Miercuri, 11 Octombrie 2017 22:20

Managerul teatrului şi Luminiţa Borta se judecă la Consiliul Discriminării

Scris de Alina Crângeanu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

# Premieră la Davila, însă una penibilă
Scandal pe scenă, la teatrul Davila. Nu în vreo piesă, ci la propriu, între două nuci tari ale instituției piteștene. Ne referim la  managerul Nicolae Poghirc și la șefa secției Dramă, actrița Luminița Borta. Încă de prin vară au apărut voci care condamnau stilul mai autoritar de a conduce al noului director al teatrului,  care stil a început să provoace nemulțumiri printre angajați, ba chiar și printre croitoresele care și-au dat demisia la un moment dat. Femeia de serviciu, în timp ce mătura scările, ba chiar și câteva actrițe aflate la repetiții, au fost văzute, de asemenea, plângând. Acum, după deschiderea stagiunii, actrița Luminița Borta a „ieșit la scenă” și a început să reclame deschis comportamentul directorului Poghirc, pe care l-a și reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Luminița Borta: „L-a adus pe Vasile Muraru pe post de tânăr actor”

Potrivit actriței, care este și șef de secție, scandalul a pornit de la faptul că le-a luat apărarea actorilor piteșteni pe motiv că aceștia nu au mai primit roluri, fiind preferați actori din afara teatrului, aduși de la Bucurști, în special prieteni ai managerului Poghirc.
„I-am spus în Consiliul Administrativ că oamenii sunt nemulțumiți, inclusiv eu, că nu suntem distribuiți. Colegii mei nu fuseseră distribuiți în noua piesă „Romeo și Julieta”. I-am spus: «Ești obligat să îi folosești, i-ai găsit aici, sunt angajații teatrului!». Mi-a spus: «Ești șef de secție, vii la serviciu de dimineață de la 8, până la ora 16.00!» Mi-a cerut și să semnez devize... Eu nu semnez nimic, cel mult un ștat de plată. Asta e o funcție de coordonare, nimic mai mult, nu am hotărât eu ce spectacol să se facă, ce materiale trebuie să se cumpere...  El vrea să își cheme toți prietenii lui în teatru. Sunt de acord, să vină actori, dar să fie tineri! L-a adus pe Vasile Muraru pe post de tânăr!”, a declarat actrița.

Nicolae Poghirc: „Dacă va continua să denigreze instituția, voi declanșa o anchetă disciplinară”

Luni, 9 octombrie, a avut loc audierea la CNCD (Consiliul Național al Discriminării), la care au participat, împreună, actrița Luminița Borta  și managerul Teatrului Alexandru Davila, Nicolae Poghirc. „L-am reclamat pentru discriminare, înțelegând prin asta că eu am avut alte opinii decât managerul și atunci a început să se comporte față de mine discriminatoriu. Eu, la audiere, am și arătat că îi recunosc incontestabil calitatea de lider, însă am avut această problemă în legătură cu modalitatea de relaționare. Dar asta este, se pare că trebuie să îmi asum faptul că am păreri. Oricum, eu sper într-o bună înțelegere a lucrurilor în cadrul colectivului de la Davila și asta pentru că Piteștiul merită un teatru bun”.
Managerul Nicolae Poghirc, care a cerut CNCD respingerea petiției, ne-a declarat: „Noi nu considerăm și cred că nici Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu va considera că este vorba despre vreo discriminare. Punctul respectiv atacat de doamna Luminița Cazan în acea petiție se referă la cu totul și cu totul la altceva. Este dreptul dumneaei să se ducă unde dorește și să facă orice fel de petiție, de plângeri. De altfel, mie îmi pare rău că lucrurile au fost denaturate, fondul problemei e cu totul altul și îl vom rezolva exclusiv pe cale legală. Cale amiabilă pentru noi înseamnă ca doamna Luminița să își respecte obligațiile de serviciu din fișa postului pentru care primește salariu. Dacă până acum am trecut cu vederea, am lăsat la o parte ceea ce s-a spus în presă,  de aici încolo, dacă va continua să nu își ducă la îndeplinire obligațiile din fișa postului, dacă va continua  să denigreze instituția, colegii, teatrul, atunci vom lua măsuri și vom declanșa o anchetă disciplinară”

Citit 213 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Octombrie 2017 23:32

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.