# Vasilica Buşcă: „Nu m-a tentat nici măcar o clipă să opresc o parte din bani. Noi suntem o familie care vrem să facem bani cinstit”

A făcut ocolul țării la sfârșitul săptămânii trecute gestul impresionant al Vasilicăi Bușcă (45 de ani), femeia care a predat polițiștilor o geantă cu 16.000 de euro uitată de o clientă la un restaurant din Dedulești, acolo unde Vasilica Bușcă lucrează de 16 ani.

Oficialii Poliţiei Române i-au acordat femeii care a predat oamenilor legii geanta cu 16.000 de euro pe care o tânără din Brăila a pierdut-o într-un restaurant din Argeş o „Diplomă de merit în semn de recunoaştere a calităţii morale”.
Reamintim că o tânără din Brăila a uitat într-un restaurant de la Dedulești banii destinaţi achitării avansului pentru un apartament.
 Femeia, în vârstă de 23 de ani, şi prietenul ei au oprit la un local de pe DN7, din zona localităţii argeşene Deduleşti. Au mâncat, iar în jurul orei 18.30 au pornit din nou la drum fără să realizeze că au uitat în restaurant geanta cu 16.000 de euro. La sute de kilometri distanţă, când au ajuns la Târgovişte, unde prietenul fetei locuieşte, tânăra a realizat că nu mai are geanta.
Vasilica Bușcă, angajata-model care a returnat geanta cu 16.000 de euro, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul de Argeș în care ne-a spus în detaliu ce s-a întâmplat.
# Cum ați descoperit geanta uitată cu 16.000 de euro?
- Eram de serviciu în ziua aceea. În jurul orei 15.30 au venit patru persoane cu un câine. Le-am poftit la mici. Au mâncat, iar apoi domnișoara s-a dus la toaletă, a fumat o țigară și a plecat. M-am dus să debarasez masa și să fac curat. Au venit apoi la aceeași masă alți patru clienți. Am văzut geanta uitată pe un scaun și înăuntru am văzut o sumă imensă de bani. Am căutat împreună cu șefa mea să vedem dacă găsim vreun buletin ceva și un număr de telefon. În geantă era un plic cu 6.500 de euro. Sub acel plic era un alt plic, cu bancnote de 500, 100 și 50 de euro. Am găsit un buletin, iar apoi am sunat un domn polițist de la noi din comună. Iar acel domn polițist mi-a zis să sun la 112. Am sunat la 112 și într-o jumătate de oră a venit un echipaj de poliție de la Drăganu. Am pus împreună cu șefa și șeful meu banii pe masă. Am numărat banii împreună cu domnii polițiști, au făcut proces-verbal și apoi am predat banii.
# Nu v-a tentat nici măcar o clipă să opriți o parte din suma de bani?
- Nu. Sunt o femeie simplă de la țară, am soțul bolnav... Noi suntem o familie care vrem să muncim cinstit, să facem bani din muncă. Știți dumneavoastră cum se zice: banii n-aduc fericirea. Credeți că dacă eu luam banii aceia mă pricopseam? Nu. Lucrez la firma asta de 16 ani, patronii sunt niște oameni deosebiți. Acum câțiva ani s-a mai găsit un geamantan cu 23.000 de euro. După o jumătate de oră s-au întors proprietarii și li s-au returnat banii. La firma unde lucrez tot ce se găsește se dă înapoi. Patronii mei sunt niște oameni speciali.

„Tinerei care uitase geanta i s-a făcut rău. Nu se mai gândea că o să mai găsească vreodată banii”

5 vasilica busca01# Ce s-a întâmplat după ce ați predat polițiștilor geanta cu 16.000 de euro?
- Spre seară au venit la restaurant niște colegi ai respectivei domnișoare și au întrebat dacă s-a găsit geanta. Le-am spus că da. Apoi mi i-au dat la telefon pe clienții care veniseră cu geanta. Iar la telefon i-am întrebat - ca să îi verific, să știu sigur - câți au fost, ce au consumat și cu ce mașină au venit, eu reținusem și numărul mașinii. Le-am spus că banii sunt la postul de poliție Drăganu. Clienții s-au întors la restaurant în jurul orei 20.30.
# Cum a reacționat femeia care își pierduse geanta când v-a cunoscut?
- Era o fată tânără. Am aflat că la un moment dat, după ce a plecat de la restaurant de la noi de la Dedulești, fetei i-a venit rău. Își luase mâna după bani, se gândea că nu o să îi mai găsească vreodată. Fata a plâns când ne-am întâlnit și a aflat că i-am găsit geanta cu bani. Am înțeles că venise în țară pentru o înmormântare.
# V-a recompensat fata respectivă în vreun fel?
- Nu pot să spun asta. Eu sunt mulțumită că am predat banii, și era o sumă mare, unei persoane care a muncit din greu unde a fost acolo în străinătate. Nu e ușor să muncești peste hotare.
# Cum vă descurcați cu banii?
- Ne descurcăm cum putem. Suntem o familie decentă. Acasă mai creștem niște purcei, iar eu am acest serviciu la restaurant la Dedulești. Soțul s-a operat anul trecut de hernie de disc. Ne mai ajută și copiii.  

Publicat în Actualitate
Joi, 11 Ianuarie 2018 13:44

Vasilica Bușcă

Săptămâna trecută a făcut ocolul României gestul Vasilicăi Bușcă, angajată la un restaurant din Dedulești, care a returnat unei cliente o geantă cu 16.000 de euro.
Oficialii Poliţiei Române i-au acordat femeii care predat oamenilor legii geanta cu 16.000 de euro pe care o tânără din Brăila a pierdut-o într-un restaurant din Argeş o „Diplomă de merit în semn de recunoaştere a a calităţii morale”. Pentru gestul său de nota 10, Jurnalul de Argeș o declară pe Vasilica Bușcă - Omul Săptămânii.

Publicat în Omul saptamanii

În ziua de 08.05.2017, mai exact cu două minute înainte de miezul nopții, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a fost solicitat pentru a interveni la un eveniment.

Un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă de la Detaşamentul de Pompieri Bradu a intervenit astfel în comuna Oarja la firma Regent Industries, firmă specializată în prelucrarea cărnii (cea care fabrică micii de la Dedulești), pentru stingerea unui incendiu izbucnit la niște deșeuri menajere depozitate în curtea unei societăți de prelucrare a cărnii, cu posibilități de propagare la hala de producție.Au ars aproximativ 200 kg deșeuri animale (oase), sursa probabilă fiind flacără deschisă.

Din primele informații ale anchetatorilor se pare că focul a fost pus intenționat.

Publicat în Actualitate