Joi, 10 August 2017 16:58

Salariile - ca în corporaţii la Primăria Piteşti

Scris de Denis Grigorescu

Miercuri 9 august, cu începere de la ora 15, în sala mare a Primăriei Pitești va avea loc o ședință de Consiliu Local al cărei cel mai interesant punct este cel legat de mărirea salariilor angajaților Primăriei Pitești.

De la 1 iulie 2017 a intrat în vigoare noua lege a salarizării, care le permite aleşilor să îşi stabilească singuri veniturile. Iar salariile propuse sunt în multe cazuri unele foarte bune. Jurnalul de Argeș a intrat în posesia listelor cu salariile de bază ce vor fi votate de către consilierii locali și vi le prezintă în cele ce urmează.
Funcţii publice de conducere: secretarul municipiului (Cătălin Călugăru) - 9.980 lei; arhitect şef - 7.582 lei; director executiv - 8.100 lei; şef serviciu - 7.000 lei; şef birou - 6.800 lei. Salariile sunt brute.

Șoferul primarului va câștiga 2.463 lei lunar

Un auditor de la Primăria Pitești va avea un salariu de bază între 2.900 și 4.417 lei, în funcție de vechime, iar un consilier, între 2.707 și 4.337 lei. Pentru un referent de specialitate, salariul de bază va fi din această vară situat între 2.000 și 2.891 lei, iar un referent va câștiga între 1.800 și 2.821 lei lunar.
Salarii de bază mari vor fi și pentru funcţiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti: director - 6.300 lei; consilier cabinet primar - 4.979 lei lunar (n.red. - primarul Cornel Ionică are trei consilieri la cabinet). Un inspector sau referent de specialitate va avea un salariu de bază lunar cuprins între 2.088 și 3.377 lei, în funcție tot de vechime, iar un referent sau arhivar, între 1.900 și 2.532 lei. Un paznic la Primăria Pitești va câștiga de acum înainte 1.952 lei, iar șoferul primarului-2.463 lei.

Șeful de la Patrimoniu va avea un salariu de bază de 6.800 lei

3 zichilȘi la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești (SPEPMP), unde sunt 147 de angajați, vor fi salarii consistente. Astfel, Constantin Zichil, directorul Serviciului va avea un salariu de bază lunar de 6.800 lei, contabilul-șef - 5.300 lei, un șef serviciu, între 4.800 și 5.100 lei, iar un șef birou, între 4.600 și 4.800 lei. Tot la SPEPMP, consilierul juridic va câștiga 3.212 lei, un inspector de specialitate-între 2.100 și 3.172 lei, un munctor calificat, între 1.646 și 1.767 lei, iar un muncitor necalificat, între 1.595 și 1.606 lei.

Casierul și magazinerul de la ADP, salariu de bază lunar de 2.900 lei

Cei 270 de angajați de la ADP vor beneficia la rândul lor de salarii de bază cât se poate de motivante. Astfel, directorul Mircea Braniște va avea un salariu de bază lunar de 6.800 lei. Contabilul-șef de la ADP va câștiga 5.650 lei lunar, un șef serviciu, între 5.000 și 5.350 lei, iar un șef birou, între 4.800 și 5.000 lei lunar. Și celelalte categorii de angajați de la ADP vor avea salarii de bază foarte bune. Iată câteva exemple: referenți și arhivari cu studii medii, între 2.570 și 3.300 lei, casier și magaziner-câte 2.900 lei, șoferi-între 2.370 și 2.700 lei, muncitori necalificați, între 1.686 și 1.994 lei.
La salariile de bază se vor aplica tranşele de vechime în muncă.
În total, la Primăria Pitești și instituțiile subordonate acesteia lucrează la ora actuală 948 de persoane.

Citit 795 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.