# Episodul 2. Raportul Curţii de Conturi Argeş. Ilegalităţile rectorului Gheorghe Barbu la Universitatea Piteşti # Mircea Bărbuceanu, liderul SLUP, acuză: Schema de succes de la Academica, încercată și la prăduirea Casei Universitarilor

În iunie 2009, o echipă de la Curtea de Conturi făcea un amplu control la Universitatea Piteşti, iar ilegalităţile descoperite acolo s-au întins pe zeci de pagini, unele dintre ele fiind foarte grave. Jurnalul de Argeş a solicitat Curţii de Conturi a României respectivul raport, iar în urmă cu câteva zile l-am primit. În plus, acum folosim și datele puse la dispoziția corpului profesoral de lector univ. dr. Mircea Bărbuceanu, liderul Sindicatului Liber din UPIT, în informarea din 18.02.2018, care tratează in extenso subiectul Casa Universitarilor. În ediţia precedentă am prezentat cum fostul rector Gheorghe Barbu i-a dat spaţii pe degeaba şi UPIT a plătit aproape un milion de euro lui Gigi Axinte, fără obiecțiuni, contrar legii. În acest număr vă prezentăm ilegalităţile comise tot de conducerea UPIT, privind Casa Universitarilor, care, ce să vezi, au același „modus operandi”, cu diferența că de data asta target-ul era de două milioane de euro.

Primăria Pitești a dispus aducerea clădirii la starea inițială. UPIT nu a auzit

5 01Ca urmare a controlului din iunie 2009, inspectorii Curţii de Conturi au găsit mari probleme şi în ceea ce priveşte Casa Universitarilor, constatând că aici au fost realizate „lucrări de construcţii, recompartimentare, modernizare, amenajare şi igienizare, fără a exista o documentaţie tehnico-economică, proiect de execuţie, autorizaţii legale şi caiet de sarcini”.
Curtea de Conturi spune negru pe alb cine erau responsabilii pentru cele de mai sus: rectorul Gheorghe Barbu, administratorul financiar Anişoara Profeanu şi Daniel Otobîcu. De altfel, în noiembrie 2008 UPIT fusese amendată cu 2.000 de lei de Primăria Piteşti pentru aceste nereguli. Totodată, Primăria Piteşti dispusese şi „oprirea executării lucrărilor, intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construcţie dacă sunt îndeplinite condiţiile legale ce se impun, ori, în caz contrar, aducerea imobilului la starea iniţială”. Primăria Pitești a dispus, însă Universitatea Pitești nu a auzit, pentru că nici până în ziua de azi nu s-a adus „imobilul la starea ințială”. În ce stare este imobilul acum se poate vedea în fotografiile alăturate. Adică, într-un viitor foarte apropiat, Casa Universitarilor va ajunge o grămadă de moloz.

După modelul „Academica”, utilitățile sunt plătite tot de UPIT

Tot legat de Casa Universitarilor, cei de la Curtea de Conturi au constatat că lucrările au fost „finanțate” prin două contracte de sponsorizare ce nu respectă prevederile legale. Este vorba de un contract de sponsorizare în valoare de 870.000 lei încheiat cu Daniel Otobîcu şi de altul de 120.000 lei încheiat cu administratorul financiar Anişoara Profeanu, ambii angajaţi ai UPIT. Inspectorii Curţii de Conturi scriu clar că acele contracte de sponsorizare au fost făcute cu încălcarea legii, întrucât sponsorizarea poate fi efectuată doar pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ, ceea ce nu se potrivește cu activitatea de cârciumă, intenția declarată pentru „modernizarea” Casei Universitarilor.
Încă o problemă mare: „pentru realizarea ilegală a amenajării Casei Universitarilor au fost suportate fără temei legal utilităţile (energie electrică, apă, canal), din venituri proprii ale Universităţii din Piteşti”.

Targetul pierderilor UPIT = două milioane de euro

5 facsimilMult mai limpede și mai plastic dezvăluie Mircea Bărbuceanu, liderul Sindicatului Liber din UPIT: „tactica pusă la punct de Gheorghe Barbu și Daniel Otobîcu acum 4 ani relativ la Casa Universitarilor! Nu trebuie să vă așteptați la ceva nou, ingenios, nemaiîntâlnit! Este aceeași schemă aplicată de toți foștii securiști care au devalizat această țară de ani de zile și care a făcut să-i dăm lui Gheorghe Axinte (și lui Gheorghe Barbu?) 1 milion de euro pe baraca ACADEMICA...
Pas.1: Daniel Otobîcu (consăteanul lui Gheorghe Barbu...) este adus în interiorul Universității. Pas. 2: Din cauza lipsei diplomei de bacalaureat a acestui apropiat al lui Gheorghe Barbu, nu se putea pune în funcție de șef, așa că în funcția de administrator la Casa Studenților urma să fie adusă fina acestuia, Anișoara Profeanu. Pas. 3: Cei doi vor începe să investească „benevol” în repararea „absolut necesară” a Casei Universitarilor, „Universitatea” declarând acordul și necesitatea, dar neavând bani pentru așa ceva. Pas. 4: După un scurt timp, aceștia urmau să solicite Universității înapoierea cheltuielilor făcute cu... reparațiile, prezentând facturi de peste 60 miliarde de lei vechi (la momentul înțelegerii era vorba de 2 milioane de euro). Pas. 5: Universitatea nu putea să returneze acești bani. În consecință, Otobîcu ar fi dat în judecată Universitatea pentru înapoierea cheltuielilor. Pas. 6: Prin hotărâre judecătorească, aranjată de prietenii din justiție ai lui Gheorghe Barbu - plătiți tot de noi ca profesori!!! - s-ar fi obținut fie un contract de cesiune pe... zeci de ani (până la stingerea datoriilor!), fie cedarea Casei Universitarilor către Daniel Otobîcu. Varianta a doua era cea „agreată”! Pare de domeniul filmelor cu mafioţi de la TV. Însă schema ați văzut-o aplicată la ACADEMICA. În plus ar fi urmat și Centrul de Calcul. O clădire administrată de SSIF, un S.A. care are în acționariat tot neamul Barbu, sef pe Nicolae Barbu, Director Economic pe Niculina Barbu, jurist pe doamna Moraru Doina (!!!). În aceste zile Gheorghe Barbu, pe ultima sută de metri, îi «externalizează» serviciile de curațenie și pază!!!”
În încheiere, mai amintim și faptul că în raportul Curții de Conturi se spune și despre alte ilegalități, cum ar fi închirierea unor camere pentru firmele de telefonie Vodafone și Orange, tot fără licitație. Însă, în comparație cu ilegalitățile care au adus Universității Pitești pierderi de milioane de euro, singura asemănare poate fi doar lipsa de respect față de banul public, un numitor comun al întregii activități post-revoluționare a rectorului Gheorghe Barbu.

Publicat în Dezvaluiri

# Raportul Curţii de Conturi, explicit: ilegalităţi ale rectorului Gheorghe Barbu la Universitatea Piteşti # Curtea de Conturi a trimis Jurnalului de Argeș raportul ce scoate la iveală zeci de ilegalități comise

În iunie 2009, o echipă de la Curtea de Conturi făcea un amplu control la Universitatea Pitești, iar ilegalitățile descoperite acolo s-au întins pe zeci de pagini, unele dintre ele fiind foarte grave. Controlul Curţii de Conturi a fost determinat de dezvăluirile liderului de sindicat Mircea Bărbuceanu. Jurnalul de Argeș a solicitat Curții de Conturi a României respectivul raport. Iar în urmă cu câteva zile Curtea de Conturi a trimis Jurnalului de Argeș acest raport. Un document incendiar, ale cărui concluzii le prezentăm în continuare.

Contractul pentru închirierea imobilului Academica, manual de jefuirea banului public

În martie 2003, UPIT închiria firmei Argecom în vederea deschiderii unui restaurant, o suprafață de 429 m.p. pe o perioadă de 25 de ani, contra unei chirii super-modice de 500 de euro/trimestru. Fiind vorba de doar 0,38 euro/mp/lună, s-ar putea spune că era euro-pomană, acordată de statul român lui Gigi Axinte prin intermediul rectorului Gheorghe Barbu. Dar nici așa nu le-a convenit celor doi. Așa că au prevăzut o perioadă de grație la plata chiriei de 5 luni după darea în folosință, și, ca să fie pomana-pomană, nu au prevăzut nicio chirie de la data încheierii contractului, 19.08.2003, până la darea în folosință a cârciumii, 01.01.2006. Nefiind prevăzută chiria, statul român, prin intermediul UPIT, nu a încasat nimic, după cum corect au observat inspectorii de la Curtea de Conturi. Spre mulțumirea bănească a dreptcredinciosului creștin Gigi Axinte și cea sufletească a făptuitorului Gheorghe Barbu. Făptuitor de fapte bune, să nu gândim cu păcat!  
Numai că, în primăvara lui 2006, în urma unui control de la Ministerul Educației, se constată că respectivul contract de închiriere a fost făcut împotriva legii, fără licitație. Drept urmare, echipa de control de la Ministerul Educației a recomandat conducerii UPIT (Gheorghe Barbu era rector în acea perioadă) rezilierea contractului. Însă, în loc să rezilieze contractul pentru că era nul de drept, fiind încheiat cu încălcarea legii, UPIT a declanșat acțiune în instanță pentru anularea contractului. În aparență, un fel de scărpinare la urechea stângă cu mâna dreaptă, dar pe banii statului. În timpul procesului, Argecom a formulat cerere reconvențională pentru acordarea de despăgubiri bănești, reprezentând contravaloarea construcției ridicate pe terasa închiriată inițial. Să remarcăm că la toată această mânărie pe banii statului este complice și Senatul UPIT, care a aprobat contractul, în forma lui ilegală, în ședința din 02.06.2003.

„Abuzat” fiind de stat, Gigi Axinte primește daune de aproape un milion de euro

6 facsimil01În mod suspect, pentru cine nu știa cârdășia dintre rectorul Gheorghe Barbu și Gigi Axinte, patronul ARGECOM și viitor lector universitar și inventator, cei de la UPIT nu au avut obiecțiuni. De fapt, cei de la UPIT au făcut alte fapte bune, tot pe banii statului, adică i-au dat aproape un milion de euro lui Gigi Axinte și, fiind mulțumiți de sumă, n-au mai declarat nici recurs, după cum îi obliga legea. Așadar, așa cum scriu cei de la Curtea de Conturi, „până la data de 17.06.2008, Argecom a fost despăgubită cu 2.540.000 lei, sumă alocată de la bugetul de stat de către Ministerul Educației”. Pe bună dreptate, inspectorii de la Curtea de Conturi impută celor de la UPIT „neutilizarea în justiție a tuturor căilor posibile de apel cu privire la despăgubirile stabilite de instanță”. Mai concret, „Universitatea din Pitești nu a formulat obiecțiuni la expertiza tehnică judiciară și nu a declarat recurs la sentința comercială pronunțată de Tribunalul Argeș, acceptând astfel plata unei despăgubiri în sumă totală de 2.901.856 lei fără a fi epuizate toate căile legale”.
Iată ce a răspuns, fără frică sau rușine, celor de la Curtea de Conturi fostul rector Gheorghe Barbu: „Din câte știu, s-a spus că recursul nu are sens deoarece Universitatea a obținut ceea ce a cerut, anularea contractului”. Niciun cuvânt despre ce spune legea și nici despre sumele uriașe din banii statului primite de Gigi Axinte, patronul firmei Argecom.

UPIT e păgubită cu acte. Rectorul Gheorghe Barbu nu înțelege!

Tot legat de spațiul de la Academica, oficialii Curții de Conturi au constatat că acesta a fost subînchiriat ilegal de către Argecom către Otto SRL, firmă la care asociat și... angajat muncitor la UPIT era Daniel Otobîcu. Angajat doar ca muncitor întrucât nu avea liceul, că fiind prieten cu Gigi Axinte, recte rectorul Gheoghe Barbu, s-ar fi încadrat să ajungă student și apoi cadru universitar. Curtea de Conturi i-a și nominalizat pe cei responsabili pentru sub-închirierea ilegală. Este vorba de foștii rectori Gheorghe Barbu și Gheorghe Secară, precum și directorul general administrativ Ion Broștescu. În plus, cei trei nu au luat măsuri nici în vederea intrării în legalitate prin anularea contractului de subînchiriere.
O altă problemă, care limpezește chestiunea, astfel încât să se înțeleagă mai ușor „modus operandi” al grupului infracțional care a prejudiciat Universitatea din Pitești cu sume uriașe. Valoarea contractului de subînchiriere între Argecom și Otto SRL a fost de 500 euro/lună, de trei ori mai mare decât contractul de închiriere între UPIT și Argecom, fapt ce dovedește că „instituția putea obține venituri de cel puțin trei ori mai mari pentru închirierea acestui spațiu”. Curtea de Conturi Argeș dixit.

Utilitățile consumate de Argecom, plătite ilegal tot de UPIT

Tot legat de contractul de închiriere încheiat între UPIT și Argecom pentru spațiul de la Academica, inspectorii Curții de Conturi au mai constatat, în iunie 2009, o altă mare pomană către Gigi Axinte: valoarea utilităților consumate de Argecom a fost suportată ilegal din fondurile Universității din Pitești în perioada 19 august 2003-1 martie 2009.
Curtea de Conturi a mai găsit și alte ilegalități privind clădirea Academica: aici se vindeau băuturi alcoolice și se organizau nunți, botezuri și mese festive. Asta deși HG 128/1994 prevede clar: „În incinta unităților de învățământ de toate gradele, se interzice comercializarea ori expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice”. (Va urma)

P.S. Întrucât Gigi Axinte avea liceul terminat când l-a cunoscut pe rectorul Gheorghe Barbu, a ajuns student la UPIT, apoi lector, apoi ditamai inventatorul, alături de liderul de sindicat Bărbuceanu Mircea și un profesoraș cam mincinos, Claudiu Șuțan.

Publicat în Dezvaluiri

Marți, 07 martie 2017, în intervalul orar 10.00 - 16.00, în corpul ”Academica”, Str. Târgul din Vale nr. 1 va avea loc “Târgul de job-uri, stagii de practică și intership-uri”.

Acest eveniment va fi un important târg de carieră dedicat studenților și masteranzilor Universității din Pitești aflați în căutarea unui job, stagiu de practică și/sau program de internship.

În cadrul evenimentului vor participa companii din diverse domenii de activitate, precum: IT, Servicii, Financiar-Bancar, FMCG, Retail, Inginerie şi Automotive, Turism, Design, Juridic, Management - Consultanţă, Marketing, PR, Producţie, Resurse Umane, Vânzări etc.

Publicat în Actualitate