# Afacerea urât mirositoare a pierderii sau neexercitării dreptului de preempţiune. Am refăcut filmul integral al circuitului documentelor

Al doilea motiv invocat de către fostul  subprefect Gabriel Stoian în schimbarea sa, pe lângă cel al implicării în descâlcirea ițelor în afacerea deșeurilor de la Ștefănești, a fost cel al prezenței sale în comisia Prefecturii pentru cercetarea modului în care s-a pierdut, în mod suspect, dreptul de preempțiune pentru clădirea uzinei de apă, a cramei și al unui teren de 4500 mp din domeniul Brătienilor.  Asta în contextul în care prețul cerut de proprietari era de doar 100.000 de euro, un mizilic pentru autoritățile locale și județene, având în vedere că obțineau o clădire de patrimoniu, plus un  teren de 4500 la Ștefănești, în inima domeniului de la Florica.  

Iată însă ce declara subprefectul Stoian despre toată această afacere urât mirositoare:  „Aveam, de asemenea, pe masă, dosarul privitor la neexercitarea dreptului de preempţiune asupra uzinei de apă şi observatorului astronomic de pe domeniul Brătienilor de la Ştefăneşti. Aveam în derulare o anchetă, pentru că sunt mai multe semne de întrebare acolo, despre cum s-a făcut calculul preţului de vânzare a imobilelor şi terenului, dar şi cum a ajuns statul să nu îşi exprime dreptul de preempţiune în acel caz. În fine, am deranjat, dar aşa ştiu eu să îmi fac treaba şi, după cum se vede, m-a costat”. Ca să rezumăm, membrii comisiei de disciplină a Prefecturii (condusă de subprefect) erau interesați să afle traseul „scrisorii pierdute”, mai exact modul în care aceasta a fost pierdută pe circuitul actelor din Primăria Ștefănești (pe axa registratură-secretar-primar), astfel încât această instituție să piardă posibilitatea de a cumpăra bucata din domeniul Florica, prin expirarea perioadei în care trebuia exercitat dreptul de preempțiune. După mai multe solicitări, inclusiv la Ministerul Culturii și Identității Naționale, dar și la Consiliul Județean Argeș și Primăria Ștefănești, am intrat în posesia corespondenței între instituțiile implicate în această vânzare cel puțin suspectă, de care a profitat în final un privat. Din această corespondență  se vede clar „viteza” de reacție a instituțiilor și cum apar timpii morți, iar dacă asta s-a întâmplat în mod voit sau nu, rămâne de văzut și cercetat. Dacă până acum știam că doar Primăria Ștefănești nu și-a exercitat dreptul de preempțiune (cum spuneam, rămâne de cercetat dacă din incompetență, neglijență sau corupție), acum aflăm, și asta e chiar o bombă, că nici onor Consiliul Județean, deși a fost înștiințat de către Ministerul Culturii și moștenitori, n-a fost interesat de un asemenea chilipir, considerând  suma de 100.000 euro prea mare. 

Cristian Cocea: „După ce a luat Vila Florica, Ministerul Culturii nu a mai avut bani și pentru anexele respective”

Piesă importantă în acest puzzle este Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Argeș, motiv pentru care am stat de vorbă cu șeful acestei instituții, Cristian Cocea.  Acesta ne-a pus la dispoziție  actele cu ajutorul cărora am putut reface drumul dus - întors al corespondenței instituționale referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune între Ministerul Culturii, prin instituția sa din teritoriu, și Primăria Ștefănești, condusă de edilul Ioana Jenica Dumitru. „Eu vă arăt toate documentele pe care le-am  trimis la Prefectură, că și dânșii erau interesați, respectiv domnul subprefect... (n.red. - fostul subprefect Gabriel Stoian). Vă răspund astfel la solicitarea  voastră de informații care  se referă la neexercitarea dreptului de preempțiune asupra unui monument istoric grupa valorică A, parte din ansamblul Brătianu - Florica, și anume clădiri anexe, oraș Ștefănești. Direcția Județeană de Cultură Argeș a trimis în termenul legal documentația către Ministerul Culturii, precum și un punct de vedere favorabil în vederea exercitării dreptului de preempțiune pe tot ansamblul conacului Brătianu înregistrat la Patrimoniul Cultural. Am trimis totul la minister, în baza dosarului pe care mi l-a adus proprietarul (la începutul anului trecut) sau reprezentantul proprietarului. Nu mai știu dacă a fost părintele Brânzea sau un alt moștenitor”, ne-a spus directorul Cocea, care, foarte transparent, ne-a pus pe masă și hârtiile.
10 adresa CJPrima este adresa ministerului referitoare la  neexercitarea dreptului de preempțiune, înregistrată în 7 noiembrie 2017, la Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Argeș,  semnată în 25 octombrie de fostul ministru Lucian Romașcanu.  În hârtia ministerului scrie: „Ca urmare a documentației trimise de Direcția pentru Cultură, înregistrată la Direcția pentru Cultură în data de 19.01.2017 (documentația a fost întocmită, așadar, încă de la începutul anului trecut și trimisă la București), se comunică faptul  că Ministerul nu își exercită dreptul de preempțiune asupra imobilului, iar dreptul de preempțiune se transferă autorităților locale”. Adică Consiliului Local Ștefănești și Consiliului Județean Argeș, adăugăm noi. „Ministerul nu a mai avut bani pentru anexele respective, este limpede, în momentul în care a luat Vila Florica. Nici nu s-a mai pus problema de a lua și anexele.  A luat ce era important, cu valoare istorică, vila. Ministerul Culturii nu are buget să cumpere totul”.

Cocea i-a înştiinţat chiar a doua zi pe cei de la Primăria Ştefăneşti şi Consiliul Judeţean:

„Le-am spus clar: «Se transferă dreptul de preempţiune la dumneavoastră în curte»”

11 coceaArătându-ne în continuare nedumeriți despre modul în care s-a pierdut sau nu s-a exercitat dreptul de preempțiune, Cristian Cocea a refăcut circuitul documentelor oficiale:  „Deci, la mine a venit pe 7 noiembrie adresa de la minister, trimisă în octombrie. De ce așa de târziu? Ce știu eu cum merge poșta?”. (La fel ne-a răspuns și fostul ministru Lucian Romașcanu, vizibil iritat de o atare întrebare atunci când l-am abordat telefonic și acesta a dat vina pe Poșta Română, spunând că, personal, a urmat toate procedurile legale).

„Eu, imediat după aceea, am trimis adresă oficială la Consiliul Județean Argeș și la Consiliul Local Ștefănești. Se întâmpla pe 8 noiembrie, deci la doar o zi, în care le-am spus clar: «Se transferă dreptul de preempțiune la dumneavoastră în curte». Așa au stat lucrurile. La mine nu stau hârtiile pe birou, am până și borderoul de poștă!  Consiliul Județean a zis nu o vrem, nu ne interesează. Cei de la CJ mi-au răspuns totuși în timp util, spre deosebire de orașul Ștefănești. Consiliul local de acolo mi-a răspuns pe 15 decembrie, la o lună și o săptămână de când le-am trimis adresa! Și vă citez ce mi-au răspuns: „«Urmare a solicitării  dumneavoastră, vă comunicăm că membrii comisiei au zis că se duc la fața locului. Membrii consiliului susțin propunerea comisiei de specialitate în ceea ce privește deplasarea. Termenul trecuse, proprietarii și-au vândut ce au avut de vândut. Eu am depus toate diligențele de pe o zi pe alta! Ce să le fac eu, dacă au pierdut timpul?! Eu nu îmi permit să spun dacă putea sau nu putea Primăria Ștefănești să cumpere. Cert este că s-a întâmplat această chestiune, au pierdut termenul în care puteau să își exercite dreptul de preempțiune. Discutând principial, nu e dracul atât de negru că a cumpărat un privat acele clădiri, dacă va pune mâna și le va reface. Dar abia aștept să îl văd pe cumpărător, pentru că, în momentul în care dorește să facă reparații sau să schimbe destinația, cere aviz și atunci îi dau dreptul de folosință pentru  monument și văd și eu cine e, ce face... Deci, până la urmă, faptul că se vinde un monument istoric, asta în principiu ar favoriza refacerea lui, rămânerea lui în picioare”, încheie Cristian Cocea.

Explicaţia Ministerului Culturii pentru neexercitarea dreptului de preempţiune: situaţia juridică neclară!

Răspunzând unei solicitări în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, Ministerul Culturii și Identității Naționale ne-a transmis explicația sa privind motivele care au stat la baza neexercitării dreptului de preempțiune: „(...) Ministerul Culturii și Identității Naționale nu și-a exercitat dreptul de preempțiune asupra imobilelor identificate prin cod LMI AG-II-m-A-13805.03 Clădiri - anexă, ulterior Stațiunea de Cercetări Viticole, deoarece acestea sunt amplasate pe o parcelă de teren pe care sunt edificate și alte construcții, care aparțin unor alți proprietari. Prin urmare, având în vedere situația juridică neclară, exercitarea dreptului de preempțiune nu a fost posibilă.
Potrivit prevederilor legale, în situația în care Ministerul Culturii și Identității Naționale refuză să își exercite dreptul de preempțiune, acesta se transferă autorităților publice locale”.

Să fi avut dreptate subprefectul Stoian?

Recapitulând, înștiințarea privind intenția de vânzare a Ansamblului Conacul Brătianu-Florica a sosit în instituția Primăriei Ștefănești în data de  9.11.2017 și a fost înregistrată abia în data de 16.11.2017, pierzându-se 7 zile din cele 15 în care dreptul de preempțiune trebuia exercitat. Respectiva înștiințare a fost dată spre soluționare Consiliului Local și, având în vedere că trebuia dezbătută în regim de urgență, după ce fusese deja înregistrată cu șapte zile întârziere, UAT Ștefănești nu a depus niciun efort pentru întrunirea de urgență a Consiliului Local în vederea dezbaterii solicitării primite de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Direcția Județeană pentru Cultură Argeș.  Abia după trecerea termenului legal de exercitare a dreptului de preempțiune are loc ședința ordinară a Consiliului Local, în care se propune... deplasarea în teren a unei comisii de specialitate. Însă a doua zi după ședința de consiliu, noul cumpărător, un anume Liviu Rizea, apare la poarta uzinei electrice și le trântește poarta în nas reprezentanților Primăriei Ștefănești. Dacă la Ștefănești au bâlbâit răspunsul până a expirat termenul pentru exercitarea dreptului de preempțiune, măcar cei de la Consiliul Județean au fost mai rapizi și au răspuns în termen (în ultima zi, mai exact), că nu-i interesează să dea (doar) 100.000 euro pentru o bucată din domeniul Florica! Cum spuneam la început, opinia publică știa până acum că doar Primăria Ștefănești trebuie pusă la zid că a dat cu piciorul, în schimbul unui preț de chilipir, unei bucăți din istoria județului Argeș. Acum aflăm adevărul, acela că și onor Consiliul Județean s-a comportat la fel. Să fi avut dreptate subprefectul Gabriel Stoian?   

Publicat în Dezvaluiri

Amplasamentul firmei CXA ECO PLAST CLEAR SRL, amendată acum două luni cu 200.000 de lei de Garda de Mediu pentru că, printre altele, depozita deșeurile direct pe pământ la Ștefănești, va fi verificat joi 10 mai, de la ora 11, de către Primăria Ștefănești și Agenția pentru Protecția Mediului Pitești. Pe 8 mai a.c., APM Argeș a trimis o adresă Primăriei Ștefănești, adresă (foto) în care îi solicită să desemneze un reprezentant în vederea participării la verificarea amplasamentului firmei CXA ECO PLAST CLEAR. Verificarea face parte din procedura de emitere a autorizației de mediu.

Publicat în ACTUALITATE

# Marcela Cristache spulberă astfel minciuna din comunicatul de presă al primăriței de la Ștefănești cum că oamenii ar fi semnat pentru reglementarea problemei transportului în comun și nicidecum împotriva gunoaielor

După ce primărița Jenica Dumitru a afirmat că cele 1.000 de persoane din orașul Ştefăneşti care apar cu nume şi semnături pe tabelele care au fost depuse la instituţiile statului pentru a sesiza problemele de mediu  ce i-au adus la exasperare pe locuitori ar fi semnat, de fapt, pentru rezolvarea problemei transportului în comun, inițiatoarea memoriului, care a  ajuns inclusiv la Ministerul Mediului, a prezentat redacției Jurnal de Argeș listele originale cu semnăturile, arătând că n-au nicio legătură cu cealaltă petiție, pentru transport. Marcela Cristache este de părere că cei care ridică astfel de suspiciuni, ocolind adevărata problemă a transformării orașului în groapa de gunoi a județului, ar trebui să confrunte cele două petiții, ca să vadă care este adevărul și cine minte. Titlurile și subtitlurile aparțin redacției.

„V-am adus mia de semnături și mai sunt și altele pe drum”

„V-am adus mia de semnături și mai sunt și altele pe drum. Este dovada faptului că suntem deranjați de deșeuri, de gunoaie, pentru faptul că s-a ajuns la situația pe care dumneavoastră ați prezentat-o în Jurnal de Argeș. Nu putem să admitem că trebuie să trăim într-un astfel de mediu. Sunt revoltată că, ani de zile, cei abilitați să ne protejeze sănătatea nu au făcut-o și a trebuit să intervină mass-media și noi, ca să se facă ceva. Sunt listele cu semnături adunate de noi, de mai multe persoane, pentru că nu poate o singură persoană să bată la toate ușile. Unele au circulat din mână în mână. Unele sunt scrise mai neîndemânatic, având în vedere gradul de pregătire a fiecăruia. Aceste liste le vedeți, sunt în original, sunt scrise de oameni, semnate de oameni, deci nu pot fi suspectate de a nu exista. Ce scrie aici?! „Susținători pentru scoaterea gunoaielor din Ștefănești”/ „Susținători pentru un oraș fără gunoaie” / Listă cu locuitorii orașului Ștefănești care solicită rezilierea contractelor cu firmele care colectează deșeuri”. E adevărat că n-au fost toate foile cu tabel, dar nu poți să suspectezi așa ceva. Oamenii au fost informați despre memoriu. N-are nicio legătură cu problema transportului. Eu habar n-am de acțiunea cu transportul. Sincer vă spun, am auzit că au fost nemulțumiri ale oamenilor, pe bună dreptate, probabil că și atunci s-a făcut un memoriu, lăudabilă inițiativa, dar memoriul acela a fost depus undeva? Ăla trebuie să se confrunte  cu memoriul nostru, ca să se vadă că e cu totul altă inițiativă”, a explicat, pentru Jurnal de Argeș,  Marcela Cristache.

„Eu nu știu ce înseamnă pentru dumnealor reciclare, dar arderea gunoaielor nu mai e de suportat”

10 GabrielaCristache01Marcela Cristache spune că oamenii sunt deranjați nu doar de munții de deșeuri care transformă orașul în groapa de gunoi a județului, ci și de mirosul de fum rezultat din arderea (suspectă) a deșeurilor.
„Locuiesc în Ștefănești, foarte aproape de gară, și mă deranjează foarte tare, și nu doar  deșeurile. Arderea gunoaielor e un coșmar pentru noi. Eu nu știu ce înseamnă pentru dumnealor reciclare, dar arderea gunoaielor nu mai e de suportat. Nu putem inhala la infinit mirosul acela de ebonită, pentru că avem alergii, probleme respiratorii... Noi simțeam de foarte multă vreme mirosul acesta de ebonită, dar nu știam care e sursa. La început, am crezut că sunt vecini care nu folosesc mereu lemne în încălzire, mai bagă și cauciucuri  sau alte materiale, după posibilități... Abia când a fost acea ședință pe marginea bugetului  și consilierii au mai aprobat o firmă care să colecteze/ recicleze deșeuri la Ștefănești, atunci am aflat și noi despre deșeuri. Oamenii  i-au întrebat pe consilieri ce cunoștine au ei despre deșeuri ca să poată aproba cu atâta ușurință  funcționarea a încă unei firme de deșeuri la noi în oraș. Am văzut apoi ancheta din Jurnal de Argeș și am înțeles despre ce e vorba. Avem o zestre de pe vemea primarului Bărbuceanu, că de la el a început mizeria, iar până azi s-a ajuns la cifra aceasta despre care ați scris și dumneavoastră: 22 de firme care  se ocupă de deșeuri și care au primit autorizație să funcționeze aici. Întebarea noastră este: câte firme vor mai fi aduse aici? Domnul fost subprefect Stoian a fost la fața locului și a văzut acești munți de gunoaie de pe unde zburdau în voie șobolanii. Nu se poate așa ceva!”, a mai spus Marcela Cristache.
 Inițiatoarea memoriului adresat Primăriei Ștefănești, primarului Jenica Dumitru și consilierilor locali ai urbei, Prefecturii Argeș, Consiliului Județean Argeș, Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Argeș, Garzii Naționale de Mediu Argeș, Protecției Consumatorului, Direcției de Sănătate Publică Argeș, Organizației PSD Argeș, Organizației PNL Argeș, Organizației PMP Argeș și presei argeșene, în care se cer măsuri împotriva mafiei deșeurilor de la Ștefănești, face apel la respectarea legii.

„N-avem nimic împotriva acestor firme, dar să respecte normele de mediu”

„În încheiere, vreau să spun că n-am nimic împotriva acestor firme...  Ne dăm seama că aceste firme trebuie să existe, e nevoie de ele, pentru că avem nevoie de colectarea și reciclarea deșeurilor, dar să respecte normele de mediu. Adică îți faci afacerea doar dacă ești pregătit cu utilaje, cu personal, ai o potență financiară ca să investești în infrastructura necesară, specifică activității tale.  Cred că aceste firme ar trebui să fie controlate  și monitorizate  temeinic, nu o dată la trei luni, ci mult mai des, chiar și cu camere video, eventual, pentru că e vorba de sănătate. Legea asta care există, așa cum e ea, cu lacunele ei, trebuie să se aplice. Iar cei în măsură să aducă modificări la aceste legi să le îmbunătățească”, încheie  Marcela Cristache.

Ce spune primărița din Ștefănești

10 JenicaReamintim că primărița orașului Ștefănești, Jenica Dumitru, a contestat tabelele cu semnături din petiția transmisă autorităților amintite. Iată mai jos poziția edilului.
„Primarul orașului Ștefănești nu poate ignora avizele care au fost date în toți acești ani de Agenția de Protecția Mediului Argeș către U.A.T. Ștefănești și el nu poate interveni în mediul privat, ci doar pe spațiul public. Controalele trebuie efectuate, conform legii, de către instituțiile abilitate, iar Primăria Ștefănești a sesizat aceste instituții ale statului, care trebuie să prezinte rapoartele constatărilor.
Cele 1.000 de persoane din orașul Ștefănești care apar cu nume și semnături pe tabelele care au fost depuse la instituțiile statului și despre care afirmați că sesizează probleme de mediu în orașul Ștefănești au semnat în realitate pentru rezolvarea problemei transportului în comun. Strângerea de semnături care s-a făcut la inițiativa cetățenilor a demarat în luna februarie, imediat ce au apărut problemele legate de transportul în regim maxi-taxi. Cum au ajuns semnăturile unor persoane care doreau rezolvarea unei probleme să fie folosite în problema deșeurilor este strict responsabilitatea celor care s-au folosit de ele.
În privința situației depozitării deșeurilor pe raza orașului Ștefănești, vă comunicăm următoarele: din numărul total de 22 de agenți economici care au fost autorizați de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș să desfășoare activități de colectare și reciclare deșeuri periculoase și nepericuloase pe raza orașului Ștefănești, doar o parte dintre ei au solicitat și au primit acord de funcționare din partea Consiliului Local Ștefănești.
Ceilalți agenți economici funcționează fără acordul Consiliului Local, deoarece Agenția pentru Protecția Mediului Argeș nu a solicitat tuturor agenților economici respectivul document. Menționez faptul că ultimul acord de mediu a fost dat de Consiliul Local Ștefănești în luna februarie 2018 unei firme care are ca obiect de activitate colectarea de deșeuri nepericuloase (hârtie și pet-uri din plastic), dar care nu și-a început activitatea. Toate celelalte firme cărora Agenția pentru Protecția Mediului Argeș le-a condiționat eliberarea autorizațiilor de funcționare de obținerea avizelor de la Consiliul Local Ștefănești au primit respectivele documente de la consiliile locale precedente, în mandatele în care nu am fost eu primar.
Cu deosebit respect,
Primar Ioana Jenica Dumitru”

*** *** ***

Ce spune fostul subprefect: „Sunt nişte interese la Ştefăneşti”

11 gabriel stoianI-am cerut un punct de vedere și fostului subprefect Gabriel Stoian, demis din fotoliul de reprezentant al Guvernului în teritoriu și care a revenit la funcția de director executiv adjunct la Casa Jud. de Pensii Argeș.

# Scandalul deșeurilor, în care ați încercat să faceți lumină, este una dintre problemele care v-au costat funcția. Au existat presiuni politice în acest sens? Cine avea interesul ca această problemă să rămână nerezolvată? Ne puteți da câteva nume de parlamentari, politicieni,  despre care ați simțit că vă pun bețe-n roate?
- N-aș  vrea să zic că cineva anume are interese ca problema să nu fie rezolvată acolo. Sunt niște interese... Eu aveam niște acțiuni pe care mi le pusesem,  pe note, și cu care voiam să  pornesc la drum. Sunt foarte multe situații care mie mi s-au părut în neregulă, după experiența pe care am avut-o, în Arpechim, cu deșeurile, periculoase, nepericuloase... Aveam o analiză de făcut, dar, din păcate, n-a mai fost timp...
# Măcar din ce partid fac parte dacă nu îi nominalizați: PSD, ALDE, PNL...?
- Și eu am vrut să aflu treaba asta, tocmai de aceea am cerut să mi se pună la dispoziție lista cu toate unitățile din județ care au ca obiect  de activitate prelucrarea deșeurilor periculoase, pe localități, pe autorizație de mediu... s-a tărăgănat foarte mult totul și acesta a fost un motiv care m-a deranjat, pentru că cei 1000 de oameni care au  semnat petiția de la Ștefănești  ridicau niște probleme pertinente.

„Am sesizat multe aluzii despre faptul că sunt cam băgăcios. M-a mâncat limba și am deranjat pe cineva...”

# Să vorbim concret. Ce impresie v-a lăsat, spre exemplu, dl. Adelin Năstăsescu, unul dintre principalii procesatori de la Ștefănești, amendat în scandalul deșeurilor? Este protejatul cuiva?
- Sincer, nici nu-l cunosc, probabil că este cel care a fost primul (n.red. - amendat),  la acțiunea din 18  februarie, căci îmi amintesc foarte bine ziua aceea, că era duminică, m-am deplasat acolo, unde am stat aproape toată ziua... Eu  nu am avut o discuție cu acest Adelin, am înțeles că a făcut niște afirmații  vizavi de persoana mea, dar, dacă ar fi numai asta, ar fi bine (n.red. - râde). Să știți că pe zona asta am sesizat multe aluzii despre faptul că sunt cam băgăcios. Nu știu dacă are pe cineva în spate, nu-l cunosc personal  și nu știu nici de alții.  Cu situația pe care o solicitasem eu și cum îmi pusesem eu,  pe note,  aspectele legate de scandalul deșeurilor, puteam obține foarte multe informații.  A fost o supărare a multora, inclusiv pentru faptul că am vrut să demarez și acțiunea de aflare a patronilor  de bodegi instalate în jurul școlilor... M-a mâncat limba și am deranjat pe cineva...
# Cât a contat scandalul cu pierderea dreptului de preempțiune de către Primăria Ștefănești asupra imobilelor Brătienilor  în pierderea funcției de subprefect? Urma să faceți lumină inclusiv cu privire la eliberarea unor acte din Primărie cumpărătorului, chiar în perioada în care curgea dreptul de preempțiune...
- Și asta e o altă problemă, pentru că am fost  șeful comisiei de disciplină...  N-am apucat să trag concluzii. Mai aveam unele întâlniri cu persoanele împricinate, care au fost în concediu medical... Este unul dintre aspectele pe care și eu voiam să le cercetez, pentru că am aceeași observație ca și dvs. Știam de treaba asta, dar și de altele. Aș fi vrut să continui și aș fi vrut să fac lumină, dar nu neapărat pornind de la ipoteza că cineva a făcut ceva intenționat  sau neintenționat, că astea reieșeau din cercetările pe care le-am fi făcut... Dar ce să fac? Sunt niște proiecte pe care nu le mai pot duce la capăt. O să încerc să le predau celui care preia atribuțiile, dar vă dați seama că va fi greu.

„Mi s-a părut mârșavă procedura”

# În încheiere, spuneți-ne: ce gust v-a lăsat  demiterea din funcția de subprefect?
- Am comunicat prea mult, am făcut prea mult și asta dăunează. Îmi pare rău, dar eu n-o să renunț niciodată la sistemul ăsta de lucru.  Mi s-a părut mârșavă procedura. Nu meritam  treaba asta. Gândiți-vă că am o vârstă, am o experiență, am o funcție. Nu eram adjunct la Autobaza 4  Călători,  eram subprefectul  județului, al doilea reprezentant al Guvernului în teritoriu și să te lovească în halul ăsta, cu atâta nonșalanță, să bage un material sub nas în Guvern și Guvernul să zică «da, mă»  și să nu se intereseze care e situația, e jenant , e rușinos. Dar, din păcate, se întâmplă și așa. Probabil că eu sunt deformat cu spiritul meu de lucru.

 

Publicat în Dezvaluiri

O înștiințare semnată și trimisă de primarul Jenica Dumitru tuturor consilierilor înainte de ședința de consiliu din 19 aprilie, luată drept intimidare sau cel puțin tentativă de manipulare în scopul de a se vota punctul privind reînființarea Centrului Cultural de aleșii locali, s-a lăsat cu noi plângeri la Poliția Ștefănești. Proiectul nu a fost votat, pe motiv că instituția care ar trebui să se ocupe cu dezvoltarea culturală a locuitorilor orașului nu are nici măcar un cerc de pictură, ce să mai vorbim de dansuri ori teatru, iar artiștii care evoluează aici cu diferite ocazii sunt întotdeauna împrumutați.
Și că, de fapt, principalul spectacol pus în scenă și asupra căruia sunt ațintiți toții ochii este cel în care joacă Gelu „Balamuc” și Jenica „Dezastru”, având ca regizor scenarist pe consiliera primăriței, Lavinia Năstase, și sunetul, o producție marca Adrian Dumitru Santorelli. Denumirea personajelor nu ne aparține, ci a fost născocită de un localnic hâtru, care știe mai tot ce mișcă pe la primărie. Iată că am găsit și explicația pentru care Dan Puric nu a mai avut loc de atâtea talente pe scena de la Ștefănești.

 

Publicat în Culise

# Din nou scandal monstru în Oraşul Brătienilor # Marcela Cristache, unul dintre inițiatorii „Memoriului celor 1000”, o provoacă pe primărița Jenica Dumitru la o confruntare cu tabelele de semnături pe masă  # Într-un drept la replică publicat în ediția on line a Jurnalului de Argeș, edilul Ștefăneștiului a susținut că  lista cu cele peste 1.000 de semnături antideșeuri ar fi, de fapt, o petiție pentru reglementarea transportului în comun

Săptămâna trecută, Jurnalul de Argeș a publicat „Memoriul celor 1000”, în fapt documentul semnat de peste 1.000 de cetățeni din Ștefănești care protestează legat de deșeurile din Ștefănești. Ulterior, într-un drept la replică publicat în ediția on line a ziarului nostru, primărița Ioana Jenica Dumitru a contestat listele cu semnături, spunând că acestea ar fi fost adunate, de fapt, pentru rezolvarea crizei transportului în comun. Într-o scrisoare trimisă la Jurnalul de Argeș, Marcela Cristache (foto dreapta), inițiatoarea memoriului, îi dă replica argumentat primăriței Jenica Dumitru. Redăm în continuare integral scrisoarea doamnei Marcela Cristache. Titlurile și subtitlurile aparțin redacției.

„Adunarea semnăturilor a început cu două săptămâni înainte de Paști”

„Mulțumim pentru publicarea în întregime de către presa on line și presa scrisă din Argeș  a „Memoriului celor 1000”,  în mod deosebit Jurnalului de Argeș, care încă din februarie anul curent a adus la cunoștință locuitorilor din Ștefănești despre munții de deșeuri și gunoaie depozitate haotic în zona Gării Ștefănești.Datorită efortului depus de mass media din Argeș, problema deșeurilor din Ștefănești a fost dezbătută și adusă la cunoștință tuturor instituțiilor abilitate cu atribuții în protejarea sănătății noastre și a mediului în care trăim. Memoriul “deșeurilor” din Ștefănești a avut la bază tabele semnate de 1000 de locuitori, cu siguranță ar fi fost mult mai mulți semnatari, dar multora le-a fost teamă să-și treacă numele și să semneze, având în vedere că lucrează ca bugetari, fie în Ștefănești, fie în Pitești, sau că au firme care-și desfășoară activitatea în Ștefănești, sau că sunt angajați la firmele din localitatea noastră etc. Este de înțeles !!! Adunarea acestor semnături, EXCLUSIV ÎMPOTRIVA DEȘEURILOR, a început cu două săptămâni înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști, iar pentru efortul civic depus de toți care au făcut această muncă în folosul comunității, pentru sănătatea noastră, trebuie să le mulțumim că au făcut posibil acest demers.
Mulțumim:
Dnei Rodica Melnicu din cartierul Blocuri, care a strâns peste 100 de semnături, dnei Voicu Camelia - Şos. București- Pitești nr. 325, dlui comandant Toader Florin (IMEP ), care ne-a ajutat cu aproximativ 250 semnături, dnei Banceu Luminița-Şos Bucureşti-Pitești, dlui Anel Călinescu, care a strâns peste 70 semnături numai de la Blocul IMEP, dlui Marin Popescu - Calea București nr. 125 (peste 100 de semnături), dlui Vîlcu Robert, care a adunat peste 100 de semnături în zona Cartierului Brătieni și din zona Gării Ștefănești, dnei Iuliana Barbu, care și-a adus o contribuție deosebită, aducând peste 50 semnături, dnei Fierăstrău Ionela, Str. Fericirii-Valea Mare, Maicilor de la Schitul Florica, dlui Mutu din Cartier Brătieni, dlui Petrescu Alex, care a adus peste 100 de semnături, dnei Daniela Stănică din Cartierul Brătieni,  care ne-a adus  peste 80 de semnături de la prietenii săi și de la cunoștințe care locuiesc în Ștefănești, și exemplele pot continua, dar nu în ultimul rând aducem mulțumiri unor „OAMENI” cu o înalta ținută morală, în față cărora îți pleci capul și te înclini, oameni deosebiți, de la care nu poți să înveți decât că cinstea și adevărul sunt neprețuite în viața unui om, oameni, care ei înșiși au semnat aceste liste.

„Pentru liniștea doamnei primar, noi aducem listele în original”

Cu mare dezamăgire observăm că dna Jenica Dumitru, primar al Ştefăneștiului, în loc să se ocupe cu seriozitate de problema deșeurilor și gunoaielor lângă care suntem obligați să trăim, se ocupă cu multă energie de veridicitatea acestor liste.
Pentru liniștea dumneaei, noi aducem listele în original la redacția Jurnalului de Argeș,  iar domnia sa să  aducă tabelul cu semnături despre care vorbește cu atâta pasiune, adică cel legat de transport, asta pentru că orice afirmație trebuie probată, iar probele trebuie să fie prezentate celor cărora te adresezi.
În situația în care domnia să prezintă redacției dvs. listele la care face referire, deși avem rețineri că o va face, suntem pregătiți pentru confruntarea și veridicitatea acestora.
Va mulțumesc,
Ec. Marcela Cristache”

 

Publicat în Administratie

# Scandalurile de la Ştefăneşti. Reacţia vicelui Mihalcea la acuzaţiile Laviniei Năstase

După ce, săptămâna trecută, într-un material în care vorbea despre cele nouă plângeri formulate împotriva ei, Lavinia Năstase îl acuza pe viceprimarul  Ştefăneştiului, Ion Mihalcea, că aduce de fiecare dată aceiaşi martori ca să-şi susţină reclamaţiile şi în care punea soluţionarea nefavorabilă a celor mai multe dintre reclamaţii pe seama faptului că ginerele edilului e poliţist, viceprimarul s-a hotărât să o ignore pe consiliera primăriţei Jenica Dumitru, nu înainte de a-i nega acuzaţiile.

„Dacă intri cu ea în discuții, îți faci de lucru”

„Cum să am aceiași martori? Nu este adevărat! Sunt mai mulți, nici nu știu cum le zice... Eu nu mai am treabă cu ea, îmi văd de treaba mea, nu-i mai dau nici bună ziua. Cât s-o ținem langa, în presă? Un an? Ea poate să spună ce vrea... Eu îmi văd de treaba mea, merg în teren cu oamenii, am rapoarte în fiecare zi... Nu mai am nicio problemă cu consiliera primarului. Nici n-am avut... N-o bag în seamă. Dacă intri cu ea în discuții, îți faci de lucru”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, viceprimarul Ion Mihalcea.

„Eu am avut o relație foarte bună cu toți, până a venit ea aici”

Viceprimarul îi amintește Laviniei Năstase că nu ginerele său este cel care s-a ocupat de soluționarea plângerilor pe care edilul personal i le-a făcut consilierei primăriței sau de cele pe care rudele sale le-au formulat împotriva aceleiași persoane.
„Ea face afirmații despre toți, nu doar despre familia mea... Cum să fie Poliția mea? Eu nici nu cunosc polițiștii. Ce treabă are ginerele meu cu ce face ea sau cu plângerile împotriva ei?! Ce, plângerile au ajuns la ginerele meu? Au ajuns la comandant, care le-a repartizat, așa cum se întâmplă la orice instituție. Eu am avut o relație foarte bună cu toți, până a venit ea aici, nu mai intru cu ea în clinciuri de-astea, îmi văd de treaba mea, să facă ce-o vrea, răspunde primarul de ea. Nu mi-e subordonată mie... E subordonată primarului. Nu mă fac eu de râs, se face cine o ține aici. Familia mea a fost afectată, dar nu vreau să-i mai atragem atenția. Cel mai bine e să nu-i mai dau ocazia să mai zică nimic”, a mai spus viceprimarul Ion Mihalcea. Reamintim că, în afara plângerilor pentru ultraj și amenințare formulate la adresa sa după recenta păruială din primărie, când secretara instituției a fost luată cu ambulanța,  Lavinia Năstase mai are înregistrate alte opt plângeri, șase dintre ele soluționate cu amendă.

 

Publicat în Administratie

Sătui şi disperați de mediul insalubru în care sunt nevoiți să trăiască, 1000 de locuitori ai orașului Ștefănești- Argeş au semnat un memoriu adresat Primăriei Ștefănești, primarului Jenica Dumitru și consilierilor locali ai urbei, Prefecturii Argeș, Consiliului Județean Argeș, Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Argeș, Garzii Naționale de Mediu Argeș, Protecției Consumatorului, Direcției de Sănătate Publică Argeș, Organizației PSD Argeș, Organizației PNL Argeș, Organizației PMP Argeș și presei argeșene, în care cer măsuri împotriva mafiei deșeurilor de la Ștefănești, acolo unde sunt autorizate să funcţioneze nu mai puţin de 22 de firme de colectare şi procesare a deşeurilor. Listele cu semnături şi o variantă a documentului, sintetizată într-un memoriu, au fost înaintate și Ministerului Mediului (nr. de înregistrare 52331/ 16 aprilie 2018).

Doamna Ministru,
Ministerul Mediului  București
1000 de locuitori ai orașului Ștefănești-Argeș, prin lista cu semnături anexată la prezenta, cu respect vă aducem la cunoștință că 22 de firme de colectare, reciclare deșeuri (gunoaie), avizate de Agenția de Mediu Argeș,  își desfășoară activitatea în apropierea caselor noastre, existența și modul incorect de lucru al acestora  ne îmbolnăvesc, ne fac viața un calvar, zilnic dau foc deșeurilor de-a valma, fumul degajat, cu miros de ebonită și cabluri arse, ne pătrunde în plămâni și-n case, în felul acesta aerul devine greu de respirat și de suportat.
Pentru că este un atentat la sănătatea noastră și la tot ce este viață, vă cerem ajutorul, cerem ca aceste firme să fie controlate mult mai sever, organelor de control le cerem să verifice dacă aceste firme:
- au utilaje suficiente care să proceseze miile de tone de  deşeuri pe care le colectează aproape zilnic şi că respectă legislaţia în vigoare;
- că au depozite conforme cu standardele cerute de lege;
- că au potența financiară în a investi în infrastructura necesară derulării unei asemenea activități;
- că au personal suficient, care să lucreze (sorteze) miile de tone de gunoaie aduse de-a valma de tiruri din diverse zone ale țării;
- dacă amenzile aplicate acestor firme în urma controalelor efectuate se contestă în justiție.
Față  de cele relatate, vă rugăm să dispuneți o anchetă, ajutați-ne și protejați-ne de toți cei care, mai presus de sănătatea oamenilor, pun interesele financiare pe primul plan.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Cu deosebită stimă,
Marcela Cristache -persoană de contact
Ştefăneşti- nr 222 Jud.Argeş

Publicat în Administratie

Ședința ordinară a Consiliului Local Ștefănești de joi, 19 aprilie, are pe ordinea de zi un punct ce privește  problema redării personalității juridice a Centrului Cultural din localitate. În speță, prin proiectul inițiat de primarul Ioana Jenica  Dumitru  se prevede revocarea Hotărârii de Consiliu Local din octombrie 2017 și revenirea la forma de organizare stabilită prin două hotărâri locale, din iunie și iulie 2017.  De curiozitate, am vrut să aflăm care a fost motivația legală pentru care aleșii locali din Ștefănești s-au răzgândit în privința unei decizii luate în vară și pe care au cotit-o brusc în toamnă. Așa am ajuns la un așa-numit „Raport de specialitate”, în fapt o foaie A4 întocmită mai mult pe genunchi de o funcționară din cadrul Primăriei Ștefănești, cu gradul de consilier IA.  Documentul e hilar, ba chiar miroase a ceva abuz în serviciu. De ce spunem asta? Fiindcă drept motiv pentru desființarea unei persoane juridice, recte  Centrul Cultural Ștefănești, se invocă o posibilă viitoare inițiativă a unui senator USR, care ar avea o propunere legislativă de modificare a OUG cu privire la așezămintele de cultură. E chiar de noaptea minții și a violului legii ce s-a întâmplat la Ștefănești. Adică onor Consiliul Local a desființat o instituție pe care tot el a înființat-o cu elan patriotic, și asta doar pe baza unei supoziției că un senator USR ar face și ar drege în viitor ceva, la Paștele Cailor, nu se știe exact ce. Iar acum același Consiliul Local vrea să dreagă busuiocul, să nu pară abuz în serviciu când a modificat schimbarea. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, deși nu mai miră pe nimeni nimic din ceea ce se întâmplă în Republica Haotică Ștefănești.

Publicat în Administratie

# Poliţia a găsit infractorul nr. 1 al Ştefăneştiului. 9 plângeri în 4 luni pe numele Laviniei Năstase

Ultimul scandal de la Ștefănești, în urma căruia secretara primăriei, Georgeta Ion, a fost luată cu ambulanța după o încăierare cu Lavinia Năstase, consiliera primăriței Jenica Dumitru, este doar vârful aisbergului în care își face cioburi  imaginea această administrație locală. Sunt voci care susțin că-n Primăria Ștefănești nu mai e pic de liniște de când Jenica Dumitru, edilul-șef al  orașului, și-a luat-o consilieră pe Lavinia. De cealaltă parte, Lavinia Năstase recunoaște că  există plângeri peste plângeri împotriva sa, dar spune că nu trebuie trecut cu vederea faptul că reclamațiile, cumulate, au un numitor comun, familia vicelui Mihalcea. Și că oamenii legii ar trebui să se sesizeze, printre altele, asupra acestui aspect, dar mai ales asupra martorilor aduși de reclamanți. Una peste alta, în afara plângerilor pentru ultraj și amenințare formulate la adresa sa după recenta păruială din primărie (deși există și o filmare din care reiese că secretara o bate pe Lavinia), consiliera mai are înregistrate alte opt plângeri împotriva sa, șase dintre ele soluționate cu amendă. Iată cum își explică Lavinia Năstase sancțiunile primite, începând din ianuarie și până în prezent. Desigur, sunt cu totul alte variante decât cele ale reclamanţilor şi, în majoritatea cazurilor, total diferite de constatările Poliţiei.

„Eu am luat amenzi la aproape toate plângerile. Doar două nu s-au soluționat cu amendă. Dar nu mă miră, pentru că, la Ştefăneşti, Poliţia e familia Mihalcea. Cu excepţia celei făcute de  doamna secretar Georgeta Ion, toate plângerile au un singur nume de familie: Mihalcea. Numai domnul viceprimar Mihalcea a făcut vreo patru, dar în total sunt vreo şapte-opt”, explică, pentru Jurnal de Argeş, Lavinia Năstase.

I. „Poliția nu a făcut dovada, cu cântarul, dacă doamna este grasă sau slabă”

Plângerile au început să curgă din ianurie 2010, iar situațiile semnalate conturează dimensiunea circului cu tămâie, îmbrânceli, scuipături și amenințări pe care-l intuiam la Ștefănești.
„Prima dată mi-am luat amendă pentru că i-am spus contabilei-șefe că este grasă și incompetentă. Poliția nu a făcut dovada, cu cântarul, dacă doamna este grasă sau slabă. Chiar vă rog să mă citați! Nu au întrebat-o câte kg are și ce înălțime. Eu știu că pe vremea lui Botticelli sau a lui Michelangelo persoanele grase erau considerate frumoase. Astăzi toate revistele promovează anorexicele, se poartă femeile slabe. Am luat două milioane amendă că am jignit-o făcând-o grasă și incompetentă. N-am făcut contestație, ci am scris pe amendă: «Recunosc, e grasă și incompetentă». De fapt, eu n-am contestat nicio amendă, pentru că eu consider că timpul meu este foarte important”, spune  Lavinia Năstase.

II. „Dacă dumneavoastră scrieți corect «Du-te-n pizda mă-tii!», eu îmi dau demisia”

Următoarele două plângeri sunt singurele nesoluţionate cu amendă dintre cele formulate, la Ştefăneşti, împotriva Laviniei Năstase.
„La a doua și a treia plângere, am fost o norocoasă, pentru că am avut șansa să mă cerceteze, după părerea mea, cel mai corect și de perspectivă polițist, dar mai bine nu-i spun numele, că-i fac probleme. Nu mi-a dat amendă. Reclamația era pentru că l-am pus pe viceprimarul Mihalcea să scrie ceva după dictare. I-am zis: «Eu știu că dumneavoastră vreți să scăpați de mine. Vă propun un târg. Dacă dumneavoastră scrieți corect „Du-te-n pizda mă-tii!”, eu îmi dau demisia. Dacă nu, vă pensionați dumneavoastră». Şi el m-a reclamat la Poliție că l-am făcut analfabet. A chemat cei șapte martori pe care-i ia de fiecare dată și i-a atârnat pe acolo. Noi n-avem la Ștefănești «Martorii lui Iehova», avem martorii lui Mihalcea. Probabil că am pronunțat «analfabet», fiindcă este cuvântul pe care-l folosesc frecvent la adresa lui. Polițistul m-a anchetat râzând în hohote și a ajuns la concluzia că-mi trebuie o consiliere, nu știu de care... Nici nu mai știu ce a scris  în procesul-verbal. Mi-a făcut o recomandare, dar nu mi-a dat amendă”, mai spune Lavinia Năstase.

III.  „Pleacă în fiecare seară acasă cu mașina Primăriei”

Consiliera primăriţei s-a ales cu plângere şi după ce l-a acuzat pe viceprimar de abuz în serviciu.
„A treia reclamație a fost făcută pe faptul că eu i-am spus domnului Mihalcea, în calitate de consilier al primarului, că faptul că pleacă în fiecare seară acasă cu mașina Primăriei, consumând benzina instituției, este un act de corupție și abuz în serviciu. El m-a reclamat spunând că m-am pus în fața mașinii. Nici la asta nu mi-au dat amendă”, precizează Lavinia Năstase.

IV.  „A patra plângere a fost după ce vicele Mihalcea m-a împins și m-a scuipat”

A urmat un val de alte cinci plângeri, patru dintre ele încheiate cu amendă, iar una nesoluționată încă. „A patra plângere a fost după ce vicele m-a făcut în toate felurile, m-a împins şi m-a scuipat.
Când mă îmbrâncește nu se vede pe înregistrarea video, dar când mă scuipă, se vede. A reclamat că l-am jignit, ceva de genul ăsta, chestiile lui obișnuite, că aprind tămâie prin Primărie, tot felul de lucruri. A spus-o și la PSD. Da, aprind... Înregistrarea video a nimerit la un polițist care îmi vorbea cu «tu», care niciodată nu m-a citat. Îmi spunea: „Ia vino, mă, zece minute”,  exact când aveam câte un eveniment, ori vreo ședință de pregătit, ori aveam altă treabă... Deși la acest polițist, repet, am venit cu casetă, iar dreptatea era de partea mea, mi-a dat amendă pentru că i-am spus «Aici nu merge pe modelul  „Alo, sunt eu, Picasso, ți-am dat bip”, să mă sunați când vreți dumneavoastră. Mie îmi trimiteți citație!», pentru că pe mine mă chemau la ordin. Dacă m-am dus, totuşi, m-am dus că am vrut eu. M-a amendat, dar, de fapt, m-a amendat fiindcă e prieten cu domnul Mihalcea... Are nevoie de control oftalmologic, pentru că nu a văzut bine pe casetă cum mă scuipă domnul viceprimar Mihalcea.  A scris acolo că pentru jigniri, chestii... Pentru ce puteau să-mi dea amendă?!”, mai spune Lavinia Năstase.

V. „Nu blestem și nu mă iau de mă-sa. Mă iau de tac-su!”

Lavinia n-a contestat amenda, cum nu le-a contestat nici pe următoarele.
„A cincea plângere a fost după ce Ana Maria Mihalcea Tufă (n. red. - fiica viceprimarului) ne-a chemat pe toţi angajaţii la ea în birou, să-i semnăm dispoziţiile de salarizare. Pentru că eu ştiam că mereu îmi înscenează momente, i-am spus că eu stau la uşă şi să vină cu dispoziţia afară, ca să fiu în faţa camerelor. Ea imediat a chemat-o pe mama ei (care lucrează tot în primărie, n. red) şi a dat-o afară pe colega de birou. De fapt, nici nu era nevoie s-o dea afară, că ceilalţi angajaţi, de obicei, când văd o astfel de chestie, fug, nu mai stă niciunul. I-am cerut să spună cum a ajuns la acel salariu, pentru că eu am un salariu extraordinar de mic şi că nu trebuie să se comporte ca pe moşia lui tăticu, ci conform fişei postului. Am întrebat-o și de fișa postului, fiindcă ea, timp de cinci luni, nu mi-a făcut fișa postului. M-a reclamat că am înjurat-o de mamă. M-a și mirat pretextul ăsta, pentru că mama ei e singura persoană din familia asta pentru care am respect, fiindcă se îmbracă frumos. Apoi, eu nu zic niciodată cuvântul ăla cu coarne, nu blestem și nu mă iau de mă-sa. Mă iau de tac-su! Bineînțeles, m-au amendat și pentru asta cu 200 ron, martor fiind mama ei. Maică-sa, secretara primăriei, nepoate... ăștia sunt martorii lor, care au chestii de apărat acolo... Nici pe asta n-am contestat-o, fiindcă vreau să demonstrez, pe banii mei, cine este Poliția Ştefănești. Eu sunt, în primul rând, credincioasă. Cred în Dumnezeu, dar mi-am pierdut încrederea în justiție. Apoi, eu veneam la 7 dimineața și plecam uneori şi pe la 8 seara. Unde, când să contest?”, mai spune consiliera primăriţei.

VI.  „Mie mi se pare neconstituțional”

Printre altele, Lavinia Năstase a fost acuzată și că a instigat localnicii la proteste.
„A șasea e doar reclamație, că încă nu mi-a venit amenda, şi a fost făcută de întreg Consiliul local  la adresa mea și a alor câteva persoane, pentru că eu aș fi instigat și aș fi plătit toți manifestanții de la mitingurile din Ştefanesti. Mie mi se pare neconstituțional ca tu, consilier local, să reclami niște oameni care protestează, să spui că Lavinia Năstase, la 21 de milioane salariu, a plătit toți manifestanții din Ştefănești. Mi se pare anormal. Încă nu m-au chemat la Poliție pentru asta”, spune consiliera. 

VII. „M-au băgat așa, din biroul primarului, în mașina poliției, ca pe ultima infractoare”

În martie a fost  amendată și de Poliţia Rutieră. „Eu traversam, ca pieton, un părculeț, între biroul meu și biroul primarului. Ei au vrut să mă legitimeze... Eu, în mod normal, nu port buletinul la mine, ci doar telefonul, ca să le mai fac poze copiilor... Să zicem că la acestă amendă am fost și eu un pic de vină. Pentru că eram cu nervii la pământ când am văzut că o să mă amendeze și Poliția Rutieră, mi-am zis că nu se poate așa ceva. Eu m-am dus după ei pentru că voiau să amendeze o mamă, care, într-adevăr, parcase în mijlocul drumului. Aici, nu știu dacă știți, polițiștii se poartă ca niște stăpâni. Eu voiam să compar amenda cu alte amenzi... Eu mai aveam un motiv, pentru că toate mașinile de Poliție stau peste drum de Primărie, la un mic magazin de dezmembrări, de unde își iau micuțul prinos, nu cine știe ce...  Eu am poze multe cu ei. E un magazin care, neoficial, aparține tot familiei Mihalcea. Eu am recunoscut mașina și m-am prins imediat... Ei au intrat și-n Casa de Cultură, unde copiii, în vârstă de 5-6 ani, pregătiseră Lacul Lebedelor... Au început să plângă când au văzut Poliția. Le-am zis poliţiştilor: «Ia să vedem, dacă nu mă legitimez, ce puteți să-mi faceți?» S-au dus imediat la Ioana (n. red. primarul Ioana Jenica Dumitru) în birou: «Uitați ce face consiliera dumneavoastră!». Mai mult decât atât, m-au luat de mână la ea în birou, m-au ținut cu mâna la spate, m-au băgat așa, din biroul primarului, în mașina poliției, ca pe ultima infractoare, ce mai, m-au umilit! Îmi spuseseră: «Dacă nu vă legitimați, vă reținem»,  în condițiile în care știau foarte bine cine sunt. Am zis că nu mă legitimez pentru că îmi doresc foarte mult să văd ce se întâmplă dacă mă rețin 24 de ore. Eu am sperat că o să stau atât, dar n-am stat. Au făcut doar o șaradă. Amenda a fost de trei milioane. Aș vrea să știți că polițistul acesta care m-a luat cu mâna la spate are o afacere, nu știu dacă oficial sau nu, cu un consilier local  PSD din Ștefănești”, mai spune Lavinia Năstase.

VIII.  „Mai am o amendă de 5 milioane”

„Am înțeles că mai am încă o amendă de 5 milioane, dar n-am apucat s-o văd. Când a sosit amenda, mama mea nu a  fost acasă, acolo unde am eu adresa din buletin, și a luat-o o vecină. Pe parcursul acestor amenzi, ginerele lui Mihalcea (se numește Tufă și e polițist în Ștefănești, n. red)  a apărut la TV și a făcut amenințări în direct de genul «N-o să mă las până nu o să-i fac nu știu ce...». Nu cred că dumnealui, ca polițist, avea acest drept. Soțul meu i-a făcut reclamație, fiindcă s-a luat de el în Carrefour. Dumnealui m-a amenințat și pe pagina personală de Facebook. Cred că Poliția Județeană ar fi trebuit să se autosesizeze. Apoi, ar fi trebuit să se sesizeze și asupra faptului că, de fiecare dată, aceiași martori ai lui Mihalcea apar în toate plângerile. E ceva în neregulă”, mai spune consiliera.

IX. „Eu zic că m-a bătut suficient”

Reamintim şi de plângerea făcută de secretarul primăriei, Georgeta Ion, după încăierarea încheiată cu intervenţia ambulanţei, singura reclamaţie la care Lavinia Năstase a răspuns cu o plângere în care o acuză pe Georgeta Ion că, de fapt, aceasta a bătut-o pe ea,  aducând drept probe imagini surprinse de camerele video ale primăriei.
„Am făcut doar acea plângere împotriva secretarei primăriei, că, totuși, eu zic că m-a bătut suficient. M-am gândit și eu că bătaia doare”, încheie Lavinia Năstase.

 

Publicat în Dezvaluiri

# Cine e vinovată, secretara sau primăriţa?

Ancheta demarată de Prefectură în cazul secretarei orașului  Ștefănești, jurista Georgeta Ion, bate pasul pe loc. De ce? Nu din cauza celor de la Prefectură, care au audiat-o deja la un prim termen pe doamna secretar, ci din cauza celor de la Primăria Ștefănești, care, caz incredibil și de o gravitate fără precedent, refuză cu obstinație să pună la dispoziție documentele cerute de comisie.

Situația e albastră de penală...

Lucru care nu face decât să confirme temerile că situația e albastră de penală și că afacerea neexercitării de către Primăria Ștefănești a dreptului de preempțiune pentru cumpărarea uzinei electrice și a observatorului astronomic construit de Ionel Brătianu, plus vreo 4600 mp din domeniul cunoscut sub numele de Florica, pute de la o poștă. Lucrurile au scăpat de sub control, în sensul că afacerea nu mai poate fi mușamalizată, mai ales după ce primărița Ioana Jenica Dumitru a decis să facă sesizare, acum două luni, împotriva secretarei. Există un dosar în analiză și există o comisie care trebuie să dea un răspuns la un moment dat, așa că e o copilărie din partea cuiva - mai ales a celor implicați pentru ca Primăria Ștefănești să piardă un asemenea obiectiv, pe care l-a avut în palmă la un preț de chilipir - să creadă că acest scandal cu multiple conotații penale mai poate fi mușamalizat. Repetăm, există o hârtie/sesizare pe circuitul administrativ al Prefecturii Argeș și Cutia Pandorei în cazul acestei măgării uriașe a fost deschisă. Prețul de 100.000 de euro pe un obiectiv de patrimoniu, al cărui arhitect este unul și același cu cel care a proiectat Arcul de Triumf și sediul Primăriei Bucureștiului, reprezenta o nimica toată pentru bugetul Ștefăneștiului. Bașca cei 4600 mp de teren cumpărați în același preț și pe care se pot  construi vreo două blocuri de locuințe sau zece vile sau chiar un hotel, totul la nici 200 de metri de vila Florica. Exact despre acest lucru vorbim, mai exact despre o comoară pe care a pierdut-o orașul Ștefănești și pe care a pus mâna un investitor imobiliar. Și totul, grație unei vinovate sau nevinovate incompetențe a celor din Primăria Ștefănești, plătiți cu salarii grase - peste 9000 lei în cazul secretarei și aproape 12.000 în cazul primăriței.

Cum se ascunde preotul Brânzea în spatele sintagmei „un fals caz”

Degeaba baletează printre legi și comoștenitorul Nicolae Brânzea, cum că scriem despre „un fals caz” (aceasta i-a fost declarația în ediția trecută a ziarului nostru) și că primăria a refuzat să-și exercite dreptul de preempțiune încă de acum trei ani. Până una alta, nimeni n-a produs până acum nicio hârtie că Primăria Ștefănești ar fi renunțat la dreptul de preempțiune, acum niște ani, vizavi de acest obiectiv. Apoi, ce rost mai avea să trimită anul trecut, în noiembrie, Ministerul Culturii hârtie către Primăria Ștefănești, pentru ca aceasta să-și exercite dreptul de preempțiune, din moment ce tot ea renunțase la acest drept în urmă cu trei ani? La această întrebare-cheie am dori să ne răspundă, dacă poate,  merituosul moștenitor al Brătienilor care a devenit preotul Brânzea. Nu credeți, părinte, că ceva nu se leagă, totuși? Și fie că vreți sau nu vreți, dumneavoastră sau cei implicați, tot se va afla până la urmă. E doar o chestiune de timp.

Publicat în Administratie
Pagina 1 din 7