Doliu în familia președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, George Caval. Cea care i-a fost alături lui George Caval, fostul director al BRD Pitești și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, s-a stins din viață.

Viața soție președintelui Camerei de Comerț și Industrie, Cristiana Caval, a fost curmată mult prea devreme de o boală necruțătoare.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 07 Martie 2018 21:23

Caleidoscop

Târgul de pe moşia boierului Radu Golescu

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în satul Goleşti-Ştefăneşti, a funcţionat târgul de pe moşia boierului Radu Golescu. Bâlciurile constituiau o sursă de mari venituri pentru domnie, boieri, mănăstiri, oraşe şi orăşeni. O parte dintre veniturile bâlciurilor de sub Dealul Piteştilor era folosită pentru întreţinerea spitalului mănăstirii Pantelimon.

Ciuma din 1829 din Piteşti

La 11 noiembrie 1829 Divanul Săvârşitor al Valahiei porunceşte celor doi ispravnici de Argeş să ia măsurile ce se impun pentru combaterea ciumei. Zece suspecţi de ciumă din Piteşti fuseseră izolaţi încă de pe 10 octombrie, dintre care 3 muriseră deja.

În 1864 s-a înfiinţat la Pitești Camera de Comerţ

La 30 septembrie 1864, s-a înfiinţat la Piteşti Camera de Comerţ şi Industrie. Graţie acestui fapt, oraşul Piteşti a devenit un important nod de cale ferată. La 13 septembrie 1872 s-a dat în folosinţă calea ferată Piteşti-Bucureşti-Buzău. La 3 ianuarie 1875 a intrat în circuitul feroviar calea ferată Piteşti-Slatina-Vârciorova, iar în anii următori s-au construit căile ferate spre Câmpulung şi Curtea de Argeş. În 1875 s-au inaugurat depoul şi revizia de vagoane.

S-a înființat cinematograful pentru copii

1912. În anul 1912, Isac Abramovici a înfiinţat la Piteşti un cinematograf pentru copii, vis-a-vis de Grădina Publică, pe proprietatea lui N. Sachelaride. De asemenea, pe 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sf. Maria, în Grădina Publică avea loc o „splendidă serată veneţiană”, cu artificii asigurate de fabrica de artificii „Vulcanul” din Bucureşti, „furnizoarea familiei regale”. Pentru această serată, Primăria a oferit Grădinii Publice muzica şi iluminatul.

Înființarea Întreprinderii de Construcții-Montaj Pitești

1966, decembrie 1. Înființarea Întreprinderii de Construcții-Montaj Pitești, director Traian Bigan, obiectiv primordial, continuarea lucrărilor de investiții de pe Platforma Industrială Pitești-Sud, din 1970, Trustul de Construcții Industriale, directori, Nicolae Veza, Tiberiu Carp, Mircea Ioan Moldovan, Gheorghe Năstase, prin privatizare (1990), SC Argecom SA, manageri Ion Fîntâneru, Gheorghe Axinte. Importante colaborări cu unități specializate în domenii conexe.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

Publicat în Discovery

Deloitte România împreună cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Argeș, organizează, marți, 14 martie 2017, la Pitești, seminarul cu tema “Închiderea anului financiar 2016: aspecte cheie în pregătirea acestui exercițiu”. Seminarul se adresează atât persoanelor implicate direct în activitățile financiar-contabile ale companiilor, cât și celor care beneficiază de informațiile generate de departamentele financiar-contabile.

Publicat în Actualitate


Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș informează firmele de pe raza judeţului Argeș că pot solicita de la Camera de Comerț eliberarea unui aviz de forţă majoră, ca urmare a condiţiilor meteo extreme, menit să exonereze de răspundere contractuală partea care invocă evenimentul de forţă majoră şi care nu şi-a îndeplinit sau nu-şi poate îndeplini, total sau parţial, obligaţiile asumate printr-un contract. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeș este singura instituţie care poate aviza cazurile de forţă majoră în judeţ.

Ceea ce trebuie să facă agenţii economici afectaţi de evenimentul de forţă majoră este notificarea partenerilor contractuali despre existenţa acestei situaţii, care împiedică executarea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale în termenul stipulat în contract sau, în absenţa unei astfel de prevederi, într-un termen rezonabil de la declanşarea forţei majore, urmând ca ulterior să prezinte avizul de forţă majoră eliberat de CCIA Argeș.

Eliberarea avizului se va face cu respectarea prevederilor legale și în urma analizei fiecărui caz în parte. Pentru informații suplimentare și consultanță referitoare la documentația necesară, puteți contacta CCIA Argeș la telefon: 0731 031 056, fax: 0348 439 408 sau email:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

Publicat în Actualitate