Joi, 11 Mai 2017 16:24

Drama proprietarilor de sclavi. Şi ei erau sclavii primarului Recomandat

Scris de Gabriel Grigore
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Așa cum stăpânii de sclavi aveau sclavi, primarul avea și el sclavi, însă chiar pe stăpânii de sclavi. Piramida abuzului feudal de putere funcționa impecabil la Berevoești. O recunoaște, într-o declarație dată în fața procurorului de caz, chiar o astfel de persoană condamnată în dosarul de sclavie.

Ce spune rromul Onică din satul Gămăcești? Că și el, cât era de proprietar de sclavi, tot a trebuit să facă pe sclavul și să presteze muncă „patriotică” la...construcția unei vile din portofoliul familiei primarului. E adevărat, nu chiar pe degeaba, fiindcă primea ajutor social pentru asta. De unde deducem că dl primar Proca Jr era un despot luminat, de vreme ce a găsit soluția să închidă cercul prestației sociale în beneficiu privat prin violarea banului de la stat. N-am găsit altă rimă!
E prima probă concretă despre implicarea primarului de la Berevoești în marea porcărie și barbarie care înseamnă dosarul de sclavie. Vor avea procurorii curaj să meargă mai departe? Întreb asta având în vedere că la mijloc este unul dintre edilii căruia PSD Argeș i-a pus palma la fund, deși trebuia să-l excludă din partid în secunda doi în care scandalul de la Berevoești a devenit unul național și cu consecințe ireparabile de imagine pentru județul Argeș. S-a disjuns vreun alt dosar din acest dosar? S-a gândit cineva să îl cheme la audieri pe edil? Sunt doar întrebări, nu fac proces de intenție nimănui. Însă experiența de ziarist mi-a arătat că în zona crepusculară Berevoești se învârt multe interese în materie de împroprietăriri uriașe, ilegale, cu terenuri și păduri, defrișări ilegale etc, iar politicul, în special din zona liberală și pesedistă, are interese majore. Asta ca să nu spun direct că anumiți politicieni sunt înfundați până în gât în cloaca familiei de primari cunoscută și sub numele de scenă Toacăbani. Pe cine are primarul Proca Jr. în insectar, astfel încât să scape și de data asta, deși a apărut prima probă, copleșitoare, împotriva sa?

Citit 1102 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.