Joi, 18 Ianuarie 2018 13:11

„La proces, Ceauşescu trebuia apărat” (II)

Scris de Prof. Marin Ioniţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

# Convorbiri neconvenţionale cu avocatul Dan Panţoiu

# Pe vremuri avocaţii erau socotiţi printre cei mai de renume intelectuali. Sistemul comunist i-a cam plafonat! Cum este în aceste zile?
- Am cunoscut în 1986, când am intrat în avocatură, maeștri ai barei argeşene cărora le sorbeam pledoariile și lecțiile de viață (pe ultimele la propriu și la figurat întrucât aveau loc în... Grădina de Vară a restaurantului Argeșul!) Pentru mine au devenit legende vii: Maestrul meu drag, nenea Ică Viespescu (cel care mi-a fost și mentor), maeștrii Trepteanu, Constantinescu-Costești, Dragonu, Benedict Diaconescu, Titică Predescu, „Tataia” Radu și Gheorghiță Diaconescu. De la toți am învățat mult și multe! Păcat că astăzi boemii (sau poate mai bine zis boierii) avocați au dispărut. I-a trecut în istorie „societatea de consum, multilateral globalizată”, vorba prietenului meu Marian Nazat, avocat cu ştaif şi mare scriitor al vremurilor de astăzi.
# Singur în ţara paşilor pierduţi, avocatul nu are alt stăpân decât propria-i conştiinţă. Şi este singurul care poate s-o calce în picioare. Este greu, în barou, s-o păstrezi curată? Ce se întâmplă în zona aceea tulbure dintre datorie şi obligaţia de a-ţi apăra clientul cu orice preţ? Chiar de-ar fi să ascunzi adevărul, să-l mistifici? Ca să-i uşurezi vina, recurgi la tertipuri avocăţeşti? Pentru un cuvânt nepotrivit în dosar, faci să se anuleze judecata de fond, pe motiv de viciu de procedură, scăpându-l pe inculpat de pedeapsa cuvenită?
- Întrebări multe, răspunsuri puține. Adevăruri și mai puţine. Nu-i cereţi unui avocat să-şi dezvăluie tacticile şi strategiile de apărare, chiar și „in abstract”, pentru că nu o va face.
Cei care ne respectăm jurământul depus la intrarea în Barou, cei care mergem la braț cu deontologia profesională, cu Codul Onoarei și Eticii, purtate la vedere, pe deasupra robei, nu ne călcăm în picioare conştiinţa. Încercăm pe cât putem, să facem dreptate. Chiar şi celor vădit vinovaţi. Noi avocaţii, suntem primul filtru care verifică vinovaţia sau nevinovaţia celui dedus judecăţii. Să nu uitaţi asta!
De multe ori, a face justitie, nu înseamnă a face și dreptate. Noi încercăm să facem dreptate chiar dacă așa cum spuneam, asta nu înseamnă de multe ori justiție.
Important este însă altceva: Nu trebuie să uităm niciodată că în fața noastră stă un semen al nostru, care a căzut. Într-un om căzut nu mai lovești! Încerci să-l ajuți să se ridice.
Cred că asta ar trebui să fie piatra unghiulară care trebuie să-i călăuzească pe toți cei care au ales să-și dedice viața profesională Zeiței Oarbe. Fie ei avocați, procurori sau judecători. Același jurământ ne leagă pe toți: Să respectăm și să apărăm. Constituția și legile țării, drepturile și libertățiile oamenilor. Din păcate, sunt unii care atunci când au rostit cuvântul „Jur” nu deschiseseră cel puțin o dată în viața lor Biblia.
# Ce părere aveţi de avocatul care l-a apărat pe Ceauşescu la ultima lui judecată? Şi-a făcut, el, datoria? Dar procurorul care s-a sinucis? A fost aceea o judecată dreaptă? I se cuvenea altă condamnare? Cum l-aţi fi apărat pe dictator?
- Nicolae Ceaușescu nu a avut apărător. A fost condamnat fără judecată și fără drept de recurs, doar de procurori, pentru că în completul de judecată au fost doar procurori: Procurorul-procuror, avocatul-procuror, judecătorul-procuror. Judecătorul Gică Popa, care s-a sinucis la scurt timp după ce a pronunțat sentința la moarte a celor doi soți Ceaușescu, și-a adus aminte atunci când a făcut-o (clipa în care  s-a sinucis) că trebuia să rămână doar ceea ce era, adică Judecător. Remușcările l-au învins. Sau l-au salvat într-un fel în ultimă instanță, depinde cum vrem să privim lucrurile. Ceaușescu trebuia apărat, arătând ceea ce a făcut bun și bine, și ceea ce a făcut rău și condamnabil. Dacă se ajungea aici, cred că nu mai era executat.
Dar noi trebuia să trăim și trăim, și vom trăi veșnic, cu amintirea faptului că de ziua sărbătorii Nașterii Domnului, „emanații revoluției” au ales moartea în locul Vieţii, care trebuia să se nască. De atunci tot „sărbătorim”, nu vi se pare?!

Citit 216 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.