Joi, 04 Mai 2017 21:36

Comuna Corbi, un model de promovare turistică. Cine îi urmează exemplul? Recomandat

Scris de Denis Grigorescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fără bani cheltuiți aiurea, fără angajări de nepoți sau de domnișoare extrem de inteligente din punct de vedere fizic. Scriam în vara anului trecut că turismul în Argeș nu e la pământ, ci sub pământ. Și asta în condițiile în care deși Argeșul este binecuvântat cu peisaje și obiective de excepție, promovarea turistică, profesionist făcută și care ar putea atrage zeci de mii de oaspeți străini și milioane de euro anual, este aproape zero.

Au trecut aproape nouă luni de la acel editorial și aproape nimic nu s-a schimbat privind promovarea turistică a județului. Drumul spre barajul Vidraru e în continuare plin de gropi și denivelări. Cele 1.480 de trepte ce duc la Cetatea Poienari sunt în continuare neluminate. Iar casa memorială Dinu Lipatti de la Leordeni, Vila Florica de la Ștefănești și Complexul Muzeal Golești continuă să fie incredibil de puțin promovate.
Ce avem în schimb? Avem acele penibile centre de informare turistică făcute cu mulți bani, e drept, de la Uniunea Europeană și în care nu intră aproape nimeni, centre în care pliantele și materialele de informare sunt făcute mai mult de dragul cheltuirii altor fonduri nerambursabile decât din dorința de a promova județul. Și în toată această lipsă acută de promovare turistică a unui județ plin de minunății, am avut zilele trecute și un motiv de bucurie. Un exemplu de promovare turistică făcut ca la carte, fără bani cheltuiți aiurea. Un exemplu ce se găsește la doar 50 de kilometri de Pitești. Iar exemplul fericit este comuna Corbi, una dintre cele mai frumoase comune din Argeş, cu peisaje de rămas la suflet şi oameni buni de pus la rană.
Pe 30 aprilie și 1 mai, comuna Corbi a avut un oaspete cu totul special, nimeni altul decât celebrul jurnalist Charlie Ottley, realizatorul faimoasei serii de reportaje Wild Carpathia de pe Travel Channel, prin care frumusețile României au fost făcute cunoscute pe tot globul. Charlie Ottley a stat două zile la Corbi, a vorbit cu oamenii de acolo, a filmat la biserica rupestră Corbii de Piatră, a vorbit cu ultimul partizan în viață din grupul de luptători anticomuniști „Haiducii Muscelului”, a gustat din preparatele tradiționale din zonă. Filmările vor fi incluse într-un amplu serial despre regiunea Muntenia. Comuna Corbi va fi promovată la nivel internațional, fără să fi cheltuit administrația vreun ban. Și ce e demn de remarcat este faptul că celebrul jurnalist britanic aflase de mai mult timp de frumusețile de la Corbi și dorea de câteva luni să vină acolo.
Fără să iasă în evidență și fără să se laude cu ce face - și chiar face treabă acolo! - primarul Virgil Baciu a reușit în doar câțiva ani să facă în comuna Corbi numeroase investiții utile comunității și să îi scoată în evidență numeroasele plusuri. Și nu este week-end în care la Corbi să nu vină cel puțin trei-patru autocare cu turiști. Iar acești turiști pleacă încărcați cu produse locale și, cel mai important, cu impresii de neuitat. Impresii pe care le împărtășesc și altora.
Comuna Corbi este un exemplu ce trebuie urmat și de alții. Pentru că, alături de uzina Dacia, un alt mare atuu al Argeșului este potențialul turistic uriaș. Un potențial ce trebuie fructificat la maximum, nu lăsat în dorul lelii și în nepăsarea autorităților județului, așa cum a fost de la Revoluție încoace. Iar aici mă aștept să se implice în sfârșit și mult prea inactivii parlamentari de Argeș.

 

Citit 619 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.