Joi, 09 Noiembrie 2017 15:39

În decembrie 2018, spitalul de la Mioveni va intra în probe

Scris de Iustina Harco Burcea

Lucrările la noul spital din Mioveni sunt în grafic, conform planului urmat de constructor, după cum anunță primarul Ion Georgescu. Contractul de finanțare pentru construcția spitalului, în valoare de 20,8 milioane de euro, a fost semnat la mijlocul lunii trecute, la Ministerul Dezvoltării.

„În decembrie 2018 spitalul va intra în perioada de probe, urmând ca în perioada februarie - martie actualele secții din vechiul spital să fie mutate în noul spital, iar din martie-aprilie să fie deschise și următoarele patru noi secții. Primăria răspunde de construcția spitalului iar Consiliul de Admnistrație și managerul răspund de partea medicală. Cu noul spital vom crea 200 de noi locuri de muncă, de la doctori la asistente sau personal care va asigura mentenanța echipemantelor de ultimă generație cu care acest spital va fi dotat”, a declarat edilul orașului Mioveni.
Noul spital, pe lângă spaţiile auxiliare şi birouri, are şapte secţii: Maternitate şi Neonatologie, Ginecologie şi Pediatrie, Neurologie, Medicină internă, Chirurgie, Cardiologie și Bloc operator. Echipamentele și aparatura medicală permit upgradare periodică, ceea va permite ca, la momentul punerii în funcțiune, să poată fi instalată cea mai nouă variantă de soft existentă, la acel moment, pe fiecare dintre aparate. De asemenea, se vor lua și unele măsuri pentru reducerea la maximum a dezvoltării infecţiilor intraspitaliceşti. Personalul va trece prin filtre sanitare de protecție dotate printre altele cu vestiare şi duş. Cei care vor transporta echipament infestat vor circula pe trasee separate de cei care transportă material sterilizat. Toate secţiile vor fi separate prin uşi dotate cu dispozitive de control acces. Tot controlul accesului va fi monitorizat video, iar fiecare secţie va avea propriul filtru. Spitalul va avea și o cameră specială de decontaminare și 11 căi de evacuare, dintre care patru la subsol, două generatoare şi două UPS-uri ce ar asigura funcţionarea pentru 48 de ore în caz de avarie, fără să fie afectată activitatea.

Cel mai modern spital din România

Noul spital de la Mioveni va costa 68 de milioane de euro și va fi dotat cu aparatură de top, de la computer tomograf până la echipament de chirurgie minim invazivă. Viitorul spital este conceput să reziste şi la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter. Pe partea de imagistică, rezultatele vor fi comunicate instantaneu pacienţilor. În total, viitorul spital va avea 177 de paturi. Iar fiecare dintre aceste paturi este de ultimă generaţie, având câte 80 de funcţii. Clădirea are și adăpost antiatomic pentru 100 de persoane şi poate funcţiona 48 de ore cu generatoare în caz de necesitate.
Spitalul de la Mioveni va fi cel de-al treilea spital de stat construit în România după Revoluţie și cel mai modern din țara noastră. La începutul lunii septembrie, la Craiova a fost inaugurat Spitalul Filantropia, primul spital de stat construit şi finalizat după 1989, finanţat exclusiv cu bani de la bugetul local. Este o investiţie de peste 33 de milioane de lei.
Datele statistice legate de viitorul spital de la Mioveni sunt impresionante: va avea o suprafaţă desfăşurată de 17.290 mp, 13.000 de tone de beton turnat şi 1.400 de tone de armătură. O atenţie deosebită va fi acordată şi spaţiilor verzi. De jur-împrejurul spitalului, aceste spaţii verzi vor fi întreţinute prin sisteme automatizate, iar un procent important va fi ocupat de vegetaţia terapeutică, aleasă de peisagişti cu experienţă.

Citit 73 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.