Fostul deputat argeşean Theodor Nicolescu a fost condamnat la 9 ani și patru luni de închisoare, alături de fostul șef al ANI, Horia Georgescu, condamnat și el la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care DNA i-a pus sub acuzare pentru că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti şi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În acelaşi dosar, Remus Virgil Baciu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare, Marko Attila Gabor - 5 ani de închisoare, Ingrid Mocanu - 4 ani de închisoare, Mihnea Remus Iuoraş - 4 ani şi 6 luni de închisoare,iar fosta şefă ANRP, Ingrid Zaarour, a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Publicat în Administratie

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei persoane în celebrul dosar al taberei TSD de la Poiana Brașov din 2013, tabără plătită din bani publici. Este vorba de Cristian Meleșteu – director în MTS la data comiterii faptei, trimis în judecată, de Georgiana Drăghici – fost președinte TSD Argeș și de Doru Bălășoiu.
Georgiana Drăghici a fost trimisă în judecată pentru cinci infracțiuni: mărturie mincinoasă; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; instigare la mărturie mincinoasă și instigare la favorizarea făptuitorului;
Conform procurorilor DNA, în cursul anului 2013, ”Meleșteu Mircea Cristian, în calitate de director al Direcției Programe și Activități pentru Studenți din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și sub pretextul desfășurării proiectului studențesc ED-ECO Sport, a contribuit la organizarea unei tabere politice de dezvoltare personală și leadership pentru organizația de tineret a unui partid politic, la două hoteluri din Poiana Brașov ce se află în administrarea Complexului Sportiv Național (C.S.N.) Poiana Brașov.”
Toate cheltuielile de cazare și masă ale celor 102 de participanți, conform diagramelor de cazare, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfășurării proiectului respectiv, în perioada 22 – 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către Ministerul Tineretului și Sportului, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru TSD Argeș.
De menționat este că o mare parte dintre persoanele care figurau pe lista de participare la acel proiect sunt studenți ai unei facultăți din Pitești care nu au participat la acel eveniment decât pe „hârtie”.
În cursul lunii decembrie 2013, Georgiana Drăghici i-a solicitat unei alte persoane să transmită prin e-mail un tabel cuprinzând datele unor studenți ai facultății respective, destinatari fiind inculpatul Bălășoiu Doru și încă o persoană, cu indicația de a-l “completa cu mai multe tipuri de scris”.
În aceeași perioadă și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Bălășoiu Doru Marian, la solicitarea inculpatei Drăghici Georgiana, a falsificat semnăturile unor studenți ai facultății din Pitești, care apar pe lista participanților fictivi la proiectul studențesc Ed Eco Sport, pe diagrama de cazare și pontajul de masă.
Aceste documente au fost avute în vedere de către funcționari din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului la aprobarea decontării nelegale a proiectului menționat, fără a avea cunoștință despre caracterul formal al proiectului sau despre fictivitatea documentelor anexă.
Ulterior, în cursul lunii aprilie 2016, după cum precizează procurorii, ”cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză, Drăghici Georgiana a făcut afirmații mincinoase și nu a spus tot ce știa cu privire la aspectele esențiale și totodată, a determinat o altă persoană să facă afirmații mincinoase în cadrul declarației de martor pe care aceasta din urmă a dat-o în cauză, în scopul evitării implicării sale în cercetări și favorizării inculpatului Bălășoiu Doru.”
Ministerul Tineretului și Sportului Ministerul Tineretului și Sportului s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 14.000 lei, reprezentând suma achitată pentru cheltuielile de cazare și masă ale participanților la tabăra politică, iar C.S.N. Poiana Brașov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.889 lei, reprezentând suma neîncasată de C.S.N. Poiana Brașov prin neaplicarea tarifelor de cazare și masă pentru terți.
Dosarul se află pe rol la Tribunalul București, următorul termen fiind pe 14 martie.

Publicat în Actualitate

Președintele Klaus Iohannis a felicitat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru activitatea desfășurată anul trecut.

Bilanţul vorbeşte de la sine: aproape 570.000 de dosare soluționate, cuprinzând 47.000 de rechizitorii și peste 63.000 de inculpați trimiși în judecată. ”Românii devin tot mai vigilenți la abaterile de la ordinea de drept, dar și mai hotărâți să își apere drepturile și libertățile, aspecte strâns legate și de percepția asupra corupției. Faptul că, la nivelul unei tot mai largi părţi a societăţii, aceste principii se transpun în mod de viaţă înseamnă că aşteptările publice de la toate componentele sistemului judiciar sunt din ce în ce mai mari. Cu atât mai important este ca dumneavoastră să rămâneţi loiali normei constituționale «Nimeni nu este mai presus de lege» şi să vă exercitaţi atribuţiile cu obiectivitate, fără a fi influenţaţi de calitatea persoanei cercetate sau de apartenenţa ei politică ori de altă natură.”, a spus șeful statului. Deși i-a lăudat pe procurori, acesta le-a a spus că o calitate din ce în ce mai bună a actelor de urmărire penală nu va face decât să întărească încrederea cetăţenilor în lege şi în justiţie.
Despre atacurile la adresa procurorilor și judecătorilor, care au cunoscut în ultima perioadă o creștere îngrijorătoare, Iohannis a spus: ”Apărarea independenței și imparțialității sistemului judiciar, precum și a reputației profesionale a magistraților sunt cât se poate de necesare. O democraţie consolidată şi un stat de drept veritabil nu pot fi imaginate în absenţa unui sistem judiciar independent şi imun la factorii de presiune politică. Cred că românii au arătat fără echivoc că îşi doresc să trăiască într-o ţară eliberată de corupţie, în care justiţia îi sancţionează pe cei care greşesc, un stat care pune pe primul plan legea, regulile, corectitudinea şi nu abuzurile. Ministerul Public se va confrunta şi în perioada următoare cu o serie de provocări care continuă să rămână la un nivel ridicat. O instrumentare mai eficientă a diverselor tipuri de cauze, o atenție sporită la efectuarea actelor de urmărire penală și respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor, reducerea numărului de dosare și echilibrarea volumului de activitate al parchetelor sunt doar câteva dintre acestea. Sunt însă convins că printr-un dialog constant și prin plasarea de fiecare dată a interesului public în centrul atenţiei dumneavoastră, astfel de provocări pot fi lesne depășite”.

Nu în ultimul rând, președintele a spus că așteaptă finalizarea anchetelor privind Revoluția și Mineriada, așa cum scrie la carte: prin decizii clare și cât mai rapide, temeinice și legale, după cum anunță PROMPT MEDIA.

Publicat în Actualitate

Proteste fără precedent la Piteşti faţă de măsurile luate de Guvern în ceea ce priveşte modificarea Codului Penal. Aproape 2.000 de oameni s-au adunat în Piaţa Vasile Milea, scandând printre altele: „La venirea nopții, eliberați hoții!”, „Vrem justiție, nu corupție”, „Aici nu te pitești, vă vedem” şi „DNA, să vină să vă ia!”. Dacă în jurul orei 18.30 erau aproximativ 500 de protestatari, în doar o oră numărul lor a crescut de patru ori.

miting 2

Din Piaţa Milea, oamenii au mărşăluit până la Primăria Piteşti şi la sediul PSD, unde scandările de nemulţumire au continuat. Apoi au pornit pe B-dul. Republicii, până în Piaţa Muntenia, de unde au revenit pe Victoriei şi înapoi în Piaţa Milea, de unde au plecat, iarăşi pe B-dul. Republicii.

 

miting 1

„Am ieşit în stradă fiindcă nu mă mulţumeşte această ordonanţă de urgenţă. Consider că ţara noastră avea nevoie de alte măsuri care să aducă puţină bunăstare şi lumină. Nu putem să-i plângem pe deţinuţii care au făcut atâtea porcării şi să nu ne uităm la bolnavii din spitale care stau doi-trei în pat sau cum am văzut la televizor. Stăteau pe scaune în loc de paturi. Să ne gândim la copiii ăia care s-au înnecat în toalete, la bătrânii care nu au medicamente, erau alte priorităţi. Eu cred că dacă ordonanţa asta venea după ce se luau alte măsuri, poate nici lumea nu era atât de revoltată, însă s-a trecut prea repede la această ordonanţă, prea pe furiş, prea nediscutată. N-am nimic contra PSD-ului, nu am culoare politică, dar nu trebuia să facă asta.”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, Angela Lenoiel, 62 de ani.
 
cristi
 
“Am ieşit pentru un viitor mai bun pe care-l merită copiii noştri. Mă aşteptam ca Guvernul să facă ce a făcut aseară, ăştia sunt, nu ai cu cine. O să încercăm să-i facem să ne audă. Am ieşit cu fetiţa. În stradă. Pentru ea îmi doresc o ţară cinstită.”, a declarat Cristi (foto, alături de familie), 38 de ani.
 
De precizat că mitingul nu a avut autorizaţie de desfăşurare.
 

 

Publicat în Actualitate
Marți, 31 Ianuarie 2017 11:27

Sebastian Ghiță pe lista Europol

Numele și fotografia fostului parlamentar Sebastian Ghiță au fost publicate pe site-ul Europolcelor mai căutate persoane din Europa. Pe numele lui Sebastian Ghiță a fost emis un mandat european de arestare în 6 ianuarie a.c.

Fostul parlamentar este pe locul al doilea în lista celor mai căutați fugari, după Omar Mukhles, fratele lui Omar Hayssam, condamnat la cinci ani de închisoare pentru terorism. Tot în 6 ianuarie,Sebastian Ghiță a fost dat în urmărire internațională - măsură valabilă pentru statele care nu fac parte din UE.

Pe site-ul Europol sunt prezentate următoarele date despre Sebastian Ghiță: Infracțiuni - corupție și spălare de bani, sex - masculin, înălțime aproximativă - 1,95, culoarea ochilor - căprui, data nașterii - 11 octombrie, 1978, naționalitate - română, origine etnică - european, limbi vorbite - română, situația dosarului - anchetă în desfășurare.
Sebastian Ghiță este de negăsit din 20 decembrie 2016. Atunci a fost văzut ultima dată, reușind să scape de filajul polițiștilor între București și Ploiești după cum anunță Prompt Media.

Publicat în Actualitate