În data de 3 iunie este Ziua lui „Piky”, mascota societăţii Apă Canal 2000 S.A,  marcă înregistrată la OSIM. Se împlinesc 15 ani de când operatorul argeșean de apă și canalizare desfăşoară „Programul Educaţional Piky”. Cu această ocazie, societatea Apă Canal 2000 a organizat  mai multe acţiuni, şi anume:  „Zilele Porţilor Deschise”, în perioada 4 - 6 iunie 2018, când grupuri de elevi şi cadre didactice au putut vizita Uzina de Apă Budeasa şi Staţiile de epurare Piteşti/ Costeşti/ Topoloveni, în baza unei programări, și  „Împreună cu Piky pe drumul apei” - activităţi educative, participanţi fiind elevi şi profesori de la şcoli colaboratoare. 

Publicat în Actualitate

# În cadrul evenimentelor organizate de SC Apă Canal 2000 S.A.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită în întreaga lume pe 22 martie, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti a organizat două acţiuni, după cum urmează: concursul de desene „Protejăm natura, avem grijă de apă!”, la care au participat 327 de elevi de la 40 de unităţi de învăţământ din municipiul Piteşti şi din alte 19 localităţi argeşene; Zilele Porţilor Deschise - în perioada  21 - 23 martie, grupuri de elevi şi cadre didactice au vizitat Uzina de Apă Budeasa şi staţiile de epurare din Piteşti şi Costeşti.

În fiecare an, Ziua Mondială a Apei are o temă distinctă, iar coordonarea organizării campaniei pentru sărbătorirea acesteia revine uneia sau mai multor agenţii ale ONU.
În anul 2018, tema Zilei Mondiale a Apei este „Natura şi apa”, coordonarea organizării campaniei fiind preluată de Convenţia Naţiunilor Unite pentru Diversitate Biologică, Agenţia ONU pentru Mediu şi UNESCO.
Tema Zilei Mondiale a Apei din acest an se referă la explorarea soluţiilor naturale în rezolvarea problemelor legate de apă cu care ne confruntăm în secolul XXI.
Campania se numeşte „Răspunsul este în natură” şi atrage atenţia asupra soluţiilor naturale.

58 de premii acordate câștigătorilor concursului „Protejăm natura, avem grijă de apă!”

Concursul de desene „Protejăm natura, avem grijă de apă!” a fost organizat de societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti în cadrul Programului Educaţional Piky, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Muzeul Judeţean Argeş.
Concursul, aflat la a V-a ediţie,  a avut ca tematici: importanţa apei în viaţa noastră; legătura dintre oameni şi apă; apa în diferite anotimpuri şi ipostaze; protejarea apei şi a mediului înconjurător. Au participat elevi din judeţul Argeş, din clasele I-XII. Concursul a fost organizat pe cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal. Elevii au depus lucrări în cadrul şcolilor la care învaţă. La nivelul unităţilor de învăţământ au fost selecţionate maximum 10 lucrări pe ciclu de învăţământ, care au fost înscrise în concurs.
Juriul care a evaluat lucrările şi a desemnat elevii câştigători a fost compus din:  Liliana Iordache - Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş, inspector şcolar arte,    Daniela Stancu - Muzeul Judeţean Argeş,   Roxana Rolea - Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş, Simona Moaghen - SC Apă Canal 2000 SA Piteşti. Criteriile de jurizare au fost: respectarea tematicii şi a condiţiilor prevăzute în regulamentul concursului, creativitatea şi originalitatea, transmiterea unui mesaj clar şi relevant, capacitatea de vedere în ansamblu şi capacitatea de detaliere, acurateţea.
În data de 22 martie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Muzeul Județean Argeș, au fost premiaţi elevii câștigători ai concursului de desene „Protejăm natura, avem grijă de apă!”, diplomele fiind înmânate de  Mihail Marinescu - director general SC Apă Canal 2000 SA,  Dumitru Tudosoiu - inspector şcolar general ISJ Argeș, și  Sorin Apostoliceanu - viceprimar al municipiului Pitești. Au fost acordate premii astfel: marele premiu, câte un premiu I, II, III și mențiune pe cicluri de învăţământ (primar, gimnazial și liceal) și 40 de premii speciale, în total 53 de premii. Marele premiu a fost acordat elevei Ionescu Theodora, de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești, iar premiile I au fost obținute de următorii elevi: Petru Mihai Mihnea (Școala Gimnazială Nr. 1 Lerești, clasa a IV-a), Raban Motounu Ioana (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești, clasa a VII-a) și Burtan Antonia (Colegiul Național „I.C. Brătianu” Pitești, clasa a X-a).

Publicat în Administratie

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti continuă să organizeze programul „Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei”(ZIMA) - eveniment global de educaţie menit să stimuleze organizarea şi implicarea publică în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei.

Publicat în Economie
Marți, 04 Iulie 2017 15:54

Se oprește apa la Albota

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în comuna Albota, în noaptea de miercuri spre joi 5 - 6 iulie 2017, între orele 23.00 - 05.00, fiind afectaţi utilizatorii din comuna Albota, cu excepţia celor din satele Mareş şi Cerbu.
Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuţia lucrărilor de racordare a reţelelor de apă din comuna Albota la reţeaua nouă de aducţiune.
Conducerea SC Apă Canal 2000 își cere scuze faţă de abonaţii afectaţi de această oprire şi îi roagă să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Publicat în ACTUALITATE

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti participă, în perioada 15 - 17 mai 2017, la Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est, care se desfăşoară la Bucureşti, Palatul Parlamentului.

Forumul este organizat de Asociaţia Română a Apei, iar manifestările cuprinse în cadrul acestuia se adresează tuturor specialiştilor din domeniul apei, începând cu administratorii resurselor de apă, operatorii de alimentare cu apă şi canalizare şi nu în ultimul rând publicului larg interesat de îmbunătăţirea performanţelor tehnice şi manageriale ale sectorului.
Cu această ocazie, au loc reuniuni pe teme de mare actualitate, cum ar fi: Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică Internaţională Soluţii sustenabile în managementul apei 2017, Seminarul Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Atelierul de lucru Serviciile de alimentare cu apă la nivel internaţional: organizare, funcţionare, finanţare, Expoziţia specializată EXPOAPA, ediţia a 19-a. De asemenea, operatorii de apă din ţară vor avea standuri de prezentare în cadrul spaţiilor rezervate comitetelor teritoriale.

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti are un stand în cadrul celui rezervat Comitetului Teritorial Argeş-Vedea, la fel ca şi în anii trecuţi.

Publicat în Actualitate

Vineri, 5 mai, societatea Apă Canal 2000 a fost gazda unei delegaţii româno-olandeze, alcătuită din studenţi şi profesori, care a vizitat Staţia de Epurare Piteşti. Această vizită se înscrie în acţiunile cuprinse în cadrul programului WETSKILLS.

Publicat în Administratie

Ca în fiecare an, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, Societatea Apă Canal 2000 a organizat o serie de evenimente menite să marcheze împlinirea a 25 de ani de când se celebrează această zi.

Publicat în Administratie

 Cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, Societatea Apă Canal 2000, a organizat o serie de evenimente menite să marcheze împlinirea a 25 de ani de când se celebrează această zi.

Astăzi, la Biblioteca Județeană Argeș a avut loc ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului Totul pentru o apă curată la care au participat 435 de elevi de la 56 de unități de învățământ din județ. La festivitate a participat viceprimarul Sorin Apostoliceanu care a spus că apa piteștenilor este „foarte, foarte curată”, grație investițiilor pe care le-a făcut Apă Canal în stația de epurare și în rețeaua de alimentare. În continuare, vicepriamrul Apostoliceanu și directorul general al societății, Mihail Marinescu, i-au premiat pe câștigătorii care s-au întrecut în compuneri și eseuri apreciate ca fiind deosebite de către membrii juriului. Elevii au primit din partea SC Apă Canal și premii în bani pentru munca depusă.

În perioada 22-24 martie 2017, grupuri de elevi și cadre didactice vor vizita Uzina de Apă Budeasa și Stația de Epurare Pitești în cadrul Zilelor Deschise.

Publicat în Actualitate