# Convorbiri neconvenţionale postume cu medicul Tiberiu Stănescu

# Sunteţi medic şi se tot spune că doctorii ar trebui să-şi vadă de treaba lor. Să le fie suficient salonul cu paturi de bolnavi. Să nu se amestece în treburi politice. Sunteţi unul dintre doctorii care trăiesc cu masca pe faţă, fără să privească dincolo de zidurile spitalelor? Faceţi parte din partide politice? Aţi fost promovat pe alte criterii decât cele de specialitate, cu examene dure, fără intervenţii de altă natură?
- Ghinionul de a trece prin cinci concursuri naţionale grele în devenirea mea, a ceea ce sunt, a fost norocul meu. Foamea de cunoaştere m-a bântuit toată viaţa, am fost şi sunt, încă, student, merg la diverse manifestări ştiinţifice şi mă simt contemporan cu medicina. Nu sunt înregimentat politic şi nu am fost sprijinit de forţe obscure în împlinirea profesională, funcţiile de conducere le-am dobândit prin examene adevărate şi mă simt bine în pielea mea.
# Cum stau lucrurile în oraşe şi sate, în Deltă şi la munte, în bălţile fluviului şi în mahalalele târgurilor? Mai trăieşte amintirea dispensarelor săteşti, cu doctori care se simţeau legaţi de pământul ţării, ca şi ceilalţi intelectuali, învăţătorii, preoţii? Cu staţionar de zi şi noapte, cu case de naştere, cu moaşă comunală, cu agent sanitar de igienă?
- Practica medicală în dispensarele rurale nu seamănă cu aceea săvârşită de generaţia mea. Nu sunt ocupate numeroase cabinete şi, acolo unde sunt medici, ei nu sunt nici măcar temporar legaţi de glie, fac naveta zilnic sau de 2-3 ori pe săptămână. La ţară, trioul: preot, învăţător, medic nu se mai poartă. Locul lor l-au luat primarii, consilierii comunali şi miliţienii, trioul care asigură succesul permanent al politicului. Singurul lucru important este câştigarea alegerilor cu promisiuni mincinoase. Despre educaţie, sănătate şi frica de Dumnezeu, nici pomeneală.
# Ce vă face să luaţi zilnic pulsul ţării? Şi ţara are tensiune jucăuşă, febră, erupţii, indigestii, viroze, gripe? Şi dacă este atins şi etajul superior, semne de dezechilibru?
- Îmi iubesc ţara, domnule profesor. Odinioară falnicii ei brazi şi stejari, a căror măreţie a cucerit lumea, sunt împuţinaţi îngrijorător de străinii care îşi conservă cu grijă propriul fond forestier. Guvernele noastre postdecembriste emit decrete care simulează o palidă protecţie a codrului, care de veacuri i-a apărat pe români de popoarele barbare şi care acum suferă despuiat şi mai trist ca niciodată. Tricolorul se desprinde lent de pe brazii în suferinţă, înghesuit chiar în inima ţării de drapelul unor minoritari obraznici. Şi clasa politică cloceşte zile şi nopţi în Parlament, schilodeşte Constituţia de pilonii dreptului european, pregătind crucificarea ei şi nu mai ia pulsul poporului, care, la rându-i, pare că hibernează şi nu mai simte sărăcia şi foamea…
Ce se va alege de ţară? Zău că eu, care răspundeam ca învăţăcel la multe întrebări încurcate ale dascălilor mei, nu mă pot pronunţa. Românii trăiesc risipindu-şi gândurile, nu mai visează şi speră zi şi noapte, mai mult se închină decât muncesc. Sper şi eu, alături, deci, ca generaţia care acum îşi toceşte coatele pe băncile primelor clase elementare să se scuture de vopseaua roşie.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale postume cu medicul Tiberiu Stănescu

# S-au cheltuit eficient banii pentru aprovizionare de substanţe medicale (de pildă pentru imunoglobulină), pentru aparatură de investigaţii?
- Când ai bani puţini, te apucă nebunia, nu ştii cum să-i foloseşti. Se mai fură şi din ei, fiindcă obiceiul de la turci şi fanarioţi are rădăcini adânci. Banii europeni nu sunt atraşi, de acolo nu se poate ciupi nimic. Între anii 1979 – 1985, în România prospera Institutul de Seruri şi Vaccinuri „I. Cantacuzino”, de prestigiu european. Acesta acoperea necesarul de produse din ţară, ba mai şi exporta. Criza de imunoglobulină sigur n-ar fi fost, dacă exista funcţional şi competitiv respectivul institut. Ce interese meschine au dus la „intrarea lui în insolvenţă”, alături de alte obiective naţionale de renume, obicei la modă în democraţia bolnavă a României postdecembriste, Dumnezeu ştie.
# Acolo, sus, unde se iau hotărârile, decidenţii cunosc bine aceste probleme ? Şi pe treptele de mai jos, la consiliile judeţene, la primării şi în alte instituţii care ar trebui înzestrate cu specialişti în domeniu? Nu cumva, domnule doctor, ei sunt înlocuiţi, pe ici, pe acolo, pe mai oriunde, cu oameni promovaţi politic, care habar nu au de problemele sistemului sanitar, ba se încurcă şi în limbă, când trebuie să le pronunţe numele?
- Aşa cum am mai menţionat în unele opinii critice la rubrica de sănătate a cotidianului „Argeşul”, în vremea comuniştilor, în mai toate domeniile de activitate, promovarea se făcea prin concursuri naţionale adevărate. Şi eu am avut parte de nu mai puţin de cinci astfel de concursuri. Şi treaba mergea bine şi foarte bine, pe bani puţini. Din anii 2003 - 2005, promovarea în funcţii, inclusiv în domeniul sanitar, se face numai politic, pe baza unui simulacru de concurs ce are loc la nivelul fiecărui spital. Inclusiv în zonele de decizie, începând cu Ministerul Sănătăţii, se procedează la fel. Efectele se cunosc şi perpetuarea haosului valoric continuă.
# Avem destui medici în România care să acopere toate cerinţele de sănătate? Atâţia de prisos, încât să mai şi exportăm?
- După 1990, prin înmulţirea facultăţilor de medicină la nivel naţional, atât de stat, cât şi private, România scoate anual absolvenţi de medicină în număr impresionant, egal sau mai mare decât al Franţei, care are o populaţie aproape de trei ori mai numeroasă.
Penibilul situaţiei este că nu sunt acoperite nici posturile minimum necesare din unităţile sanitare de toate gradele din ţară. Absolvenţii pleacă din ţară, uneori în procent de peste 60%, fie imediat după absolvirea facultăţii, fie după ce îşi termină specializarea. Instabilitatea legislativă şi salariile indecente îi fac să ia drumul exilului, din păcate pentru ţară, definitiv, de cele mai multe ori.
# Pe vremea studenţiei dumneavoastră, facultăţile de medicină din România erau în competiţie cu cele mai vestite de peste hotare. În ţara noastră, se profesionalizau şi se specializau aproape toţi medicii din Peninsula Balcanică. Şi alţii de pe şi mai departe. Care este situaţia, domnule doctor, în aceste zile? Mai produc facultăţile noastre numai medici de calitate, sau şi diplome cumpărate?
- Am avut marele noroc să fiu îndrumat în specializarea medicală, atât în timpul studenţiei, cât şi al secundariatului, de profesori valoroşi, de talie europeană. În migraţia medicală din România, grosul plutonului a fost şi este acela al medicilor cei mai buni, primiţi de Europa cu braţele deschise. A fost începutul depopulării valorice atât în spitale, cât şi în universităţile de medicină. Mai avem încă valori, profesori eminenţi, însă numărul lor este redus şi în scădere continuă, în facultăţi de stat din centrele medicale mari: Cluj, Bucureşti, Timişoara.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale postume cu medicul Tiberiu Stănescu

# Citesc, domnule doctor, pe toate prospectele fabricanţilor de medicamente: FII MEDICUL TĂU! Dar ţara, domnule doctor? Este ea sănătoasă? Şi-a găsit medicul care s-o trateze şi s-o vindece?
- România, ţara în care sunt mândru că m-am născut, este, prin formele de relief şi bogăţiile pământului, una din perlele Europei. Situată „la răscruce de vânturi”, deseori pârjolită şi jefuită de barbarii trecători, a prins rădăcini adânci şi vremurile aspre au întărit-o. S-a născut sănătoasă, dar nu mai este. Carol I a făcut-o cunoscută în Europa, Ferdinand a întregit-o, a rezistat ocupaţiei ruseşti o jumătate de veac şi, când să-i fie bine, nu-i e. După decembrie 1989, doctorii care i-au căutat de sănătate au defrişat-o, i-au scos dinţii, au demolat-o şi au terfelit-o la marginile lumii.
# Medic internist. Şi cardiolog. Ştiţi mai bine decât oricine ce legături, ce interferenţe, ce dependenţe există într-un organism, între organe şi sisteme? Între glandele cu secreţie de enzime şi hormoni? Dacă rinichii sau plămânii sunt afectaţi, poate să intre în suferinţă şi ficatul sau intestinele, splina sau pancreasul, canalul coledoc sau prostata. Ţara nu este şi ea un organism care se poate deregla la orice disfuncţionalitate? Sau agresiune din afară?
- Sunt medic internist, nu am competenţă scrisă de cardiolog, dar în secundariat am avut dascăli de renume, străluciţi cardiologi ai şcolii de la Colţea, creată de marele profesor Bazil Teodorescu. România este un organism sănătos nativ, pericolul unei agresiuni din afară nu există, dar este agresată dinăuntru, unde este în plină desfăşurare războiul româno – român. Partidele politice se înfruntă în Parlament şi la televizor, nu sunt preocupate de bunăstarea românilor simpli şi de prosperitatea ţării. Aleşii şi-au creat salarii şi pensii speciale şi oferă celor care îi menţin în fruntea bucatelor condiţii de trai la limita de subzistenţă.
# Bacterii, viruşi, explozii în soare, schimbări climatice, multe necunoscute, din vânt, de sub pământ, de peste hotare?
- Universul a fost creat de o supraputere care a folosit Big-Bangul generator al germenilor vieţii pe pământ. Există schimbări climatice, în ultimele două - trei decenii, ciudat de dure. Ele au fost în mare parte generate de oameni, care au scăpat controlul performanţelor industriale extrem de poluante pentru atmosferă. Se discută despre obţinerea antimateriei, o forţă energetică inegalabilă, care „ori va ajuta pe om să părăsească Pământul şi să ajungă pe alte planete, în stare să ofere condiţii de viaţă, ori va distruge Pământul dacă forţa ei va fi folosită în conflicte armate de anvergură”.
# Ce e de făcut? Are statul posibilitatea să se supravegheze, să intervină la timp, dacă se ivesc necesităţi de menţinere a sănătăţii şi supravieţuire? Are el toate medicamentele în stoc sau posibilitatea de a le procura urgent în caz de pericol? În spitale sau acasă, se spune, mor oameni cu zile? Să fie adevărat?
- Pentru sănătate, în condiţiile unei economii prospere, singura cale este o reformă radicală a sistemului sanitar. Spitale moderne, dotate cu aparatură performantă şi deservite de un corp medical de înaltă calificare şi salarizate corespunzător. Dar către sănătate se duc bani puţini şi către salarii şi pensii speciale pentru aparatul de stat se duce majoritatea bugetului. Oamenii nu mor cu zile, ci cu bună-ştiinţă, din cauza sărăciei globale reflectate în sistemul sanitar neperformant.

 

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu George Rotaru

# Cum vi se par manualele alternative?
- Nu sunt de acord cu manualele alternative. Ele sunt necesare pentru studiul de completare, de comparare, de aprofundare. Consider că manualele trebuie să fie unice, ca rezultat al unui colectiv de autori, profesori specialişti, cu o înaltă conduită morală şi profesională. Editez şi tipăresc carte şcolară, materiale didactice şi educaţionale de mai mulţi ani, dar manualele sunt cu totul un alt domeniu. Prerogativele de editare a acestora sunt sub directa coordonare a ministerului de resort şi a institutului specializat în acest domeniu, al științelor educaţiei.
# Care-i locul poporului român în istoria lumii? Ignoraţi? Marginalizaţi? Ne plângem soarta? Ne lăsăm duşi de ape? Călăuziţi? Direcţionaţi? Umiliţi?
- România, care se află într-o zonă geografică de invidiat, beneficiază de toate formele de relief, de resurse materiale inepuizabile, condiţii climaterice de excepţie şi, mai mult decât atât, de faptul că drumurile dintre Orient şi Occident se intersectează în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Noi, românii, am ocupat un loc de cinste în istoria lumii la un moment dat, şi asta atunci când ne apropiam de atingerea cifrei de 23 milioane de locuitori. Nu a trecut decât un ciclu solar de 28 de ani şi am coborât la puţin peste 18 milioane. Dramatic este şi faptul că, în urma unui studiu aprofundat al Institutului Naţional de Statistică privind proiectarea populaţiei României în profil teritorial, într-o perspectivă de 40 de ani, numărul de locuitori va scădea catastrofal, ajungând în 2060 la o populaţie, în variantă pesimistă, între 12,5 milioane şi 13,8 milioane locuitori, în acelaşi timp în  care populaţia planetei este prognozată a depăşi 10 miliarde de locuitori. Asta se petrece în condiţiile în care acest popor şi-a ales ca, în ultimele trei decenii, să trăiască într-o societate liberă, de ei înşişi dictată. Din acest punct de vedere, sunt total dezamăgit şi nu pot să concep că, dintr-un popor demn şi stăpân pe soarta sa, a ajuns o populaţie de români ce trăieşte, o parte, între încă indivizibilele hotare ale ţării sale, şi o altă parte, dincolo de acestea, pribegind prin negura planetară, plângându-şi soarta neagră departe de ţară şi de cei de acasă, care, la rândul lor, trăiesc acelaşi destin.
# Ce loc va avea România în viitor? În Uniunea Europeană, în NATO, în globalizare? Scenarişti? Regizori? Actori sau simpli figuranţi?
- În aceste condiţii de gândire strategică, de proiecţie economică şi de viziune cultural civilizatoare pe care le construieşte sau, mai bine zis, nu le construieşte, România este într-o continuă decădere. Uniunea Europeană va trece, în curând, prin serioase modificări şi schimbări structurale, ca, de altfel, şi ţara noastră, care va trăi aceeaşi soartă, dar de pe o altă poziţie, lipsită de orice forţă, vlăguită, fără resurse umane, materiale şi naturale, rămânând în continuare în ghearele nemiloase ale draconicei globalizări. NATO? Despre NATO pot spune că este o pată neagră a istoriei. Acest bloc malefic nu trebuia să existe niciodată, iar dacă tot a fiinţat, trebuia să dispară odată cu Tratatul de la Varşovia, o altă palmă dată omenirii şi istoriei.  
# Cu ce vom sta la masa tratativelor?
- Dacă vom fi în postura de  scenarişti, regizori sau actori importanţi? În niciun caz, cu asemenea lideri pe care i-am avut şi-i avem. Azi, în istorie, nu putem juca nici măcar rolul de figuranţi. Actuala strategie politică trebuie reformată. Numai aşa ni se poate rezerva un loc de onoare la masa tratativelor, cum, de fapt, l-am avut. Altfel, vom sta, ca şi în ultimele trei decenii, în anticamera istoriei.
# Ce părere aveţi faţă de valurile de imigranţi? Un beneficiu pentru sporul demografic? Un pericol? Să primim tot ce ni se repartizează? Le putem crea condiţii de muncă, de adăpost, de învăţământ şi sănătate, când ne mor copiii şi pacienţii maturi în spitale din lipsă de vaccinuri, de medicamente, de tratamente şi de medici? Când există localităţi întregi cu populaţia subalimentată?
- Atâta timp cât avem aproape cinci milioane de emigranţi români la vârsta activă, cu pregătire profesională tehnică şi de înaltă specialitate, formaţi în România, pe bani grei ai poporului român şi care aveau datoria şi onoarea să participe cu ştiinţa şi puterea lor activă la dezvoltarea sustenabilă a ţării în care s-au născut şi au crescut, s-au format şi specializat, după care au luat drumul pribegiei şi dezrădăcinării, slujind interesele meschine ale exponenţilor globalizării negre, nu putem accepta ideea de imigrare a altor cetăţeni ai lumii, decât ideea de reîntoarcere a românilor noştri.
Îmi este greu, deci, să-mi expun o părere despre acest atât de controversat şi complex subiect al imigranţilor, cu atât mai mult cu cât nici nu se poate vorbi de un beneficiu privind sporul demografic. Este şi imoral şi chiar un pericol…, mai ales atâta timp cât nepoţi şi strănepoţi ai noştri se nasc, sporind demografia altor naţii. De unde şi forţa noastră să-i mai şi creştem, pregătim, formăm şi în ce condiţii, când acestea au o altă cultură, civilizaţie, ideologie etc.
# Să ne apărăm? Ziduri şi garduri la graniţe? Călcarea convenţiilor şi a obligaţiilor? Izolarea în ghetto-uri? Să-i admitem? Să fuzionăm? Familii mixte?
- Nu e nevoie să ne apărăm şi să construim ziduri şi graniţe. Ne trebuie oameni de stat care să trezească în rândul mai-marilor lumii conştiinţa păcii şi egalităţii între oameni. Trebuie eliminate marile discrepanţe între cei 2% bogaţi ai lumii, stăpâni pe 90% din resursele planetei, şi cei 98% săraci de pe mapamond.

 

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu George Rotaru

# Și doi arheologi americani au scris despre originea românilor...
- Da, așa este. Arheologul sud-american Daniel Ruzzo preciza: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”. Acelaşi Ruzzo susţinea, în 1968: „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice, dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute  astăzi”, teorie susţinută şi de William Schiller – alt arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.
Toate acestea sunt certificate de Miceal Ledwith (consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latineasca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba latină sau precursoarea sa vine din locul din care se trage limba rumună, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din  Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
De aceea, eu văd mai multă realitate istorică în opera marelui învăţat şi istoric, Densuşianu, descrisă în „Dacia preistorică”, decât la unii istorici contemporani, care nu înţeleg nici măcar istoria pe care o trăiesc, nerecunoscând nici măcar ceea ce este prezentat în tratatele Academiei Române despre descoperirile din Valea lui Greuceanu din Bugiuleştii Tetoiului vâlcean (mărturii de acum 1.800.000 de ani, pe teritoriul României)
Iată de ce m-am aplecat asupra istoriei şi, de aceea, într-un fel anume, fac şi politică. Sunt şi om politic, dar numai în scopul de a mă manifesta deschis pentru apărarea adevărului şi a realităţilor istorice ale neamului românesc.
# Dezamăgiri? Vă place cum se ţese istoria contemporană? Dar manualele actuale de istorie? Cărţile în completare? Cele de comentarii? Sunteţi mulţumit de ele?
- Dezamăgiri? Da, nu-mi place absolut deloc cum se ţese istoria contemporană. Mi-ar trebui pagini întregi pentru a prezenta, în mare, imensul proces de falsificare a istoriei, nu numai în România, ci pe întregul mapamond.
Aşa că nici nu încerc să exemplific ceva în acest sens aici, dar pot să spun că am scris o carte pe care o lansez acum, în acest an istoric: „România Istorică”. Aceasta este o carte enciclopedică, în cifre şi date exacte şi pertinente, comparative pe cicluri istorice, în secolul XX şi primele două decenii ale acestui mileniu. Această lucrare se doreşte a fi lăsată ca un testament istoric pentru posteritate. Iată cum înţeleg eu să-mi fac datoria de cetăţean.
Manualele actuale de istorie, timpul didactic afectat istoriei, în special istoriei românilor, sunt o dezamăgire totală. Nu am înţeles şi nu înţeleg nici acum ce rol are Institutul Naţional de Ştiinţe ale Educaţiei şi ministerul de resort şi de ce nu-şi onorează obligaţiile în acest domeniu. M-a contrariat faptul că, atunci când marele istoric român academicianul Giurescu (senator al României) a prezentat un manual de istorie a românilor,  acesta a fost respins, pur şi simplu, sub pretextul că era „prea gros”. Acest manual putea fi editat, după o serioasă conlucrare, cu eventuale adăugiri sau modificări.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu George Rotaru

# Ce reprezintă istoria pentru dumneavoastră?
- Pentru mine istoria înseamnă mult mai mult. Această ştiinţă este cu adevărat o carte deschisă, un univers viu a tot ce înseamnă „povestea” existenţială a noastră pe planetă, de-a lungul timpului milenar.
Deşi ne aflăm într-o perioadă trienală, de o deosebită semnificaţie istorică, respectiv anul Centenarului Marii Uniri - 2018, urmat de 2019 - 160 de ani de la  Unirea Principatelor Române şi, mai departe, în 2020, la patru secole şi două decenii de la prima Unire a Românilor, după planul DACIC. Pentru cinstirea acestor acte istorice, am scris chiar o carte, „România Istorică”.
Acum, mă voi întoarce dincolo de Anno Domini, în Dacia preistorică şi, mai încolo, în epoca dacilor, geţilor, a tracilor şi a pelasgilor din care noi, cei din acest spaţiu fantastic carpato-danubiano-pontic, ne tragem. Este important să vezi şi să trăieşti acele importante vremi istorice cu ochii minţii. Deşi nu au rămas prea multe mărturii despre originea noastră, prin scrierile unor mari înţelepţi din preistorie, prin  monumente, columne, sanctuare sau o serie de artefacte, se poate demonstra existenţa unei bogate istoriografii care atestă originea şi statalitatea românilor, demonstrând cine suntem, de unde venim. Suntem o civilizaţie matură, cu o cultură civilizatoare, având adânci rădăcini identitare în istoria planetei Pământ, care atestă statutul nostru de popor şi nu de populaţie. Iată doar câteva citate înţelepte, istoric fundamentate:
Pitagora, în secolul VI î.e.n: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate  pământurile sunt comune”.
Homer: „Dintre toate popoarele, geţii sunt cei mai înţelepţi.”
# Și marii filozofi antici au scris despre geți...
- Da, așa este. Tot despre înţelepciunea înaintaşilor noştri ne sunt lăsate pilde şi ziceri de înaltă învăţătură din partea înțelepților din secolele IV-V î.Hr., Socrate, Platon, Aristotel, Caramides etc. Mai târziu, în era noastră, în secolul II d.Hr. Dionisie a lăsat un hrisov menţionând: „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor”.
Revenind în mileniul nostru, Alfred Hofmann (1820), în „Istoria Pământului”, scria: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului”, iar Marco Merlini spunea, referitor la plăcuţele de la Tărtăria, „oasele, ca şi plăcuţele, sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe”. Tot în vremurile moderne, chiar contemporane ale mileniului II, alţi mari savanţi, pe baza unor cercetări, au descoperit că „strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei” (după sumerologul rus A. Kifisim).
Louis de la Valle Pousin afirmă că „locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.” Ca şi susţinerea lui Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu George Rotaru

# Sunteţi un cunoscut editor, comentator, publicist. Chiar om politic. Cum aţi pus piciorul în istorie? Pasiune de amator? Chemare de cercetător? Datoria cetăţeanului faţă de acest neam? Ce v-a atras? Cu ce preţ? Cu ce cheltuieli de timp şi de energie? Cu ce câştig?
- Până la momentul în care am ajuns să deţin calitatea de editor, publicist, antreprenor, cercetător sau chiar om politic, am trăit perioade foarte complexe, dar, recunosc, destul de constructive, în care mi-am dezvoltat personalitatea, m-am format profesional şi mi-am desăvârşit aptitudinile aplicate pentru viaţă. Îmi place foarte mult întrebarea: „Cum aţi pus piciorul în istorie?”. De-a lungul istoriei vieţii mele am pus cu adevărat „piciorul” în acest domeniu, în mod aplicat, ca istoric, dar, mai întâi, în ramurile sale auxiliare, speciale, importante pentru societatea contemporană, cu precădere, în cronologie, heraldică, vexilologie, biblioteconomie, cartografie istorică etc., făcând din acestea un crez ştiinţific aplicat. Referindu-mă, însă, la istoria vieţii, mă legitimez pe scurt. Încă din perioada adolescenţei, am încercat şi am reuşit ca fiecare etapă a pregătirii mele să nu constituie doar o simplă trecere prin cursul teoretic al studiilor, ci să aplic formarea duală, care, de-abia acum, se încearcă a se introduce în sistemul educaţional. M-am bucurat de faptul că aveam talent la desen şi grafică şi, pe întreaga perioadă a pregătirii preuniversitare, m-am oferit ca, pentru toate disciplinele, să execut efectiv, în funcţie de tematică, materialele didactice cu ajutorul cărora, încă de pe atunci, construiam cabinete şcolare şi laboratoare. Foarte mult a contat această atitudine aplicativ-practică pentru mai târziu. Ani de-a rândul, am construit şi dezvoltat, pe baza experienţei de atunci, o adevărată industrie de logistică şi mijloace didactice pentru sistemul românesc de educaţie. Istoria, pentru mine, nu a reprezentat doar o facultate în care m-am specializat, ci o sursă de creaţie şi documentare.
# Cum a evoluat pasiunea dumneavoastră pentru istorie?
- Evident că, pentru început, am tratat istoria cu o pasiune de amator. Mai târziu însă, şi asta chiar din perioada tinereţii, această ştiinţă a constituit o serioasă bază de cercetare, bineînţeles, mai întâi în domeniul ştiinţelor speciale ale ei. Astfel că vexilologia, heraldica şi cronologia au reprezentat bazele unor cercetări aprofundate, materializate nu doar prin apariţia unor cărţi în domeniu, ci prin dezvoltarea unei industrii care a avut un parcurs de aproximativ patru decenii. Această preocupare s-a materializat prin punerea în operă a unui flux de fabricaţie, cu respectarea tuturor normelor heraldice şi vexilologice, a tuturor însemnelor naţionale, pe întreaga perioadă a istoriei românilor, de la daci şi până în prezent. În acelaşi timp, am cercetat şi dezvoltat noi elemente ale cronologiei, inventând, atât istoric, cât şi astronomic, un nou calendar perpetuu universal, pornind de la sanctuarele calendaristice dacice, observaţiile savantului prelat român din Sciţia Mică (Dobrogea) din secolele V-VI, Sf. Dionisie Exiguul. Rezultatul acestei aprofundate cercetări prezentate în cinci lucrări a condus la conceptul unui modern instrument calendaristic (consonant cu nanocosmosul din noi şi macrocosmosul din Univers), calendar propus, în format aplicat, Comisiei ONU pentru Reforma Calendarului.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu George Rotaru

# Ce culoare preferaţi?
- O primă întrebare a excepţionalului nostru dialog. Nu numai că nu mă agasează deloc, dar chiar îmi stârneşte un oarecare interes pentru un răspuns mult mai detaliat. Culorile sunt, de fapt, una dintre pasiunile mele. Pe un fundament încărcat de lumea culorilor, mi-am construit şi dezvoltat o serie de pasiuni, respectând însă legea lor, bazată pe „Roata Culorilor”. Ştim că la nivel mondial există Institutul Pantone, care cercetează şi fundamentează acest univers al culorilor exprimate în mii şi mii de nuanţe, pe care ochiul uman nu le poate distinge fără aparatură specială. Iată de ce eu urmăresc această ştiinţă a culorilor şi-mi îndrept orientarea spre culoarea aleasă de acest for ştiinţific în fiecare an. În 2018 prefer să implementez orice aplicaţie, orice lucrare, orice trăire - pe culoarea anului - ultraviolet, culoare care simbolizează puterea şi originalitatea, bazată pe inteligenţă, imaginaţie, creaţie, tendinţa spre infinit (codul Pantone = 18-3838).
# Ce mâncare?
- Trec peste a răspunde ce fel de mâncare îmi place, pentru că, trecând de primele două cicluri ale vieţii, respectiv, 28 + 28, nu se mai pune problema ce-ţi place să mănânci, ci ce trebuie să mănânci şi numai atât.
# Ce număr purtaţi la pantofi?
- Este foarte important de ştiut că, prin acest număr format din două cifre, poţi demonstra „pe ce picior trăieşti”, cât ai drept de proprietate, ca individ, din imensitatea acestei planete. Se ştie că omului, când se naşte, i se rezervă dreptul la o bucată de pământ şi un colţ liber de cer. Pentru început, nu dispune decât de un petic de cer, dar când se ridică pe verticală şi atinge cu picioarele de pământ, beneficiază şi de dreptul la aşa-zisa proprietate terestră, dar numai cât poate cuprinde sub tălpile picioarelor sale, corespunzătoare numărului de la pantofi, şi acest lucru numai cât este „drept”, respectiv, „vertical” şi numai până când, pentru eternitate, ajunge din nou, în poziţie orizontală. Deci, după legile Universului, fiinţa umană - individuală - omul nu are drept de proprietate  decât pentru suprafaţă terestră care se află sub tălpile sale. În rest, în faţa Domnului, orice altă proprietate asupra unei alte părţi terestre este imposibilă şi nicio constituţie sau lege terestră nu poate oferi vreunui pământean nimic altceva, sub formă de proprietate, cu excepţia a tot ceea ce a produs sau produce cu propria inteligenţă. Atât şi absolut nimic mai mult. Aşa că, numărul meu de la pantofi este aproximativ egal cu al celorlalţi pământeni.
# Iubiţi anotimpurile, femeile, creşteţi câini de rasă în casă?
- Interesantă este şi rămâne permanent vie iubirea noastră faţă de natură, faţă de omul de lângă noi, dar şi de natura cosmică, aceea care creează aceste medii anno-temporale, fie ele vernale, estivale, autumnale sau hibernale. Nu observaţi câtă asemănare există între femei şi anotimpuri?  Pe femei le iubesc şi le respect, în aceeaşi măsură, pentru că exist şi trăiesc în mediul şi în lumea lor.
# Nu sunteţi omul pe care să-l agasez cu asemenea întrebări! Atunci ce provocări vă convin să vă stârnească?
- Iată de ce am susţinut în preambulul interviului că nu sunt deloc agasat, ci, pur şi simplu, plăcut impresionat de intransigentele şi profund iscoditoarele întrebări, care caută să pătrundă adânc în mintea „personajului neconvenţional G.R.”. Ce provocări? Consider că trebuie să intrăm în problematica interviului, fie el chiar şi neconvenţional.

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale  cu ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

# Aţi semănat pământul Argeşului şi Muscelului cu ctitorii? Vă opriţi aici?
- Domnul Dumnezeu a binecuvântat totul  şi a pus umărul Său ca să facă bucurii pe acest pământ sfânt al Argeşului  şi Muscelului. Mai avem în program câteva obiective majore de rezolvat în termene puse cu zgârcenie. Fiecare credem că suntem cei mai potriviţi şi competenţi în a rezolva totul, cât trăim fizic pe acest pământ.
Fiecare facem cât putem, dar se face mai ales ceea ce are binecuvântarea expresă a Domnului Dumnezeu,  şi nu după apucăturile noastre, deseori presărate cu iluzii terestre!
Urmaşii noştri, după priceperea lor, vor putea adăuga  şi creşte, dacă nu vor avea debila percepţie  şi invidie, ca să destrame munca noastră de peste trei decenii!
Va rămâne doar ceea ce a binecuvântat Dumnezeu!
Eu aşa am încercat! Slavă Domnului Dumnezeu pentru toate!
# V-aţi ales un loc de veci? Unde este? Şi de ce acolo?
- Mă apucă hazul cu alegerea locului de veci. În testamentul despre care a fost vorba, am zis trei locuri: Mănăstirea „Sfântul Ilie” de pe Transfăgărăşan (cota 1200), Piscu Negru, că şi aşa m-am   născut la Cracăul Negru, şi să nu am nefericirea de a mi se spune Calinic Negrul, la suflet  şi la gură!
Apoi am zis la Mănăstirea Corbeni, la streşina bisericii pe care am rectitorit-o cu mare dragoste, iar în final, la Catedrala nouă din Curtea de Argeş, bucuria inimii   mele că s-a putut   zidi   un nou altar Domnului Dumnezeu, Sfinţilor Arhangheli şi Sfintei  Filofteia, ocrotitoarea Argeşului  şi  a României, din mila Părintelui Ceresc.
Ş-apoi, după despărţirea sufletului de trup, grija nu mai este a celui despărţit, ci a celor care rămân cu grija ca mortul să nu rămână neascuns sub brazdă.
Suntem tare amărâţi  şi neajutoraţi în clipele cele din urmă. Suntem singuri în faţa Domnului Dumnezeu! Cei din jur nu mai pot face nimic, iar când suferim cumplit, este o izbăvire  şi o oarecare bucurie că s-a scăpat de noi  şi  noi de suferinţele care ne înconjoară! Pentru toţi: izbăvire! Ce bunătate este izbăvirea!
# Mulţi ierarhi au şansa să-şi supravieţuiască şi după moarte. Să luăm, de pildă, pe marele duhovnic Arsenie Boca! V-aţi dus cu gândul până acolo?
- Duhul Domnului Dumnezeu lucrează când crede El, unde crede El  şi cu cine crede El. Aici nu ne putem îmbulzi la plăcinte înainte! Vorba românească. Prea marea grabă de a ajunge în Calendar, de a fi recunoscut  şi cinstit de oameni este un fel de necuviinţă faţă de Domnul Dumnezeu, Care face sfinţii, şi de aceea să nu dăm buzna. Cred că cel mai bine este să ne îndreptăm  şi să ne sfinţim viaţa. Să lăsăm pe sfinţi pe mâna lui Dumnezeu.
Cei care se gândesc că rămân în memoria posterităţii sunt nişte naivi. Asta face Domnul Dumnezeu dacă este necesar!
După moarte, toţi supravieţuim în ceruri şi pe pământ!

Publicat în Cultura

# Convorbiri neconvenţionale cu ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

# V-aţi simţit, în acele clipe în care erați pe muchie de cuțit și vă scriați testamentul, mai aproape de tronul Stăpânului Cerului şi al Pământului? Mergeaţi curăţat de păcate spre a primi binecuvântarea? Dar le-aţi avut şi, dacă au fost, cum aţi reuşit să vă eliberaţi de ele?
- Încercam să mă împac cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu mine însumi. Aveam o oarecare linişte  şi pace în inimă! Doream să plec acasă, la Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, să mai rămân la Argeş. Dumnezeu m-a ascultat, ca întotdeauna!
Dar eu, despre mine, nu pot spune că am ascultat totdeauna pe Domnul Dumnezeu! Am sfială faţă de Dumnezeu, dar am şi mare îndrăzneală. Cred că El îmi dă această forţă binecuvântată.  Căruia Îi mulţumesc în genunchi!
Cât despre păcate, aş  vrea să vă spun că nu am reuşit să le ispăşesc prin spovedanie. Trebuie mare căinţă  şi părere de rău, până avem semn de la Domnul Dumnezeu că ne-a iertat. Iertarea este un dar de la Dumnezeu  şi se dă celor care au sinceritate adevărată  şi nu încearcă să păcălească bunătatea cea iertătoare a lui Dumnezeu. Am speranţa că nu mă va isprăvi Domnul Dumnezeu de pe pământ până  ce  nu fac ispăşire adevărată şi definitivă. N-are Dumnezeu nevoie de zdrenţăroşi în Împărăţia Iubirii Sale veşnice.
Căinţa  şi îndemnul Tatălui Ceresc,  de  a ne  îndrepta  viaţa, este  o  stare dinamică. Nu  putem  spune: „Gata! Am ajuns la deplina iertare. Aştept plata!”
Suntem într-o continuă îndreptare  şi schimbare la faţă dar  şi pe dinlăuntru a vieţii noastre, dăruite de Împăratul Iubirii!
# Aţi călătorit cu acel prilej şi prin altă lume? Cum era pe acolo? Cu cine v-aţi întâlnit? La ce întrebări a trebuit să daţi răspunsuri? Cum a fost întoarcerea? Cum v-aţi regăsit? Vă simţiţi un altul faţă de ceea ce aţi fost? V-aţi propus să trăiţi altfel?
- Cu acest prilej nu am călătorit pe nicăieri! L-am  rugat pe Domnul Dumnezeu să nu mă ducă pe nicăieri, nici să-mi arate cum mă operează medicii. Aş fi murit de frică!  Ştie Cel ce ne-a creat câte parale facem  şi ce vitejie avem.
Oricum, am adormit pentru operaţie, cu nădejdea că mor pe masa de încercare în  blocul operator, ca Patriarhul Teoctist, care nu s-a mai trezit din anestezie. E o trecere uşoară, dar incomodă pentru chirurg. Pe de altă parte, aveam milă de dr. Victor Costache, chirurgul minunat, şi echipa sa, ca să nu moară un fricos ca mine sub privirile lor. Cât despre mine, să spun drept, aveam o stare de beatitudine  şi mă bucuram că voi avea curând prilejul să mă întâlnesc cu Dumnezeul iubirii mele, dintotdeauna, chiar dacă nu prea aveam haină de nuntă. Tot îndrăzneală?! Nu?
Întoarcerea la viaţa aceasta a fost după patru zile de plecări  şi reveniri! A fost un scandal întreg. Nu mai doream să mă întorc pe pământ. Eram, deja, trecut în alte dimensiuni eterne. Asta nu se poate descrie, pentru că nimeni nu poate crede prea uşor. Sfântul Pavel trebuie crezut în cele cu al treilea cer! Nu este glumă, nici  literatură  ştiinţifico-fantastică.
Cu toate acestea, nu vă doresc, nici în ruptul capului, să faceţi asemenea experienţe, peste măsură de înţeles, dar  şi de crezut. Mă rog la Dumnezeu ca să mute o parte din Împărăţia Lui la Argeş  şi să mă lase la Oieşti o veşnicie!

 

Publicat în Cultura
Pagina 1 din 7