Actualitate (6462)

Miercuri 13 iunie, Jurnalul de Argeș a scris că Inspectoratul Școlar Argeș e total defazat în comunicarea cu presa. Și asta deoarece marți 12 iunie, cu puțin înainte de prânz, la 24 de ore de la încheierea primei probe a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, cea la Limba…
Miercuri, în plenul Camerei Senatului, liberalul Ion Popa a anunțat că trece de la PNL, la grupul ALDE. Iată ce spune Adrian Miuțescu, preledintele PNL Argeș, despre decizia senatorului de Argeș "Orice om pe care îl pierdem condider că este un minus, dar pot să vă spun că nu mă…
 Oamenii legii au ajuns la  concluzia că în cazul morții bărbatului de la Priboieni, decedat în noaptea de duminică spre luni, e vorba de omor și nu de sinucidere, așa cum a susținut soția victimei.      Gheorghe P. de 48 de ani, din comuna Priboieni, a fost găsit, în…
Social democrații care s-au deplasat astăzi la București așteaptă începerea mitingului din Piața Victoriei. Ion Mânzână și "Ducele" de Albota, Ion Dumitru și-au făcut selfie înainte de începerea mitingului la solicitarea Jurnalului de Argeș.    Sunt încrezători că mitingul va fi un succes și că se va derula fără incidente. …
Un bărbat de 31 de ani s-a răcorit și îmbăiat,în această dimineață, complet gol,  în fântâna arteziană din fața Primăriei Pitești. O echipă a Poliției Locale Pitești aflată în patrulare, l-a depistat pe individ în jurul orei 10,30 și l-a reținut pentru verificări. Inițial, barbatul s-a opus identificării nedorind să…
Vineri, 08 Iunie 2018 08:47

Piteștiul, din nou sub ape

Scris de
    O ploaie torențială s-a abătut, joi seara, asupra Piteștiului.   Câteva zone ale oraşului au fost din nou inundate.   La supermarketul LIDL din cartierul Prundu, a fost nevoie de intervenţia pompierilor, după ce apa a pătruns în depozit.    Reţelele de socializare s-au umplut cu imagini de…
# Lovitură în tabăra primăriţei Jenica Dumitru Pe fondul neînțelegerilor dintre primărița Jenica Dumitru și consilierii locali PSD de la Ștefănești, ies la iveală tot felul de dezvăluiri. Zilele trecute, pe adresa de e-mail a ziarului ne-a parvenit un set de fotografii nu tocmai decente și care, din acest motiv,…
# Primarul Ibric: ” Părerile sunt împărțite. Mai mult spre nu, decât spre da”. Firma CXA Eco Plast Clear, care a fost amendată cu 200.000 de lei de către Garda de Mediu Argeș și a avut autorizația suspendată în primăvară, a primit  lovitura finală la ultima ședință de Consiliu Local…
  Aproape 3000 de social democrați și simpatizanți sunt așteptați să ia parte la mitingul de susținere a PSD, care va avea loc sâmbătă, în Piața Victoriei din București. PSD Argeș pune la dispoziție mijloace de transport pentru cei care vor să participe. "O parte, cca 40%, vor merge la…
În data de 3 iunie este Ziua lui „Piky”, mascota societăţii Apă Canal 2000 S.A,  marcă înregistrată la OSIM. Se împlinesc 15 ani de când operatorul argeșean de apă și canalizare desfăşoară „Programul Educaţional Piky”. Cu această ocazie, societatea Apă Canal 2000 a organizat  mai multe acţiuni, şi anume:  „Zilele…
Pagina 3 din 462