Pentru al doilea an consecutiv, la Mioveni a fost organizat Târgul de Crăciun, eveniment dedicat exclusiv sărbătorilor de iarnă, copiilor și lui Moș Crăciun. Zeci de mii de vizitatori din toată țara au admirat feeria de lumini și culori din centrul orașului, nu puțini fiind aceia care au spus că luminile de Sărbători de la Mioveni sunt printre cele mai frumoase din țară. Mai mult, la Primăria Mioveni au sosit sute de mesaje de felicitare și apreciere pentru modul superb în care a fost decorat centrul orașului.
Odată cu sfârșitul perioadei dedicate sărbătorilor de iarnă, S.Ed.C. Mioveni va începe demontarea instalațiilor, operațiune care se va face etapizat. Operațiunea de dezinstalare a iluminatului festiv a început luni, 8 ianuarie în cartierele orașului și va continua până pe 15 ianuarie, când se va deconecta și platoul din Centrul Civic Mioveni.
„Mulțumesc tuturor celor care ne-au vizitat și ne-au trimis aprecieri, tuturor celor care ne-au trimis sugestii, celor care au participat la evenimentele organizate în această perioadă, precum și celor care s-au implicat în organizare”, spune Ion Georgescu, primarul de la Mioveni.

Publicat în Administratie

Îngheţarea contorului determină blocarea și deteriorarea sa, iar acest lucru poate duce la inundarea căminului sau lipsa apei, avertizează S.Ed.C. Mioveni, care atrage atenția asupra luării unor măsuri pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de îngheț a branșamentelor și apometrelor.
Consumatorii trebuie să asigure protecția și integritatea fizică a căminului de apometru, a contorului și subsolul blocului. Pentru evitarea unor avarii, termoizolarea conductelor trebuie să se facă cu materiale speciale. Protejarea contorului este o obligație a utilizatorului și se face prin măsuri proprii. Orice reparație sau înlocuire de contor care se datorează unei cauze străine de voința Operatorului (îngheț, incendiu, șoc exterior) sunt efectuate de către Operator pe cheltuiala exclusivă a Utilizatorului.Căminul de apometru trebuie și el protejat deoarece înghețul apei începe prima dată de aici, după care se propagă către branșament și rețeaua de apă. Trebuie să vă asigurați că acesta are capacul închis și nu se infiltrează apă. Recomandări:
1. Verificați periodic starea căminului de branșament și a contorului, fără a deschide căminul de contor atunci când se înregistrează temperaturi sub -5°C;
2. Protejarea contorului, dacă se află într-un cămin neizolat, se poate realiza utilizând plăci din poliuretan/polistiren extrudat. Nu se folosesc materiale ce absorb umezeala (paie, textile, hârtie);
3. Pentru apometrele amplasate în subsoluri, se recomandă reducerea suprafeţelor gurilor de ventilaţie pentru a menţine temperatura peste limita de îngheţ a contoarelor și izolarea conductelor din subsoluri și scări de bloc.
4. La înghețarea apometrului nu trebuie folosită apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezghețare. Dacă este încălzit forțat, țeava poate exploda cauzând daune grave. Eventualele probleme apărute la serviciul de alimentare cu apă și canalizare pot fi anunțate în dispeceratul non-stop al S.Ed.C. Mioveni, la unul din următoarele numere de telefon: 0348/457.102.

Publicat în Administratie

Din 17 noiembrie, SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL oferă servicii de inspecție tehnică periodică, verificare tahograf și limitatoare de viteză, iar în scurt timp va deschide, în aceeași locație, un service auto.
Stația ITP este amplasată pe DN 73D, la intrarea în cartierul Colibași, în punctul „pod Colibași peste râul Doamnei” și este dotată cu aparatură de ultimă generație care va putea verifica orice autovehicul de clasa II și III, inclusiv cele dotate cu instalație GPL.
„Având în vedere că flota noastră conține un număr de peste 60 de autoturisme și utilaje, societatea vede în această investiție o posibilitate de optimizare a costurilor generate de parcul auto, dar și crearea unei noi surse de venit pentru societate”, a precizat dl. Viorel Ciobanu, director general al S.Ed.C. Mioveni.
Programările se fac la punctul de lucru sau la telefon 0722.535.013 (Ing. Tudora Laurențiu - inspector ITP). Programul de funcționare este următorul: luni - vineri: 09.00 - 17.00 (13.00 - 14.00 pauză), sâmbătă: 09.00 - 12.00.

Publicat în Economie
Joi, 13 Iulie 2017 14:25

Tarife diferenţiate la Bemo

Administratorul Bazei de Agrement „Bemo” - Societatea Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni - a luat decizia ca, începând de luni, 10 iulie, să diferențieze tarifele pentru accesul în ștrand, în funcție de zi.

În timpul săptămânii, în zilele de luni până vineri, adulții vor plăti pentru un bilet de acces 4 lei, iar elevii, studenții și pensionarii, numai 2 lei.

Publicat în Administratie

Începând cu week-endul trecut, la Mioveni, circuitele de tiroliană de la Făget au fost puse în funcţiune, locuitorii oraşului având astfel posibilitatea de a desfăşura şi activităţi sportive în zona de picnic şi recreere. Ansamblul instalat la Făget este format din două trasee, cu grad de dificultate redus. Primul, având  o lungime de 400 m, poate fi utilizat atât de adulţi şi de copii.

Publicat în Administratie

În perioada 29 iunie - 02 iulie, orașul Mioveni va îmbrăca straie de sărbătoare, cu ocazia organizării festivităților dedicate „Zilelor Orașului Mioveni - 2017”, eveniment care marchează 532 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Publicat în Administratie