# Potrivit Legii Educaţiei şi unei hotărâri locale, cumulate

Conform unei Hotărâri de Consiliu Local din 2016,  elevii din Pitești care merg cu mijloacele în transport în comun beneficiază de o reducere de 50% la abonamentul de autobuz, numai că reducerea se aplică pe o singură linie. Dacă este vorba despre un copil care are nevoie, să folosească două sau mai multe linii de autobuz, reducerea nu mai este valabilă, așa după cum explică angajații de la chioșcurile Publitrans. Asta, în paranteze fie spus. Întorcându-ne la situația elevilor, Gelu Tofan, purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, a atras atenția, că cetățenii nu sunt informați (oare de ce?) că elevii pot beneficia de fapt de gratuitate pe transportul în comun. Conform Legii 1 din 2011, elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
„Îi îndemn pe toți părinții și elevii care folosesc liniile de autobuz să ceară ISJ să le deconteze aceste sume”, spune Gelu Tofan, convins fiind că piteștenii nu cunosc aceste drepturi legale ale copiilor și ca atare, nu beneficiază de ele.

Inspectorul școlar general recunoaște: Ministerul dă  banii pentru transport

3 tudosoiu„Da, noi plătim chestia asta. avem buget alocat din partea Ministerului Educației decont făcut pentru toate unitățile de învățământ care au beneficiari de abonamente. Fiecare unitate de învățământ are un număr de copii care beneficiază de această susținere la abonament în tot județul. Că unii nu au nevoie de abonament de transport pentru că stau lângă unitatea școlară... este altceva. Școala strânge numărul de beneficiari, ne face nouă adresă în baza adreselor și contabilizând toți beneficiarii la nivelul județului. Ministerul alocă fonduri și ne dă bugetul pe trimestre. Singura problemă au fost întârzierile din cauza alocărilor de fonduri în Trezorerie. Poate s-a decalat plata către copii cu o lună de zile. Solicitarea trebuie adresată la instituția școlară unde copilul este elev. Dacă până marți 27 martie, copilul nu a solicitat niciodată, pentru navetă, decontarea aceasta, dar începând cu luna viitoare, începând cu 1 aprilie există un motiv al solicitării, copilul care va folosi naveta către școală poate să facă cerere la școală, iar pentru decont are nevoie de abonamentul în sine și în baza lui copilul poate primi banii după o lună de zile. Deci dacă începe la 1 aprilie ar putea primi banii după 1 mai. Cam asta este procedura”, a răspuns inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu.
Conform HCL nr 178/24.11.2016, subvențiile acordate la abonamentul lunar de călătorie pe mijloacele de transport în comun cu autobuze în Municipiul Pitești sunt: în procent de 100% pentru pensionarii de peste 65 de ani, pentru beneficiarii legilor 416/2001, 118/1990 și 189/2000, și între 90 și 50%  în funcție de pensie pentru pensionarii sub 65 de ani.. De asemenea, donatorii de sânge beneficiază de 50% subvenție pentru abonament pe două linii iar persoanele cu handicap de transport gratuit.

N.red. Pentru a ne edifica asupra numărului celor care beneficiază de subvenția acordată de Legea Educației, i-am solicitat inspectorului școlar general al ISJ Argeș, numărul elevilor pentru care ISJ Argeș face decontări, însă până la închiderea ediției, acesta nu ne-a parvenit.

Publicat în Administratie

S.C. Publitrans 2000 S.A anunţă că începând cu data de 1 ianuarie 2018, linia de transport 1B va fi anulată. În urma studiului efectuat în ceea ce priveşte linia de transport 1B, a rezultat că aceasta nu satisface caracterul său de utilitate şi interes public, având un grad redus de încărcare şi prin urmare o cerere redusă, rezultând în medie un număr de 5 călători pe cursă.

Reamintim faptul că linia 1B a fost înfiinţată în data de 1 martie 2017, dorindu-se asigurarea transportului şi pentru zona de Est a oraşului. Călătorilor care li s-au eliberat abonamente pe traseul liniei 1B în cursul lunii decembrie pot solicita restituirea sumelor de bani, reprezentând contravaloarea abonamentului.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Una dintre condițiile acordării de gratuități persoanelor cu vârste peste 65 de ani, la transportul cu autobuzele Publitrans este ca beneficiarii să depună, lunar, o copie a actului de identitate și o declarație de consimțământ privind utilizarea și prelucrarea datelor personale. Un motiv de îngrijorare pentru unii pensionari, care consideră prevederea drept una abuzivă.
„Mi se pare în neregulă ca, lună de lună, să ne ceară să aducem copie după buletin și să semnăm o declarație în care să fim de acord să ne folosească datele personale. Nu este posibil. În alte orașe e suficient să te duci cu buletinul, să arăți că ai 70 de ani și nu-ţi mai cere nimeni, nimic. De ce trebuie să dăm acea declarație? Ce să facă cu datele noastre personale? Asta m-a deranjat cel mai mult. Se întâmplă atâtea lucruri. Dacă face cineva un abonament, un împrumut?  Dacă le bagă la alegeri? Nu se poate așa aceva!” spune ing. Ion Șerbănică, pensionar.
Conducerea Publitrans asigură că nu există motive întemeiate de îngrijorare. „Dumnealui nu are cum să înțeleagă pentru că acest lucru s-a făcut în urma unui control al Curții de Conturi și eu n-am cum să țin evidența beneficiarilor acestui tip de abonament, decât în baza documentelor pe care le ridic de la dânșii. Noi suntem operator autorizat de prelucrare a datelor cu caracter personal, deci nu are de ce să se îngrijoreze”, a declarat directorul Publitrans, Manuel Rotaru, contactat de Jurnal de Argeș.

Publicat în Administratie

SC Publitras a publicat pe pagina sa de Facebook o situație comparativă a tarifelor pentru transportul public de călători în mai multe orașe mari ale țării, pentru a demonta mitul potrivit căruia Piteștiul ar avea cel mai scump transport în comun.

Din tabel rezultă că Piteștiul s-ar afla la polul inferior, cu 2 de lei/ călătorie, la fel ca Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Cluj, Craiova (dacă biletul este cumpărat din autobuz, tariful este de 2,5 lei), Iași, Piatra Neamț, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea și Zalău.

 

La Alba Iulia, prețul unei călătorii este 2,5 lei (biletul este limitat la 60 min), la Baia Mare - 3 lei (biletul este limitat la 60 min), la Oradea -3 lei, iar la Rm Vâlcea – 2,5 lei.

 

Desigur, în tabel nu apar toate orașele mari ale țării. Printre cele lipsă se numără și Bucureștiul, care potrivit site-ului RATB, are tarife ai mici decât Piteștiul pe liniile urbane:
    

    1,3 lei – pe linii urbane
    3,5 lei – pe linii Expres
    1,5 lei – pe linii preorăşeneşti

 

La Constanța, spre exemplu, o călătorie costă 1,5 lei, iar orașul nu apare în lista comparativă a Publitrans, iar exemplele pot continua!

Una peste alta, Piteștiul nu are cel mai scump transport din țară, dar nici printre cele mai ieftine orașe nu se numără la acest capitol, așa cum ar rezulta din tabel.

Iată cum arată tabelul publicat de PUBLITRANS:

puiblitrans

 

Publicat în Actualitate

Problema legăturii între Piteşti şi Bascov rămâne nerezolvată după ce a intrat în vigoare noul contract de servicii de transport, iar  autoritățile județene nu au găsit încă o soluție să împace și „capra și varza”. Ba chiar se acutizează, pentru că cei care au de suferit, în lipsa unor soluții concrete, sunt în continuare tot cetățenii.

Publicat în Actualitate

După mai multe săptâmâni în care autobuzele Publitrans nu au mai intrat în Bascov, afectând mii de persoane care lucrează la firmele din zonă, transportul de călători până în comună va fi reluat de vineri 20 octombrie.
”Am primit de la autoritățile centrale ultimele documente necesare reluării transportului de călători cu autobuzele Publitrans în Bascov. Am făcut numeroase demersuri în acest sens, eforturile fiindu-ne răsplătite în beneficiul cetățenilor. Am stabilit astfel ca autobuzele să circule din nou spre Bascov de vineri, 20 octombrie 2017. De asemenea, facem și diligențele necesare la organele competente pentru modificarea legii transportului public de călători”, a anunțat primarul Piteștiului, Cornel Ionică.

Publicat în Actualitate

Cele mai bune servicii de transport din România se găsesc în Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenţia de cercetare D&D Research. Studiul analizează percepţia cetăţenilor asupra serviciilor de transport din regiunile, oraşele şi cartierele în care aceştia locuiesc.

Publicat în Economie

# Simplu în alte judeţe, complicat la noi # Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud și inițiatorul proiectului privind transportul metropolitan la Alba Iulia, spune că s-ar putea face fără probleme un proiect similar în zona metropolitană Pitești, chiar dacă Publitrans are ca unic acționar Consiliul Local Pitești # El dă exemplul Asociației Intercomunitare de Dezvoltare de Transport Local Alba Iulia, formate din muncipiul reședință de județ  și șase comune limitrofe. # Fiecare membru din AIDATL Alba Iulia plătește o subvenție, plus o cotizație în funcție de numărul de locuitori, lucri pe care comunele  din ADIA Pitești l-au refuzat și așa a fost generată criza transportului metropolitan

Publicat în Administratie

# Criza transportului metropolitan pe înţelesul tuturor. Şi totuşi, Primăria Piteşti are dreptate
Ce a generat acest uriaș scandal privind transportul public în zona metropolitană a Piteștiului? Ei bine, totul ar fi pornit de la semnarea noului contract de servicii publice încheiat între Primăria Pitești și operatorul intern Publitrans, contract ce a intrat în vigoare la 1 septembrie a.c. Potrivit directorului Publitrans, Manuel Rotaru (care a participat luni la o conferință de presă organizată de primarul Cornel Ionică și la care au mai participat edilul Gheorghe Stancu de la Bascov și directorul Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, Nicolae Dumitrescu), acest contract este „în conformitate cu contractul agreat de MDRAP și de Comisia Europeană și este esențial în accesarea de fonduri europene”.

Publicat în Administratie

Un accident grav în care a fost implicat și un autobuz Publitrans s-a petrecut în această dimineață, în cartierul Gavana din Pitești, în zona Complexului John.

Publicat în Actualitate
Pagina 1 din 2