Un scandal monstru a izbucnit joi 14 iunie în cartierul Tudor Vladimirescu din Piteşti. Doi bărbați de 50, respectiv 58 de ani aveau conflicte mai vechi. Pe fondul certurilor respective starea conflictuală a degenerat, iar joi s-au luat din nou la harță. Bărbatul de 58 de ani a scos din ciment o bară de fier din parcarea în care se aflau cei doi și a spart geamul mașinii vecinului său.
Întregul scandal a fost surpins într-un film ce a fost postat pe Facebook, stârnind zeci de reacții. În video se poate observa cum omul nu doar că distruge mașina vecinului său, dar încearcă totodată să îl atace cu bara respectivă.
Un poliţist aflat în timpul liber a intervenit pentru a aplana scandalul. După cum precizează reprezentanţii Biroului de presă al IPJ Argeş, „În dimineața zilei de 14 iunie a.c., în cartierul Tudor Vladimirescu, un bărbat de 54 de ani, din Pitești, și-a amenințat un vecin cu acte de violență, l-a lovit pe acesta, iar ulterior, folosind o componentă metalică de la un indicator stradal ar fi deteriorat mașina celuilalt bărbat. La fața locului a fost prezent un polițist, aflat în afara orelor de program, care se îndrepta către serviciu. Acesta din urmă, fără a dispune de mijloace de intervenție, a intervenit pentru aplanarea conflictului și a sesizat colegii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești. În cauză a fost înregistrat un dosar de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cel în cauza a fost reținut pentru 24 de ore urmând ca in dată de 15 iunie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”.

Publicat în Actualitate

Ştirea „Aproape un miliard de lei au cheltuit angajații Primăriei Bascov pe SMS-uri”, postată joi 1 martie pe site-ul Jurnalul de Argeş, a realizat un record de audienţă, de peste 30.000 de vizitatori unici în doar 24 de ore. În competiția națională „Duelul Ansamblurilor” produsă de Măruță la Pro TV, ansamblul " Doina Bascovului" a obținut peste 60.000 de voturi, învingând astfel ansamblul „Zestrea Budureștii” din Bihor și „Doina Cârcinovului”, de la Priboieni. Acum însă a izbucnit un nou scandal în ședința Consiliului Local Bascov de miercuri 28 februarie, unde, consilierul PNL, Dorin Vlăsceanu, ba chiar și câțiva ai PSD, s-au opus ca factura să fie plătită de la bugetul local. Purtătorul de cuvânt al PNL, Gelu Tofan a făcut cunoscut în conferința de presă a partidului că prima factură, de 20.000 lei, pentru SMS-urile din semifinală deja a ajuns la Bascov și vor urma și altele luna viitoare. Cum proiectul promovat de primarul Gheorghe Stancu a picat, rămâne de văzut cine va da banii.

Publicat în Actualitate

Ca urmare a scandalului legat de deșeurile depozitate direct pe pământ la Ștefănești, autoritățile au verificat toate firmele ce colectează deșeuri în oraș. Astfel, s-a descoperit că nu mai puțin de 19 firme au activități de colectare a deșeurilor acolo, fapt ce reconfirmă că Ștefănești este orașul gunoaielor. Acțiunile de control la cele 19 firme au fost efectuate de reprezentanți ai Prefecturii Argeș, IPJ Argeș, Gărzii de Mediu și APM Argeș. Deja au fost date două amenzi a câte 100.000 lei, iar rezultatele controalelor vor fi făcute publice în zilele următoare.

Publicat în ACTUALITATE

234Astăzi cu începere de la ora 17.00 la Căminul Cultural Ștefănești are loc dezbaterea proiectului de buget inițiat de primărița Jenica Dumitru. Sala este plină de nemulțumiți, iar principala problemă ridicată este cea legată de transportul public din orașul Ștefănești.

Oamenii sunt nemulțumiți și disperați că primărița i-a mințit că a rezolvat problema transportului în comun și în această dimineață nu au putut ajunge la Pitești fiindcă transportatorii nu au licențe.

S-a strigat în cor ”demisia, demisia!”, la adresa primăriței Jenica Dumitru, viceprimarului Mihalcea și a întregului Consiliu Local. S-a cerut referendum pentru demiterea primăriței și a Consiliului Local și alegeri anticipate. Atmosfera este foarte tensionată în continuare.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Doi piteşteni au fost reţinuţi de poliţişti, joi, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii Biroului Investigţii Criminale Piteşti i-au reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pe D.A., de 36 de ani şi pe D.I. de 31 de ani, ambii din Piteşti, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii octombrie 2017, în cadrul unei petreceri cu caracter privat, mai exact un botez, cei doi ar fi agresat 4 persoane.

Bărbaţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca vineri, 17 noiembrie a.c., să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Publicat în ACTUALITATE
Duminică, 15 Octombrie 2017 10:42

Scandal și bătaie la Ștefănești

 
 Un bărbat de 35 de ani, din Ștefănești, a fost bătut crunt aseară de doi tineri, după un scandal între cei trei.
 
Agresorii au fost duși la audieri la Poliția orașului Ștefănești. Cei doi tineri sunt acuzați de 
infracțiunii de lovire și alte violențe.
 
Cercetările continuă. Foto arhivă BotosaniNews
 
Publicat în ACTUALITATE

Tema transportului metropolitan a încins spiritele la ședința de joi, 7 septembrie, a Consiliului Local Pitești.

Publicat în ACTUALITATE
Scandalul cu violenţe şi focuri de armă, izbucnit sâmbătă seara în satul Păuleasca din comuna argeşeană Mălureni, când  mulţi hoţi prinşi la furat de lemne de jandarmi şi reprezentanţii Ocolului Silvic din zonă au atacat echipajele de intervenţie s-a întins până spre miezul nopţii şi s-a lăsat cu un dosar penal. 
“În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ultraj, dosar care va fi înaintat Parchetului”, a declarat, duminică, pentru Jurnal de Argeş, agentul de poliţie Andreea Însurăţelu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. 
 
Vizaţi sunt mai mulţi romi care au devenit agresivi cu oamenii legii. Niciunul dintre ei nu a fost reţinut deocamdată.  
 
Unul dintre hoţi a ajuns la spital
 
Tatăl unuia dintre cei aflaţi în cele două căruţe cu lemne tăiate ilegal, venit la faţa locului cu un autoturism de teren să-şi scape fiul, a încercat să intre cu autoturismul în  echipajul de jandarmi. I s-au alăturat şi alţi romi veniţi din sat cu pietre şi topoare, după ce au fost alertaţi telefonic de transportatorii clandestini. Conflictul a degenerat când mai mulţi romi i-au atacat pe jandarmi cu pietre. Oamenii legii au ripostat.  
 
“În momentul în care efectivele din cadrul IJJ Argeş, care acţionau în cooperare cu cei de la Direcţia Silvică pentru combaterea furturilor de material lemons, au oprit mai mulţi cetăţeni suspecţi că furau material lemnos, aceştia au devenit  recalcitranţi. Un bărbat  a încercat să dea cu maşina peste forţele noastre, iar jandarmii au deschis foc de avertisment în plan vertical”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, Cătălina Turcea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Argeş. 
 
Mai mult de o sută de localnici din Păuleasca au ieşit aseară în stradă să înfrunte jandarmii. Fiul şoferului agresiv a cerut îngrijiri medicale. Tânărului, în vârstă de 21 de ani, i s-a făcut brusc rău în momentul în care a fost încătuşat, asta după ce a încercat să lovească jandarmii cu pietre.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Piteşti. 
 
Niciun jandarm nu a fost rănit.
Foto: Captură YouTube Sursa Ta
 
Publicat în ACTUALITATE
O argeşeancă a fost dusă aseară la Poliție fiind acuzată că a încălcat un ordin de restricție obținut de iubitul ei, cetățean belgian. David Jose Guy şi Cornelia Mincă au o relaţie din anul 2015.
Publicat în ACTUALITATE

În urmă cu câteva zile, polițiștii Secției 1 din Pitești au fost solicitați să intervină pentru a liniști spiritele într-un scandal izbucnit între doi bărbați, pe strada Nicolae Filimon din Pitești. Conflictul a degenerat în cele din urmă, fiind nevoie de intervenția mascaților.

Publicat în Actualitate