Miercuri, 17 Mai 2017 15:48

Reabilitarea Colegiului „Brătianu”, finalizată mai devreme

Scris de I.H.B.

Începute în ianuarie 2016, lucrările de la Colegiul „I.C. Brătianu” din Piteşti s-ar putea încheia în toamna acestui an. Deşi perioada contractuală pentru executarea lucrărilor expiră abia în ianuarie anul viitor, constructorul dă asigurări că elevii vor începe noul an şcolar 2017-2018 în locaţia proaspăt reabilitată.

Lucrările de reabilitare sunt executate de asocierea Star Trading şi SC AND Secom SA. Până acum a fost finalizat corpul din spate al liceului, compus din 15 săli de clasă, sală multimedia şi trei mari laboratoare - Fizică, Biologie şi Chimie. În prezent se lucrează la corpul A, care cuprinde cancelaria, cabinetele directorilor, biblioteca, amfiteatrul şi 11 săli de clasă. În cadrul proiectului de reabilitare şi consolidare a Colegiului „Brătianu” s-au înlocuit instalaţiile electrice şi sanitare, pardoseala, zugrăvelile, ferestrele, iar sălile de clasă au fost dotate cu mobilier nou şi table interactive.

Citit 338 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.