Joi, 12 Octombrie 2017 00:05

Vila Florica va fi cumpărată cu 1,82 milioane de euro

Scris de Izabela Moiceanu

# EXCLUSIV. Ministerul Culturii a bătut palma cu moştenitorii
S-au încheiat negocierile între proprietarii Vilei Florica și Ministerul Culturii, care-și exercită, în sfârșit, dreptul de preemțiune asupra conacului Brătienilor. În mai puțin de o lună, va avea loc vânzarea propriu-zisă, la 1, 82 milioane de euro, prețul la care părțile au căzut de acord la negocierile finalizate cu succes.

Dacă în urmă cu trei ani, moștenitorii Brătienilor cereau pentru conacul de la Ștefănești 3 milioane de euro, sumă pentru care Ministerul Culturii și-a declinat (atunci, dar și ulterior, când proprietarii au mai scăzut din preț) dreptul de preemțiune, Vila Florica se va vinde, în toamna acestui an, la un preț cu aproape 40% mai mic decât cel de pornire. Suma este totuși mai mare decât prețul la care un investitor privat câștigase, anul trecut, concursul de oferte al casei de licitații Artmark, pentru același imobil, monument istoric de interes național (1,5 milioane euro).
„Noi am făcut negocierea direct cu Ministerul Culturii. La negociere, care a avut loc săptămâna trecută și la care au participat Comisia Ministerului Culturii, iar din partea noastră, domnul Missirliu, eu și avocatul, s-a ajuns la suma de 1.820.000 euro. Din punct de vedere juridic, urmează procedura. Ministerul Culturii a propus o casă notarială prin care să facem actul de vânzare-cumpărare, tranzacția propriu-zisă fiind preconizată pentru sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie. Legea spune foarte clar. (...) Ministerul Culturii este cel care a avut primul drept de preemțiune. Dacă Ministerul nu și-ar fi exercitat dreptul de preemțiune, l-ar fi declinat către autoritatea publică locală, însemnând Consiliul Județean sau Consiliul Local Ștefănești. Ministerul își exercită însă dreptul de preemțiune, categoric. Înainte de a intra în  negociere, el a emis acest document de exercitare a dreptului de preemțiume și bineînțeles că toată procedura de achiziție aparține Ministerului Culturii, aprobată printr-un ordin de ministru”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Nicolae Brânzea, unul unul dintre moștenitorii domeniului Brătienilor. Acesta deține  4,16% din Domeniul Florica, în timp ce Despina Leitner Brătianu, Ana Maria Schaffer, Michele Missirliu și Alexandru Missirliu au 95,84% din același domeniu.

Nicolae Brânzea: „Prețul este mulțumitor”

Întrebat de Jurnal de Argeș, dacă suma pe care Ministerul Culturii este dispus să o dea proprietarilor Vilei Florica este mulțumitoare, Nicolae Brânzea a  precizat: „Pe noi ne mulțumesc câteva lucruri. O dată, așa cum am declarat de fiecare dată, noi, moștenitorii,  am dorit ca vila să rămână în patrimoniul statului. Prețul este mulțumitor. Din acest preț, noi, proprietarii, am decis să facem un act de donație către Ministerul Culturii, de 45 de mii de euro, 20 de mii însemnând bani pentru anumite reparații la acoperiș, iar 25 de mii de euro vor fi bani din care Ministerul Culturii va aloca burse pentru copiii defavorizați, dotați intelectual, dar cu o situație materială precară. Asta, ca un gest în memoria Brătienilor, bursele urmând să fie acordate de Ministerul Culturii, mai ales că se apropie și Centenarul”.
După finalizarea procedurilor, cel mai probabil, Vila Florica va ajunge tot în administrarea Consiliului Județean Argeș, aici urmând să funcționeze pe mai departe, Centrul de Cultură Brătianu, instituție aflată în subordinea CJ Argeș.
„Va rămâne problema Consiliului Județean cu Ministerul Culturii. După ce  Ministerul o achiziționează, Vila Florica poate fi transmisă în administrare sau folosință Consiliului Județean”, a mai declarat, pentru Jurnal de Argeș, Nicolae Brânzea.

Dan Manu: „Ne bucurăm că social-democrații reușesc ceea ce alții n-au făcut”

3 manu„Mai departe, Consiliul Județean așteaptă ca să o preia în administrare. Deocamdată, dialogul s-a făcut între Ministerul Culturii, ca reprezentant autorizat al Statului român cu cei patru proprietari. Au rezolvat problema cu negocierea, cu dreptul de preemțiune, după care, conform legislației, proprietar de drept devine Ministerul Culturii și Consiliul Județean intră în administrare, căci așa rezultă din proiect. În momentul în care se parafează treaba aceasta, intrăm și noi cu acte în regulă la Vila Florica, unde e mult de făcut. Vă dați seama că nu am făcut nicio investiție până în acest moment, niciun retuș, pentru că era o perioadă confuză vizavi de proprietar. De îndată ce avem  actele în regulă, vom face tot ce trebuie acolo. Ne bucurăm foarte mult că, iată,  după atâția ani, social-democrații reușesc să transforme Vila Florica, din bun privat, în bun național și de patrimoniu, ceea ce alții n-au făcut”, a declarat pentru Jurnal de Argeș, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.

Citit 675 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.