Argeșeni cu suflet mare au întins o mână de ajutor unei familii sărmane cu 9 copii din satul Mârghia, județul Argeș. Este vorba de familia Mihai, care până în decembrie 2017 locuia în condiții greu de descris. Ana și George Mihai, cei care se bucură de gestul caritabil, au împreună 9 copii cu vârste cuprinse între 1 an și 14 ani, cu rezultate bune la învățătură. Până să li se schimbe viața, cei 9 copii au crescut într-o casă al cărei acoperiș sta să se dărâme, în satul Mârghia. Acum, familia Mihai are o casă nouă în satul Pădureți, din Lunca Corbului.

31 decembrie 2015: zi norocoasă pentru familia Mihai

19 Vechea casa01Unii pe jos, alții, în pat. Așa i-a găsit Gheorghe Iordăchiță pe copiii familiei Mihai când a venit să instaleze o antenă TV. Se întâmpla în ultima zi a anului 2015. Situația micuților l-a impresionat atât de mult, încât le-a cumpărat un pat supraetajat. Mai târziu, a pus bazele unei acțiuni umanitare. Alături de oameni precum Gabriel Moiceanu, Dani Stancu, Marian Clipici, Mihail Nicoară și mulți alții, a reușit să mobilizeze zeci de persoane, în speranța că se vor strânge banii necesari pentru o casă, lucru ce s-a și întâmplat în decembrie 2017.
„Șocul cel mai mare este că acea casă tindea să cadă peste ei. Mă gândeam zilnic la acest lucru. La 3 ani distanță, s-a reușit achiziționarea unei case și au scăpat și ei de iadul de la vechea casă. (...) Copiii erau îngrijiți, mama lor i-a educat bine. Sunt copii foarte deștepți, au note bune la învățătură”, a spus Gheorghe Iordăchiță, persoana care a descoperit familia Mihai.

Apel la bunătate pe Facebook

19 Noua casaToți oamenii care s-au implicat în această acțiune caritabilă au fost impresionați de povestea celor nouă suflete necăjite și au dăruit bani, materiale de construcție sau alimente. Banii au fost strânși în contul Fundației Solidaritatea Argeșeană. De asemenea, a fost lansat și un apel la umanitate pe platforma socială Facebook de către Gabriel Moiceanu, director ADI Servsal Argeș:
„Bună ziua, PRIETENI!
Azi vreau să apelez la voi, pentru că știu că se poate și mai știu că împreună am rezolvat și alte situații. Casa din imagine are o poveste și este prea lungă pentru a o expune aici, cert este că în acest moment adăpostește 9 copii minunați și nu trebuie să-i mai prindă iarna într-o astfel de hrubă.
Ce este frumos în această poveste și de ce cred că merită să ne implicăm. Acești copii merg la școală, sunt îngrijiți de mama lor și au vise frumoase despre ceea ce vor să devină.
AJUTORUL nostru poate fi în bani, sponsorizări sau donații, materiale de construcții, voluntariat la momentul începerii lucrărilor.
Vă aștept alături de noi...
Pentru că suntem oameni...
Pentru că avem suflet...
Pentru că Dumnezeu a fost bun cu noi...
Pentru că știu că se poate.
Vă mulțumesc anticipat!”
Gabriel Moiceanu, director ADI Servsal Argeș, a scris pe contul său de Facebook după ce suma de 12.500 euro a fost strânsă și casa cumpărată: ,,Omul nu e niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil”, Pitagora. Le mulțumim celor ce au susținut acest proiect, le mulțumim și acelora ce și-au manifestat intenția să sprijine dezvoltarea lui. Anul viitor, mai construim două camere și o baie pentru a finaliza cu succes ceea ce ne-am propus.”

6 decembrie 2017: ziua în care visul a devenit realitate!

De Sfântul Nicolae, familia Mihai a primit cel mai frumos cadou: o casă nouă, cu trei camere și o bucătărie. Casa a fost mobilată, astfel încât familia să poată trăi în condiții decente.  Recunoștința familiei Mihai se îndreaptă spre fiecare om care a donat mai mult sau mai puțin, contribuind, astfel, la îmbunătățirea situației în care trăiesc. Familia Mihai are încă nevoie de sprijin. Ca ea, multe alte cazuri așteaptă susținere. Momentul cel mai potrivit pentru a dărui este în fiecare zi și nu doar de sărbători.

Publicat în Actualitate

În anul 2017 F.A.D.I., a organizat 10 conferinţe şi mai multe grupuri de lucru pentru a aborda provocările din domeniul gestionării deşeurilor municipale şi a fost co-organizator în implementarea operaţională a proiectului Ecoatitudine în România.
# 20-22 februarie 2017 - Conferința Națională „Aplicaţii concrete în contextul noilor propuneri legislative în domeniul mediului” - BUCUREŞTI
# 06-08 aprilie 2017 - Instruire manageri de proiect pentru CAMPANIA DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ ȘI MEDIU „ECOATITUDINE” - EDIŢIA 2017 - PREDEAL
# 07-09 iunie 2017 - Conferința Națională „Gestionarea şi implementarea proiectelor de management integrat al deşeurilor - Completarea şi dezvoltarea sistemelor de selectare şi tratare  a deşeurilor municipale” - BUCUREŞTI
# 26-30 iulie 2017 - Curs de aplicaţii practice „Abordarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor în interesul comunităţilor locale. Completarea infrastructurii de tratare şi modalitatea de finanţare a acestora” - SATURN, CONSTANŢA
# 28-29 septembrie 2017 - Conferinţa Naţională „Deșeuri pentru Energie - Energie pentru Mediu” - BUCUREŞTI  
# 10 octombrie 2017 - CONFERINȚA REGIONALĂ „Deșeul municipal (urban) - proiecte pentru un oraș curat” - SFÂNTU GHEORGHE, 13 octombrie 2017 -  PITEŞTI, 27 octombrie 2017 - PIATRA NEAMŢ, 31 octombrie 2017 - GALAŢI, 2 noiembrie 2017 - BUCUREŞTI

La conferinţe şi grupuri de lucru au participat reprezentanţi din Ministerul Mediului, Energiei, Administraţiei şi Internelor, Fondurilor Europene şi ANRSC, precum şi reprezentanţi ai UAT-urilor, CJ-urilor dar şi ADI-urilor, ca principali beneficiari ai acestor dezbateri.
Principalele probleme dezbătute au fost:
- modificările din Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi deblocarea finanţărilor pe Programele  Operaţionale de Infrastructură Mare (POIM);
- suspendarea suprataxei la depozitare până la clarificarea legislaţiei la nivel naţional;
- armonizarea legislaţiei pentru deblocarea unor investiţii în cadrul sistemelor de management integrat la nivelul judeţelor;
- propuneri privind dezvoltarea infrastructurii de tratare şi biostabilizare a deşeurilor municipale cu studii concrete şi exemple de bună practică în scopul atingerii obiectivelor de ţară;
- „Deșeuri pentru energie - energie pentru mediu” - folosirea deşeului după tratare şi biostabilizare drept combustibil solid în CET-uri
- stabilitatea şi dezvoltarea capacităţii administrative a Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară din România, pe modelul exemplelor de bună practică din Europa;

Pentru activitatea desfăşurată în interes public, dar şi  implicarea în proiectul Ecoatitudine (educaţie ecologică în şcoală şi comunitate), FADI a primit, ca recunoaştere a activităţii desfăşurate în anul 2017, Marele Premiu al Revistei Infomediu Europa în cadrul Galei Revistei Infomediu Europa.
Le mulţumim pe această cale tuturor partenerilor pentru suportul acordat în calitate de experţi, autorităţilor centrale pentru înţelegerea şi aplicarea unor modificări legislative în raport cu nevoile şi realităţile din România, şi nu în ultimul rând le mulţumim membrilor Federaţiei, precum şi participanţilor din partea UAT-urilor, pentru modul responsabil de implicare pe tot parcursul anului 2017.

Gabriel Moiceanu, preşedinte FADI

Publicat în Actualitate

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SERVSAL Argeș și Consiliul Județean Argeș au organizat sâmbătă, 14 octombrie, o amplă acțiune de ecologizare pe Transfăgărășan la care au luat parte peste 100 de ecovoluntari de mediu: elevi de la mai multe licee, printre care Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, specializarea Protecția Mediului, studenți, angajați din mediul bancar, ziariști, lucrători ai Ocolului Silvic Vidraru și angajați ai Drumurilor Naționale.

Publicat în Actualitate

Judeţul Argeş este printre puţinele judeţe în care Sistemul integrat de management al deşeurilor solide funcţionează în parametri optimi. Toate cele 102 localităţi ale judeţului sunt acoperite cu servicii de salubritate, este asigurată trasabilitatea deşeurilor iar tratarea, valorificarea şi depozitarea acestora se face în mod controlat la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor Albota.

Publicat în Administratie

# Federaţia Agenţiilor de Dezvoltare Intercomunitară e condusă de un argeşean, Gabriel Moiceanu, directorul A.D.I Servsal Argeş
Săptămâna trecută a avut loc la hotel Caro Golf din București conferința națională FADI (Federația Agențiilor de Dezvoltare Intercomunitară), al cărei președinte este Gabriel Moiceanu, directorul ADI Servsal Argeș. Reuniunea, la care au fost prezenți înalți reprezentanți ai guvernului în domeniul mediului și al gestionării deșeurilor, a adunat la aceeași masă reprezentanți ai zeci de Asociații de Dezvoltare Intercomunitare județene.

Publicat în Administratie

# Victorie mare a celor de la ADI SERVSAL Argeş # De la începutul anului, această taxă i-a costat pe argeșeni 1,5 milioane euro
Cum era de așteptat, taxarea la groapă nu a fost primită cu brațele deschise. Au fost multe neconcordanțe în Ordonanța 196/2015, fapt care a condus la dezechilibrarea fluxurilor financiare din managementul deșeurilor din toată țara: firme de salubrizare care refuză să plătească taxa, operatori care nu au mai ridicat deșeurile de la UAT-uri, UAT-uri care refuză să plătească, mașini împiedicate să depoziteze deșeurile la un depozit de deșeuri, comunități întregi rămase fără servicii de salubrizare și foarte multe deșeuri abandonate în natură.

Publicat în Administratie
Miercuri, 12 Iulie 2017 19:24

Gabriel Moiceanu

În ultima ședință de Guvern, s-a aprobat prin Ordonanță de Urgență suspendarea taxei la depozitare a deșeurilor până la 1 ianuarie 2019. Prin aplicarea acestei taxe de la 1 ianuarie a.c. și până în prezent, în Argeș s-au plătit peste 1,5 milioane de euro.

Publicat în Omul saptamanii

Înființată în urmă cu 7 ani, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SERVSAL Argeș este entitatea organizatorică ce se ocupă de toate aspectele gestionării problemei deșeurilor municipale din întreg județul Argeș. În prezent, asociația are 103 membri, adică absolut toate unitățile administrativ teritoriale din județ: 3 municipii, 4 orașe și 96 de comune.

Publicat în Administratie

În ultima perioadă de timp, Caravana ECOTIC a traversat Muscelul, în cadrul campaniei de informare „Staţia de Reciclare”. S-a trecut şi s-a staţionat prin Ţiţeşti, Schitu Goleşti, Câmpulung şi Lereşti, în scopul informării şi colectării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Publicat în Actualitate

# Tombolă cu premii pentru cei care predau cele mai mari cantităţi de DEEE şi baterii uzate la Staţia de Reciclare
Staţia de Reciclare este o campanie de informare şi colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), lansată de Organizaţia ECOTIC în iunie 2016 şi dedicată mediului rural şi urban din România.

Publicat în Administratie
Pagina 1 din 2