Joi, 12 Aprilie 2018 14:05

Exclusiv. Interviu cu actorul din celebrul film din 1985 „Declaraţie de dragoste”

Scris de Denis Grigorescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

# Adrian Păduraru: „Teatrul şi filmul sunt porţi către fericire”

Unul dintre cei mai iubiți actori români, Adrian Păduraru (57 de ani), este din septembrie 2017 angajat al Teatrului Al. Davila. Devenit celebru după rolul din filmul „Declarație de dragoste” (1985), în care a jucat alături de Teodora Mareș, Adrian Păduraru are la activ numeroase roluri în filme și spectacole de teatru. Alte două filme în care a jucat și care au umplut sălile de cinema înainte de Revoluție au fost „Extemporal la dirigenție”, regia Nicolae Corjos (1987), și „Chirița în Iași”, regia Mircea Drăgan (1988).
Într-un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul de Argeș, Adrian Păduraru vorbește despre colaborarea sa cu teatrul din Pitești, despre amintirile legate de Argeș, ca și despre cele mai speciale reacții primite după ce a jucat în „Declarație de dragoste”, unul dintre cele mai vizionate filme românești din toate timpurile.

„Primirea colegilor de la Pitești a fost una emoționant de călduroasă”

# Ce v-a convins să veniți să colaborați cu Teatrul Al. Davila din Pitești?
- Aș spune nu „ce”, ci „cine”. Directorul Nicolae Poghirc m-a convins să vin să joc aici. Nicu Poghirc are un proiect foarte bun și ambițios la Pitești, cu standarde înalte. Și asta mi s-a părut un lucru atractiv. A contat foarte mult că în aceeași perioadă a venit să colaboreze cu teatrul din Pitești și Bebe Cotimanis, care este un partener și un prieten cu care vreau să lucrez.
# Aveți mai bine de o jumătate de an de când colaborați cu teatrul din Pitești. Care sunt impresiile până acum? Cum simțiți publicul de la Pitești?
- Eu nu aș face o distincție între publicul din Pitești și cel din Capitală sau din Cluj sau din Iași. Este vorba mai degrabă de obișnuința evenimentelor interesante și autentic valoroase. Mi se pare un public dornic de teatru de calitate și să dea Dumnezeu să i se ofere acest teatru de calitate publicului din Pitești.
# Care a fost reacția  actorilor de la Teatrul Al. Davila când au aflat că le veți fi coleg?
- Primirea colegilor de la Pitești a fost una emoționant de călduroasă și o colegialitate normală. Și eu îmi doresc să am legături foarte bune cu colegii mei de la Pitești. La Pitești sunt actori talentați și în același timp niște foarte buni colegi.
# Vă leagă amintiri speciale de teatrul din Pitești, de foștii actori de aici sau chiar de Pitești și de Argeș?
- Da, sunt niște amintiri destul de vechi. Prin anii 1980 am făcut un turneu prin țară și am jucat și la Pitești. Am fost foarte impresionat de lalelele și de Simfonia Lalelelor, o expoziție absolut specială. Am senzația că acum sunt mai puține lalele la Pitești decât erau pe vremuri.
# Lansat în 1985, „Declarație de dragoste” este și acum unul dintre cele mai iubite filme românești din ultimele decenii. Care au fost cele mai speciale reacții pe care le-ați primit după „Declarație de dragoste”?
- Reacțiile au fost mai mult de natură umană decât de natură artistică. Pe mine m-au emoționat mai mult cele de natură umană. La început am cunoscut oameni botezați Ioana și Alexandru, după numele personajelor din film. Recent m-a oprit cineva pe stradă, un domn pe care îl chema Alexandru și care avea un băiețel și o fetiță pe care îi chema Ioana și Alexandru, deci nepoții generației care a văzut filmul „Declarație de dragoste”.
# Cum a fost să colaborați din nou cu Teodora Mareș în filmul „Coborâm la prima”, la 32 de ani după „Declarație de dragoste”?
- A fost emoționant, sunt totuși niște ani de când nu am mai lucrat împreună. Cinematografic vorbind, destinele noastre sunt unite în mintea spectatorilor.
# Ați colaborat cu actorul american Channing Tatum, de această dată în calitate de producător, pentru serialul „Comrade Detective”. Cum a fost această experiență româno-americană?
- Pentru adevărul istoric, aș vrea să spun că Channing Tatum nu a venit în România. A fost numai un producător delegat al lui aici, un coproducător al miniseriei. Experiența a fost una interesantă. Și pentru ei a fost o experiență specială și surprinzătoare, din ce am aflat, deoarece nu se așteptau să găsească la cealaltă margine a lumii actori care să poată face film atât de bine.

„Bâlbâielile gramaticale şi semantice ale unor oameni din domeniul politic şi administrativ mă fac să fiu uşor speriat faţă de viitorul culturii în România”

# Cum vedeți viitorul teatrelor de provincie? În roz? În gri?
- Nu cred în diferențe majore între un teatru din Capitală și un teatru din afara Bucureștiului. Nu cred în noțiunea de teatru de provincie, asta și pentru că 20 de ani am fost la Teatrul Național din Iași. Capitala teatrului într-o țară este locul în care se desfășoară producții teatrale de o valoare autentică. Asta se poate întâmpla oriunde și în orice moment. Eu cred că ceea ce se va întâmpla cu teatrele din București se va întâmpla și cu teatrele din țară. Sunt ușor speriat, pentru că lipsa de pregătire temeinică a unor oameni care ar trebui să fie bine pregătiți - și mă refer aici la domeniul politic și administrativ - bâlbâielile gramaticale și semantice mă fac să fiu ușor speriat față de viitorul culturii și, implicit, față de cel al teatrului în România. Sper însă că, alături de publicul care e dornic de valoare teatrală, vom depăși împreună handicapul acesta al mai puținei apetențe față de cultură.
În încheiere, aș dori să spun că le doresc cititorilor Jurnalului de Argeș să fie fericiți. Teatrul și filmul sunt porți către fericire. Le mai doresc, de asemenea, să aibă acces la lucruri de valoare și să nu finanțeze subcultura.

 

Citit 582 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.