# Peste 1.000 de copii și adulți s-au călcat în picioare pentru a vedea show-ul trupei Gașca Zurli # Din cauza numărului mare de spectatori într-un spațiu insuficient, căile de evacuare din mall au fost blocate # Inconștiența organizatorilor a fost taxată de pompieri cu o amendă de 2.500 lei

Spectacolul organizat la Vivo Pitești de Halloween a lăsat un gust amar argeșenilor. Unii - deopotrivă copii și părinți - s-au călcat în picioare pentru a prinde un loc la show-ul celor de la Gașca Zurli. Alții au petrecut ore bune la volanul mașinii, după ce traficul a fost efectiv paralizat pe mai multe străzi din Pitești din cauza evenimentului de la mall. Mai mult de atât, potrivit pompierilor, deși în centrul comercial se aflau peste o mie de spectatori, în mare parte copii, măsurile de siguranță au lipsit cu desăvârșire. Supraaglomerarea galeriei a dus la blocarea căilor de acces, astfel că, în cazul unui eveniment nefericit, mall-ul s-ar fi putut transforma foarte ușor într-un nou „Colectiv” .

Marți, 31 octombrie, seara de Halloween, ora 17.30. Sute de mașini gonesc spre mall, acolo unde se anunță un spectacol incendiar pentru copii suținut de Gașca Zurli. Un singur pod peste râul Argeș, dar sute de mașini. Se circulă bară la bară. Parcarea centrului comercial e plină, însă autoturismele continuă să intre, în căutarea unui loc de parcare. Negăsind, mașinile ies una câte una, însă traficul devine brusc infernal pentru cei care se îndreaptă spre Ștefănești. Și niciun polițist care să dirijeze circulația în zonă. Ora 18.00, începe spectacolul. Peste 1.000 de copii și părinți iau cu asalt galeria mall-ului pentru a prinde un loc cât mai aproape de scenă. Căile de acces sunt blocate de puhoiul fanilor îndrăgitei trupe, veniți din toate colțurile județului Argeș. După o oră, spectacolul se încheie brusc, deși era programat să țină cel puțin două ore, spre dezamăgirea micuților prezenți la mall.

Sute de comentarii negative pe pagina oficială de Facebook a celor de la Gașca Zurli: „Nu poți organiza un spectacol într-un spațiu atât de mic, fără siguranță!”

11 ComentariiMall1Primii care au taxat inconștiența organizatorilor au fost chiar părinții care și-au însoțit copiii la mall. Reacțiile acestora au apărut la scurt timp după postarea unui video live pe contul de Facebook al trupei Gașca Zurli, marți, la ora 18:05. Postarea cu pricina a adunat rapid zeci de comentarii negative, atât din partea părinților care au sesizat pericolul la care și-au expus copiii, cât și din partea argeșenilor care au rămas blocați în trafic ore bune. Vă prezentăm mai jos cele mai relevante comentarii care descriu haosul din seara de Hallowen.

„Spectacol ratat, copii călcați în picioare de adulți”

11 ComentariiMall2Aura Luminiţa Mihai: „Ați avut autorizație pentru organizarea acestui spectacol? Imposibil! (...) Rușine pentru organizatori! Mai mare chinul pentru atâția copii, o mare bătaie de joc! Nu poți să organizezi un spectacol într-un spațiu atât de mic, fără siguranță...”
Nicoleta Chelaru: „A fost un spectacol ratat... copii călcați în picioare de adulți... curioși și ei... Vindem cu 15 lei cornițele Zurli... în ce lume am ajuns să trăim. Dezamagită total!!!”

„Am plecat cu fetița de 2 ani urlând”

Camelia Antoaneta Diaconu: „Bătaie de joc! Trebuia montat măcar un TV cu diagonala destul de mare pentru ca și ceilalți copii aflați în spatele scenei (parcă pusă cu intenție invers... cu spatele la intrare) să vă vadă. Am plecat cu fetița de 2 ani urlând!! (...) Am venit din Curtea de Argeș și sunt foarte dezamăgită de organizare!!!?! Fata cea mare (de 8 ani) a zis că nu vrea să vă mai asculte pentru cât de mult a fost tristă surioara ei... nu vă puteți închipui cum a fost drumul meu de la Pitești la Curtea de Argeș???”

„Un oraș întreg paralizat”

Ionuț Tănase: „Pe viitor poate luați în considerare să organizați evenimentele de așa manieră încât copiii să stea în faţa scenei iar părinții pe margine. Sincer... Azi la Pitești a fost o hărmălaie de nedescris. E ultima oară când îmi aduc copilul la un balamuc d-ăsta”
Marius Cătălin Drăguşin: „Un spectacol zdravăn a cărui coadă s-a extins de la mall până la primăria de la Mărăcineni”
Porojanu Anca: „Am stat 40 de minute la intrarea în Pitești din cauza concertului. Am întârziat cu aproape o oră să ajung acasă. Un oraș întreg paralizat!!! Organizarea e proastă la oricare eveniment pe care îl faceți!”.

ISU Argeș: „Trebuiau să permită accesul unui număr limitat de persoane”

Pentru lipsa măsurilor de siguranță din timpul show-ului de Halloween, centrul comercial Vivo Pitești a fost amendat de ISU Argeș cu 2.500 lei. Pompierii ar fi fost doar înștiințați de reprezentanții mall-ului că va avea loc spectacolul susţinut de Gașca Zurli, deși era obligatorie o documentație mult mai amplă, care să specifice suprafața și numărul maxim de participanți la eveniment. „Trebuiau să ne trimită un document în care să menționeze suprafața spațiului unde urma să se desfășoare spectacolul, să delimiteze acel spațiu astfel încât să rămână libere căile de evacuare și să permită accesul unui număr limitat de persoane pe suprafața respectivă. Nu au făcut acest lucru. Ne-au trimis doar o adresă în care ne înștiințau despre organizarea evenimentului”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, cpt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș. Mai exact, zona unde urma să aibă loc spectacolul trebuia delimită prin benzi sau gărdulețe de protecție. Doar că organizatorii au ignorat toate aceste măsuri de siguranță. Copiii însoțiți de părinți au luat cu asalt galeria mall-ului, care a devenit brusc supraaglomerată, asemeni culoarelor de la etaj. Circa 1000 de persoane - asta din estimările pompierilor, martorii la eveniment susțin că ar fi fost mult mai multe -  ar fi fost prezente la spectacol. Realizând că lucrurile scapă de sub control, organizatorii au luat totuși unele măsuri, însă nu tocmai inspirate. „Au limitat durata spectacolului. Spectacolul trebuia să se încheie în jurul orei 20.30, dar s-a terminat cu o oră mai devreme. De asemenea, nu au mai permis accesul în mall. A fost destul de greu să faci diferența între persoanele care veneau la mall pentru locul de joacă sau pentru a mânca și cei care veneau la spectacol. Noi am estimat că aproximativ 1.000 de persoane au fost prezente la eveniment”, ne-a mai spus Mădălina Epure.

Oficialii Vivo Piteşti vorbesc de „un număr mare de vizitatori suplimentari”

Am solicitat un punct de vedere oficial și centrului comercial Vivo Pitești, care ne-a transmis prin Biroul de presă: „VIVO! Pitești a organizat pe 31 octombrie 2017 un eveniment de Halloween care a avut în program și un spectacol susținut de Gașca Zurli. Spectacolul s-a bucurat de un interes mare din partea locuitorilor din Pitești și a atras în special între orele 17.30 - 18.00 un număr mare de vizitatori suplimentari. Din motive de siguranță centrul comercial a decis să limiteze temporar accesul, obiectivul principal fiind siguranța tuturor vizitatorilor”. Nicio referire însă la sancțiunea de 2.500 de lei aplicată de pompieri pentru lipsa măsurilor de siguranță pentru participanți la spectacolul susținut de Gașca Zurli.

Publicat în Dezvaluiri

După ce edilul Ion Tănăsescu de la Bughea de Jos a tăiat ajutoarele sociale de care beneficiau 15 asistați pe care i-a prins pe Facebook, apărând în fotografii făcute în avion sau în vacanțe costisitoare, reacțiile nu au întârziat să apară.

Publicat în ACTUALITATE

Un echipaj cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Pitești a intervenit ieri în comuna Băbana, la un pacient de 54 de ani, găsit în stop cardio-respirator, în urma unui accident rutier, fiind vorba despre unul dintre șoferi care conducea regulamentar un autoturism marca Cielo. Primele cercetării au stabilit că celălalt conducător auto, un bucureștean, care conducea un autoturism, marca VW Passat, a intrat frontal în mașina argeșeanului, după ce a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens. Din păcate, salvatorii veniți la locul accidentului nu au mai putut face nimic. La sosirea ambulanțelor, argeșeanul Cornel Șchiopu, din Poiana Lacului, era deja mort. Nevinovat. Bucureșteanul, în vârstă de 39 de ani, nu consumase alcool înainte de a se urca la volan însă pe numele său s-a întocmit dosar penal. Pe pagina de Facebook a Primăriei Băbana, autoritățile locale au tras încă un semnal de alarmă cu ocazia acestei tragedii petrecute în localitate și au postat următorul mesaj:
“V-am rugat de atâtea ori să nu depășiti viteza în satul Lupueni, să păstrați banda de circulație, să nu parcați pe partea carosabilă a acestui drum județean, am pus banere de avertizare reducere viteză, (acum 40 zile aparatul radar a făcut curățenie printre vitezomani, culmea este că cei care nu respectă aceste prevederi legale sunt în tranzit, locuiesc în alte localități!!
De 2 ore circulația este întreruptă în acest loc, nu circulă niciun mijloc transport ( maxi taxi) !!”

Publicat în ACTUALITATE

După ce prima instanță, Tribunalul Sibiu a stabilit că nu există nici faptă ilicită, nici vinovăție, în procesul pe care i l-a intentat Adelinei Malanga Petrache, femeia care a jignit-o și calomniat-o pe Facebook, Crenguța Daniela Rădulescu (foto), avocat în Baroul Argeș, a obținut modificarea sentinței la Curtea de Apel Alba Iulia, instanță care a obligat-o pe pârâtă să-i plătească daune morale.

Publicat în Dezvaluiri

O angajată a Consiliului Județean, o doamnă consilier superior căreia tocmai i s-a triplat salariul la peste 6.000 lei, a trântit cu bidineaua îngâmfării, pe contul de Facebook, un text de mai mare jena. Ce a înțeles respectiva bugetară cu aere de grof?

Publicat în Opinii

# Claudia Păun: „Ne-am cunoscut după scandalul cu sclavii. M-a abordat pe Facebook. De Crăciun, mi-a dat inelul de logodnă”
Săptămâna trecută, chiar în timp ce Bogdan Florin Proca, primarul de la Berevoești, cerea termen de împăcare la Judecătoria Câmpulung în procesul de divorț pe care-l are cu nevasta, pe Facebook au început să circule fotografii în care acesta apărea amorezat de o altă femeie.

Publicat în Dezvaluiri

# O bugetară de la Consiliul Judeţean, căreia i s-a triplat salariul, a răbufnit pe Facebook la adresa Jurnalului # Asta a înțeles consilierul superior Mirela Magdalena Olteanu după dezvăluirile din ziarul nostru, că sărăcia și răutatea ne-au împins să facem publice  salariile mărite cu 300 % la CJ, în niciun caz interesul public și faptul că respectivele măriri nu s-au făcut transparent

Publicat în Dezvaluiri

        Polițiștii Biroului Investigatii Criminale Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
Din cercetări polițiștii au stabilit că, în cursul lunii decembrie a anului 2016 un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Piteşti, ar fi constrâns o femeie, NGC, de 35 de ani, tot din Piteşti, să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei sale.

Publicat în Actualitate

În Turcia au fost reținute 948 de persoane, dintre care 248 au fost arestate, în legătură cu postarea pe rețelele de socializare, precum Facebook și altele, a unor mesaje suspectate că ar susține acte teroriste sau care conțin insulte la adresa unor lideri, potrivit agenției turce de presă Anadolu, citată de Agerpres.

Publicat în Actualitate

Judecătorul Ioan Fundătureanu de la Curtea de Apel Piteşti a postat recent pe contul său de Facebook mai multe critici la adresa noului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, spunând printre altele că

Publicat în Dezvaluiri