×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 576

Omul de afaceri piteștean Daniel Neagoe este urmărit penal de DNA alături de Liviu Dragnea și alte șapte persoane într-un dosar în care prejudiciul este de aproximativ 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi 20 de milioane de euro, bani obţinuţi prin fraudarea fondurilor europene. Dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul European Antifraudă) transmise la data de 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.
Fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea, Daniel Neagoe contractor important al Tel Drum și sponsor de vază la PSD. Firmele piteșteanului au primit peste 164 de milioane de lei de la corporația din Teleorman între 2007 și 2015. Din aceștia, Neagoe a redirecționat 30 de milioane către o societate din Pitești legată de Dragnea Jr. și Dragnea Senior (Interfrigo Logistics).
În primăvara acestui an, Tribunalul Specializat Argeș a dat o sentință prin care Megacom Holding, una dintre firmele controlate de Daniel Neagoe, a fost declarată falimentară din toate punctele de vedere.
În dosarul în care este pus sub acuzare alături de Daniel Neagoe, Liviu Dragnea este acuzat de cinci infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, potrivit unui comunicat de presă dat de DNA.
În scopul pentru care a fost constituit grupul infracţional organizat, în cursul anului 2008, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Băţăuş şi Victor Piperea (care ar fi asigurat falsificarea şi înlocuirea documentelor, ptrivit DNA), a folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false şi inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câştige un contract de reabilitare a 55 km de drum judeţean DJ 701 (limita – Dâmboviţa Gratia – Poeni – Siliştea – Scurtu Mare – Slăveşti – Ciolăneşti – Zabreasca – Dobroteşti), în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.
„Au fost falsificate şi înlocuite date din proiectul tehnic ( memoriu tehnic, estimare cantitativă, verificări de structură), documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii unui proiectant pe estimările cantitative şi inserarea în cuprinsul proiectului (după predarea de către proiectant beneficiarului Consiliu Judeţean Teleorman) a cerinţei ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ, condiţie care îi asigura firmei Tel Drum câştigarea licitaţiei”, acuză DNA.

Publicat în Actualitate
Miercuri, 18 Octombrie 2017 22:14

Tel Drum deţine un apartament în Piteşti

RISE Project a identificat alte 35 de imobile deținute de corporația Tel Drum din județul Teleorman. O parte din ele provin din patrimoniul Societății Agricole Zooveg Lița și Agromec SA, două firme de stat care se ocupau de agricultură în prezent falimentate și lichidate.

Publicat în Economie

# Afirmă Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeş
La conferința săptămânală de presă a PNL Argeș, deputatul Dănuț Bica a vorbit despre proiectul de lege privind achiziționarea Vilei Florica de la moștenitori, dar a atras atenția și despre o altă acțiune a PSD-ului care a intrat într-un con de umbră și anume noua conducere a Curții de Conturi a României.

Publicat în Politic

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au efectuat miercuri, 4 octombrie, o vizită oficială în județul Argeș. Împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Manu, cei doi președinți au vizitat Uzina Dacia și Institutul de Cercetări Nucleare de la Mioveni. După  întâlnirea cu conducerea Automobile Dacia Renault au fost vizitate și câteva secții de aici.

Publicat în Administratie

De mai bine de două săptămâni, prin pensionarea lui Constantin Vasilescu, postul de director al Direcției Agricole Argeș este vacant. Pe postul rămas liber a fost numită interimar Petra Ochișor, fostă directoare la Direcțiile Agricole Giurgiu și Vrancea, și nu cineva din Argeș, așa cum era normal, decizia fiind una politică. Iar acest fapt înseamnă că Argeșul mai pierde încă o instituție deconcentrată. În plus, Petra Ochișor are un trecut controversat: în martie 2012, când era director la Direcția Agricolă Giurgiu, a fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz și neglijență în serviciu. În toamna lui 2012, Petra Ochișor a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. A făcut apel, iar în decembrie 2012 Curtea de Apel București a decis achitarea ei.  Iată cum comentează pesediştii.

Publicat în Administratie

Să începem cu un adevăr incontestabil. Cu puțin timp în urmă, într-un puseu de patriotism fiscal, guvernul a anunțat că va modifica birul pentru multinaționale întrucât în acest domeniu lucrurile nu sunt în regulă, dacă nu cumva se fură.

Publicat în Opinii

# Cronica unei nopţi în care a plâns armata română
Trec deseori pe străzile Câmpulungului şi oamenii se opresc să le urmărească cu privirea. Convoaiele militare au atras mereu atenţia, sunt fascinante în prezentarea tehnicii auto, cu transportoare blindate, camioane şi automobile ARO. Toate vechi! Dacă militarii sunt invidiaţi pentru postura lor de oameni de Armată, vehiculele, în schimb, provoacă zâmbete şi accese de nostalgie.

Publicat în Dezvaluiri
Miercuri, 05 Iulie 2017 23:57

Argeşul, pe lista sclavilor lui Dragnea

În vreme ce triburile din PSD se canibalizează, vezi doar scandalul pe axa Pitești-Curtea de Argeș cu numirea directorului de la Ape pe criterii de vecinătate de vilă și grătar, Argeșul, ca județ, a atins un minim istoric. De influență. Toate maimuțele cu carnet de partid devin directori sau șefi de serviciu, infestând serviciul public cu incompetența lor.

Publicat în Opinii

Social-democrații au decis, joi, 6 aprilie, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), suspendarea din PSD pe o durată de șase luni a deputatului Cătălin Rădulescu.

Publicat în Politic

Iureșul ultimelor evenimente a trecut aproape în anonimat o măsură socială cu care PSD-ul ar fi putut obține puncte, dacă știa să comunice. În loc să-l pună pe acest Patraulea politic, care e ministrul Florin Iordache, în situația de a fi prins când fura găina din cotețul justiției, Liviu Dragnea se focusa mai bine pe altceva: să găsească oameni inteligenți care să explice și să promoveze mărirea salariilor din sănătate.

Publicat în Opinii
Pagina 1 din 2