Administratie (3029)

# Starul şi-a trimis emisarii să studieze terenul din zona cetăţii lui Dracula de la Poienari
Toate agenţiile de ştiri au lansat în ultimele zile vestea că celebrul actor american Nicolas Cage va veni în România începând cu 1 noiembrie, unde va filma continuarea lungmetrajului „Ghost Rider”. Lansat în 2007, „Ghost Rider 2” urmează să fie realizat în variantă 3D, iar filmările vor avea loc în România. Deşi pe fluxul de ştiri era dat ca sigur faptul că starul american, însoţit de staff-ul său, îşi va amplasa cartierul general la Sibiu, urmând să facă filmări la Castelul Corvinilor, Combinatul Siderurgic Hunedoara, precum şi în alte locaţii din Transilvania, Constanţa şi Bucureşti, de luni seara, datele problemei s-au schimbat. Zona de nord a Argeşului a intrat în cărţi ca foarte posibilă locaţie pentru filmări, ba chiar şi pentru cazarea numeroasei echipe a lui Nicolas Cage, compusă din circa 250 de persoane, dintre care peste 100 vor fi oaspeţi americani.

Consiliul Judeţean ar putea fi partenerul lui Nicolas Cage

În acest sens s-au demarat deja o serie de discuţii, prin intermediul lui Cristian Bostănescu, directorul de la Castel Film, cel care se ocupă îndeaproape de organizarea evenimentului care îl va avea în prim plan pe starul american. Din câte am aflat, în perioada imediat următoare, o echipă de specialişti va vizita zona de nord a Argeşului, ţinte fiind localităţile Căpăţâneni, Arefu, Vidraru şi Poienari, acolo unde, după cum se ştie, se află Cetatea lui Vlad Ţepeş, domnitor celebru în exterior graţie personajului Dracula al lui Bram Stoker şi a numeroaselor ecranizări pe această temă. Faptul nu este de mirare, câtă vreme „Ghost Rider 2” este un horror în care protagonistul, Johnny Blaze, interpretat de Nicolas Cage, va trebui să ţină piept diavolului, cu înfăţişare umană. Cum filmările se vor derula pe perioada iernii şi urmează să dureze 5 luni, cei care se ocupă de eveniment îşi doresc o zonă de filmare în care să existe o bună infrastructură de intervenţie în caz de vreme neprielnică şi înzăpeziri. În acest sens, începând de luni s-au stabilit şi primele legături cu Consiliul Judeţean Argeş, în vederea atragerii sale ca partener, care să ofere sprijin pentru găsirea unei locaţii potrivite de cazare şi asigurarea altor forme de sprijin pentru echipa lui Cage. În cazul în care vizita din teren va da rezultatul dorit, se vor pune la punct toate detaliile colaborării. Deocamdată, s-a emis deja un document de intenţie, ba s-au purtat primele discuţii şi cu şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, întrucât instituţia pe care o conduce va fi implicată la foc continuu în derularea evenimentului, în cazul în care Argeşul va deveni fieful echipei de filmare. Nu ne rămâne decât să sperăm că judeţul nostru va avea succes în acest demers, pentru că toată lumea realizează ce înseamnă prezenţa unei celebrităţi atât de mari la noi, însoţită de sute de persoane, başca fondurile generoase puse la bătaie cu ocazia filmării unei superproducţii hollywoodiene în judeţ.
(Mihai Bădescu)

Conform unei declaraţii a lui Ion Dobrinoiu, şeful Direcţiei Silvice Argeş, de la 15 septembrie şi până în prezent, Ocolul Silvic de la Aninoasa a încasat peste 100 de mii de euro, numai din urşii vînaţi de către cetăţenii străini. Goana unui urs îi costă pe vânătorii străini cam 7000 de euro, iar un trofeu depăşeşte 20 de mii de euro. În total, cam 15 urşi s-au vânat la Aninoasa, în zona Râuşor şi Bratia, din septembrie şi până acum. S-au vânat exemplare tinere, iar vânătorii  au fost americani, spanioli, elveţieni, englezi şi nemţi.       (I.Şt.)

Mall-ul Trivale a iscat suspiciuni încă de la inaugurare. Mulţi s-au întrebat cum a primit autorizaţie de construcţie, fără să aibă o parcare funcţională. Ca să nu mai lăsăm loc de speculaţii, i-am cerut un punct de vedere viceprimarului Cornel Ionică, omul care s-a ocupat îndeaproape de rebranduirea magazinului Trivale. ”Conform legii 50, fiind vorba de o clădire veche de peste 40 de ani şi pe care proprietarii au reabilitat-o, aceştia nu erau obligaţi să aibă şi parcare la o clădire reabilitată. Dacă această construcţie ar fi pornit de la zero, atunci trebuia să îndeplinească nişte condiţii minime ca şi locuri de parcare. Lucrurile însă nu vor rămâne aşa, întrucât proprietarii au în plan să construiască o parcare pe 6-7 nivele. Pe lângă cei 1.600 de mp, pe care îi au, vor să mai concesioneze încă 600 de mp de la Primărie. Am aprobat deja studiul de fezabilitate. Pe lângă redevenţa de aproximativ 2 miliarde de lei vechi pe an, pe care ei trebuie să o plătească la Consiliul Local pentru terenul concesionat, am mai stabilit să plătească şi 30 de locuri de parcare full-time. Sperăm să nu se răzgândească pentru că am mai avut noi din ăştia care au vrut să facă parcări prin centru şi au renunţaţ. Reprezentanţii Wini Imobili S.A., proprietarii mall-ului Trivale, ne-au spus că această parcare  îi costă în jur de 7,2 milioane euro dacă fac parcarea pe 7 niveluri, o sumă care este greu de amortizat. Sperăm ca, la anul, această parcare să fie inaugurată. Fără parcare, acest Mall nu are niciun viitor”, a concluzionat viceprimarul Cornel Ionică.
Iuliana Obreja

Fostul primar al comunei Rucăr, Titi Ghica, a devenit începând de ieri şi fostul şef al ISC Argeş. Decizia a fost luată de conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care nu i-a mai prelungit mandatul lui Titi Ghica, ce expira la 1 octombrie 2010. Pe locul lăsat liber de Ghica a fost avansat directorul adjunct al instituţiei, Octavian Diaconescu. Odată cu schimbarea din funcţie, Titi Flocea pierde şi postul de purtător de cuvânt al ISC pe care şi-l însuşise cu de la sine putere. Motivul care a stat la baza „dinamitării” de către Elena Udrea a acestui simbol al defrişării pădurilor din Rucăr, se pare că a fost principiul după care Titi lucra la Inspectoratul de Stat în Construcţii: „Tot ce ziua construia, noaptea se dărâma”. (I.S.)

Primăria Albota a anulat o licitaţie pentru desemnarea firmei care urma să asfalteze o porţiune de drum de aproximativ un 1 km. Motivul? Nimic altceva decât lipsa banilor, ştiut fiind faptul că Guvernul a redus cu 22% transferul de bani de la bugetul de stat către autorităţile locale. „Vina nu este decât a guvernanţilor care au găsit de cuviinţă să ne ia din vistierie două miliarde de lei vechi. Văd că domnii de la putere au aruncat criza în braţele administraţiilor publice locale. Reducerea alocaţiilor bugetare cu 22 la sută va însemna reducerea drastică a investiţiilor. Eu tocmai am anulat licitaţia pentru asfaltarea unui drum de 1 km din cauză că nu aveam banii necesari. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă, pentru că Guvernul ăsta conduce numai prin ordonanţe de urgenţă, când începi o lucrare eşti obligat să ai toţi banii. În aceste condiţii, n-avem decât să pietruim drumul de care vă zic pentru a nu avea probleme la iarnă”, ne-a declarat primarul Ion Dumitru, vizibil deranjat de deciziile aberante luate de cabinetul Boc. (N. DINU)

Pagina 217 din 217