Budeasa se pregăteşte de prima ediţie a Zilei Comunei

Budeasa se pregăteşte de prima ediţie a Zilei Comunei

Au început pregătirile pentru cea mai așteptată sărbătoare a anului de către localnicii din Budeasa. În ultima ședință de Consiliu Local a fost adoptată HCL nr. 38 privind alocarea sumei de 54 de mii lei pentru evenimentul cultural Ziua Comunei Budeasa, prima ediţie, ce va avea loc pe 4 iunie 2017 cu prilejul sărbătorii religioase Pogorârea Sfântului Duh.

„Printre invitați se numără Deep Central, Bambi, Steliana Sima, Gelu Voicu, dar și nume de artiști locali. Este o sărbătoare pe care o așteptăm cu entuziasm, sperăm să fie o reușită și să devină o tradiție pentru comuna noastră”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Nicolae Rachieru (foto), primarul comunei Budeasa.

Patru locuri de joacă moderne

În aceeași ședință de consiliu local a fost adoptată HCL nr. 35 privind aprobarea investiţiei „Amenajare locuri de joacă pentru copii în comuna Budeasa, județul Argeș” și întocmirea Studiului de fezabilitate pentru această investiție.
„Este vorba de patru locuri de joacă pentru copii care vor fi amenajate în patru sate diferite. Urmează să dăm drumul la studiul de fezabilitate și să depunem proiectul la Grupul de Acțiune Locală, pe fonduri europene. Vorbim de o investiție ce se ridică undeva la 50 de mii de euro, valoare eligibilă. Spațiile vor fi dotate cu tobogane, leagăne, tot ce înseamnă dotări specifice”, a mai precizat edilul șef al comunei Budeasa.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la antet

Sections

Shows

Local News

Tools

About Us

Follow Us