Joi, 09 Noiembrie 2017 16:06

Din nou probleme cu cheltuirea banilor la Câmpulung

Scris de Cătălin Ion Butoiu

Curtea de Conturi a efectuat în luna septembrie a acestui an un audit financiar la Primăria Câmpulung, în scopul verificării contului de execuţie bugetară aferent anului 2016. Constatările, ca şi în anul anterior, au fost că sunt cazuri în care banii câmpulungenilor sunt aruncaţi aiurea pe lucrări neefectuate sau pe lucruri fără folos. Nu în ultimul rând, sunt probleme cu recuperarea creanţelor.

Inspectorii de la Curtea de Conturi au descoperit la Primăria Câmpulung o „gaură” de 179.000 de lei apărută din cauza erorilor şi abaterilor de la legalitate. Este adevărat, mult sub suma aferentă anului 2015, atunci când problemele au fost evaluate la aproape un milion de lei, dar în raport se vorbeşte şi de recuperarea a aproape 17 milioane de lei. Pe scurt, neregulile descoperite au fost următoarele:

Sunt taxe şi impozite, dar nu se încasează

Probabil că rezerva bugetară imensă care exista în 2016 a făcut ca interesul pentru încasarea dărilor să fie redus, altfel nu se explică faptul că, spre exemplu, nu au fost stabilite, evidenţiate şi urmărite la încasare taxele datorate pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, deşi fusese stabilit cuantumul acestora de Consiliul Local. Valoarea estimativă a deficienţei a fost stabilită de inspectorii de la Curtea de Conturi la 1.736 lei. Iar aceştia au concluzionat că s-a ajuns la această situaţie din cauza insuficientei preocupări a persoanelor cu atribuţii în domeniul colectării impozitelor şi taxelor, dar şi din cauza funcţionării necorespunzătoare a controlului intern. Aceleaşi cauze au stat şi la baza faptului că nu s-au parcurs toate etapele executării silite, astfel că, la final de an 2016, trebuia să se recupereze suma de 16.982.295 lei, aferentă unui număr de 7.148 debitori. În plus, a apărut şi ideea subdimensionării personalului în comparaţie cu numărul de contribuabili.

Patrimoniu neinventariat, lucrări plătite fără a fi executate

Potrivit raportului Curţii de Conturi, în 2016 nu au fost cuprinse în operaţiunea de inventariere generală a patrimoniului imobilizările corporale în curs de execuţie, raportate în balanţa de verificare la nivelul sumei de 17.140.699 lei, pe baza stadiilor de execuţie şi în funcţie de documentele justificative care certifică valoarea lucrărilor executate. Cauza: insuficienta preocupare a comisiei care are ca atribuţie pregătirea şi desfăşurarea operaţiunii de inventariere generală a patrimoniului Câmpulungului.
Apoi, s-a plătit nelegal către două firme – Badea SRL şi And Secom Intexim SRL – suma totală de 13.261 lei reprezentând contravaloarea unor lucrări acceptate la plată, dar neefectuate. De vină pentru această situaţie au fost persoanele responsabile cu verificarea realităţii situaţiilor de lucrări acceptate la plată.

Stimulent salarial şi cadouri nelegale

La final de 2016, au fost stabilite şi acordate unui funcţionar public drepturi salariale care au depăşit nivelul prevăzut de lege. E vorba de un consilier juridic nou angajat pentru care s-au efectuat plăţi nelegale în valoare de 4.689 lei, după ce acestuia i s-au delegat anumite atribuţii.
Aici au intervenit funcţionarea defectuoasă a controlului intern şi interpretarea eronată a legislaţiei.
Pe de altă parte, au fost efectuate plăţi nelegale din creditele bugetare în sumă de 43.920 lei, reprezentând valoarea cadourilor acordate fără bază legală cu ocazia sărbătorilor de iarnă unui număr de 1.850 de copii preşcolari şi ai angajaţilor administraţie publice locale.

Controlul intern e ineficient

Verificările celor de la Curtea de Conturi au relevat faptul că sistemul de control intern al unităţii administrativ-teritoriale Câmpulung pare să fie proiectat corespunzător şi pare să funcţioneze bine, dar nu oferă siguranţa că procedurile de control acţionează eficient în practică în toate compartimentele funcţionale şi la toate locurile de muncă.
În cursul misiunii efectuate, echipa de audit s-a confruntat cu dificultăţi localizate la numărul redus de personal şi gradul de calificare al acestuia comparativ cu multitudinea domeniilor care trebuie acoperite, imposibilitatea delimitării stricte a sarcinilor de serviciu, experienţa şi expertiza persoanelor cu funcţii de conducere, precum şi insuficienta cunoaştere şi aplicare corectă a legilor şi reglementărilor specifice activităţii unităţii administrative teritoriale auditate de către personalul de specialitate.

Măsurile sunt aceleaşi: să se ia măsuri!

Ca de fiecare dată, inspectorii au făcut şi recomandări, în linia obişnuită a Curţii de Conturi. Adică, cei de la Câmpulung trebuie să dispună toate măsurile prevăzute de lege ca să... Ca să se rezolve problemele, normal, nu altceva. Iar termenul este finalul lunii ianuarie 2018.

Citit 245 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.