Joi, 31 August 2017 13:31

Judecătorul Cristi Dănileţ a coordonat un proces simulat la Ziua Comunei Bascov

Scris de Alina Crângeanu

Duminică, 27 august, pe izlazul de la Aninoasa  s-a desfășurat „Ziua Bascovului”, manifestare aflată la cea de a XI-a ediție și care a ținut până spre miezul nopții spre încântarea localnicilor și a invitaților adminitrației locale. De fapt, festivitățile au debutat, cu o zi înainte, sâmbătă, 26 august, cu premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, a elevilor și a sportivilor  cu rezultate deosebite.

Organizatorii au inclus în program și competiții sportive, mult așteptata întrecere Cupa Bascov la șah care a avut loc duminică dimineața la Hanul Valea Ursului și Cupa Bascov la Tenis care s-a derulat la Baza Sportivă Star. După-amiază, pe scena amenajată pe izlazul de la Aninoasa, publicul a putut urmări un proces simulat, având ca actori tineri de la colegiile piteștene iar ca regizor pe cunoscutul judecător Cristi Dănileț care a urmărit îndeaproape și chiar le-a mai suflat tinerilor care jucau pe scenă, atunci când aceștia se mai împotmoleau.
19 Bascov01După discursurile adresate mulțimii de către invitați, sărbătoarea bascovenilor a continuat cu un spectacol folcloric antrenant al ansamblului Doina Bascovului cei prezenți prinzându-se în hore și sârbe în timp ce localnicii mai tineri și-au îndreptat pașii spre izlazul de la Aninoasa pentru a participa, pe înserat, la recitalurile oferite de trupa Today, Lora, Aurel Moldoveanu. Iar corolarul evenimentului a fost aproape de miezul nopții: un spectaculos foc de artificii.

Citit 406 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.