# Convorbiri neconvenţionale cu poetul George Baciu

# Te explică, te susţine, te promovează presa locală? Argeşul, Pietrele Doamnei, Curtea de la Argeş, Cotidianul? Televiziunile locale?
- Mai mult sau mai puțin.
# Dar revistele culturale şi literare? Argeşul, Cafeneaua literară?
- Argeșul mi-a publicat multe poezii și recenzii la cărți.
# Biografia ta, ca un râu cu ape liniştite şi limpezi, cu meandre, cu bulboane, cu surpări de maluri, cu rostogoliri de pietre, cu nisip şi balast... Profesor performant, cu singura notă zece la concursul de titularizare, educator prin vocaţie, pregătire şi dăruire, director de şcoală şi de muzeu, nu-ţi ajunge?
- Acestea sunt recompensele învățăturii, educației mele, trudei pe obrazul cărților, norocului că mama, mare iubitoare a cărții, mi-a pus dat un picur din genele ei. Am reușit, până acum tot ce mi-am propus, fiindcă viața trebuie trăită în cât mai multe feluri. Numai așa poți deveni înțelept. Sau cum ar zice Solon: să îmbătrânești învățând în fiecare zi ceva.
# Te simţi un mic Demiurg care poţi să-ţi creezi universul tău în marele Univers, când poţi să dai naştere unor personaje, când le hotărăşti destinul, când ai drept de viaţă şi de moarte asupra lor, când poţi să-i dizolvi în neant? Să le chemi de nicăieri? Cum te simţi în acele clipe? Mori şi înviezi cu personajele tale? Le trăieşti viaţa? Te trăiesc ele pe tine? Uiţi, în acele momente, că mai exişti? Se întâmplă să-ţi ceară socoteală: „Ce faci, Domnule, cu noi?”
- Nu mă simt un Demiurg. În fiecare personaj din romanele mele sunt eu. Fiecare poezie este o clipă din viața mea. Îmi joc rolurile conștiincios, uit de existența reală, atunci când scriu și nu m-am întrebat niciodată dacă ar putea fi altfel decât am scris. Totul alcătuiește universul în care am trăit, trăiesc sau aș fi vrut să trăiesc. Un univers cu iubire și suferință, cu viață care uneori moare și moarte care uneori trăiește.
# Te vrei scriitorul momentului?... Încerci să treci dincolo de bariere? Posteritatea este tangibilă? Eternitatea, altceva decât o simplă iluzie?
- Nu vreau să fiu un scriitor al momentului, ci unul care dăinuiește prin timp. Vreau o întoarcere la poezia cu mesaj, cu suflet. Poezia care să sufere de frumos. Sigur, posteritatea este tangibilă. Ea validează valorile, după ce vremea le șlefuiește, le verifică. Întrucât nădejdea viitorului stă în făptuirile trecutului, posteritatea nu poate fi ignorantă pentru că are nevoie de un fundament existențial cât mai solid. Eternitatea? Stă în buzunarul posterității...

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu poetul George Baciu

# De-ai fi apucat pe această cale, altul ar fi azi George Baciu? Ploaie de premii literare? Cronici care să te ridice în slăvi? Porţile Academiei? Drumul spre Nobel? Ai de gând să încerci aceste variante?
- Chiar dacă aș fi apucat pe această cale nu s-ar fi întâmplat mare lucru, fiindcă mama mi-a spus că cine este ales de destin pentru o anume treabă va reuşi cu trudă proprie, nu cu alte mijloace. Chiar să fie nevoie de „pile” și în lumea cuvintelor scrise? Dacă-i așa, nu am progresat deloc spiritual, uman, moral. De când e lumea și pământul grâul s-a separat de neghină. Trebuie ca și în cultura română să se producă acest fenomen, fiindcă sunt mulți scriitori care „locuiesc”, la fel ca mine, în România Tainică, România spiritual, cea care are grijă de spiritualitatea românească.
Că munţii se văd limpede în adevăratele lor dimensiuni de oriunde, în zilele senine, cu ochiul liber, este o certitudine. Dar nu şi pentru cei care se uită prin cioburi afumate sau prin lentile de contact care schimbă culorile şi deformează proporţiile. Însă paguba este a lor.
Socrate a spus cândva că cel mai rău viciu al oamenilor este ignoranța. Azi avem de-a face cu un astfel de viciu stimulat de incultură și lipsa de educație. Pe majoritatea oamenilor n-o interesează partea estetică, apolinică a vieții care impune o scală de valori ce definesc identitatea neamului românesc. Este iubitoare a trăsăturilor dionisiace care pun accentul pe pasiuni, pe plăcerile de moment. În acest caz nu suntem atenți la actul de cultură, nu mai citim, nu mai avem timp să reflectăm asupra spiritului, deci nu e pagubă, ci o acțiune care duce treptat la pierderea umanului din noi, a sensibilității, a specificului de ființă rațională. De cele mai multe ori înlocuim valorile cu staruri de moment, fiindcă nu suntem apți să descifrăm calitativ valoarea. Suntem consumatori de surogate, fiindcă suntem incapabili să prețuim valorile.
# Dar cum se vede restul lumii, privită de acolo, de sus, de pe ţancul munţilor? Cum se arată viaţa literară, de pildă la Bucureşti, în oglinda făpturii scriitorului Baciu. În capitală şi în ţară? La Iaşi, la Timişoara, la Craiova, la Sibiu, la Constanţa?
- Viața literară din marile centre urbane încă există, dar cred că îmbracă două forme: viața literară cu semnificație valorică și viața literară cu tentă de kitsch care, din păcate, e mai viguroasă. Echilibrul însă îl fac oamenii de cultură aparținători României Tainice, acolo unde creația este în fapt o mărturisire a sufletului.
# Dar mai pe aici, mai pe aproape, în arealul literar în care te afli şi tu, la Piteşti, la Curtea de Argeş, la Câmpulung, la Mioveni, la Târgovişte, la Vâlcea? Îi cunoşti, îi citeşti, cum îi găseşti pe academicianul Gheorghe Păun, pe scriitorul Calinic Argeşeanul ÎPS Arhiepiscopul, pe Mircea Bârsilă, pe Alexandru Mărchidan, pe Augustin Doman, pe Denisa Popescu, pe Cristina Onofre, pe Oana Mujea Stoica, pe Allora Albulescu Şerp, pe Magda Grigore, pe Mona Vâlceanu…
- Îi citesc, îi admir, îi simt, pe unii mai mult, pe alții mai puțin. Sunt truditori pe ogorul culturii, au în ei frumosul, logosul creației. Am învățat câte ceva de la fiecare...

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu poetul George Baciu

# Ce poţi să pui în talerul balanţei tale acum, la 50 de ani? Ce cărţi, ce opere, ce înfăptuiri?
- Am scris până acum 18 cărți pe diverse teme (monografii, istorie, poezie, filosofie, umor, roman). Am să le menționez:  * „Domneşti. Oameni de ieri şi de azi” (coautor), Ed. Rottarymond, Râmnicu Vâlcea, 2004  - o istorie a personalităţilor satului; * „Dicţionar. Agresiuni, Bătălii, Campanii, Războaie din istoria lumii (mileniul al III-lea î.Hr. – 2 septembrie 1945)”, Editura Alfa, Iaşi, 2008;  * „Cu muza Clio pe drumuri de istorie”, (coautor), Grup Editorial Rottarymond & Rotarexim, Râmnicu Vâlcea, 2008; * „Teja Papahagi, un aromân aşezat cu sfinţenie în cartea satului domnesc”, (coautor), ediţia I, Ed. SemnE, Bucureşti, 2009, ediţia a II-a, Ed. Perpessicius, Bucureşti, 2009; * „Tristeţea unei iubiri” (roman), Ed. Rottarymond, Râmnicu Vâlcea, 2009;  * „Domneşti. Arc peste timp. Crâmpeie de monografie”, (coautor), Ed. Alfa, Iaşi, 2009;  * „Istoria mai aproape de tine”, Ed. Alfa, Iaşi, 2010; * „Gânduri de la marginea lumii” (versuri), Ed. Rottarymond & Rotarexim, Râmnicu Vâlcea, 2010 etc.
# Străin de clanuri, de găşti şi de chiolhanuri, neamestecat în scandaluri, ce-ai avut de pierdut, ce-ai avut de câştigat?
- Am pierdut, poate popularitate... dar am câștigat timp pentru a citi și pentru a scrie. Lumea de azi e o lume debusolată, fără valori, fără rost. Singurătatea oferă unui scriitor liniștea necesară contemplării acestei lumi vremelnice. Și apoi, cred că important este să fii tu însuți, fără compromisuri, fără lingușeli, fără comportament de gașcă. Adică să trăiești viața fără rest...
# Crezi că viaţa patriarhală între stânci şi munţi, în Cheile Argeşului sau pe malurile Râului Doamnei, este un avantaj? Simţi nevoia să o schimbi? Să te arunci în vâltoarea evenimentelor efemere? Să-ţi cauţi orice fel de prieteni care să te promoveze?
- Viața la sat este fascinantă. Liniște, frumos, istorie locală, tradiții, gura satului, legătura cu veșnicia. Ș-apoi, trăind în sat mereu înveți câte ceva despre spiritualitatea românească, trăind-o, nu citind-o. Nu vreau orașul plin de efemer și kitsch. Prietenii ți-i faci oriunde și în diverse conjuncturi. Credeți că numai viața la oraș te poate promova în rândul valorilor? Eu locuiesc la Domnești, la Arefu, două obști pline de istorie, și „trag o fugă” la Curtea de Argeș, Câmpulung sau Pitești, când au loc manifestări culturale. Deci nu-mi lipsește contactul cu lumea urbană. Promovarea reală o face vremea și istoria literaturii, fiindcă valorile adevărate nu trebuie puse în raport cu cerințele epocii sau cu preferințele indivizilor. În societatea actuală, promovarea unei game variate de valori și pseudo-valori este un procedeu larg răspândit și intens exploatat. Această promovare intensivă poate avea două consecințe: 1. Promovarea unor false valori poate evidenția valori în societatea actuală care se vor dovedi mai târziu a fi false. Astfel, promovarea intensivă a acestor pseudo-valori poate duce la neglijarea valorilor adevărate, încurajarea unor principii sau atitudini nocive în virtutea „valorii” respective, degradarea culturală a societății. Spre exemplu, Titu Maiorescu scrie în 1868 „În contra direcției de astăzi în cultura română”, plângându-se de toate acele persoane promovate intensiv pentru a fi oameni de cultură, fapt care a dus la o decădere gravă a poeziei românești, la o absență de valori în acest plan. 2. Degradarea valorii - promovarea intensivă a unei valori poate duce la desensitizarea publicului față de aceasta, poate duce la asimilarea ei parțială sau la utilizarea ei în context deplasat. Astfel, valoarea inițială pierde din calitățile ei prin asimilare greșită și aplicare care o degradează. Spre exemplu, actuala perspectivă asupra olimpiadelor școlare - la olimpiada de limba și literatura română nu se mai duc cei într-adevăr talentați în domeniul literar, ci orice elev care memorează niște idei sau citate și le reproduce în cadrul concursului la care participă doar pentru că diploma îi îmbogățește CV-ul.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu poetul George Baciu

# Se spune că în zilele senine munţii pot fi priviţi de departe, din câmpie. Zilele trecute, Carpaţii chiar din Bucureşti, cu vârfurile cele mai semeţe... Acum, când eşti suit pe o culme a creaţiei literare, ce crezi, cum te simţi, că eşti văzut din ţară, se identifică de acolo, în marele conglomerat, un creator numit George Baciu?
- O vorbă spune că lumea privită de sus pare altfel. Eu nu privesc lumea, ci o simt, o ascult, o trăiesc, o aduc la mine sus, pe vârful acela de munte unde am ajuns. Apoi, mă uit în mine și caut asemănările și deosebirile. Din această comunicare sufletească se nasc poemele mele. Cum mă văd alții? Unii mă apreciază, alții mă invidiază. Unii dintre cei care se cred „scriitori” mă trec la capitolul indiferență. În țară sunt mai puțin cunoscut, iar în afară, deloc. Doar Facebook-ul mai duce poezia mea prin preocupările semenilor din țară sau din străinătate.
# Să lăsăm, deocamdată, modestia! În literatură, ea e potrivită pentru mediocrităţi, ca să-l parafrazăm pe George Călinescu. Nu scrii ca să te afli  în competenţă? Refuzi să te compari? Nu vrei să ştii pe ce treaptă a scării de valori te afli?... Unde eşti? De unde să te iau?
- De ce scriu? De ce stau gârbovit la masa de scris, conversând cu mine, cu noaptea, cu gândurile, cu tăcerile, cu singurătățile, cu iubirile…? Fiindcă așa am simțit de ceva vreme încoace. „Poate odată cu primul fior al iubirii, cu primul tresărit al inimii... Sau poate n-am scris, am visat doar... Să-ţi simţi inima bătând într-o metaforă, sufletul strâns într-un sonet, fiinţa transformată în Poezie. Să fii surâs din surâsul Ei, să simţi că-i mângâi umerii albi... Să te prefaci într-un amurg cernit de iarnă, în care doar liniştea să-ţi şteargă lacrimile şi numai zăpada, cu sclipirile argintii, să i se opună”. (Fragment din cartea „Adolescenţa... e ca zorile”, Florin Anghel, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984, p.50.). Scriu pentru a mă parcurge. Mă compar, uneori, cu alți creatori de vers și observ că sunt singur în „curentul meu literar”. Un poet bun, care readuce metafora în poezie. Pe scara valorilor, dacă s-ar face una, poate aș fi o treaptă cât mai spre vârf (dacă aș avea o critică pertinentă a operei), poate n-aș fi (dacă realitatea actuală scoate în față nonvalorile). Încă nu mă căutați în marile dicționare. Mă găsiți în antologii, recenzii, cronici ale cărților mele, ori diverse publicații.
# Este adevărat, această scară poate să fie mistificată. Răsturnată cu susul în jos. Te-ai simţit vreodată un neînţeles? Ai fost deviat? Trecut în clasamente la „şi alţii” sau trecut cu vederea?
- Nu m-am simțit neînțeles. Cred c-am fost trecut cu vederea, poate pentru că nu aparțin niciunui curent literar.
# Nu ţi-a păsat de aceste nedrepte judecăţi, sau te-au stimulat? Ce-ai vrut să dovedeşti? Ție? Celorlalţi?
- Mie vreau să-mi dovedesc faptul că sunt poet născut, nu făcut, iar celorlalți să le transmit fragmente din realitatea în care și ei joacă un rol, dar nu sunt conștienți de acesta. Am continuat să scriu. Pentru că nu-mi place felul de poezie contemporan. O înșiruire de cuvinte comune, fără mesaj, fără suflet, reci și, uneori, vulgare. Poezia trebuie să fie plină de frumos lingvistic, frumos sufletesc, să comunice cititorului starea poetului, adică să fie simțită. Așadar, poezia e treabă serioasă, fiindcă te joci cu limba română pe terenul sufletului.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenționale
#  CAP de la Domneşti, satul tău, era una dintre cele mai eficiente din ţară, cu dezvoltări de activităţi paralele. Se poate vorbi de o obşte ţărănească, evoluată şi modernizată?

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenționale

# Fenomenul dezagregării obștii sătești a fost comun pe tot teritoriul? În Moldova şi în Ţara Românească? Dar Ardealul?
- Obștile sătești în accepțiunea discutată până acum au existat în Țara Românească și Moldova. În Transilvania, obștile vor supraviețui până prin sec. XIII când se încheie cucerirea acesteia de către maghiari. În zonele de graniță vor exista uniuni de obști libere cu denumirea de „țări”: Țara Amlașului, Țara Făgărașului, Țara Zarandului.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale.

# Cum era coabitarea dacilor cu seminţiile migratoare? Subordonarea? Asimilarea?
- Deşi Dacia a fost numită uneori în izvoarele istorice Gothia sau Gepidia, după numele populaţiei migratoare dominante, sub toate hegemoniile care s-au succedat realitatea durabilă şi permanentă a fost populaţia autohtonă, elementul care a asigurat continuitatea civilizaţiei.

Publicat în Cultura

# Obştea ţărănească, unde, când şi cum s-a născut? În ce condiţii? Pomeneşti în cartea ta de Spania, Italia, Franţa, de ţările germane, poate şi de îndepărtata Indie, dar ia să vedem pe teren românesc!

Publicat în Cultura

# Binele obştesc. Bun obştesc. Avut obştesc. Climat obştesc. Simţ obştesc... Vorbe în vânt? Ea, obştea, mai există? Obştea ţărănească? Singura care a supravieţuit de-a lungul secolelor?

Publicat în Cultura