# Convorbiri neconvenţionale cu avocatul Dan Panţoiu

# Ce se petrece la ora actuală în România? Unii se plâng de invazia penalilor, care sunt favorizaţi, iar ceilalţi de abuzul organelor de represiune. Sunteţi de acord cu pragul abuzului?
- Vi se pare normal ca un consilier local ori un primar, liberi aleși pe baza unui program politic, să facă ce este mai bine pentru cei care i-au ales (să construiască școli, creșe, spitale, poduri și drumuri asfaltate etc), să fie trimiși în judecată și condamnați pentru că s-a considerat că hotărârile și decizile lor sunt „inoportune” și deci abuzive? Toate astea se întâmplă! În felul acesta orice inițiativă, orice dorință de realizare a unor lucruri în folosul cetățenilor din localitatea respectivă, este paralizată. Ceea ce este bun și adecvat pentru o comunitate locală, adică oportun, este trecut prin filtrul cenzurii unui terț, care nu are nicio legătură cu procesul democratic al votului! Un procuror sau judecător este numit. Un primar, un consilier local, un președinte de Consiliu Județean, este ales. Cei care-l aleg, așteaptă de la el să facă ceea ce este bine pentru ei, că doar de aia l-au ales. Doar ei și numai ei pot spune că ceea ce au făcut aleșii lor este oportun sau inoportun, și îi „taxează” la următoarele alegeri. Acesta este procesul democratic al vieții sociale într-un stat cu adevărat de drept. Nimeni nu se poate imixtiona între ales și cei care l-au ales pe criterii politice. Nimeni! Altfel este ori dictatură ori anarhie! Dreptul la vot, cucerire a societăților moderne, are menirea de a face diferența între democrații, dictaturi sau anarhii. El presupune o opțiune politică, care aparține celui care vine la urne, și numai acestuia! Unde se ajunge atunci când în mod nelegal și nedemocratic se intervine între cel ales și cei care l-au ales? Acolo unde de fapt se dorește: „Sunteți un popor neguvernabil, nu vă puteți conduce singuri! O vom face noi pentru voi!” Capăt de drum!
# Cum vedeţi imixtiunea politicului în justiţie?
- Politicul nu are ce căuta în curtea justiției, așa cum nici justiția nu are ce căuta pe tărâmul politicii.
# Spuneaţi că nimeni nu se poate imixtiona între ales şi cei care l-au ales pe criterii politice. Ce viitor vedeţi pentru justiţia din România?
- Viitorul justiției din România, este legat intrinsec de viitorul țării, de viitorul statului român! În România trebuie reforma totală! Trebuie reformate în întregime: clasa politică, organiarea executiv-administrativă, justiția, structurile de forță și cele informativ-operative, educația, sistemul sanitar, abordarea cultural-istorică a trecutului nostru și în sfârșit, dar nu cel din urmă, personajul central-omul. Pentru asta, este necesar să se înceapă cu reașezarea moralei la temelia relațiilor sociale, a educației, dreptului și a manifestărilor umane de orice fel. Oameni fără morală, într-o societate fără morală, echivalează cu lipsa libertății. „Morală e izvorul libertăţii, morală e condiţia libertăţii, morală e pavăza libertăţii”, spunea Nicolae Steinhardt în Jurnalul Fericirii. Astfel văzută de unul dintre cei care au cunoscut din plin durerea nedreptății și a privării de libertate, morala apare ca limita și marginea (în matematică, orice limită are o margine, și orice margine are o limită!) a condiției primare a omului. Când se naște, omul se naște liber. Prin moarte, chiar dacă se află în lanțuri, se eliberează. Așadar, acolo unde încetează morala, libertatea este anulată. Acolo unde morala mărginește conduita umană, libertatea este deplină.

 

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu Avocatul Dan Panţoiu

# Ce se petrece azi în ţară? Statul paralel, opoziţie la cuţite? Unii se plâng de invazia penalilor, care sunt favorizaţi, iar ceilalţi de abuzul organelor de represiune. Sunteţi de acord cu spectacolul cătuşelor? Dar cu pragul abuzului? Cu dreptul Parlamentului de a nu-i oferi justiţiei pe deputaţii şi senatorii învinuiţi? Cu accesul corupţilor până la funcţia de preşedinţi ai ţării?
- Epoca băsist-macovistă a creat dezbinarea în societatea românească, cu unicul scop, acela ca noi românii, să devenim un popor fără fiinţă națională. Ca popor, nu poți să te manifești ca entitate naţională dacă nu ești unit în jurul acestei noţiuni. „Divide et impera” a fost deviza aleasă de stăpânii planetari pentru a fi transpusă în practică în România, cea mai puternică țară din Balcani.
„Statul paralel” există, este un rezultat al ordinelor și al acțiunilor oculte. La un moment dat, dintr-o conducere bicefală a ajuns la manșă doar un singur stăpân planetar. Eliminarea celui de-al doilea ar putea fi scăparea României, și nu numai a României!
Într-o țară în care orice investiție economică, de infrastructură sau socială, este paralizată prin cătușe și „înfierată cu mânie proletară” de masele populare dornice de spectacolul sângelui în arenă, amplu și cu nesaţ prezentat în media vizuală și scrisă, este ușor să preiei conducerea. Îți pui oamenii tăi ( sclavii semi-liberi) în posturile cheie, și gata, ai rezolvat România!
Nu cred că toți fruntașii politici condamnați, au fost pe drept condamnați.
Azi reabilităm memoria eroilor morți în închisorile comuniste, la Canal sau în stuful Deltei.
Cândva, ei au fost la rândul lor fruntași politici care într-un fel sau altul trebuia eliminați din viața țării, pentru că existența şi prezența lor, stăteau în calea celor care voiau să stăpânească România.
Sunteți siguri că peste decenii, cei de azi nu vor deveni la rândul lor, subiect de reabilitare postumă, ridicaţi la rangul de luptători pentru cauza neamului românesc? Eu nu aș fi așa de sigur!
Mă întrebați de pragul abuzului? În matematică orice limită are o margine și orice margine are o limită. Cred ca așa ar trebui să fie și în Drept. Undeva trebuie fixată o limită tocmai pentru a putea exista și o margine în justiție. Altfel totul devine discreționar. În drept a fi discreționar înseamnă  injustiție! Vi se pare firesc ca din spatele unui birou, un oarecare procuror, să spună că subvenționarea transportului copiilor însoțiți de bunicii lor la grădiniță sau la școală, să fie considerate un abuz?

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu avocatul Dan Panţoiu

# Cum e cu intelectualii, oameni capabili să lucreze în destinul ţării, care se ţin departe şi lasă lucrurile să meargă de la sine?
- Nu cred în intelectualii care nu se implică în viața Cetății. Cum nu cred în oamenii care au doar convingeri. Fug mai ales, de cei care nu au decât propriile lor convingeri!
# Consilier local. Vi s-ar fi cuvenit mai mult? Mai sus? Pentru ce v-aţi aruncat în politică? Pentru interesul obştei? Pentru interesul personal?
- În anul 1990 am aderat la Platforma Program a Partidului Naţional Democrat - un partid de centru, al cărui preşedinte era Serghei Mesaros. Am crezut că acolo era locul meu, și răspunzând chemării lui Mesaros, am înființat Filiala Argeș a PND. Peste un an a avut loc fuziunea cu Partidul Social Democrat Tradițional - aripa Titel Petrescu.
Pe listele acestui partid am candidat în iunie 1992, când au avut loc primele alegeri libere pentru autoritățile administrative locale, fiind ales consilier municipal.
Colegii consilieri m-au ales apoi, să îndeplinesc funcţia de Președinte a Comisiei de Administrație Publică și Juridică.
Am încercat şi cred că am şi reuşit în mare măsură, să stopez inițiative păguboase pentru piteșteni, să încurajez și să promovez pe cele care schimbau în bine viața oamenilor, iar atunci când nu am mai putut să fac asta, am demisionat.
Mai aveam șase luni până la terminarea mandatului. A fost a doua demisie majoră din viaţa mea, dar am preferat să nu demisionez din funcția de OM.
# Vă încântă pubelele, pavelele, bordurile, defrişările, betonările? Pe care le-au iniţiat, le-au aprobat şi au modernizat, spun ei, consilierii şi administratorii locali pe care-i avem la ora aceasta? Aţi fi votat pentru ele?
- Dacă mai eram consilier local și tot dacă mai eram președintele Comisiei Juridice, aceste proiecte n-ar fi trecut. Sau înregistram la active, o nouă demisie dintr-o funcție” care nu mă mai voia”.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu avocatul Dan Panţoiu

# Pe vremuri avocaţii erau socotiţi printre cei mai de renume intelectuali. Sistemul comunist i-a cam plafonat! Cum este în aceste zile?
- Am cunoscut în 1986, când am intrat în avocatură, maeștri ai barei argeşene cărora le sorbeam pledoariile și lecțiile de viață (pe ultimele la propriu și la figurat întrucât aveau loc în... Grădina de Vară a restaurantului Argeșul!) Pentru mine au devenit legende vii: Maestrul meu drag, nenea Ică Viespescu (cel care mi-a fost și mentor), maeștrii Trepteanu, Constantinescu-Costești, Dragonu, Benedict Diaconescu, Titică Predescu, „Tataia” Radu și Gheorghiță Diaconescu. De la toți am învățat mult și multe! Păcat că astăzi boemii (sau poate mai bine zis boierii) avocați au dispărut. I-a trecut în istorie „societatea de consum, multilateral globalizată”, vorba prietenului meu Marian Nazat, avocat cu ştaif şi mare scriitor al vremurilor de astăzi.
# Singur în ţara paşilor pierduţi, avocatul nu are alt stăpân decât propria-i conştiinţă. Şi este singurul care poate s-o calce în picioare. Este greu, în barou, s-o păstrezi curată? Ce se întâmplă în zona aceea tulbure dintre datorie şi obligaţia de a-ţi apăra clientul cu orice preţ? Chiar de-ar fi să ascunzi adevărul, să-l mistifici? Ca să-i uşurezi vina, recurgi la tertipuri avocăţeşti? Pentru un cuvânt nepotrivit în dosar, faci să se anuleze judecata de fond, pe motiv de viciu de procedură, scăpându-l pe inculpat de pedeapsa cuvenită?
- Întrebări multe, răspunsuri puține. Adevăruri și mai puţine. Nu-i cereţi unui avocat să-şi dezvăluie tacticile şi strategiile de apărare, chiar și „in abstract”, pentru că nu o va face.
Cei care ne respectăm jurământul depus la intrarea în Barou, cei care mergem la braț cu deontologia profesională, cu Codul Onoarei și Eticii, purtate la vedere, pe deasupra robei, nu ne călcăm în picioare conştiinţa. Încercăm pe cât putem, să facem dreptate. Chiar şi celor vădit vinovaţi. Noi avocaţii, suntem primul filtru care verifică vinovaţia sau nevinovaţia celui dedus judecăţii. Să nu uitaţi asta!
De multe ori, a face justitie, nu înseamnă a face și dreptate. Noi încercăm să facem dreptate chiar dacă așa cum spuneam, asta nu înseamnă de multe ori justiție.
Important este însă altceva: Nu trebuie să uităm niciodată că în fața noastră stă un semen al nostru, care a căzut. Într-un om căzut nu mai lovești! Încerci să-l ajuți să se ridice.
Cred că asta ar trebui să fie piatra unghiulară care trebuie să-i călăuzească pe toți cei care au ales să-și dedice viața profesională Zeiței Oarbe. Fie ei avocați, procurori sau judecători. Același jurământ ne leagă pe toți: Să respectăm și să apărăm. Constituția și legile țării, drepturile și libertățiile oamenilor. Din păcate, sunt unii care atunci când au rostit cuvântul „Jur” nu deschiseseră cel puțin o dată în viața lor Biblia.
# Ce părere aveţi de avocatul care l-a apărat pe Ceauşescu la ultima lui judecată? Şi-a făcut, el, datoria? Dar procurorul care s-a sinucis? A fost aceea o judecată dreaptă? I se cuvenea altă condamnare? Cum l-aţi fi apărat pe dictator?
- Nicolae Ceaușescu nu a avut apărător. A fost condamnat fără judecată și fără drept de recurs, doar de procurori, pentru că în completul de judecată au fost doar procurori: Procurorul-procuror, avocatul-procuror, judecătorul-procuror. Judecătorul Gică Popa, care s-a sinucis la scurt timp după ce a pronunțat sentința la moarte a celor doi soți Ceaușescu, și-a adus aminte atunci când a făcut-o (clipa în care  s-a sinucis) că trebuia să rămână doar ceea ce era, adică Judecător. Remușcările l-au învins. Sau l-au salvat într-un fel în ultimă instanță, depinde cum vrem să privim lucrurile. Ceaușescu trebuia apărat, arătând ceea ce a făcut bun și bine, și ceea ce a făcut rău și condamnabil. Dacă se ajungea aici, cred că nu mai era executat.
Dar noi trebuia să trăim și trăim, și vom trăi veșnic, cu amintirea faptului că de ziua sărbătorii Nașterii Domnului, „emanații revoluției” au ales moartea în locul Vieţii, care trebuia să se nască. De atunci tot „sărbătorim”, nu vi se pare?!

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu avocatul Dan Panţoiu

# Se mai cântă muzică tăcută, din vremea trecută, în timpanele inimii dumneavoastră? A pălit liliacul sub fereastră? S-au scuturat toţi trandafirii? Au ruginit strunele lirei? Aţi păşit în lumea amintirilor?
- Muzica sufletului este mereu tăcută. Am în inimă (casa sufletului) muzica locurilor și vremurilor din care vin, a celor în care mă aflu şi a celor spre care mă îndrept. Liliacul înflorește și se trece, înfloresc şi se scutură şi trandafirii, dar vine o nouă primăvară şi totul reîncepe. În ceea ce privește amintirile, ele suntem noi cei de azi, cu trăirile de ieri. Paradoxul vieţii este că ]n fiecare zi ne omoară puțin c\te puțin. Doar amintirile rămân: ale noastre despre ceilalți și ale lor despre noi.
# Alt timp, altă lume? Sub acelaşi cer, sub aceleaşi stele, mai e chipul dragei mele? Îl mai întâlniţi pe baladist, pe rapsodul de atunci? Pe cel care murmura stihuri de dragoste şi se împleteau pe ele melodii?
- Da, trăim în alt timp şi în alte „timpuri”. Mult prea grăbite, mai acaparatoare și mult prea străine omului. Toate duc la depersonalizare şi alienare. Oameni mai puţini, lume mai multă. Mă regăsesc aproape deloc, în „aste vremi”. Să mai scrii versuri ori texte cu mesaj?! Pentru cine? Lumea de azi aude, dar nu ascultă, priveşte, dar nu vede,  consumă, dar nu trăiește!
# Aţi dat afară din casa sufletului un veritabil poet. De ce? Vă încurca în activitatea profesională sau vă temeaţi că nu va fi destul de performant? Ce aţi câştigat? Aţi fost mai fericit? Nu cumva aţi rămas mai pustiit? De vă întâlniţi cu tânărul de atunci, ce întrebări vă pune? Ce-l întrebaţi? Ce vă răspundeţi? Vă certaţi? Vă reproşaţi? Vă acuzaţi? Vă împăcaţi? Vă admiraţi?
- Locul poetului Dan Ioan Panțoiu a fost luat de scriitorul Dan Ioan Panţoiu. Ultimul a publicat recent la editura RAO romanul „Mercenarul Întunericului”, lansat la Bookfest 2017, pe 25 mai.
Am pierdut poetul? Am câștigat scriitorul? Cititorii vor decide.
# Furat? Evadat? „Viaţa-i frumoasă, băieţi?!” Ticăloasă? Vă domină? Încercaţi s-o dominaţi? V-aţi făcut un loc comod, v-aţi pitulat în poziţia de a judeca lumea? Vă aruncaţi în vârtejul vieţii?
- Viața e frumoasă cât timp o trăiești ca un OM. Adică respectându-ţi semenii. Albert Camus spunea că „omul este singura fiinţă care neagă ceea ce este”. Eu lupt cu mine şi cu cei din jurul meu pentru a învăța necontenit să fiu ceea ce m-a făcut Dumnezeu: Om, după chipul și asemănarea Sa.
# Când aţi ales meseria de jurist şi de ce avocat? Pentru că este liberală? Pentru că nu ai şefi care să-ţi impună ideile lor şi să-ţi ceară socoteală? Pentru că poţi să lucrezi pe cont propriu, măsurându-ţi capacitatea pe propria-ţi răspundere? Din alte motive?
- Am absolvit cursurile Şcolii de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne, promoția 1978, în paralel cu Facultatea de Drept din Bucureşti. Șapte ani, între 1978-1985, am lucrat ca ofițer de miliție judiciară, responsabil cu linia de muncă „omoruri, morți suspecte, infracţiuni comise prin violență”, în cadrul Miliției Pitești. La un moment dat am realizat că ceea ce visasem eu, să apăr oamenii şi valorile umane, nu mai era posibil. Mi-am înaintat demisia și din decembrie 1985 până în aprilie 1986 am fost şomer. Am reuşit să intru în Baroul de Avocați Argeș în aprilie 1986 şi de atunci până în prezent sunt avocat specializat în dreptul penal. Ce am pierdut? Cred că nu mare lucru. Poate doar o înstrăinare de ceea ce de fapt nu puteam fi.
Ce am câștigat? Exact ceea ce am pierdut. Am rămas un om care vibrează la tot ce este frumos, adevărat și bun. Dacă sunt om liber? Da, sunt, pentru că între mine şi Dumnezeu nu este decât cerul, iar cerul este nemărginit!

 

Publicat în Cultura

# Documente explozive! Negru pe alb cum s-a furat din domeniul public stadionul pe care a debutat Dobrin # Asociația sportivă a sindicatelor din Regotrans, A.S. „Edilul”, și-a trecut în proprietate Stadionul  Ștrand cu șase luni înainte de expirarea contractului de închiriere!

Publicat în Dezvaluiri