Primăria orașului Mioveni a fost dată drept exemplu de bune practici în comunicarea în administrație, de către Centrul de Resurse pentru Participare Publică. Cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor Participării Publice a premiat 13 dintre cele mai eficiente acţiuni civice şi campanii de advocacy de anul trecut din România. Evenimentul a avut loc la Muzeul Naţional de Artă al României.
„Am avut o poveste frumoasă spusă la gală despre Primăria Mioveni, care a organizat foarte multe consultări cu cetățenii, a încercat să afle ce cred cetățenii despre cum arată bugetul local. Deci, sunt și excepții, dar, din păcate, nu am reușit să avem o schimbare de atitudine la scară largă”, a declarat Oana Preda, director CeRe (Centrul de Resurse pentru Participare Publică).

Publicat în Administratie

 

Primăria Mioveni dezminte incidentul cu inspectorul despre care se spune că se uita la filme pentru adulți într-un birou al primăriei, susținând că întâmplarea denigratoare nu s-a petrecut în sediul instituției. Presa locală a intrat în posesia unui filmuleţ din partea unui cetăţean din Mioveni în care se poate observa cum un bărbat se uită la filme porno într-un birou.

Autoarea filmulețului a bănuit că inspectorul respectiv este chiar un angajat al Primăriei Mioveni. De fapt, individul este inspector în cadrul Finanţelor Publice Argeş şi s-ar fi aflat într-un control la Mioveni.

Menționăm că Primăria Mioveni nu are nicio legătură cu acest incident. Persoana la care se face referire nu este angajatul Primăriei Mioveni, iar întâmplarea nu s-a petrecut în sediul instituției noastre. Autoarea materialului denigrator a fost informată că știrea difuzată nu corespunde cu realitatea și că imaginea Primăriei Mioveni este grav prejudiciată. În ciuda acestui fapt, materialul denigrator nu a fost retras din spațiul online, conform solicitării noastre, și nu s-a dat o dezmințire din care să rezulte că Primăria Mioveni nu are legătură cu incidentul, motiv pentru care această știre a fost preluată eronat de presa locală și națională. Acest fapt reprezintă o lezare gravă a imaginii Primăriei și a comunității locale, motiv pentru care ne rezervăm dreptul de a-i acționa în instanță pe cei vinovați și de a formula o plângere penală împotriva autoarei materialului – doamna Carmen Buliga”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Mioveni.

Publicat în ACTUALITATE

Consiliul Local, Primăria Orașului și Centrul Cultural Mioveni, vă invită  la  „Sărbătoarea Muncii, Primăverii și  Bucuriei”, în perioada 28 - 29 aprilie,  pe platoul din zona de picnic Făget, și pe data de 2 mai în centrul civic al orașului.

„Sărbătoarea Muncii, Primăveri și Bucuriei” se va deschide sâmbătă, 28 aprilie, la ora 17.00, unde sunt așteptați toți locuitorii și nu numai la un spectacol organizat cu prilejul zilei de 1 Mai. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de artiștii și ansamblurile folclorice locale acompaniate de Taraful Centrului Cultural, evenimentul continuând până seara târziu.
Duminică, 29 aprilie, tot în Zona de picnic Făget, începând de la ora 17.00, un artist local va deschide cea de-a doua seară de spectacol. Petrecerea va  continua cu un recital al îndrăgitei artiste Maria Constantin, care, împreună cu Taraful Centrului Cultural, va încinge atmosfera pentru cei prezenți la eveniment.
Organizatorii v-au pregătit și alte surprize, precum prezența meșterilor populari, a producătorilor locali și comercianților de produse agro-alimentare, iar cei mici se vor putea juca și relaxa într-un parc de distracții special amenajat pentru ei.
Seria evenimentelor se va încheia în data de 2 mai, când  va fi sărbătorită „Ziua Mondială a Tineretului”, desfășurată  în două locații, începând cu ora 10.00 - pe platoul Făget, unde va avea loc „Crosul Centenarului”,  iar de la ora 11.00 în centrul civic, cei prezenți vor asista la mai multe activități  interesante, ziua încheindu-se cu un spectacol oferit de elevii Centrului Cultural Mioveni și ai Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni.

Publicat în Administratie

A devenit deja o tradiție ca în fiecare primăvară administrația locală din Mioveni, împreună cu unitățile de învățămât din oraș și o serie de parteneri să deruleze ample campanii de ecologizare a unor zone verzi.
Orașul Mioveni este mai curat cu echivalentul a 500 de saci cu deșeuri, care au fost adunați din natură de cei aproape 250 de voluntari, care au răspuns apelului autorităților sâmbătă, 21 aprilie 2018.
Peste 200 de elevi de la școlile și liceele din oraș, alături de consilieri locali și angajați ai Primăriei Mioveni s-au mobilizat, în cadrul unei acțiuni organizate cu ocazia Zilei Pământului, pentru a da un exemplu de spirit civic și o lecție de ecologie celor care confundă mediul înconjurător cu propriul coș de gunoi. Astfel, în doar câteva ore, s-au strâns aproape 500 de saci plini de gunoi din zonele podul Râul Târgului (Colibaşi), strada Argeşelului - strada Morii (Racoviţa), platoul Izvorul Tămăduirii (Făget), strada Valea Neagră (Colibaşi), dar și din alte zone din oraș.
Voluntarii au avut la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei și a ADI Servsal Argeș, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL a asigurat suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.

Publicat în Administratie

Odată cu sosirea primăverii, lucrările la noul spital din Mioveni vor putea fi mult mai vizibile, vremea permițând acum constructorilor să treacă la o nouă etapă a proiectului. După data de 15 aprilie șantierul se va concentra asupra părții externe a construcției, urmând să fie executate lucrări de sistematizare pe verticală, la rețelele exterioare și platforme.

„Pe parcursul perioadei reci s-au continuat compartimentarea spațiilor interne, delimitarea secțiilor și a saloanelor. De asemenea, s-au executat ample lucrări de montare a instalațiilor electrice, curenți slabi și curenți tari, a instalațiilor de ventilație, a instalațiilor termice și sanitare, a fost montat sistemul de transport al fluidelor medicale și s-au montat hidranții”, precizează primarul Ion Georgescu.
Vorbim de o serie de lucrări vaste, care însumează aproape 160.000 metri liniari de cabluri pentru curenți tari, peste 100.000 metri de cabluri pentru curenți salbi (sisteme de telecomunicații, supraveghere, control), aproximativ 18.000 metri conducte de ventilație și 2.300 metri tubulatură termică, precum și tubulatură ventilație și climatizare pentru o suprafață de 9.700 metri pătrați.
Lucrările la viitorul spital de la Mioveni au început la sfârşitul lui martie 2016. Şi dacă totul merge conform graficului - şi până acum a mers - noul spital va fi gata în octombrie 2018.
Viitorul spital va avea opt lifturi și este conceput să reziste şi la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter.

Clădirea are adăpost antiatomic ce poate găzdui 100 de persoane

17 Spital02Tot legat de rezistenţa clădirii, mai trebuie spus că aceasta are un adăpost antiatomic de 225 metri pătraţi, ce poate găzdui fără probleme 100 de persoane.
Aparatura din viitorul spital de la Mioveni va fi şi ea una de top, având de la computer tomograf până la echipament de chirurgie minim invazivă. Pe partea de imagistică, rezultatele vor fi comunicate instantaneu pacienţilor. În total, viitorul spital va avea 177 de paturi. Iar fiecare dintre aceste paturi este de ultimă generaţie, având câte 80 de funcţii.
Mai trebuie spus că pe acoperişul spitalului vor fi amplasate panouri solare de 150 KW, ce vor asigura 25% din necesarul de încălzire pentru apă.
Camerele cu dotări medicale, inclusiv sălile de operaţie, vor avea un sistem special de ventilaţie. În aceste camere, ventilaţia va fi cu aport de aer proaspăt trecut prin filtre HEPA. Aerul va fi pur în procent de 99,9998%.

Publicat în Administratie

Săptămâna trecută, la Primăria Mioveni a fost lansată o aplicație revoluționară intitulată Mioveni City App, în care puteți găsi toate informațiile utile, agenda evenimentelor, ghid turistic, locații pentru petrecerea timpului liber și chiar social media sau news, însă există și un domeniu unde utilizatorii pot sesiza și raporta instant diverse incidente.

Principalele două componente ale aplicaţiei sunt Ghidul Turistic Digital si Modulul de Raportari Incidente.
Ghidul Turisic Digital conține informații legate de obiective de interes turistic, trasee și rute turistice, agenda de evenimente culturale sau spectacole ale oraşului, unitățile de cazare din oraș cu programul și serviciile prestate, restaurante, pub-uri, cafenele şi alte unităţi de alimentație.
Prin foarte utilul Modul de Raportări Incidente, aplicația vine în ajutorul autorităților locale, care pot afla de diferite probleme, avarii, accidente într-un timp mult mai scurt, iar prin intermediul aplicației pot comunica măsurile concrete luate în rezolvarea acestora. Modulul de Raportări Incidente cuprinde categorii diverse, precum Străzi și Iluminat, Gunoi și Vandalism, Trafic Auto, Semne de circulaţie, Parcări, Mediu, Apa și Canalizare, Transport în comun, Construcţii etc.
Un plus al Aplicaţiei Mioveni City App constă în sistemul de notificări.
„Cetățenii pot opta pentru a primi notificări pe telefonul mobil în legătură cu șantiere și lucrări publice, străzi închise, întreruperi ale alimentării cu apă şi energie electrică, comunicate din partea administraţiei locale și altele. Structura sistemului permite utilizatorului să primească notificări doar de la o anumită categorie dacă aceasta este alegerea sa”, spune Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.
Aplicația se poate descărca pe Google Play pentru telefoanele cu sistem Andorid sau de pe iOS App Store pentru iPhone.

Publicat în Administratie

În Mioveni va fi organizată o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE). Acţiunea face parte din campania naţională „Marea Debarasare”. Având în vedere implicarea de care au dat dovadă cetăţenii oraşului în campaniile precedente, la această campanie, care va avea loc joi, 5 aprilie 2018, între orele 9 şi 17, Primăria Mioveni, Asociaţia Ecopoint şi RecoBat au pregătit o locație pentru amplasarea centrului de colectare, dar şi premii. Locația unde cetățenii pot aduce echipamentele electrice și electronice este parcarea din faţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Cetăţenii care deţin deşeuri voluminoase vor beneficia de preluarea gratuită de la domiciliu, printr-o programare prealabilă la numărul de telefon 0770.439.051. Fiecare deponent care va participa la această acţiune de colectare va fi înscris automat într-o tombolă cu premii. Câştigătorii vor fi anunţaţi la extragerea care se va desfăşura pe 5 aprilie, de la ora 16:00, la Primăria Mioveni.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Primăria Oraşului Mioveni - Serviciul Corp Control, camera 9, număr de telefon 0348/455.444, interior 111.

Publicat în Administratie
Miercuri, 21 Martie 2018 22:34

Mioveniul, reprezentat la Roma

Mioveniul este singurul oraş din ţara noastră care a participat la proiectul „Inovând şi consolidând Europa”, implementat printr-un parteneriat extins între 16 ţări europene: România, Franţa, Italia, Slovenia, Muntenegru, Albania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Spania, Olanda, Macedonia, Serbia, Grecia şi Republica Cehă. La 15 ianuarie a avut loc prima activitate – webinarul online de prezentare a oraşelor participante şi a activităţilor de promovare a valorilor europene întreprinse de fiecare echipă în parte.
Cea de a doua activitate  s-a desfășurat la Roma, începând cu 19 martie, urmând să se încheie azi, 21 martie 2018.  La evenimentul internațional pentru lansarea la nivel european a proiectului s-a celebrat și cea de a 61-a aniversare a Tratatului de la Roma.
Reprezentanți ai echipei de implementare din fiecare țară se vor întâlni pentru a discuta și dezbate teme precum: traseul istoric și amintirea momentelor-cheie ale întemeierii Uniunii Europene, Uniunea Europeană de astăzi - provocări și subiecte de actualitate, rolul societății civile în conturarea unei Uniuni Europene mai puternice, mai apropiate cetățenilor, instrumente și metode de promovare a dezbaterii civice pe parcursul acțiunilor locale ulterioare, alegerile europene din 2019.
O delegație din Mioveni s-a deplasat  la Roma pentru a face schimb de experiență și bune practici cu reprezentanții celorlalte echipe din țările partenere.
Este vorba de Iuliana Iordache - managerul de proiect, Sorana Bratu - responsabil cu vizibilitatea proiectului, Nela Bărbuță - responsabil Achiziții, și Dănuț Proca - responsabil cu organizarea activităților.
Proiectul este finanţat prin Programul „Europa pentru cetăţeni”, a fost lansat în luna decembrie a anului trecut şi va fi finalizat în luna mai a anului 2019.

 

Publicat în Administratie

Spectacol de excepție duminică, 4 martie a.c., la Mioveni. Florin Vasilică, grupul Teleorman și solista Emilia Dorobanțu vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia, oferindu-le un veritabil mărțișor folcloric iubitorilor de muzică populară. Evenimentul va avea loc duminică, începând cu ora 19. Intrarea pentru public se va face doar pe bază de invitație. Invitațiile se pot procura de la Centrul Cultural Mioveni și de la Casa de Cultură a Sindicatelor, în fiecare zi, până vineri inclusiv, între orele 8 și 16. Spectacolul este oferit de Primăria și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia.

Publicat în Cultura

Timp de o săptămână, în perioada 16-21 februarie, Ansamblul „Plai de Dor” din Mioveni s-a aflat în China, unde a participat la „Beijing Chaoyang International Spring Carnival 2018”, eveniment aflat la cea de-a 15-a ediție, ce a marcat Anul Nou Chinezesc. Dansatorii din Mioveni, pregătiți de cunoscutul coregraf Cătălin Oancea, au oferit opt spectacole în cadrul Festivalului Primăverii, la care au participat ansambluri din nouă țări. Delegația orașului Mioveni, formată din cinci oficiali și 21 de artiști din cadrul Centrului Cultural Mioveni, a fost primită pe 19 februarie de către Ambasadorul României în Republica Populară Chineză - E.S. dl. Basil Constantinescu. Dansatorii din Mioveni au susținut un spectacol folcloric, dedicat Centenarului, și la Ambasada României.

17 01„Ansamblul «Plai de Dor» din Mioveni, timp de o săptămână, a scris o frumoasă poveste în capitala Chinei, despre cultura și tradițiile noastre populare, despre care se va vorbi și povesti, cu siguranță, mult timp de acum înainte. Deși nu a fost nici prima, nici singura participare a acestui ansamblu la un evenimet cultural internațional de o asemenea anvegură, prestația celor 20 de tineri a fost una de excepție, showurile oferite zi de zi reprezentând una dintre principalele atracții ale Festivalului Primăverii, organizat pentru cei peste 3 milioane de chinezi din Chaoyang. Lungile sesuni foto de după fiecare spectacol, întâlnirile cu publicul extaziat și îndelungile ropote de aplauze stau mărturie și totodată ne-au motivat să oferim cât mai multe elemente de noutate și inedit, acestui popor prieten, care ne-a primit cu multă căldură și deschidere”, nota primarul Ion Georgescu, edilul fiind cel care a condus delegația din Mioveni la Festivalul din China.

Publicat în Cultura
Pagina 1 din 10