Joi, 22 Februarie 2018 09:03

Condamnat penal, om de încredere al primăriţei Jenica Dumitru

Scris de Alina Crângeanu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Unul dintre oamenii de încredere ai primăriței orașului Ștefănești, Jenica Dumitru, este administratorul Sălii de Sport, Florin Dimcea, condamnat penal la închisoare pentru abandon de familie, după ce a avut raporturi sexuale cu o minoră. Florin Dimcea spune că hotărârea judecătorească este ilegală, că s-a adresat CEDO, dar că prestează muncă neremunerată în folosul comunității. Deși activitatea la care a fost condamnat de instanță era de a aduna gunoaiele, curăța gheața, zăpada și alte asemenea munci pe care le fac salariații ADP, șeful serviciului ADP din cadrul Primăriei Ștefănești nu prea pare să știe despre ce este vorba.

Condamnat la efectuarea a 120 de ore în folosul comunității

Prin Hotărârea nr. 3519/2015 Judecătoria Pitești l-a condamnat pe inculpatul Dimcea Florin la pedeapsa închisorii de 6 luni, însă  a amânat aplicarea pedepsei și a fixat un termen de supraveghere de 2 ani, sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeş. Acestuia i s-a amânat aplicarea executării pedepsei de 6 luni închisoare prin sentința penală 3519/2016 a Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă la data de 20.12.2016, pe o perioadă de 2 ani, respectiv 20.12.2016-19.12.2018. Conform sentinței, condamnatul are de efectuat un număr de 60 de zile (120 de ore) de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Ștefănești, sub directa observație a unui consilier de la Serviciul Probațiune. Urmare a deciziei Serviciului de Probațiune, din luna octombrie 2017, privind obligația de a presta muncă neremunerată, primarul localității, Jenica Dumitru a comunicat că numitul Dimcea Florin a început executarea muncii neremunerate la data de 4 decembrie 2017.

Florentin Dimcea, omul care taie chitanțele la sala de Sport

Interesant este că l-am întâlnit pe Florentin Dimcea chiar în biroul primăriței Jenica Dumitru, venit pentru o problemă de serviciu. El este salariat, ca administrator al Sălii Sporturilor Ștefănești, unde lucrează ca om de bază al primăriței, și de altfel și lăudat de aceasta pentru că a făcut încasări foarte mari anul trecut și a scos la lumină bani... negri.
Pentru a vedea dacă își onorează și datoria de a presta 120 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, executând munci precum întreținerea drumurilor și aleilor pietonale pe raza orașului Ștefănești, îndepărtarea zăpezii și a gheții cu mijloace manuale, împrăștierea manuală de materiale antiderapante, strângerea gunoaielor și colectarea acestora, am stat de vorbă cu șeful ADP, Haralambie Scarlat, care, ori făcea pe niznaiul, ori chiar habar nu avea cine trebuia să îi ajute pe lucrătorii ADP la strânsul gunoaielor sau îndepărtarea gheții de pe trotuare. În orice caz, după ce a încercat să afle de la noi cam câte ore are de prestat Dimcea, gratis, domnul Scarlat, nimeni altul decât fratele patronului de la CNCD reținut, în 2014, în dosarul de corupție al lui Tudor Pendiuc, a fost cam lapidar. După ce ne-a spus doar „L-am văzut pe domnul Dimcea pe aicea, dar nu merge cu salariații ADP să presteze acele ore neremunerate, merge cu domnul Nenu, ei știu pe unde” și, încercând să pară și mai convingător, „l-am văzut, de venit vine”, ne-a întrebat din nou: „Dar câte ore are de făcut?” Este cert că de văzut se văd șeful ADP și condamnatul penal care ar trebui să facă munca celor de la ADP, dovadă că, la cinci minute după conversația telefonică cu Haralambie Scarlat, am fost sunați de cel de al doilea, destul de nervos: „Am înţeles că vă interesaţi de mine!”

„Din semnalmentele ei, părea că are 18 ani când a abuzat de naivitatea mea”

# Voiam, domnule Dimcea, să știu ce muncă prestați în interesul comunității și cum...
- Când aveți timp dumneavoastră să ne întâlnim, față în față, că prin telefon puteți să îmi spuneți că sunteți și... soția lui Iohannis, nu știu, nu vă cunosc. Nu pot să vă dau relații. Să vă legitimați, cu număr de legitimație. Cine știe ce aveți cu mine... din moment ce vă interesați de mine.
# Păi ne cunoaștem, că eram în birou la doamna primar când vi s-au adus laude că ați făcut, pe anul trecut, 400 de milioane lei vechi venituri la Sala Sporturilor.
- Aaa, acum mai venim de acasă. Dar nu ar fi mai frumos să ne întâlnim față în față?
# Haideți să vorbim acum, că vreau să mă lămuresc asupra unor aspecte..
- Bun, și în ce calitate vreți să vă lămuriți dumneavoastră?
# De jurnalist, în ce altă calitate!?
- Ce vă interesează? Ce am mâncat, ce am făcut...
# Mă interesează condamnarea dumneavoastră penală.
- Și...
# Și voiam să știu dacă prestați munca asta în folosul comunității și, în paralel, sunteți și administratorul sălii sporturilor.
- Da, vă pot confirma lucrul ăsta.

„Am atacat sentința la CEDO”

# Și cum este cu condamnarea?
- Acum, dacă dumneavoastră vreți să dați în presă că este o sentință ilegală... Nu avem voie să criticăm Justiția argeșeană... Eu de profesie sunt jurist și nu m-am gândit vreodată că pot fi atât de slab pregătiți niște judecători care nu sunt în stare să aplice legea. Am făcut și recurs în interesul legii, am căi de atac, acum e la CEDO spre soluționare condamnarea mea pentru că a fost ilegală. Cum ați caracteriza dvs o situație cu un copil care nu îți poartă numele, iar singurul act care dovedește paternitatea este certificatul de naștere?
# Păi nu s-a făcut proba ADN?
- Proba ADN s-a făcut odată, dar știți cum se falsifică probele ADN... e o practică obișnuită la noi. S-a dat sentință și, în termen de zece ani, acea sentință trebuie pusă în aplicare. Acesta e termenul cel mai mare de prescripție. Nu s-a pus în practică pentru că acel copil trăiește în Franța, trăiește în Germania... Cu toate că eu nu știu nimic de el...
# Totuși ați fost condamnat pentru abandon de familie
- Sentința a fost pentru abandon de familie. Dar e un abandon al unei familii pe care nu am avut-o niciodată cu acea prostituată și mi l-a pus mie în cârcă. În condițiile în care eu am 1,75, băiatul are 1,85 și ea are 1,50... Am cerut în instanță să refac proba ADN. Probele nu mai corespund. Are 17 ani. Acum fizionomia ar fi evidentă!  Mama lui a avut o avocată care merge pe trafic de influență. Vă spun și cine era, fata domnului Diaconu, prietenă cu Simona Popescu de la Înalta Curte de Casație. Deci eu vă dau mai multe relații. Și încă un motiv pentru care spun că nu este al meu... Eu mai am încă doi copii din căsătorie, sunt olimpici, au zece pe linie. Astălalt, dacă era al meu, ar trebui să fie, hai nu de 9, de zece că o semăna și cu maică-sa, dar are numai de la 5 în sus.
# Este adevărat că mama lui era minoră când ați întreținut raporturi cu ea?
- Din semnalmentele ei, părea că are 18 când a abuzat de naivitatea mea.
# Dar avea 15 ani?
- Da, 15 ani și ceva, nu știu, că nu s-a prezentat cu buletinul când a venit la mine. M-a luat pe nepregătite.
# Vă mulțumesc pentru sinceritate.

 

Citit 1656 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.