# Cutremur în învăţământul argeşean # Atenție, acest spor a fost obținut prin hotărâre judecătorească, iar ce se întâmplă acum în învățământul argeșean miroase a abuz în serviciu sadea # Culmea ipocriziei, același Minister al Educației care cere acum reducerea cheltuielilor la ISJ Argeș i-a dat lui Tudosoiu bani să-și renoveze biroul și cabina de duș

În contextul în care Argeșul este unul dintre cele 22 de județe din țară unde dascălii ar putea rămâne cu salariile neplătite în acest an, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu a fost chemat la Ministerul Educației, unde s-au purtat discuții despre încadrarea în buget și corelarea sa cu resursa umană. Tudosoiu a fost urecheat că Argeșul toacă prea mulți bani pe plata salariilor și i s-a cerut ca, în două săptămâni, să vină cu o serie de măsuri prin care să reducă cheltuielile și să se încadreze în bugetul alocat. Și cum de undeva trebuia tăiat pentru ca banii să ajungă, „generalul” Tudosoiu s-a gândit să taie tocmai din sporurile directorilor și personalului auxiliar din școli.

Motivația tăierii sporurilor: unii directori nici nu știu să deschidă calculatorul

Sporul pe care șeful ISJ Argeș vrea să îl lichideze pentru a face economii la bugetul instituției este tocmai cel pentru munca în condiții vătămătoare, echivalent a 15% din salariu, obținut de salariații din învățământ, prin hotărâri judecătorești, încă din anul 2004. Concret, sporul respectiv îl pot primi angajații care lucrează pe calculator mai mult de 60% din program, pe motiv că această activitate dăunează ochilor, în speță directorul școlii, secretara, informaticianul, profesorul de informatică, bibliotecara sau administratorul. Și cum putea „generalul” Tudosoiu să elimine această bonificație altfel decât făcând presiuni asupra directorilor să renunțe de bunăvoie la „sporul de calculator” și să suspende și subordonaților plata lui, deși aceștia erau îndreptățiți să îl primească. Totul sub pretextul că sunt directori care nici nu știu să deschidă calculatorul, d-apoi să mai și lucreze la el peste jumătate din program. „Generalul” a mai invocat și faptul că unii dintre angajați și-au cam făcut de cap încasând simultan și „spor de calculator”, și „spor de praf”, lucru nepermis de legislația în vigoare. Ba mai mult, Tudosoiu ar fi afirmat că o parte dintre directorii care au părăsit funcțiile de conducere întorcându-se la catedră ar fi luat și sporul de calculator drept suvenir, incluzându-l, evident, pe ștatul de plată. Și uite-așa, sub pretextul că unii l-au încasat necuvenit, „generalul” Tudosoiu a încercat să îi convingă pe directorii unităților școlare că e mai bine să taie de tot acest spor, cu toate că fusese obținut prin hotărâre judecătorească, decât să îi ia la întrebări pe cei suspectați că l-au încasat necuvenit.
Surse din Inspectoratul Școlar ne-au dezvăluit că, și după suspendarea sporului de calculator, cheltuielile cu plata salariilor tot vor depăși bugetul alocat de Ministerul Educației, lucru pe care și Dumitru Tudosoiu se pare că îl știe. Doar că „generalul” mizează pe faptul că infima reducere a cheltuielilor cu salariile angajaților din sistem îi va impresiona pe șefii săi de la București, care și-așa nu prea au Argeșul la inimă. De ce? Pentru că județul nostru are cele mai mari sume ce urmează să fie returnate dascălilor, în urma unor sentințe judecătorești.

Deși nu sunt bani pentru salariile dascălilor, Inspectoratul Școlar și-a renovat sediul 

Cu toate că banii pentru salariile cadrelor didactice sunt insuficienți, Inspectoratul Școlar Argeș s-a confruntat recent cu cea mai amplă renovare din ultimii ani. Au fost zugrăvite și modernizate două etaje ale instituției, mai puțin parterul, cu bani alocați de Ministerul Educației. Același minister care astăzi se plânge că nu mai are fonduri pentru a plăti salariile personalului din învățământ. Din informațiile noastre, „generalul” Tudosoiu a beneficiat de o sumă consistentă pentru modernizarea sediului ISJ Argeș. Modernizare ce a inclus și renovarea biroului său și a băii cu cabină de duș pe care șeful ISJ o are la dispoziție ( n.red. - clădirea fiind un fost internat, biroul șefului instituției a fost prevăzut încă de la început cu baie și duș). Chipurile pentru situațiile în care, în timpul examenelor naționale, ar fi nevoit să rămână peste noapte în instituție.

Răspunsul lui Tudosoiu: „Nu pot vorbi acum. Sunt în şedinţă. Mulţumesc.”

L-am contactat telefonic pe inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, pentru a obține un punct de vedere. Șeful ISJ ne-a respins însă apelul și ne-a transmis, prin SMS: „Nu pot vorbi acum. Sunt în ședință. Mulțumesc”. De ce oare nu ne mai miră o astfel de atitudine?

Publicat în Administratie

Sute de dosare din arhiva Inspectoratului Școlar, care conțin date cu caracter personal ale cadrelor didactice din Argeș, au fost depozitate necorespunzător, pe un hol de la parterul instituției. Toate bune și frumoase, numai că aceste dosare pot fi lesne consultate de orice vizitator mai curios din fire și asta pentru că locul unde au fost depozitate este, practic, nesupravegheat.

Cine trece pragul Inspectoratului Școlar Argeș rămâne consternat atunci când dă cu ochii de maldărul de dosare ce zace pe un hol, la parterul clădirii, lângă intrarea în încăperea ce adăpostește centrala termică. Dosare desprinse, evident, din arhiva instituției și depuse de dascălii argeșeni care fie au participat la concursul pentru gradația de merit, fie au optat pentru un pretransfer, au intrat în restrângere de activitate sau au beneficiat de continuitate.

6 ArhivaISJArges02Problema e că respectivele hârtii, chiar dacă nu sunt de dată recentă, fiind elaborate în urmă cu cinci sau șase ani, conțin date cu caracter personal, CNP-uri, adrese, serii de cărți de identitate, acte de studii, fișe de punctaje, iar orice vizitator al instituției ce tranzitează holul respectiv le poate consulta. Ba chiar ar putea cu foarte mare ușurință să sustragă documente din aceste dosare, întrucât zona respectivă nu este supravegheată.
Am încercat să obținem un punct de vedere pe această temă și de la inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.

Publicat în Actualitate

Poliția a deschis dosar penal pentru lovire în cazul elevului de clasa zero operat de urgență miercuri seara, la Spitalul de Pediatrie din Pitești, în urma unui accident deosebit de grav petrecut la școală.

Publicat în Actualitate

# Interviu fără perdea cu Petre Mustaţă, membru în comisia specială pentru minorităţi a Inspectoratului Şcolar # Petre Mustaţă este cercetat într-un dosar pentru trafic de influenţă la repartizarea locurilor speciale pentru romi

Publicat în Actualitate

# Mega scandal la Inspectoratul Şcolar Argeş
Într-o ediție anterioară, v-am prezentat o situație care, în mod normal, ar trebui să ridice mari semne de întrebare. Numai că celor direct vizați, adică șefilor Inspectoratului Școlar Județean, li se pare în regulă. Este vorba despre faptul că președintele Partidei Romilor, Petre Mustață, zis Novac, cercetat penal pentru trafic de influență cu locurile pentru romi, a fost invitat, și în acest an, să facă parte din comisia pentru repartizare pe locurile speciale și chiar a stat lângă inspectorul școlar general adjunct, Mihaela Crișan, la prezidiu.

Publicat în Dezvaluiri

# „Novac” din clanul Mustaţă, la masă cu şefii Învăţământului argeşean # Petre Mustață, alias Novac, e cercetat pentru trafic influență de către DGA după ce a încercat să înscrie un preot de la un schit din Vâlcea pe locurile pentru romi, pretinzând și primind în acest sens 10.000 lei  # La nici opt luni de la această faptă pentru care a primit control judiciar pe 60 de zile, în iulie a.c.  îl regăsim pe Mustață în aceeași comisie de la Inspectoratul Școlar pentru repartizarea elevilor romi la licee.

Publicat în Actualitate

# Mai uşor cu pianul pe scări, domnule Tudosoiu! # Statistica ISJ n-a luat în calcul elevii de clasa a XII-a care nu s-au mai înscris la Bac și nici pe cei care s-au înscris dar nu s-au mai prezentat
Imediat după afişarea rezultatelor la examenul naţional de Bacalaureat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a anunţat un procent triumfalist de promovare. Numai că cifrele avansate de ISJ Argeş nu sunt cele reale, nefiind luaţi în calcul cei peste 200 de elevi care s-au înscris la Bac, dar nu s-au mai prezentat la probele de examen.

Publicat în Administratie

Pentru că una dintre condiţiile pe care trebuie să o îndeplinească pretendenţii la funcţiile de directori de şcoli (împărţite în această vară) este şi dobândirea calităţii de expert în management educaţional, Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat în mare viteză un nou concurs pentru completarea corpului naţional al acestor experţi. Înscrierile la concursul experţilor în management educaţional s-au făcut online, în aplicaţia informatică, în perioada 5 - 9 iulie a.c. Acesta este cel de-al doilea concurs de experţi organizat în acest an, respectiv a 12-a serie, per total, la nivel naţional.

Publicat în Administratie

# Bâlbe în cascadă şi reacţie întârziată a autorităţilor # După ce inițial a susținut sus și tare că în Argeș nu există nicio victimă printre elevi, deși noi îi spusesem că sunt nouă cazuri la Școala „Carol I” din Curtea de Argeș, generalul Tudosoiu a revenit a doua zi cu un telefon, dându-ne dreptate # A confirmat astfel că e depășit și  habar nu are ce se întâmplă în ograda sa

Publicat în Dezvaluiri

# Scandal la grădiniţa „Căsuţa poveştilor” # Mai multe educatoare au trimis o amplă sesizare Jurnalului de Argeş
Mai multe educatoare ale grădiniței „Căsuța Poveștilor” din Pitești au transmis conducerii Inspectoratului Școlar Județean, prin intermediul săptămânalului „Jurnal de Argeș”, o scrisoare deschisă, în care o acuză pe Daniela Petre, directorul unității, că le jignește și le monitorizează video din biroul personal.

Publicat în Dezvaluiri
Pagina 1 din 2