Joi, 10 August 2017 16:27

Podul ce leagă satele Cotmeana și Izbășești din comuna Stolnici așteaptă recepția finală

Scris de A.C.

Podul care leagă satele Cotmeana de Izbășești din comuna Stolnici, este finalizat.  Aurel Grigore (foto), tehnician topometrist, șeful punctului de lucru, ne-a declarat: „Podul este în stadiul de 99,99% finalizat. Mai avem de făcut mici finisaje. În privința drumului, și acesta pot spune că este gata în proporție de 90%. Mai vine acea porțiune cu cele două straturi de bitum, care după cum arată tehnologia și cartea tehnică a utilajului respectiv ar trebui ca în zece zile de lucru să fie gata”.

Primarul comunei Stolnici, Sevastian Pupăză Roșu, spune: „Podul leagă satele Cotmeana de Izbășești, iar drumul merge mult mai departe, către exploatațiile agricole, către Valea Burzii, ajunge la Trandaburu, porțiunea de acces pe calea ferată către terenurile agricole din Valea Burzii, Pirotehnie etc. Drumul continuă pe lângă pădure și ajunge la pășune. Are o lungime de 7,3 km. Așa cum a spus și dl Grigore, podul este finalizat, urmează ca zilele următoare să se aducă utilajul care pune acest bitum peste macadam cu o tehnologie pe care dânșii o cunosc foarte bine. Podul va avea un strat de bitum care va fi cam la fel ca și asfaltul, numai că tehnologia diferă puțin. Vom începe procedurile pentru recepția finală atât cu constructorul, cât și cu cei de la AFIR Târgoviște”.

 

Citit 44 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.