Joi, 07 Septembrie 2017 15:22

Cornel Ionică: „Mai presus de toate e legea şi nu pot să o încalc”

Scris de Iustina Harco-Burcea

# Criza transportului metropolitan pe înţelesul tuturor. Şi totuşi, Primăria Piteşti are dreptate
Ce a generat acest uriaș scandal privind transportul public în zona metropolitană a Piteștiului? Ei bine, totul ar fi pornit de la semnarea noului contract de servicii publice încheiat între Primăria Pitești și operatorul intern Publitrans, contract ce a intrat în vigoare la 1 septembrie a.c. Potrivit directorului Publitrans, Manuel Rotaru (care a participat luni la o conferință de presă organizată de primarul Cornel Ionică și la care au mai participat edilul Gheorghe Stancu de la Bascov și directorul Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, Nicolae Dumitrescu), acest contract este „în conformitate cu contractul agreat de MDRAP și de Comisia Europeană și este esențial în accesarea de fonduri europene”.

Numai că, potrivit documentului, Primăria Pitești nu poate da licențe de traseu decât pe raza administrativă a municipiului reședință de județ, acesta fiind de fapt și motivul pentru care operatorul de transport local Publitrans a fost nevoit să se retragă între granițele administrativ-teritoriale ale Piteștiului. Adică să nu mai efectueze curse pe teritoriul localităților limitrofe, printre care și Bascov și Ștefănești. Acesta este de fapt și răspunsul la întrebarea cetățenilor „cum de a fost posibil până acum și de la 1 septembrie nu se mai poate?”.

Ionică: „Dacă cetățenii fac grevă, fac grevă și eu cu ei”

Primarul Cornel Ionică a declarat că a purtat discuții cu toți factorii implicați, dar, din păcate, până acum nu s-au găsit soluții pentru restabilirea transportului în comun între Pitești și Bascov. La ora actuală, autobuzul 2 (care până vinerea trecută circula pe ruta Arpechim - Bascov) ajunge până la sensul giratoriu de la Bascov, unde întoarce. Numai că șoferul nu poate deschide ușile pentru îmbarcarea călătorilor, ceea ce îi revoltă la culme pe bascovenii care se văd nevoiți să meargă circa un kilometru și jumătate pe jos, până la cea mai apropiată stație de autobuz de la limita administrativă a Piteștiului. Ceea ce solicită primarul Ionică este „o singură directivă ca să deschid ușile, că oricum autobuzul face sensul giratoriu”. „Mă solidarizez cu toți cei nedreptățiți. Dacă acești cetățeni vor să facă grevă, fac și eu grevă cu ei! Trebuie să rezolvăm problema, pentru că nu putem să separăm cetățenii: ăștia sunt piteșteni, ăștia sunt bascoveni. Dar mai presus de toate e legea și nu pot să o încalc. Chiar sunt așteptat să încalc legea, mi se dorește să o încalc”, a mai spus vizibil îngrijorat și revoltat primarul Cornel Ionică.

Primarul Stancu de la Bascov: „Dl Valeca a zis să intrăm cu cursele la Consiliul Județean”

Problema transportului de persoane între Pitești și localitățile limitrofe ar fi fost adusă inclusiv la cunoștința fostului premier Sorin Grindeanu, cu ocazia unei vizite a acestuia în Argeș, însă discuțiile au rămas fără ecou. Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, afirmă că s-a adresat și senatorului Șerban Valeca, președintele PSD Argeș. „Dl senator Valeca a zis să dăm hotărâri să ieșim din zona metropolitană și să intrăm cu cursele la Consiliul Județean. Majoritatea localităților din jurul Piteștiului au emis această hotărâre, însă călătorul stă în stație acuma”, a spus, la fel de îngrijorat, edilul de la Bascov.

Cei doi primari, invitați de instituția care veghează la bunul mers al transportului rutier să încalce legea

Soluția pentru ieșirea din impas a fost furnizată de Nicolae Dumitrescu, directorul Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, instituția care verifică transportul de persoane. Acesta a precizat că problema este de natură guvernamentală și că ar trebui solicitată modificarea legislației, în speță a ordinului 353, care cuprinde normele de aplicare a legii. „Legislaţia este învechită, e din 2007, cu norme de aplicare tot de atunci. Este o mare prostie și trebuie corectată. Recomand domnilor primari să ceară acest lucru ministerului care a elaborat această lege și normele de aplicare, adică MDRAP (n.red. - Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene). La Ministerul Dezvoltării se poate promova un ordin de ministru care să modifice această bazaconie. Mai nou, am citit în ziar că există un secretar de stat în minister, numit din Mioveni. Păi, dacă nici dumnealui nu ne poate ajuta, atunci cine Dumnezeu ne ajută?!  În acest moment, ieșirea autobuzelor din localitate înseamnă încălcarea legii. (...) În ultimii cinci ani am avut zeci și zeci de reclamații, care exact aceste lucruri ne spuneau: de intrare a mijloacelor de transport atât din Pitești către Bradu și Ștefănești, dar și prin alte zone și invers. Niciodată nu am dat o amendă Publitransului. Niciodată!”, a declarat directorul ISCTR.
De altfel, directorul Dumitrescu i-a învățat (în mod foarte curios și iresponsabil) pe primarii Ionică și Stancu și cum să fenteze legea până la apariția ordinului de ministru, promițând că instituția pe care o conduce nu va efectua controale la societatea de transport a Piteștiului.
„Până când domnii primari vor cere modificarea legislației naționale, se poate face un protocol între cele două primării. Prin acceptarea de către Consiliul Județean, printr-un protocol se mai poate intra din Pitești, în afară și din afară în Pitești, încă o perioadă limitată de timp, pentru traseele unde nu există licențe de transport. Documentul de protocol existent între Primăria Pitești și localitățile limitrofe, sub controlul Consiliului Județean, care este gestionarul transportului public local în județul Argeș, este un document pe care îl luăm în seamă de fiecare dată. (...) Acest protocol nu este un document corect din punct de vedere al legislației, dar este o formă temporară de reglementare, de venire în sprijinul oamenilor”, a mai spus Dumitrescu.

SC Publitrans riscă o amendă de 1,8 miliarde, dacă intră în Bascov

În replică la afirmațiile directorului ISCTR - al cărui rol este să vegheze la respectarea legii, nu să îi învețe pe edili cum să o ocolească - primarul Cornel Ionică a declarat că „sub nicio formă” nu e dispus să încalce legea. De altfel, nici operatorul de transport public al Piteștiului nu e dispus să riște și să se aleagă cu o amendă de 1,8 miliarde lei vechi, la pachet cu pierderea licenței de traseu, după cum a declarat directorul Publitrans, Manuel Rotaru.
Dar până la apariția ordinului de ministru care să restabilească rutele de transport în comun existente până la 1 septembrie, bascovenii care vor să ajungă la Arpechim sunt nevoiți să meargă un kilometru și jumătate pe jos până la cea mai apropiată stație Publitrans de pe teritoriul Piteștiului, în timp ce autobuzele din Pitești irosesc combustibil mergând încă 200 de metri pentru a întoarce în sensul giratoriu de la Bascov, fără însă a avea posibilitatea de a deschide ușile pentru îmbarcarea călătorilor din comuna limitrofă.

Citit 515 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.