Joi, 18 Mai 2017 00:47

Directorul Căminului Cultural de la Valea Iaşului a lansat o nouă carte

Scris de Claudia Sima
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Centrul Cultural Pitești a organizat, săptămâna trecută, lansarea romanului „Ochii mei prelungesc Câmpia Timpului”, scrisă de Sorin Calea, directorul Căminului Cultural Valea Iaşului. Originar din Valea Iașului, Sorin Calea este absolvent al Facultății de Electronică, din cadrul Universității Pitești și este director din anul 2009 la Căminul Cultural din comună.

În anul 2008 a debutat publicistic cu volumul de versuri „Sufletul ca o perdea”, publicând până în prezent șapte volume de versuri și patru de proză. Printre invitaţii prezenţi la lansarea de carte a lui Calea s-au numărat Araxy Negoşanu, directoarea interimară a Centrului Cultural Judeţean, Carmen Salub, directoarea Centrului Cultural Piteşti, primarul de la Valea Iaşului Nicolae Barbu, actorul Puiu Mărgescu, precum şi alte personalităţi argeşene. La manifestare au fost prezenţi şi elevi de la diferite licee din Piteşti. Alături de autorul Sorin Calea a luat cuvântul şi Florica Popa, cea care a scris prefaţa cărţii, dar şi profesoara Elena Şerbănescu. „Eu nu am dreptul să comentez cartea mea”, a precizat autorul Sorin Calea, care a lăsat pe cele două interlocutoare ale sale să facă un scurt rezumat al cărţii.
„Romanul este o carte inedită, nu doar prin titlu, ci şi prin faptul că această carte este un cadou pe care autorul şi l-a făcut, după ce a împlinit 50 de ani”, a precizat Florica Popa. Aceasta a fost completată de profesoara Şerbănescu: „Este o carte eseu pe o temă majoră universală iubirea”.

Citit 178 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.