Au fost dezbateri aprinse ieri, în grupul de whatsapp din PSD Argeș, dacă să se publice sau nu, pe pagină filialei, postarea manipulatoare sub formă de colaj, trimisă de la centru și conform căreia Simona Halep a fost cea huiduită pe Arena Naționala, nu Gabriela Firea. În final, aseară s-a luat decizia să nu se publice și distribuie nimic, după ce mai mulți membri din grupul PSD Argeș au somat-o pe Diana Eftene, șefa organizației de tineret și responsabilul care ține legătura cu departamentul de comunicare de la nivel central să nu dea curs unei asemenea solicitări halucinante. Iar Diana s-a executat și n-a mai postat colajul Fake News. Bilă albă pentru PSD Argeș, care a evitat astfel să intre pe lista naționala a celor 7 filiale rușine care au postat manipularea care a adus daune de imagine partidului, dovadă că a și fost ștearsă ulterior de pe pagina FB a PSD

Publicat în Actualitate
Joi, 09 Noiembrie 2017 16:11

Un piteştean este iubitul Simonei Halep

După ce acum mai multe luni presa din România scria că Simona Halep ar fi într-o relație amoroasă cu Costa Sponte, băiatul omului de afaceri Teia Sponte, s-a aflat în sfârșitul cu cine are o relație amoroasă cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Iubitul Simonei Halep este un piteștean de 34 de ani, fost jucător de tenis. Radu Marian Barbu este născut la Pitești pe 16 octombrie 1983. Este foarte bun prieten cu Adrian Ungur, cu care a făcut pereche la dublu. Radu Adrian Barbu se știe de asemenea foarte bine cu Florin Mergea.
Relația Simonei Halep cu Radu Marian Barbu a ieșit la iveală după ce cuplul a fost surprins plimbându-se prin orașul italian Portofino, precum și în timp ce se afla la masă la un restaurant din oraș. Cei doi se află în Italia de mai multe zile. După eliminarea de la Turneul Campioanelor de la Singapore, Simona Halep a revenit pentru câteva zile în țară, iar apoi a plecat în Italia.
Cel mai bun loc ocupat în tenis de Radu Marian Barbu a fost 1.151, poziție ocupată pe 16 august 2004. Premiile câștigate din tenis au fost de 3.217 dolari. Radu Marian Barbu este în prezent antrenor la Comesad Pitești și pregătește zeci de copii. În tinerețe, Barbu  a jucat la Texas Christian University cu Andrei Mlendea, Simion și Brighiu (primul este actualul antrenor al lui Marius Copil – cel mai bine clasat jucător al României). De altfel, Radu Marian Barbu a făcut și studiile superioare la Texas Christian University.
Ultimul meci de tenis ca jucător profesionist al lui Radu Marian Barbu a fost în iulie 2005, când a fost învins în primul tur la un turneu din România de către Andrei Mlendea, cel care avea să și câștige turneul.
Anul acesta, Radu Barbu a fost directorul turneului Comesad BCR Open disputat la Pitești (31 iulie – 6 august), la care Adrian Ungur și Florin Mergea au fost capete de afiș. Iubitului Simonei Halep îi place mult să lucreze cu copiii, cărora le îndrumă primii pași în tenis.

 

Publicat în Sport