Forțele de ordine l-au găsit pe Gheorghe Preoteasa, bătrânul din Mușătești dat dispărut, într-o zonă împădurită din localitate. Bărbatul nu prezenta urme de violență și nu a fost victima vreunei infracțiuni. Echipajul medical sosit la fața locului i-a acordat bătrânului îngrijiri medicale, acesta fiind hipotermic și hipoglicemic.

Bătrânul, în vârstă de 84 de ani, plecase marți de la domiciliu cu scopul de a-și vizita rudele din localitatea învecinată Valea Iașului, dar nu a mai ajuns la acestea și nici nu s-a mai întors acasă, ultima oară fiind zărit la o stână aflată între localitățile Mușătești și Valea Iașului. Familia l-a căutat zadarnic marți seara, iar miercuri a sesizat Poliția în legătură cu dispariția bătrânului.
La data dispariției, bărbatul purta o haină de fâș de culoare albastră, pantalon de stofă de culoare albastru, cizme de cauciuc negre și căciulă din blană de miel, având 1,65-1,70 m înălţime, aproximativ 60-65 kg, păr grizonat, sprâncene și barbă albe, precum și semne particulare, respectiv probleme la ochiul drept și probleme de auz. Polițiștii l-au căutat atât în comuna Mușătești, cât și în Valea Iașului, localitatea spre care se deplasa.

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 03 Ianuarie 2018 12:23

Bătrân din Mușătești dat dispărut

Un bărbat în vârstă de 84 de ani din Mușătești este căutat de forțele de ordine și familie, după ce a plecat de acasă în cursul zilei de marți și nu s-a mai întors.

Bătrânul a plecat de acasă ieri, în jurul prânzului, spre localitatea Valea Iașului pentru a vizita o rudă. Ultima oară a fost zărit în jurul orei 16:00, la o stână aflată între localitățile Mușătești și Valea Iașului, iar de atunci nu se mai știe nimic despre el. Cum nu a ajuns nici la ruda sa din comuna învecinată, dar nici nu s-a întors acasă, familia l-a căutat seara trecută, iar astăzi a alertat Poliția.
Bărbatul este căutat de echipe mixte formate din polițiști și jandarmi atât în Valea Iașului, cât și în Mușătești. La acțiunile de căutare participă și rudele și vecinii bătrânului dat dispărut.

Publicat în ACTUALITATE

 

 

 

Update: Adrian Ciureanu a fost condus vineri pe ultimul drum

Familia îndurerată, prietenii, colegii și localnicii din Mușătești și-au luat astăzi adio de la Adrian Ciureanu, tânărul pe care tot satul l-a știut ca pe un băiat de toată isprava.

Vezi aici cortegiul funerar: https://youtu.be/mNZoZQ06hQQ

"Doamne, de unde iau eu băiatul înapoi?"

Sfâșiați de durere, păriții și soția tânărului au reușit, totuși, să meargă la pas, în urma sicriului. "Doamne, de ce s-a întâmplat așa? De unde iau eu băiatul înapoit?", a strigat mama tânărului, în timp ce cortegiul funerar se îndrepta către cimitir.

Oamenii adunați vineri  să-l conducă pe adrian pe ultimul său drum s-au arătat nemulțumiți de atitudinea  celei pe care Adrian, cu prețul vieții sale, a salvat-o din mare împreună cu fetița.


"Păcat, să fi trimes un mesaj la părinți cel puțin, sau la soție, nu să fugă", spune Florica Dudescu, vecina părinților tânărului.  Vezi ce mai declara femeia: https://www.youtube.com/watch?v=VcRl3FLVaDw&feature=youtu.be

Stirea inițială:

Detalii impresionante ies la iveală legat de Adrian Ciureanu, tânarul care şi-a pierdut viaţa marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a salvat o femeie şi pe fiica ei de la înec. Cu doar o zi înainte de tragicul eveniment, Adrian mai salvase o persoană de la înec la Mangalia. Un bărbat se afla în apă cu fiul său, moment în care a început să strige: ”Nu mai pot, nu mai pot”. Adrian, care era în apă, a intervenit imediat și l-a ajutat pe bărbat. Mai trebuie spus că Adrian Ciureanu nu știa să înoate.


O mătușă (foto stânga, în negru) a lui Adrian Ciureanu ne-a declarat că tânărul trecuse în septembrie 2016 printr-o mare cumpănă. Adrian a scăpat atunci ca prin minune dintr-un teribil accident auto în urma căruia și-au pierdut viața doi foarte buni prieteni ai săi. Trebuie spus că Adrian va fi înmormântat în cursul acestei zile chiar lângă unul dintre prietenii decedați anul trecut.

"Chiar dacă nu știa să înoate, dar el s-a dus când a văzut fetița aia și cu maică-sa și a zis să le salveze! Așa era el, un om tare bun. L-a luat repede apa, repede l-a luat!”, povestește mătușa lui Adrian

matusa adrian ciureanu

Originar din satul Stroeşti, comuna argeşeană Muşăteşti, Adrian Ciureanu era un tânăr de toată isprava, iubit de întreaga comunitate.
Adrian Ciureanu venise la mare împreună cu soţia Alina, cu o verişoară şi nepoţii acesteia şi a murit marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a sărit în apă pentru a salva de la înec o mamă şi pe copilul ei.

Femeia intrase în apă cu fiica de numai câţiva ani, deşi era steag roşu şi înotul era interzis. Când apele furioase le-au acaparat pe cele două, mama a început să ţipe după ajutor, iar doi bărbaţi s-au aruncat să le salveze. Femeia şi fetiţa au fost scoase din valurile puternice, dar unul dintre salvatori, Adrian Ciureanu, n-a mai ieşit la mal, plătind cu viaţa acest gest absolut impresionant.

 

groapa adrian ciureanu

.trufasilă

Rudele i-au pregătit lui Adrian o groapă la câțiva metri de cea a prietenului său,  Alexandru Trufășilă, mort, în urmă cu 11 ani, în accidentul în care a fost implicatămașina în care se afla și Adrian.

"Acum 11 ani, a mai avut o cumpănă. A fost un accident de mașină înainte de Crăciun. Doi au murit, el a scăpat. De atunci, rămăsese așa, cu o teamă", a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Florica Dudescu, vecina părinților lui Adrian. 

 

 adrian ciureanu

Adrian

Publicat în Actualitate

Adrian Ciureanu, tânărul de 30 de ani din Argeș, care şi-a pierdut viaţa marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a salvat de la înec o femeie şi un copil, va fi condus pe ultimul drum vineri. Slujba de înmormântare va avea loc la ora 12.00, în comuna sa natală, Mușătești.

Publicat în ACTUALITATE

Ca urmare a tregediei de marți 7 august, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și presedinte al ALDE Argeș tocmai a anunțat public că formațiuna sa politică, prin parlamentarul Andrei Gerea va înainte o inițiativă legislativă menită să regleze foarte clar și tranșant lucrurile pentru cei care nu respectă interdicțiile puse de salvatori.

Tânarul care şi-a pierdut viaţa marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a salvat o femeie şi pe fiica ei de la înec, avea doar 30 de ani şi se căsătorise în urmă cu doi ani. Originar din satul Stroeşti, comuna argeşeană Muşăteşti, Adrian Ciureanu era un tânăr de toată isprava, iubit de întreaga comunitate.
Adrian Ciureanu venise la mare împreună cu soţia Alina, cu o verişoară şi nepoţii acesteia şi a murit marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a sărit în apă pentru a salva de la înec o mamă şi pe copilul ei.
Simona Brătulescu face un apel public atât către colegii PSD din coaliția de guvernare, cât și către celalalte forțe politice să urgenteze și să suțină acest tip de demers legisaltiv menit să ofere echipelor de salvamari și salvamontiși pârghii solide, bine regelementate, pentru a potoli teribilismul aducător de moarte a unei anumite categorii de cetățeni.
”Un tânăr de 31 de ani a murit încercând să salveze o femeie și un copil. Și-a pus viața în slujba semenilor lui și îl numim erou. Pentru noi toți, Adrian Ciureanu este un erou, dar nimeni și nimic nu mai poate consola familia care trece acum printr-o tragedie fără egal. Adrian Ciureanu a murit încercând să salveze o femeie care și-a luat copilul și a intrat în mare în ciuda interdicției salvamarilor.
De ce ignorat avertismentele salvamarilor?
Poate pentru că acești salvatori ai mării, ca și salvatorii muntelui, nu au nicio posibilitate de coerciție a celor care nu respectă interdicțiile.
În fiecare an, salvamari și salvamontiști își riscă viața în timp ce îi salvează pe cei care ignoră toate avertismentele. Pentru ca tragedia din familia eroului Adrian Ciureanu să nu se mai repete, cadrul legal trebuie schimbat urgent în așa fel încât încălcarea interdicțiilor să fie pedepsită.
Împreuncă cu deputatul ALDE de Argeș, Andrei Gerea,am căzut de acord ca legea actuală să fie modificată și să prevadă sancțiuni pentru cei care îi ucid, ignorând orice interdicție, pe cei ca Adrian Ciureanu. ALDE Argeș solicită tuturor partidelor să se alăture demersului nostru de modificare a cadrului legislativ pentru a nu mai asista, pe viitor, la alte tragedii, pentru a nu mai vedea părinți plângându-și copiii eroi, pentru a nu mai lăsa oameni să moară.
Adrian Ciureanu este eroul mării și al nostru, dar sacrificiul lui trebuie să unească întreaga clasă politică pentru modificarea legislației. Nu mai dorim un alt caz Adrian Ciureanu. Eroii noștri trebuie să rămână în viață! ”, a declarat Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș.

Publicat în Actualitate