Bărbuceanu îl atacă în aceeași informare pe Alin Mazăre, liderul celuilalt sindicat din UPIT.

Iată ce spune liderul SLUP legat de Alin Mazăre, celălalt lider de sindicat de la Universitatea din Pitești: „Colegul nostru Alin Mazăre simte probabil că a început să se vadă din ce în ce mai clar lipsa să de interes și reprezentativitate sindicală și tot mai acutul interes personal (poate se va reîntoarce la sindicalism, după ce își va obține postul de conferențiar…), ori de grup... De ce spunem asta!? Pentru că a început iarăși să umble cu minciuni la adresa mea. Unele noi, altele scoase de la naftalină. Doar, doar îl va mai băga cineva în seamă! Printre cele «calde» am auzit că spune de noi, cei care am participat la discuțiile de la minister, că am fi fost «puși la punct» de dom’ Hadar și de dom’ Bobulescu, dar și de secretarul de Stat Gigel Paraschiv, ceea ce ne-a făcut să tăcem mâlc. Dl. rector spunea ieri că ar există ceva înregistrări de la discuții. Poate ni le pune la dispoziție să vi le transmitem tuturor. Ar fi foarte interesante… Dl. Hadar a stat la discuții circa 4-5 minute și apoi a plecat (probabil pe la Antena 1, 2 sau 3, pe unde își face veacul…). Cinste acestuia însă, pentru că, înainte de a pleca, ne-a dat dreptate și i-a cerut domnului Mazăre «să facă mai multă campanie în Universitatea din Pitești». Dl. Alin Mazăre a vorbit puțin mai mult ca la… întâlnirea cu dl. ministru Câmpeanu din martie (unde, dacă va reamintiți, nu a scos absolut niciun cuvânt!), adică vreo 2-3 minute din întreaga întâlnire de aproape 2 ore… Discuțiile le-am dus noi, eu și colega Camelia Manea. Deși doar doi, față de restul de 12 persoane, cred că am condus discuțiile - ca și la întâlnirea din martie cu dl. ministru Câmpeanu - demonstrând dreptatea noastră cu documentele puse pe masă. Dl. Alin Mazăre a stat în colțul mesei, la dreapta d-lui Didea, la fel de cuminte ca și în ultimele luni în Senat și Consiliul de Administrație (unde a început mai nou să mulțumească «din suflet» (!!!) conducerii Universității, personal d-lui director Brostescu, inclusiv pentru faptul că i s-a văruit laboratorul…).
Printre minciunile vechi, o reia pe cea cu unificarea sindicală”.

Mircea Bărbuceanu face referiri, în informarea din 21 mai 2012, și la faptul că a obosit și că dorește să se retragă din fruntea sindicatului, neuitând să facă referire și la conflictele lui cu fostul rector Gheorghe Barbu. „Sunt foarte mulți colegii care pot confirma rugămințile mele repetate de dinaintea recentelor alegeri din SLUP, rugăminți de a se implica, de a prelua conducerea, de a veni cât mai mulți în conducerea SLUP care, în cel mai scurt timp, să învețe și să-mi ia locul. Va mărturisesc că am obosit și că de multă vreme am sincera dorință de a mă retrage. Dar nu oricum! Doresc să vină în locul meu cineva care să continue cu curaj în același mod, care să nu dea mâna cu «’ai mari» pentru interese personale, care să meargă pe linia reprezentării cu adevărat a intereselor membrilor SLUP, care să-și sacrifice măcar o parte din timp și din viață pentru principiile pentru care eu lupt din 2007. Care să ne garanteze că nu ne vom reîntoarce la feudalismul totalitar al lui Gheorghe Barbu, unul care se încearcă a fi reinstituit și acum… Aștept un răspuns și de la dl. fost prorector Șerban în legătură cu sporurile salariale auto-aprobate și cu primele de zeci de milioane lunar primite de la Gh. Barbu și Gh. Secară…”

 

Publicat în Actualitate

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Gheorghe Barbu a aservit UPIT unor persoane sau firme”

Într-o informare trimisă membrilor de sindicat pe 20 martie 2012, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu le prezintă membrilor de sindicat detalii din ședința Senatului în care fusese prezentată noua echipă de conducere a UPIT și face referiri la problemele lăsate de fostul rector Gheorghe Barbu.  

Iată ce spune Mircea Bărbuceanu în informarea din 20 martie 2012: „În ședința Senatului, noul rector și-a prezentat echipa de prorectori. Nu îi felicităm, pentru că nu credem că este o mare fericire în a fi numit în această grea perioadă în vreo funcție de conducere a Universității din Pitești, ci le urăm spor la treaba! Credem că, încă de la început, toți cei care ne conduc trebuie să înțeleagă că vor fi «slujitorii Universității», și nu «stăpânii» acesteia! Epoca feudalismului sovietic s-a încheiat pe 9 martie 2012! Îi anunțăm pe această cale că vom fi cu ochii pe dânşii (ca și pe noul rector), îi vom «monitoriza» îndeaproape. Nu îi vom condamna pentru greșeli omenești - justificate prin volumul imens de muncă pe care vor trebui să-l depună începând chiar de mâine... - ci pentru greșeli din «panoplia Gheorghe Barbu», făcute cu intenție: jaf, decăderea în continuare a instituției, lipsa de investiții în laboratoare și oameni, interese personale, aservirea Universității unor persoane sau firme, încălcarea legii și regulamentelor, prost management, fals intelectual, lipsa de transparență, distrugerea instituției, investiții inutile, lipsa de dialog social, umilirea noastră cu «colegi» de factură Otobîcu-Axinte, gradații de merit date pentru «merite» necunoscute, continuarea politicii salariale de minimum pentru cei care muncesc și «supramaximum» pentru rubedenii, șefi și directori etc. etc.”
Tot liderul SLUP a făcut referire și la modul în care a fost sărbătorită noua echipă de conducere, într-un mod total diferit față de petrecerile de pe vremea fostului rector Gheorghe Barbu: „În unanimitate, Senatul a validat alegerile domnului rector. Imediat după sfârșitul ședinței, toată echipa a sărbătorit evenimentul, așa cum trebuia: cu o cupă de... ceai! Pentru această decență, îi felicităm și considerăm că au pornit cu dreptul! Pe vremea ECHIPEI BARBU, astfel de evenimente «se lăsau» cu pupături, cu petreceri copioase și beții la Casa Universității, pe banii noștri, până dimineața! Aveau și ce sărbători: încă 4 ani de umplut buzunarele...”

Iată ce mai spune Mircea Bărbuceanu, în finalul informării din 20 martie 2012: „Acum a venit momentul să tragem o concluzie importantă: în ultimii 4 ani și mai ales de când Gheorghe Barbu și-a făcut sindicat propriu, «condus» de Gheorghiță Mazăre, ați auzit tot felul de acuze de tipul: Bărbuceanu și toată conducerea SLUP vor funcții, vor Academica, vor Casa Universitarilor... Iată că astăzi s-a adeverit ceea ce am spus întotdeauna: prin lupta noastră nu am urmărit NICIODATĂ vreun interes personal. Nu am avut nicio «înțelegere» cu noul rector, nici înainte de campania electorală și nici după. Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție, deși foarte mulți ne-au cerut în zilele acestea de zvonuri și calcule «să ne ducem sus», să acceptăm... Aceștia au fost sinceri, motivându-și cererea prin aceea că noi am fi reprezentat o mare garanție că se vor respecta promisiunile electorale. Pe aceștia i-am asigurat că noul rector este un om de bună-credință și nu credem că este necesară prezența noastră în conducerea Universității într-un astfel de scop. Vom rămâne însă lângă acesta și împreună vom parcurge lungul și greul urcuș spre reabilitarea Universității din Pitești, atât timp cât buna sa credință îi va fi singura sa călăuză...”

 

Publicat în Actualitate

# Exclusiv. Pierdere de un milion de euro pentru stat! # În contractul dintre Universitatea din Pitești și Argecom se specifica foarte clar că în spațiul închiriat se vor organiza activități care nu contravin Legii Învățământului. Numai că acolo s-a făcut cârciuma Academica! Adică nunți și botezuri, iar băuturi alcoolice comercializate zilnic și chiar și de mai multe ori pe zi! # În urma derulării pline de ilegalități a contractului, Ministerul Educației a plătit firmei Argecom aproape un milion de euro!

În iunie 2009, o echipă de la Curtea de Conturi făcea un amplu control la Universitatea Pitești, iar ilegalitățile descoperite acolo s-au întins pe zeci de pagini, unele dintre ele fiind foarte grave. Controlul Curţii de Conturi a fost determinat de dezvăluirile insistente ale liderului de sindicat Mircea Bărbuceanu. Jurnalul de Argeș a prezentat recent concluziile incendiare ale raportului Curții de Conturi. Iar acum revenim cu detalii din contractul încheiat pe 19 august 2003 între Universitatea din Pitești și Argecom, contract semnat de rectorul de atunci, Gheorghe Barbu, și de managerul Argecom, Gheorghe Axinte.

Obiectul contractului: „Organizarea de activități care nu contravin Legii Învățământului”

18 contractPe 19 august 2003, Universitatea din Pitești închiria firmei Argecom, în buricul târgului, o suprafață de 429 mp pe o perioadă de 25 de ani, contra unei chirii-pomană de 500 de euro/trimestru. „Obiectul contractului îl constituie închirierea suprafeței de 429 mp (supraetajare peste fosta editură) pentru amenajare spațiu pe cheltuiala sa și organizarea de activități care nu contravin Legii Învățământului”. Numai că această prevedere a fost încălcată din construcție, spațiul fiind amenajat direct ca restaurant, iar ca bătaia de joc la adresa Universității Pitești și a corpului profesoral să fie completă, cârciuma a fost botezată  „Academica”. Absolut normal pentru semnatarii contractului, rectorul Gheorghe Barbu și studentul-profesor Gigi Axinte, care arată intenția încălcării legii, aici a început să se consume la greu băuturi alcoolice și să se organizeze nunți și botezuri. Surse de bani adevărați, totul în bătaia de joc față de contractul semnat între reprezentantul statului, rectorul Gheorghe Barbu, și partea privată, studentul Gigi Axinte.
De altfel, și Curtea de Conturi a constatat aceste ilegalități, chiar consemnând în actul de control că HG 128/1994 prevede clar: „În incinta unităților de învățământ de toate gradele se interzice comercializarea ori expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice”. În mod limpede, pentru că intenția a fost evidentă, iar ilegalitățile se întâmplau exact cum fuseseră puse la cale, rectorul Gheorghe Barbu nu a observat timp de 6 (șase) ani că el personal îl ajută pe Gigi Axinte să „mulgă” financiar Universitatea de Stat din Pitești.  

Chirie-pomană la doar 0.38 euro/mp/lună

Analizând contractul cu dedicație făcut de UPIT cu Argecom, rezultă o chirie mai mult decât modică, de doar 0,38 euro/mp/lună, probabil cea mai mică chirie din România. Iar clauzele chiriei au fost și ele mai mult decât lejere. Prin contractul semnat, rectorul Gheorghe Barbu și Gigi Axinte au prevăzut  o perioadă de grație la plata chiriei de 5 luni după darea în folosință, în care Argecom să fie scutită de plata chiriei. Și, ca pomana să fie completă pentru Axinte, nu s-a prevăzut nicio chirie de la data încheierii contractului, 19.08.2003, până la darea în folosință a cârciumii, 1 iunie 2006. Și cum chiria nu era prevăzută, statul român, prin intermediul Universității din Pitești, nu a încasat nici măcar un leu timp de aproape trei ani, după cum corect au observat inspectorii de la Curtea de Conturi.

Argecom nu a plătit utilitățile, deși era obligată prin contract

În contract, la punctul 4.2, scria cât se poate de clar că Argecom se obliga să achite contravaloarea utilităților. Cine consumă - plătește.Numai că cei de la Argecom nu au plătit niciuna dintre facturile de la utilități timp de șase ani. Și ca ilegalitatea să fie și mai mare, valoarea utilităților consumate de Argecom între 19 august 2003 și 1 martie 2009 a fost suportată, ilegal, din fondurile UPIT, fapt constatat de către inspectorii Curții de Conturi.
În primăvara lui 2006, în urma unui control de la Ministerul Educației (venit tot la „lăcrămațiile” liderului sindical Mircea Bărbuceanu), s-a constatat că respectivul contract de închiriere a fost încheiat împotriva legii, fără licitație. Drept urmare, echipa de control de la Ministerul Educației a recomandat conducerii UPIT (Gheorghe Barbu era rector în acea perioadă) rezilierea contractului. Însă, în loc doar să rezilieze contractul, pentru că era nul de drept, fiind încheiat cu încălcarea legii, UPIT a declanșat acțiune în instanță pentru anularea acestuia. În aparență, un fel de scărpinare la urechea stângă cu mâna dreaptă, pe banii statului. În realitate, rectorul Gheorghe Barbu a tras de timp în favoarea partenerului privat Gigi Axinte, în vederea ieșirii din încurcătură. Astfel, a apărut soluția, întrucât în timpul procesului Argecom a formulat cerere reconvențională pentru acordarea de despăgubiri bănești, reprezentând contravaloarea construcției (total ilegale) ridicate pe terasa închiriată inițial.

Cei de la UPIT nu au făcut recurs, cum îi obliga legea

În mod suspect, pentru cine nu știa cârdășia dintre rectorul Gheorghe Barbu și Gigi Axinte, patronul ARGECOM și viitor lector universitar și inventator, cei de la UPIT nu au avut obiecțiuni la cererea reconvențională, care s-a dovedit soluția câștigătoare. Câștigătoare pentru Axinte și defavorabilă pentru Universitatea de Stat. De fapt, cei de la UPIT au mai făcut și alte fapte bune, tot pe banii statului, adică i-au dat aproape un milion de euro lui Gigi Axinte și, fiind probabil mulțumiți de sumă, n-au mai declarat nici recurs, după cum îi obliga legea. Așadar, așa cum scriu cei de la Curtea de Conturi, „până la data de 17.06.2008, Argecom a fost despăgubită cu 2.540.000 lei (25 de miliarde vechi!), sumă alocată de la bugetul de stat de către Ministerul Educației”. Pe bună dreptate, inspectorii de la Curtea de Conturi le impută celor de la UPIT „neutilizarea în justiție a tuturor căilor posibile de apel cu privire la despăgubirile stabilite de instanță”. Mai concret, „Universitatea din Pitești nu a formulat obiecțiuni la expertiza tehnică judiciară și nu a declarat recurs la sentința comercială pronunțată de Tribunalul Argeș, acceptând astfel plata unei despăgubiri în sumă totală de 2.901.856 lei fără a fi epuizate toate căile legale”.
Iată ce le-a răspuns, fără frică sau rușine, celor de la Curtea de Conturi fostul rector Gheorghe Barbu: „Din câte știu, s-a spus că recursul nu are sens, deoarece Universitatea a obținut ceea ce a cerut, anularea contractului”. Niciun cuvânt despre ilegalități și nici despre sumele uriașe din banii statului fraudate de Gigi Axinte, patronul firmei Argecom.

 

Publicat în Economie

Mircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Gheorghe Barbu a semnat plăţi în avans pentru firme «prietene» şi salarii nesimţite pentru slugile sale. Toate, din bugetul de venituri proprii ale Universităţii!”

Într-o informare trimisă membrilor de sindicat pe 1 martie 2012, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu vorbește despre ultima zi a lui Gheorghe Barbu ca rector al Universității din Pitești și vine cu acuze puternice la adresa lui. Vă prezentăm în continuare mai multe fragmente relevante din adresa trimisă de către Mircea Bărbuceanu.

„Deja a început cu acțiunea de «golire» a vistieriei Universității din aceste ultime zile, de sustragere a multor documente... Se pare inclusiv că și-a activat în acest sens «oamenii» din multe instituții de care depinde soarta noastră. Îi anunțăm pe această cale pe toți aceștia că cea mai mică încercare de a da curs «rugăminților» lui Gheorghe Barbu va determina din partea noastră acțiuni pe măsură, de care sunt siguri că suntem capabili (de astă dată după o altfel de poziție...). Nu este o amenințare, ci exclusiv o luptă cu un sistem vechi, care va încerca din răsputeri să ne tragă înapoi către acea stare de înapoiere și haos în care ei să mai reprezinte «ceva» și în care să-și burdușească în continuare buzunarele lor, ale nevestelor sau ale cine știe căror rubedenii mediocre! Sperăm însă și ne vom lupta cu toții, împreună, că Universitatea noastră să nu împărtășească soarta României de după Revoluție... Este adevărat că va fi greu, foarte greu... Gheorghe Barbu a «pârjolit» totul în urma sa și, în mod aproape sigur, va acționa exact invers decât a spus-o în aceste zile: va încerca să saboteze, direct sau prin fostele sale slugi cu buzunare doldora de bani, orice acțiune a noii echipe de conducere, pentru a arată tuturor că «fără el nu se poate»...”, precizează liderul SLUP.
 
Tot Mircea Bărbuceanu mai spunea, în adresa din 1 martie 2012: „Ceea ce ne umple sufletul de bucurie în aceste zile, în care suntem printre dvs. este, întocmai ca această zi de primăvară, renașterea speranței pe care o vedem în ochii multora - din sindicatul nostru sau din afară acestuia - pentru că pot să vorbească liber, pentru că nu mai trebuie să se ferească de «oamenii lui Barbu». Este un prim pas către normalizarea unei vieți ce a fost întreruptă timp de 16 ani... Cei care au trăit Revoluția din 1989 cunosc această stare. Noi, Universitatea din Pitești, abia acum, pe 1 martie 2012, am ieșit din comunism, din feudalismul sovietic! Reîntorcându-ne la lucruri plăcute, vrem să vă relătam ceva impresionant pentru mulți dintre noi: chiar ieri, un coleg ne mărturisea cu lacrimi în ochi că era sigur că va ieși la pensie tot cu Gheorghe Barbu și că nu va trăi să vadă altceva în Universitatea din Pitești”.

Liderul SLUP i-a mai informat pe membrii de sindicat și că Gheorghe Barbu a încercat să tergiverseze convocarea noului Senat al UPIT: „O ultimă discuție despre cel ce a fost rectorul Universității din Pitești. Marți a avut loc ședința noului Senat pentru validarea alegerilor noului rector. Gheorghe Barbu și a sa echipă au încercat și în aceste ultime zile să facă manevre care să întârzie cât mai mult voința majorității comunității academice. Astfel, au încercat să convoace VECHIUL SENAT, conștienți fiind de faptul că majoritatea membrilor acestuia nu vor mai veni și, astfel, din lipsă de cvorum, lucrurile vor fi tergiversate. Din fericire, acțiunea domnilor profesori Didea și Brînzea a dejucat planurile lui Gheorghe Barbu și, în final, a fost convocat noul Senat, cel în funcție. Chiar pe site-ul Universității a apărut o... «erată»! În zilele ce vor urma nu vom renunţa la a-i trage la răspundere pentru faptele lor, la a recupera cât se va mai putea din ceea ce au furat! Chiar în aceste ultime zile, cu drept de semnătură, Gheorghe Barbu a semnat zeci de decizii de plată și achiziții, la fel de «performante» ca cele de până acum: mochete, termopane, plăți în avans pentru firme «prietene», salarii nesimțite pentru slugile sale, INVESTIȚII etc. etc. Toate din bugetul de venituri proprii ale Universității!”

 

Publicat în Actualitate
Pagina 1 din 4