Preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, împreună cu vicepreședintele Ion Mînzînă, şi cu o parte din aparatul tehnic al CJ s-a întâlnit miercuri 14 februarie, la Primăria Boteni, cu primarii din Mioveni, Lerești, Mioarele, Valea Mare Pravăț, Dragoslavele, Rucăr, Dâmbovicioara, Cetățeni, Stoenești, Boteni, Hârtiești, Vulturești, Davidești, Câmpulung, Bughea de Sus, Bughea de Jos.
Discuțiile au vizat în principal investițiile pe care fiecare localitate dorește să le realizeze în 2018, prioritizarea acestora și sprijinul financiar pe care CJ Argeș îl poate oferi. Suma ce va fi alocată de la CJ Argeș către UAT-urile din întregul județ este de 16 milioane de lei. De asemenea, s-a precizat faptul că din bugetul județului vor fi susținute, acolo unde este necesar, cofinanțările pentru investițiile accesate prin PNDL II, la nivelul județului Argeș fiind accesate 151 de proiecte, în valoare de peste 750 de milioane de lei.
Primarii au fost rugați să depună la CJ Argeș justificările pentru banii alocați în 2017, li s-au prezentat ultimele noutăți legislative legate de realizarea Planul Urbanistic General al localității și au fost purtate discuții legate de gestionarea deșeurilor la nivelul fiecărei localități.
„Întâlnirile zonale cu primarii din Argeș sunt deja o tradiție și le-am început încă de la preluarea mandatului. Primarii au înțeles și acum, ca și altă dată, care sunt prioritățile noastre, dar și că îi vom sprijini în continuare, ca și până acum. În urma discuțiilor purtate, am stabilit, cu fiecare în parte, care este prioritatea numărul unu a fiecărei localități. În plus, am dori ca în acest an să încheiem cu investițiile în grupurile sanitare din școli. De aceea, pe această temă am solicitat fiecărui primar să ne prezinte o situație clară, pentru că la această oră Inspectoratul Școlar Argeș are o situație, DSP prezintă o altă situație, iar noi, atât în 2016, cât și în 2017, am investit foarte mult în aceste obiective. Tot primarii sunt și cei care știu, împreună cu ISJ Argeș, câți școlari sunt în localitate și care școli ar putea fi închise din cauza scăderii numărului de copii”, a declarat preşedintele CJ Argeş, Dan Manu.

Publicat în ACTUALITATE

În perioada imediat următoare, documentele emise de edilii din Argeș vor fi luate la puricat de reprezentanții Instituției Prefectului.

Echipe formate de juriști și economiști din cadrul Prefecturii Argeș vor descinde la sediile primăriilor din județ pentru a verifica legalitatea actelor întocmite de primari.
„Echipe de juriști și economiști de la Prefectură se vor deplasa la sediile comunelor pentru a verifica aplicarea legalității la documentele pe care le-ați emis. Vă rog să îi sprijiniți și să le acordați toată atenția, prin secretarii dvs. să le puneți la dispoziție documentelele de care au nevoie”, le-a transmis subprefectul Gabriel Stoian primarilor din județ, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

Publicat în ACTUALITATE

Primarul comunei Miceşti, Dumitru Voicu, i-a atras atenţia prefectului Emilian Dragnea că sala mare a Consiliului Judeţean e din ce în ce mai goală la şedinţele Colegiului prefectural, edilii din Argeş pierzându-şi interesul pentru această întrunire.

Publicat în Administratie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns vineri, 3 martie, în jurul prânzului în Argeş, la o întrevedere cu autorităţile locale. Doar că, la întâlnirea cu ministrul Transporturilor s-au prezentat mai puţin de jumătate dintre edilii argeşeni.

Publicat în Administratie

Ideea autorităţilor judeţene de a transforma şedinţele Colegiului prefectural în videoconferinţe a stârnit polemici între primarii argeşeni.

Publicat în Administratie