Senatorul PNL, Ion Popa, a anunțat în plenul Senatului că demisionează din PNL și va activa în grupul ALDE. Ion Popa este unul dintre cei mai importanți senatori ai PNL, fost lider de grup, în legislatura 2012-2016.

Popa intrase în conflict deschis cu conducerea partidului încă de la începutul actualei sesiuni parlamentare, atunci când a avut loc o ședință în grupul PNL de la Senat.

Senatorul Ion Popa a anunțat, în plenul Senatului, că va activa începând de astăzi în grupul parlamentar al ALDE. Ion Popa a fost ales parlamentar în Circumscripţia electorală Nr. 3 Argeş. Prin alăturarea senatorului Ion Popa, grupul parlamentar al ALDE din Senat numără 10 senatori.

”De 16 ani sunt fidel valorilor și principiilor liberale. Am fost președinte de filială timp de 7 ani, vicepreședinte executiv al PNL, senator ales și liderul celui mai mare grup din Senat al partidului. Această perioadă a fost plină de provocări: cu bune, cu rele, cu multe greutăți și, alături de colegii liberali, ne-am bucurat, ne-am întristat, am câștigat și am pierdut. Nu am lipsit de la nicio bătălie electorală și am depus toate eforturile să realizăm obiectivele propuse, obiective asumate de întreaga echipă.
Din păcate, rezultatele ultimelor alegeri nu au fost cele sperate de noi, așa încât mi-am asumat acest eșec și am demisionat atunci din toate funcțiile din partid. Am constatat că am fost considerat printre puținii vinovați... Au trecut doi ani de la acel moment, iar lucrurile nu s-au îmbunătățit ci, dimpotrivă, s-au agravat. Alții, la fel de “vinovați” ca și mine, s-au agățat de funcții mai înalte. Ei sunt cei care decid în Partidul Național Liberal și sunt și mai vocali. Oamenii care au muncit în campanii, devotați ideilor liberale, nu mai sunt băgați în seamă, în schimb, trădătorii sunt promovați și apreciați.
Trist, dar aceasta este noua strategie de conducere a Partidului Național Liberal care, în loc să promoveze competența și bunul-simț, este măcinat de orgolii interne, inclusiv în Argeș. Astăzi, partidul din care am făcut parte, pentru care m-am bătut atâția ani, s-a transformat complet. PNL ar fi trebuit să garanteze drepturile și libertățile fundamentale, să condamne abuzurile și să renunțe la ipocrizie. Liderii care trebuiau să unească, au dezbinat, abandonând principiile și valorile liberale. Cei care ar fi trebuit să fie niște exemple, sunt doar niște munți de frustrări și lașitate... Nu știu câți colegi mai tolerează aceste lucruri, dar eu nu!
De aceea am luat cea mai grea hotărâre din toată cariera mea politică: să demisionez din Partidul Național Liberal. Nu am părăsit doctrina, ci am lăsat în urmă doar oameni care m-au dezamăgit. Vechilor mei camarazi le garantez că rămân același bun prieten dăruit principiilor comune.
Voi activa ca senator al grupului ALDE. Îi asigur pe argeșeni că nu voi abandona proiectele pentru județ. Argeșul are nevoie de parlamentari care să se concentreze pe promovarea și dezvoltarea zonei, nu pe preamărirea unor lideri politici falși”, arată Ion Popa, pe pagina personală de Facebook.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Miercuri, în plenul Camerei Senatului, liberalul Ion Popa a anunțat că trece de la PNL, la grupul ALDE.


Iată ce spune Adrian Miuțescu, preledintele PNL Argeș, despre decizia senatorului de Argeș


"Orice om pe care îl pierdem condider că este un minus, dar pot să vă spun că nu mă miră... Am spus-o de mult că dânsul (n.r. Ion Popa) și cu domnul Gerea erau în direcția aceasta, a stângii PSD. Mie imi pare rău că a făcut-o, pentru că PNL i-a oferit multe, l-a făcut prefect, subprefect, senator și alte demnități pe care le-a avut datorită muncii liberalilor. Restul e păcatul dânsului", a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Adrian Miuțescu.

Publicat în Actualitate

# Explodează dosarul Pădurii Trivale! # În plângerea la Parchetul Anticorupție se mai regăsesc numele fostului subprefect Gheorghe Rizescu,  al fostului șef de la Cadastru Sorin Pandele, al lui Valerian Jinga, fostul director al Direcției Silvice Argeș, precum și al notarului Marin Cârstoiu

Evreii care au dat 2,3 milioane euro pe 15,5 hectare de teren din Pădurea Trivale cumpărate de la omul de afaceri Nicolae Ivănescu și care au rămas și cu banii dați și fără terenuri au făcut plângere la DNA Pitești împotriva a zeci de oficiali din Argeș. Informația apare în dosarul de la Curtea de Apel Pitești în care cele trei firme ale evreilor care au cumpărat terenurile - KNA Big Investment, Orly Forest și Gov Estate&Investment R - cer strămutarea procesului de la Tribunalul Argeș, proces în cadrul căruia s-a decis în primă instanță anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care 32,8 hectare de teren, „teleportate” de la Rătești în Pădurea Trivale, au ajuns de la Ileana Brătianu la omul de afaceri Nicolae Ivănescu. Ulterior, aproape jumătate din această suprafață a fost vândută de controversatul afacerist piteștean unor oameni de afaceri evrei, contra sumei de 2,3 milioane euro. Asta în contextul în care Ileana Brătianu a primit de la Ivănescu 5,3 miliarde lei vechi, undeva în jur de 130.000 euro. Instanța a constatat nulitatea absolută a celor 13 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care două încheiate în martie 2007 între Ileana Brătianu și Nicolae Ivănescu, iar restul de 11 încheiate între anii 2010 și 2014. Sentința a fost deja atacată cu apel.
Mai trebuie spus că în decembrie 2015, după o acțiune în justiție a Prefecturii, Tribunalul Argeș a decis anularea titlului de proprietate pentru cele 32,8 ha mutate de la Rătești în  Pădurea Trivale.

Evreii acuză că numeroase dosare în care e implicat Ivănescu sunt nesoluționate de ani de zile

În cererea adresată Curții de Apel Pitești, firma israeliană KNA Big Investment a expus mai multe motive pentru care cere, alături de celelalte două societăți, tot cu patroni evrei, strămutarea procesului de la Tribunalul Argeș.
Unul dintre motive este legat de faptul că Nicolae Ivănescu, „de la care societatea noastră a achiziționat terenul, este o persoană publică și în orașul Pitești există numeroase relații conflictuale privind modul de achiziționare a pădurilor de la acest pârât”.
Evreii țepuiți fac referire în cererea de strămutare și la zecile de articole apărute de-a lungul anilor în Jurnalul de Argeș privind neregulile legate de mutarea terenurilor de la Rătești tocmai în Pădurea Trivale.
Cel mai spectaculos motiv privind solicitarea strămutării este legat de plângerea depusă la DNA Pitești de către cele trei firme prejudiciate. O plângere formulată împotriva a zeci de oficiali din Argeș. Iar lista celor împotriva cărora a fost făcută plângere la DNA este una foarte sonoră:
- fostul prefect Ion Cârstoiu;
- fostul subprefect Gheorghe Rizescu;
- membrii Comisiei Județene Argeș pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere la data de 5 octombrie 2006: Ion Popa (fost subprefect și apoi prefect), Ion Gh. Ionescu (decedat între timp), Iulia Ciuhandu, Corneliu Vasilescu (fost șef al Direcției Agricole), Sorin Pandele (fost director la Cadastru), Doina Florea, Valerian Jinga (fost director la Direcția Silvică), Stan Cristian, Viorica Răducanu, Sever Stanciu, Dumitru Ghica, Romica Tomescu, Florian Povarnă;
- Gheorghe Matei, fost primar Rătești;
- Sorin Ștefănescu, fost șef Ocolul Silvic Pitești;
- Costel Ungureanu, procuratorul Ilenei Brătianu;
- Nicolae Ivănescu;
- membrii conducerii RNP Romsilva și Ocolurile Silvice din județul Argeș din 2006 și până în prezent;
- notar Marin Cârstoiu.

Tot în motivarea cererii de strămutare, evreii țepuiți mai spun că ”există numeroase litigii de foarte mulți ani la instanțele din Pitești privind contracte de achiziție terenuri și pădure de la Nicolae Ivănescu și foarte multe nu sunt nici acum finalizate. Situația deja expusă este de natură să creeze suspiciuni asupra modului de rezolvare a litigiului aflat pe rolul acestei instanțe”.
Atât Direcția Finanțelor Argeș, cât și Direcția Silvică Argeș au solicitat instanței respingerea cererii de strămutare formulate de cele trei firme ale evreilor.

La DNA Piteşti mai e un dosar privind neregulile cu terenul din Pădurea Trivale

Pe rolul DNA este deja încă un dosar legat de transferul terenurilor de la Rătești în Pădurea Trivale, cu 9 persoane inculpate pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, printre acestea numărându-se fostul primar de la Răteşti, Gheorghe Matei, procuratorul Ilenei Brătianu, Costel Ungureanu, și Sorin Ștefănescu, fostul șef al Ocolului Silvic Pitești.
Reamintim că Jurnalul de Argeș a fost primul și singurul ziar ce a prezentat, pe parcursul a zeci de articole publicate de-a lungul anilor, toate detaliile legate de „teleportarea” celor 32,8 hectare de la Rătești în Pădurea Trivale. O „teleportare” ce a fost posibilă în mod cert cu complicitatea autorităților din județ.
Prețul plătit Ilenei Brătianu pentru cele 32,8 hectare a fost de doar 5,5 miliarde lei vechi, astfel: 3,5 miliarde date de magnatul Nicolae Ivănescu pentru 29,8 hectare și 2 miliarde plătite de către Valerian Jinga (fost director al Direcției Silvice Argeș) pentru 3 hectare. Ulterior, Jinga a vândut terenul, tot pentru 2 miliarde lei vechi, Valeriei Stoian, iar aceasta l-a dat apoi firmei Orly Forest, deținută de către israelianul Leza Yosef, pentru 200.000 euro.

Istoricul teleportării pe axa Răteşti-Trivale

5 schemaPe 31 august 2005, Ileana Brătianu, prin procuratorul său, Costel N. Ungureanu - bibliotecarul de la Rătești - a revendicat terenurile forestiere ce aparţinuseră istoricului Gheorghe Brătianu, a cărui moştenitoare era. La data respectivă, procuratorul Costel Ungureanu a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Răteşti restituirea pe vechiul amplasament a unei suprafeţe totale de 170 ha de vegetaţie forestieră, 90 ha în punctul „Parapet” şi 80 ha în satul Tigveni, comuna Răteşti. Cum 32,8 hectare dintre cele solicitate pe vechiul amplasament fuseseră deja atribuite legal altor persoane, Ilenei Brătianu i s-au oferit mai multe variante, în decembrie 2006. După două refuzuri de amplasamente destul de bune din punct de vedere imobiliar, la Valea Mare-Ștefănești și Dobrogostea, a fost acceptată abia a treia  variantă, chiar de nerefuzat, tocmai în Pădurea Trivale. În februarie 2007, Prefectura, condusă pe atunci de PDL-istul Ion Cîrstoiu, a emis imediat titlul de proprietate, iar terenurile au fost vândute la scurt timp, în luna martie a aceluiași an, lui Nicolae Ivănescu. În 2009, însă, izbucnește scandalul Pădurii Trivale și aceeași Prefectură Argeș descoperă brusc o serie de hărți conform cărora respectivele hectare din miezul Pădurii Trivale, ajunse în posesia magnatului Ivănescu, ar fi fost în domeniul statului încă din anii ‚40. De bună intenție, noul prefect, pesedistul Marcel Proca, demarează, în iulie 2009, o acțiune în instanță pentru anularea titlului de proprietate emis în Pădurea Trivale. Foarte interesant este că, în decembrie 2006, Ocolul Silvic Pitești dăduse scris că terenul respectiv este liber și poate fi retrocedat. Numai că „surprizele” continuă și, în 2010, deși Prefectura deschisese un proces care se afla deja pe rolul instanței și prin care se cerea anularea titlului de proprietate din Trivale, Ivănescu reușește să înstrăineze o parte din respectivele terenuri unor investitori evrei, de la care a primit în total 2,3 milioane euro.

 

Publicat în Dezvaluiri

O delegație a liberalilor argeșeni a participat vineri 24 noiembrie, la Vila Florica, unde au fost organizate evenimente de comemorare a marelui om politic, Ion I.C. Brătianu, la 90 de ani de la moartea sa. Au fost astfel prezenți senatorul Iani Popa, alți lideri ai organizației județene: Gelu Tofan, Cristian Mitrofan, Eugen Nae și George Malacu. Din partea administrației orașului Ștefănești, au luat parte la ceremonial primarul Jenica Dumitru, precum și viceprimarul Ion Mihalcea.
Un sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului ÎPS Calinic și părintele protosinghel Caliopie Ichim, a oficiat o slujbă de pomenire a lui I.C. Brătianu în capela familiei.

Publicat în Politic

Senatorul PNL Iani Popa susține că „cea mai mare problemă în România este lipsa de educație”, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care liberalii au cerut demisia ministrului Educaţiei, Liviu Pop, prin intermediul unei moţiuni simple pe Educație, depusă la Senat.

Publicat în Politic

# Obrazul subţire cu facturi neplătite se ţine... # PNL Argeș s-a trezit executat silit după ce fostul președinte Iani Popa a ignorat, vreme îndelungată, somațiile de plată pentru chiria neplătită a fostului sediu al PDL Câmpulung

Publicat în Politic

# Se întreabă revoltat viceliderul Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache # Propunerea legislativă a unor senatori liberali, printre care şi argeşeanul Iani Popa, de a mări ziua de lucru la 10 ore, îi face pe sindicaliştii de la Dacia să explodeze

Publicat în Economie

M-a dezamăgit gestul lui Adrian Miuțescu, acela de a cere delegaților la congresul PNL să nu-l voteze pe colegul Iani Popa la funcția de vicepreședinte. Mai mult, Miuțescu a înmânat iobagilor pe care i-a încărcat în autocar, spre capitală, un bilețel în care era trecut, spre a fi votat vicepreședinte al PNL, un anume Virgil Guran, personaj cu trecut evazionist la Prahova, după cum scrie presa locală, un fel de rege al alcoolului care a scăpat de condamnare fiindcă i s-au prescris faptele.

Publicat în Opinii

# Donaţii de miliarde la partidele din Argeş
Autoritatea Electorală Permanentă a prezentat recent rezultatele controalelor efectuate la partidele politice pe tema finanţării acestora, perioada vizată fiind anul electoral 2016. În privinţa organizaţiilor din Argeş, a fost confirmat statutul de forţă al PSD, datorită încasărilor mari din cotizaţii, însă s-a evidenţiat şi PNL prin cuantumul donaţiilor către partid.

Publicat în Politic

Pentru prima oară din 1992 încoace, Tudor Pendiuc, cel care a condus Piteştiul timp de 24 de ani, a fost absent de la Simfonia Lalelelor. O absenţă cu atât mai remarcată cu cât ediţia din acest an a manifestării-simbol a Piteştiului este una jubiliară, cea de-a 40-a.

Trebuie spus de altfel că de la deschiderea din acest an a Simfoniei Lalelelor au mai lipsit trei parlamentari de Argeş. Este vorba de deputaţii Cătălin Rădulescu şi Andrei Gerea, precum şi de senatorul Iani Popa.

Publicat în Actualitate
Pagina 1 din 2