Joi, 17 Mai 2018 00:15

Un jurnalist de la Le Monde vine la Piteşti să scrie despre afacerile lui Nicola Inquieto

Scris de D.G.

Pe 16 și 17 mai, la Pitești se va afla un jurnalist de la celebrul ziar Le Monde din Paris. Thomas Saintourens vine la Pitești pentru a face un reportaj legat de afacerile italianului Nicola Inquieto, cel care este cercetat de Direcția Antimafia din cadrul Procuraturii Napoli pentru spălare de bani pentru clanul mafiot Casalese şi asociere şi participare în scopul comiterii de infracţiuni de tip mafiot. Nicola Inquieto a fost turnat procurorilor de mai mulţi membri ai Camorra. Datele apar în rechizitoriul întocmit de către procurorii antimafia din Napoli.
Născut în 1983, Thomas Saintourens este licențiat al Instituțiilor de Studii Politice din Bordeaux și Paris și, în afară de Le Monde, mai colaborează cu mai multe ziare și reviste de top din Franța. La începutul acestui an, Le Monde i-a publicat pe 5 pagini un reportaj legat de imigranții dintr-un sat din Italia. Thomas Saintourens are și patru cărți scrise până acum.

 

Citit 66 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.